Ingerul cu haina albastra

Prima oara l-am vazut intr-un tablou mare, care acoperea aproape jumatate din peretele unei incaperi in care ajungeam cam de doua ori pe saptamana, dusa de mana de mama, care isi vizita sora mai mare.

Era imbracat intr-o haina albastra, sidefie, avea doua aripi care se ridicau putin deasupra capului si-i ajungeau pana aproape de pamant. Erau niste aripi prea mari pentru statura lui firava, dar poate ca impresia asta era data de faptul ca pareau desfacute de-un vantulet usor. Una din ele avea chiar la partea din jos, aceea care aproape atingea pamantul, doua pene mai lungi, usor zburlite, care atarnau de-o parte si alta, ca si cum ar fi fost doua pene de ceas, care aratau cam sase si douazeci, daca ma gandesc la ceasul mare de carton pe care tocmai invatam atunci orele, jumatatile si sferturile.
El statea in spatele unor copii care treceau o punte alunecoasa peste o apa involburata. Tinea deasupra lor mainile, ca si cum ar fi fost gata pregatit sa-i prinda daca ar fi alunecat. Cred ca aceia trebuie sa fi fost niste copii tare cuminti si tare fericiti, daca Ingerul statea in spatele lor sa-i ajute. Cel putin asa mi-a spus Mama si n-aveam decat sa cred vorbele ei. Asa ca din ziua aceea, in care am vazut prima oara un inger, mi-am propus sa fiu si eu tare ascultatoare, pentru ca si in spatele meu sa mearga Ingerul macar o data, imbracat in haina aceea sclipitoare si cu parul curgandu-i in inele aurii pana la pamant.
Au trecut anii. Am uitat de Ingerul cu haina albastra. Am uitat, de fapt, de orice inger, purtata in lume de trufia tineretii. Dar s-a intamplat ca l-am simtit pentru a doua oara, neasteptat de greu. A fost intr-o seara de decembrie, in care primul meu copil m-a intrebat daca pietrele viseaza. N-am mai apucat sa-i raspund la aceasta intrebare, ultima pe care a mai pus-o in lumea aceasta, dar m-am uitat, imbatranita pe veci, la ceas, si penele lui negre mi-au amintit brusc de aripile ingerului vazut in tabloul din copilarie. Doua pene lungi, care atarnau de-o parte si alta, ca si cum ar fi vrut sa arate cam sase si douazeci.
Au trecut alti ani si m-am gandit la el din nou, atunci cand am vazut o lacrima de barbat in care se oglindeau incremenite, inghetate, o casa, un pom, in crengile caruia zburau pasari aurii, o iarba inalta si matasoasa, o cana alba cu flori albastre, o lingura, un deal si-un catel alergand dupa fluturi.
Apoi l-am mai adulmecat de cateva ori, sau poate doar mi-ar fi placut sa-l simt, falfaindu-si aripile moi in preajma mea. Odata in sclipirea rece, argintie, a unei seringi, altadata in dunga subtire lasata de-un vin bun pe buza unui pahar si intr-o dimineata, devreme de tot, chiar in stropii stravezii pe care spuma marii i-a lasat pe-o piatra.
Dar niciodata, niciodata n-am mai fost atat de uimita ca atunci, in iarna aceea de demult, in care l-am descoperit intr-un tablou cu desen stangaci, iarna in care mi-am propus si mi-am dorit cu toata puterea mintii mele de copil sa fiu atat de cuminte, incat sa vina si in spatele meu, sa ma ocroteasca si sa ma apere pe veci, daca as aluneca de pe vreo punte inghetata. si-asa de mult am crezut atunci in el, incat odata am simtit chiar ca ma ajuta sa ma inalt pe aripile lui moi si ca zbor odata cu el, peste garduri si copaci si peste padurea batrana. Ca pot sa ajung unde nici cu gandul nu gandeam, fara nici o grija, fara nici un efort, fara spaime si teama, fara nici o suparare. Dar asta a fost demult.
Astazi a nins pentru intaia oara in anul acesta. Ar trebui sa fiu in sarbatoare. Fulgii, care coboara ca niste fluturi uriasi, ar trebui sa ma ajute. si chiar ma ajuta o vreme, si parca-mi vine sa ma inalt ca altadata, sa zbor peste padure si peste timp, sa simt ocrotitoare grija cuiva pentru mine, sa simt deasupra mea niste aripi moi, diafane, cu doua pene zburlite la capat, de care mi-e atat de dor. si vreau sa ma ridic, si ma fortez sa ma inalt printre fulgii care zboara in jurul meu, dar nu ma pot urca mai sus de copacii in care-au ramas agatate stingher stelele de altadata.
Ma uit din nou in jurul meu. Afara ninge pentru intaia oara in anul acesta si vad printre fulgii purtati de vant ca in loc de aripi moi si diafane, Ingerului meu i-au crescut doua carji.