Sunteti revista mea de suflet. V-am considerat mereu un prieten adevarat si intre prieteni poti sa te destainui. Am nevoie de un sfat. Am gresit amarnic, dandu-mi inima unui om de nimic. Totul a inceput acum doi ani. Colectiv nou. Colegi amabili si doar atat, pana intr-o zi cand primesc un sms cu vorbe frumoase. Am zambit. L-am luat ca pe un gand frumos, intr-o zi de primavara. Dar complimentele s-au intetit si veneau apoi in fiecare zi. Am facut greseala sa le iau in serios. Nu ne place tuturor sa primim vorbe frumoase? Dar eu sunt casatorita si am doi copii frumosi, pe care ii iubesc nespus. Drumul meu era drept pana atunci. Niciodata nu m-am gandit ca se poate frange brusc. Sunt casatorita de 14 ani. O casnicie cu bune si rele. Nu perfecta. Complimente sau vorbe frumoase nu mai primeam demult de la sotul meu. Ceea ce lipseste casatoriei noastre e comunicarea. Fiecare merge pe drumul lui. Lipsa afectiunii din viata noastra m-a facut ca caut un prieten in colegul meu. Prieten si atat! Aveam atata nevoie! Nu-mi doream altceva. Dar am gresit. M-am indragostit de el. Ca sa ma apar, am fugit in alt serviciu, in cadrul aceleiasi institutii. Nu voiam sa divortez, stiam cum e sa cresti cu alt tata. Mesajele continuau. Ne vedeam mai rar, in schimb vorbeam mereu pe messenger. Ne sfatuiam. Doi ani de zbucium intre constiinta si dragoste. Dumnezeu mi-e martor! M-am opus mereu. Mereu l-am respins. Si mereu se intorcea. Nu zic ca nu m-a iubit. Poate ca da. Dar framantarea mea n-a inteles-o niciodata. Pentru el era simplu: singur, necasatorit. Era ca un blestem pe care nu puteam sa-l desfac. Traiam gandindu-ma la el. Sotul meu ma simtea, imi simtea zbuciumul, dar avea incredere in mine. N-am meritat-o, pentru ca la un moment dat am cedat. Am gresit. S-a intamplat exact acum un an. Voiam sa divortez. Trebuia sa iau o decizie. Voiam sa fiu sincera cu mine. N-am putut, copiii isi iubeau tatal. Nu-i puteam lipsi de dragostea lui. Sufeream groaznic. Era o situatie fara iesire. Pana cand am descoperit ca pentru iubitul meu nu eram singura. Si mi-am dat seama ca trebuie sa fug. Am fugit, dar nu la timp. Decizia am luat-o la inceputul anului, cand s-a intamplat sa am probleme de sanatate, iar sotul meu mi-a stat alaturi. Stia tot, dar ma iubea prea mult. Atunci i-am vazut suferinta. Si m-am urat pentru slabiciunea mea. Si acum ma urasc. Cam asta a fost tot. Alegerea mea a fost corecta. Stiu ca sotul meu va fi langa mine, indiferent ce s-ar intampla. Si-l iubesc pentru siguranta pe care mi-o da si pentru linistea sufleteasca. Am invatat o lectie. Dar platesc pentru ea. Fostul meu iubit nu ma lasa sa-mi continui viata. A inregistrat una din intalniri si a postat-o pe un site. Am gresit cand am investit in cineva fara valoare. Vreau ajutor. Simt ca-mi pierd mintile!
LUANA
"Cum sa fac sa nu mai fiu singura!"
De ceva timp studiez cu mare placere revista dvs. De multe ori ea m-a scos din starea de singuratate, de apatie si de dezamagire cu care ma confrunt. Dar acum am nevoie de un sfat direct, un mic ajutor, pe care cred ca il pot primi de la aceasta publicatie extraordinara. Cum sa fac sa nu mai fiu singura? De 9 luni m-am despartit de prietenul meu si week-end-urile sunt foarte lungi. Amicele mele sunt aproape toate casatorite, ne vizitam de cate ori putem, ne intalnim, dar eu sunt tot singura, noptile lungi, sambetele plictisitoare. Vreau sa ies si noaptea in oras, dar nu am cu cine. Vreau sa fiu vazuta. Muncesc la o agentie imobiliara si nu am nici un succes, cu toate ca toata lumea imi spune ca ar trebui. Interactionez cu oamenii in permanenta, dar degeaba. Oare l-am maniat pe Domnul? Cred ca da... altfel nu-mi explic. Sunt sociabila, draguta, imbracata mereu in pas cu ce se poarta. Schimb mereu tunsoarea, sunt mereu la curent cu noul si cu tot ce e in jurul meu, dar tot singura sunt. Ajutati-ma sa aflu unde gresesc! Va multumesc,
VALENTINA
"As vrea sa cunosc un baiat cuminte si credincios"
Va scrie o fata din Bucuresti, credincioasa, care obisnuieste sa mearga la biserica. Cu toate astea, ma simt singura. De ani de zile nu reusesc sa-mi fac prieteni adevarati, oameni care sa aiba preocupari apropiate de ale mele, care sa mearga la biserica, sa se spovedeasca, sa se impartaseasca. Mama sau altii imi spun: "O sa vezi cand o sa ai o familie, viata o sa fie altfel". Cum sa-ti faci o familie daca nu esti in stare sa-ti faci un prieten adevarat? As putea formula dorinta mea in felul urmator: as vrea sa cunosc un baiat cuminte, credincios, dornic de o iubire adevarata. Stiu ca fara sentimentul acesta de afectiune, de convingere ca ai cu adevarat nevoie de celalalt, nu se poate lega nimic, chiar intre oameni cu frica de Dumnezeu. Asa incat adresez acest apel tuturor tinerilor, fete sau baieti, care simt ceea ce simt si eu. Numarul meu de telefon este 0729/952.502.
IULIA CONSTANTINESCU - e-mail: iulimari2004@yahoo.com