Semne bune

Dinspre urnele deschise ale votului uninominal se aud chiotele, oftatul, jelania multora dintre stafiile haiducesti care, pana nu demult, luau de la saraci si dadeau la bogatii tovarasi de drumuri si autostrazi.

Votul uninominal a lasat urme grele in organigrama parlamentara, stricand multe bisericute politice. Oricat de chitibusari am fi, noul parlament s-a scuturat de multe din poamele-i viermanoase. E la fel de adevarat ca multe dintre figurile nou-aparute par mai degraba niste figuranti in teatrul papusilor de partid, niste bieti inocenti obisnuiti sa cante karaoke dupa cum le sufla partidul, daca vor sa mai pupe un mandat, un portofoliu ministerial sau directorial ori vreo ambasada confortabila. Nu e mai putin adevarat ca, daca facem sapaturi, vom descoperi ca inocentii cu pricina si-au pierdut de mult virginitatea prin consiliile locale sau judetene. Multi si-au facut mana pe bugetele regiilor autonome locale, la prefectura sau la finantele locale si sunt pregatiti sa opereze pe buzunare mai mari, cum ar fi bugetul de stat sau fondurile europene. Rotatia cadrelor a reusit. Nimeni nu a pierdut, ba chiar au iesit cu totii intariti. Votul uninominal a adus, dupa redistribuire, pestii cei mari indarat la izvoarele lor parlamentare, ceva mai flamanzi de seceta si inapoierea din teritoriu.
Dar votul nu a insemnat numai momentul in care gastile de partid s-au spart, trimitand la lupta cea mare pe cei mai coltosi rechini, ci si finalul carierei politice a lui Corneliu Vadim Tudor. Tribunului i-au fost debransate aparatele dupa aderarea la Uniunea Europeana, cand sentimentul de izolare, frustrarile si temele conspirationiste au inceput sa iasa din vocabularul si mintea romanilor obisnuiti. Paranormalul lider a inceput sa-si piarda functiile vitale de indata ce milioane de romani au inceput sa misune prin Europa in cautarea fericirii. Nici macar curiozitatea pe care o starnea ca dinozaur lasat fara lesa in libertate nu a mai atras decat a zecea parte din electoratul obisnuit al acestui partid. Prea putin pentru a mai intra in Parlament. Dupa aproape doua decenii de prezenta pestilentiala, circul neuropatologic al partidului condus de Vadim Tudor a cunoscut cea mai crunta lovitura. O lovitura de moarte pentru cel care cocheta cu prieteniile sale suspuse din panteonul mondial al nebunilor, semn ca ar fi trebuit abandonate de multa vreme injectiile si socurile electrice si folosit un ciocan mai mare.
Corneliu Vadim Tudor a fost o eczema morala produsa de sentimentul colectiv de culpabilitate. Prezenta inspaimantatoare a lui Vadim Tudor in Parlament, ba chiar la conducerea acestuia, transforma toate celelalte aberatii postcomuniste in simple sotii copilaresti. Vadim Tudor a fost cel mai bun alibi pentru incapacitatea generala de a se vindeca de raul comunist. De ce ar mai fi avut cineva mustrari de constiinta pentru cochetariile cu securitatea sau pentru ca s-a facut sluga politica a comunistilor? De ce ar mai fi avut cineva mustrari de constiinta sau sentimente de culpabilitate, cand industria generala a amneziei si spalatoriile de creiere prosperau cu ajutorul neprecupetit al marelui iubitor de caini si securisti, Vadim Tudor? Era tolerat si votat tocmai pentru ca transforma in mod miraculos orice rau al trecutului in nostalgie sau vag sentiment de recunostinta. Cei complexati si vinovati l-au folosit pe Vadim Tudor pe post de analgezic si euforizant.
Disparitia lui Vadim Tudor si a clonei sale mai bogate, George Becali, din orizontul parlamentar, ne fac sa speram ca, in ciuda imperfectiunilor, votul uninominal ar putea ajunge, candva, un bun dezinfectant politic. Dar asta nu se va putea intampla decat atunci cand parchetul anticoruptie va astupa izvoarele financiare subterane de bani, cele care au facut ca scena politica sa balteasca. Atunci, poate, mlastina va seca.