"Drumurile iubirii" ("Les chemins d'amour") este titlul recitalului pe care soprana Felicia Filip il sustine la acest inceput de decembrie, in doua sali cu totul speciale: la Castelul Peles din Sinaia (6 decembrie, ora 17.00) si la Centrul National de Arta Tinerimea Romana din Bucuresti (8 decembrie, ora 19). Spectacolele se inscriu in randul evenimentelor speciale organizate de Opera Nationala Bucuresti in luna decembrie. Pentru recitalul de la Castelul Peles intrarea este libera, iar pentru cel de la Centrul National de Arta Tinerimea Romana (Bd. Schitu Magureanu nr. 4) biletele se pot cumpara de la casa de bilete a Operei Nationale Bucuresti. Invitatul special al "Filipissimei" este tenorul Hector Lopez. Acompaniati la pian de Liana Mares, cei doi vor interpreta arii si duete de opera din "Turandot" (Giacomo Puccini), din "La Traviata" (Giuseppe Verdi), din "My Fair Lady" (Frederick Lowe) sau din "Sange vienez" (Johann Strauss), dar si lieduri - "Ave Maria" (Franz Schubert), "Ave Maria" (Charles Gounod), "Apres un reve" (George Enescu). Iubire, deci, de toate felurile, oferita cu generozitatea-i cunoscuta de celebra artista a scenei lirice.
Castigatoare a unor prestigioase concursuri de canto, unica interpreta din lume detinatoare a tuturor premiilor "Mozart", Felicia Filip si-a inceput studiile ca violonista, dar a studiat apoi canto la Academia de Muzica din Bucuresti. Dupa absolvire, in 1990, a devenit solista a Operei Nationale din Bucuresti. A cantat sub baghetele unor mari dirijori, in productii ale unor regizori celebri, cu parteneri ca Roberto Alagna, Francisco Farina, Marcello Giordani, Carlos Alvarey, Juan Pons, Vincente Sardinero. "Diva cereasca", "Noua regina a Traviatei", "... aceasta frumoasa romanca a dezlantuit exaltarea", " Donna di prima forza ", "O voce fenomenala"... acestea sunt numai cateva dintre aprecierile presei internationale la adresa Feliciei Filip. La Covent Garden, Wienerstaatsoper, Liceo di Barcelona, Hamburg, Toulouse sau Moscova, publicul o intampina cu interminabile ovatii. Asadar, ce inseamna iubirea pentru o celebritate artistica internationala, de un asemenea calibru, precum Felicia Filip? Impreuna cu regizorul Cristian Mihailescu, cu care e casatorita din 1990, traieste o minunata poveste de dragoste, nestinsa de timp si de vremuri. Secretul lor? Iubirea de Dumnezeu si iubirea pentru muzica, ce-i uneste indestructibil: "Suntem profund credinciosi amandoi, tinem posturile, cream aceasta armonie in atmosfera din casa noastra, rezonam in legaturile noastre. Craciunul inseamna, in primul rand, dragoste. Dragoste de oameni, de toata Creatia divina, armonie intre cer si pamant. De Craciun, sarbatorim si ziua onomastica a sotului meu, Cristian Mihailescu, cu care-mi impart viata (si, in buna masura, si activitatea artistica), de optsprezece ani. Suntem foarte fericiti impreuna. Pot sa-l ascult pe Cristian vorbind ore in sir, nu ma plictisesc niciodata, imi spune intotdeauna lucruri noi, ma surprinde mereu. Cand sunt langa el ma simt mai buna, mai aproape de Dumnezeu. Nu tinem neaparat sa avem bunuri, sa posedam, si probabil ca aceasta este cheia relatiei noastre: am ales "a fi", in locul lui "a avea"."
Impreuna cu trupa Iris, cu care are un parteneriat de scena deja traditional, Felicia Filip va sustine un Concert de Craciun in 15 decembrie 2008, la Teatrul National Bucuresti.