Catalina Mustata - "Sa mituim raiul cat putem"

Extrem de modesta, in comparatie cu frumusetea si talentul ei, si-a construit o cariera actoriceasca remarcabila, departe de barfe si de lumea dezlantuita. Pe scena teatrului sau pe micul ecran, prezenta ei e o promisiune de sarbatoare

Casa din vis

- La ultimul nostru interviu, cand am vorbit despre vise, mi-ai marturisit ca cea mai mare dorinta a ta este o casa la margine de oras. S-a implinit sau o reprogramezi pentru 2009?

- Da, mi s-a indeplinit. Ceva mai tarziu decat ne asteptam eu si Florin (actorul Florin Zamfirescu, sotul ei), dar s-a indeplinit. Apoi lucrurile s-au asezat treptat, caci nu ne-am nascut cu averi. (rade) Le-am facut pe toate usor-usor si, din pricina asta, tot ceea ce inseamna acum "acasa" a capatat o si mai mare valoare. In plus, asa cum anticipam in celalalt interviu, la Mogosoaia, unde avem casuta, timpul curge mai domol. E ca si cand intri intr-o zona crepusculara, dar in sens benefic (exista si SF-uri placute!). Merita efortul drumului pana acolo si al timpului pierdut in trafic (o circulatie infernala!) pentru ca atunci cand ajungem acasa, intram intr-o ... oaza. Acolo timpul curge cum vrei tu. Nu se opreste, dar curgerea lui capata blandete si densitate. O fericire adevarata, in comparatie cu tumultul in care traim. Cand ajungem acasa spunem, totdeauna, cu un oftat: "Doamne, ce bine e la noi!". Pur si simplu, acolo e o oaza de liniste. Nu auzi tramvaie, autobuze, harmalaia orasului, nu simti cat de mult se grabeste lumea in jur. Nu aud decat cainii mei harnici, care latra din cand in cand, semn ca isi fac datoria. Apoi, e atat de placut si de relaxant sa tunzi iarba, iar daca nu ai chef, o lasi pe maine sau te duci in gradina ta si sapi la radacina unui trandafir sau mergi sa-ti iei legumele pentru salata din spatele casei, "inarmat" doar cu un cosulet. Revii la natura, la ritmul normal si firesc.Cel putin noua, mie si lui Florin, asta ni se pare ca e "normalul". Timpul si gandurile nu-ti mai sunt acaparate decat de ceea ce s-a intamplat peste zi. Dar parca si decantarea acestor ganduri se face altfel, atunci cand stai intins pe un sezlong, la soare, sau cand iti bei cafeaua pe veranda, privind cum cad fulgii peste gradina inghetata de frig.

- O alta mare dorinta a ta era legata de profesia pe care o ai, de teatru. Ai renuntat chiar, o vreme, la micul ecran, pentru a te dedica exclusiv scenei. Dar apoi ai cotit-o din nou, acceptand un rol intr-o telenovela. Nu ti-e teama de-un compromis?

- In ultima vreme, telenovelele nu mai sunt tratate cu atata dispret, mai ales telenovelele romanesti. Lumea si-a dat seama ca serialele autohtone nu au superficialitatea telenovelelor sud-americane, ca actorii romani au clasa si ea se vede si pe micul ecran, ca exista scenarii bune, credibile. Si-apoi, asta e singura modalitate, pentru un actor, de a-si exersa meseria in televiziune. Iar rolul pe care il joc in "Iubire ca-n filme", pe Acasa TV, imi solicita o compozitie speciala, care ma satisface.

Pe repede inainte

- E mai usor sa joci intr-o telenovela decat intr-un film pentru marele ecran?

- Eu am descoperit pe pielea mea ca nu e deloc usor de facut o telenovela. Mai ales pentru un actor care e la prima incercare de genul asta, e foarte dificil de intrat in ritm. La telenovele, textul se invata pe loc, ori trebuie sa fii atent nu numai la text, dar si la situatie, la partener, si sa mai tii cont si de indicatiile regizorale. si, peste toate, sa fii cat se poate de convingator in situatia respectiva. Iata, deci, ca e vorba de un buchet intreg de cerinte, carora trebuie sa le faci fata pe repede inainte.Sunt sigura ca asa lucreaza si producatorii de telenovele sud- americani, ca altfel n-ar avea atat de multe seriale. Diferenta rezida, din punctul meu de vedere, in aceea ca actorul roman se achita altfel de obligatiile lui. E destul sa ne uitam la felul in care practica actoria sud-americanii si la seriozitatea cu care-si trateaza actorii romani partiturile. Diferenta e foarte mare. Poate de asta, multi oameni de valoare nu catalogheaza aceste productii ca pe niste simple telenovele, ci ca pe niste adevarate seriale TV, si se bucura de ele. De altfel, cu timpul am prins curaj si am mai acceptat un rol intr-un serial produs de Kanal D (personajul principal din serialul "Vointa de femeie"). Vara asta am filmat pentru ei. si a fost foarte interesant. Nici un rol nu seamana cu altul, dar asta chiar presupunea niste transformari radicale de personaj. Ceea ce, ca actor, te consuma, dar te si incanta. si presupune si o doza de risc. Dar cine nu risca nu castiga. si aici nu ma refer la castigul de imagine, ci la cel de la capitolul experienta.

- O actrita de talia ta nu poate, totusi, sa renunte la cinema, la consacrarea pe marele ecran. In zona asta ai mai avut oferte?

- Da, intre timp am jucat in "Femeia visurilor", in regia lui Dan Pita, si-am mai jucat in cateva filme ale unor tineri regizori. Dar cam atat. Am pornit-o greu catre cinema. Cand eram prea pustoaica, mi se spunea ca sunt prea mica, dupa ce m-am maturizat mi s-a zis: "A, nu! Ne pare rau. Trebuia sa fii mai tinerica un pic". Eu sunt dornica, in continuare, sa fac film! Am un fel de regret ca n-am facut si nu fac film pe masura dorintei. Dar poate cu acesti tineri regizori o s-ajung si eu sa joc, macar bunici. (Rade)

Zambete si iubire

- Raspandesti un optimism molipsitor. Ai vreo reteta secreta?

- Optimismul meu e nativ. Intotdeauna gasesc partea plina a paharului, intotdeauna izbutesc sa vad intr-un om rau, si calitati care il schimba, macar in ochii mei. Nu cred ca exista om fara calitati.Cand se nasc, toti copiii sunt impecabili. Nu pricep cum de la maturitate unii devin... mai ciudati. Dar o bruma de calitati ramane, cu certitudine, in toti. Eu caut bruma asta si o gasesc de fiecare data. si am aceasta capacitate de a ma bucura si de flecustete. Sigur ca nu sunt tot timpul cu gura pana la urechi. As minti. Vin peste tine, uneori, lucruri care te marcheaza in sens negativ, care te destabilizeaza. si care te consuma. Dar, de fiecare data, am puterea sa ma scutur si sa-mi regasesc zambetul. Fara coborasuri, nu exista suisuri. Iar cele care te imbogatesc cel mai mult sunt esecurile. Pe de alta parte, optimismul si veselia mea, in relatiile cu colegii, sunt, daca vrei, si o forma de egoism. Nu pot sa lucrez fara prietenie si dragoste reala de meserie si nu pot sa lucrez intr-o atmosfera incruntata, apasatoare. De-asta, uneori plusez, ca sa descretesc fruntile. Supararea, lipsa de energie si dusmaniile sunt cei mai mari inamici ai mei. Cand sunt ei prin preajma, nu dau deloc randament.

- Mi-ai spus, odata, un lucru foarte frumos: ca e bine sa ai o casa aici, pe pamant, dar si una "acolo, sus"...

- Da, trebuie sa "mituim" raiul cat putem. si cred ca esential pentru aceasta "mituire" a raiului e sa nu ne mintim pe noi insine. Sa traim cum ne-a fost scris, cu onestitate fata de sine. Vezi tu, actorii au privilegiul introspectiei. E o obligatie de serviciu. De cate ori ne apucam de construit un personaj, suntem nevoiti sa cautam in noi adevaratele mobiluri care sa-ti justifice acel caracter. si, cu fiecare cautare din asta, descoperim lucruri despre care habar n-aveam ca exista in noi. Ceea ce reprezinta indubitabil un castig. Dar exercitiul asta poate fi facut de oricine, nu numai de catre actori. Apoi, pe langa onestitate, casa "de sus" trebuie construita si cu iubire. Iubire de familie, de semeni, iubire de animale, de natura... iubire, in general. Cred ca un om care nu e in stare sa iubeasca e un om handicapat. si handicapul asta e mai mare decat daca omul respectiv n-ar avea - Doamne fereste! - o mana sau un picior.

- Catalina, am vorbit in acest interviu despre vise si dorinte. Din pacate, anul 2009 a inceput cu o umbra: criza economica mondiala. Iti simti amenintat optimismul? Vei mai putea visa?

- Din punctul meu de vedere, ne-am speriat cam tare de aceasta umbra pe care, cel putin deocamdata, noi n-am vazut-o. Criza nu e la noi, dar daca moare capra vreunui vecin din Uniunea Europeana, trebuie sa moara automat si a noastra? Cata vreme, la cumpana dintre ani, la noi se joaca, in mod firesc, prin traditie, "Capra", de ce ne-am teme? Si-apoi, poate ca tocmai intr-un astfel de context e cazul, mai mult ca oricand, ca visele sa-si creeze o bresa a lor. Eu cred ca, atunci cand ne vom accepta pe noi insine si atunci cand vom pune placere si bucurie in tot ceea ce facem, vom fi rasplatiti cu surprize pe masura gandului si a sufletului nostru. Deci, "piatra filosofala" este sa fim responsabili. De putut putem. Numai sa vrem.