MIHAI CONSTANTINESCU

"Nu-i adevarat ca nu exista cerere pentru muzica mea. Oamenii ma opresc pe strada si-mi spun c-ar vrea sa-mi asculte melodiile"

Cantece pentru ingerasi

- Dupa opt ani de la lansarea precedentului dumneavoastra album, reveniti in atentia fanilor cu o surpriza: un disc cu muzica pentru copii.

- Sper ca surpriza sa fie placuta. "Cantece pentru ingerasi" e un album pe care, initial, m-am gandit sa-l dedic copiilor, dar dupa ce l-am terminat, mi-am dat seama ca poate fi ascultat de oameni de toate varstele. Cu o conditie: omul sa-si fi pastrat sufletul de copil. Poeziile sunt superbe si ii apartin - din nou, surpriza! - lui Vasile Groza, tatal Loredanei Groza. Ne stim de foarte multa vreme si, la un moment dat, mi-a marturisit ca scrie basme si poezioare pentru copii. Si mi-a si citit cateva. Sedus pe loc, am pornit la drum cu ideea sa folosim mai multe voci dar, pana la final, au ramas acelea trase cu vocea mea, la care s-au mai adaugat trei melodii cantate de Loredana Groza si trei de Simona Secrier, fosta componenta a grupului Ethno. A fost mult de munca la albumul asta. Dar, tragand linie, eu zic c-a iesit un material mult mai deosebit fata de tot ceea ce am auzit in zona muzicii pentru copii. E ca o intoarcere in timp, dar textele sunt superbe si ne aduc aminte ca exista, pe lume, si basme, nu numai jocuri pe calculator. Sunt poezii din care chiar ai ce invata. Eu nu neg valoarea calculatorului sau a Internetului, dar nici nu sunt de acord cu cei care exagereaza considerand ca numai ceea ce poate fi vazut pe un calculator conteaza. Sa nu confundam lumea virtuala cu aceea reala. Eu pledez pentru pastrarea copilariei, a acelei copilarii pure si inocente. Mi-as dori ca parintii sa renunte la comoditate si sa nu-si mai lase copiii victime ale violentei transmise prin televizor sau prin jocurile de pe calculator. Nu vreau sa par moralist, dar fara modele pozitive, societatea nu poate produce decat ceea ce se vede, seara de seara, la jurnalele de stiri: prunci violati, batrane violate si ucise de tineri, crime comise de gasti de cartier, accidente infioratoare nascute din teribilism etc.

- Sa revenim la cei opt ani de tacere si de seceta muzicala. Ce s-a-ntamplat? Candva erati cotat printre cei mai populari cantareti de muzica usoara din Romania.

- Povestea e mai complicata. De la acel album scos in urma cu opt ani, am mai facut doua materiale "best of", care din nefericire n-au ajuns pe piata. Si asta, din cauza celor de la Electrecord. Am avut o intelegere conform careia ei se angajau "sa imprastie" albumele pe piata, dar nu s-au tinut de cuvant. Electrecordul n-a miscat nici un deget, desi albumele n-au fost facute de Electrecord, ci de mine. Acolo a fost vorba de munca mea si a prietenilor mei si de banii pe care i-am obtinut ca sponsorizare de la Eugen Stanculescu, un om extraordinar. Si nici nu se poate invoca argumentul ca nu exista cerere pentru muzica mea. Din contra! Oamenii ma opresc si pe strada si-mi spun c-ar vrea sa-mi mai asculte melodiile. Am facut aceste doua albume tocmai in ideea asta: ca sunt dorite. Dar n-am facut numai gestul de a strange vechile inregistrari la un loc. Erau depasite tehnic si nu mai sunau deloc bine. Asa ca am decis sa remediez situatia. Decat sa fac o colectie de carute, am preferat sa pun nitel osul la treaba si sa scot o colectie de masini de lux, dar la acelasi pret modic, pe care sa si-l permita si omul sarman.

O lume minunata

- Dragul de copii este un laitmotiv mai vechi al muzicii dvs. A inceput cu melodia "O lume minunata", care s-a bucurat de un succes nebun. Si totusi, Mihai Constantinescu nu are copii...

- Da, si iti marturisesc acum ca-mi pare tare rau. Tare, tare rau. Se pare ca exista un destin pentru fiecare dintre noi, iar destinul meu a fost sa iubesc copiii, sa cant pentru ei, dar sa nu reusesc sa am si eu copilul meu. Am vrut si-am tot vrut, dar am acordat urgenta altor capitole ale vietii mele, iar acum a devenit prea tarziu. Asa ca, de-a lungul timpului, mi-am mai ogoit dorul asta cu cantecele pentru copii pe care le-am scris si care m-au facut atat de iubit de prichindei. Tin minte cum, la concerte, dupa primele 3-4 piese, se umplea scena cu copii si cu brate de flori. Apoi, in 79, cand am lansat "O lume minunata", s-a produs asa, ca o revolutie. Nici pana-n ziua de azi nu stiu exact de ce-a prins asa de bine melodia asta. Singura explicatie pe care pot sa mi-o dau e ca acele versuri au facut sa vibreze profund sufletele ascultatorilor care inca mai cantareau bucuria cu talere nemasluite. Ce poate fi mai frumos, in viata unui om, decat acel timp al copilariei, acel timp cand esti iubit, esti ocrotit si nu ai absolut nici o grija?

- Va e dor de epoca aceea, a concertelor cu sali ocupate pana la refuz si cu scena acoperita de flori? Era pe atunci lumea muzicii mai frumoasa, mai blanda?

- Nu vreau sa idilizez acea epoca, desi as avea motive s-o fac. Si noi, cand am fost tineri, ne-am lovit de greutati si ne-am luptat din rasputeri sa ne gasim locul sub soare. Nici pe vremea debutului meu, nimeni nu-ti deschidea usa sa-ti zica "Hai, intra tu, ca ies eu!". Si-atunci trebuia sa muncesti si sa nadajduiesti ca ai o stea norocoasa, care sa te ajute sa-ti implinesti visele. Norocul meu a fost ca melodiile mele au placut si publicului. Mi-e dor de anii aceia, si pentru libertatea lor, pentru ca atunci nu functiona sistemul de azi: cand trebuie neaparat sa colaborezi cu o casa de discuri, care iti impune ce sa canti si care decide cand, cum si unde te difuzeaza sau te prezinta. Pe atunci, daca melodiile erau bune, erau difuzate. Iar calitatea de slagar, cum se zicea atunci, sau de hit, cum se spune acum, nu era dobandita pe criterii subiective. Melodiile nu le erau impuse oamenilor, ca omul, auzind o melodie de o mie de ori pe zi, ajunge sa creada ca-i buna; asta e puterea sugestiei prin repetitie - ci oamenii erau cei care transformau melodia intr-un hit: o cereau din ce in ce mai mult. Sita mai deasa decat aceea a publicului nu exista. Acum, insa, publicul e indus in eroare, prin strategii de marketing si publicitate. Eu am ramas cu ideea ca o melodie e buna daca place de la prima auditie. Dar poate ca sunt prea visator...

Visator, dar puternic

- Sunteti? Mereu ati fost perceput ca un soi de trubadur itinerant.

- Da. Sunt. Si nici nu pot sa fiu altfel. Eu nu pot sa fiu rau. Nu pot sa tin dusmanie fata de nimeni. Refuz sa ma incarc cu o astfel de energie negativa. Din perspectiva mea, cred ca am trait o viata decenta si frumoasa. Asa visator cum sunt, sunt un om puternic.Nu am ce sa apar material. Imi apar numai gandurile bune, imi apar sufletul si raman partizanul adevarului. Eu am invatat de la parintii mei ca omul trebuie sa fie bun, corect, cinstit, cuviincios, ca nu trebuie sa fure sau sa minta si ca trebuie sa respecte si oamenii, si animalele, si natura. Astea sunt principiile care mi-au guvernat existenta si cred ca acum e prea tarziu ca sa ma mai re-educ. Unde mai pui ca nici nu vreau sa fac asta! Deci, e limpede, n-am stofa de politician. Pe mine ma uimeste aceasta schimbare in rau a societatii.

- E greu sa mai gasesti inspiratie artistica in lumea asta, care nu mai respecta valorile pe care dumneavoastra le-ati invatat de la parinti?

- Majoritatea oamenilor n-au inteles cat de puternic este cuvantul atunci cand e rostit sau scris din suflet, si nu doar aruncat la intamplare. Nu e suficient sa spui "Te iubesc, ma iubesti/ Esti al meu, sunt a ta/ Ai plecat, m-am suparat/ Intoarce-te. Pa". Despre iubire nu poti sa vorbesti oricum. Nu poti sa exprimi iubirea in fraze sterpe. Iubirea nu e ca un fruct pe care sa te duci sa-l cumperi de la piata. Si-atunci, normal ca in lumea asta dominata de pragmatism, de mercantilism si lichelism e greu sa mai gasesti inspiratie. E o epoca stranie, in care oamenii se multumesc fie sa traiasca exclusiv pentru cariera, fie sa traiasca alaturi de o persoana, fara sa mai simta nimic pentru ea. Din inertie. Fara ca in ecuatie sa apara si dragostea. E pacat si e trist. E greu sa canti despre dragoste, intr-o lume in care ea a fost transformata din printesa in cenusareasa.

O minunata stare de echilibru

- Multe dintre vedetele tinere au voci fabricate in studio, dupa cum si multi compozitori in voga au "creatii" luate de pe calculator. Exista muzica fara talent?

- Dupa cum se vede exista, desi produsele expira rapid. Talentul artistic il ai sau nu-l ai. Nu e ceva care se dobandeste pe parcurs. Sigur ca, de-a lungul vietii, trebuie sa gasesti o exprimare cat mai originala a acelui har, sa incerci sa fii mai altfel decat tot ce s-a facut pana atunci. Sa ai marca ta artistica distincta. Si-apoi, mai trebuie sa ai grija sa nu te plafonezi. Sa mergi in pas cu timpul, sa-ti modelezi stilul, astfel incat sa nu ajunga sa miroasa a naftalina. Pe mine, intotdeauna m-au interesat vocile: ce si cum poate sa transmita o voce. Asa ca tot timpul m-am luptat cu mine. M-am luptat sa gasesc acea expresie a vocii care sa-mi placa pana si mie. Dar niciodata nu m-am declarat pe deplin multumit. Niciodata n-am zis: "Gata! Acu' sunt cel mai tare!". Prima mare competitie a unui om e aceea cu el insusi. Numai tu poti sa scoti din tine mai mult sau sa nu mai scoti nimic. Numai de tine depinde. Viitorul e frumos, daca nu obosesti sa te uiti in interiorul tau, ca sa descoperi la timp orice semn de "boala".

- Si cum arata viitorul lui Mihai Constantinescu?

- Viata din spatele cortinei nu e intotdeauna atat de spectaculoasa pe cat isi inchipuie oamenii. Eu duc, de pilda, o viata modesta. Stau intr-o garsoniera "de imprumut" si inca mai astept o solutionare dreapta a problemei mele locative, dupa ce mi-am pierdut casa. In rest, imi ingrijesc pisicuta, citesc si compun. As vrea sa reactivez acel material "best of" si mi-as dori sa mai scot inca un album nou. Piese am. Banii sunt mai greu de gasit. Dar asta nu inseamna ca voi renunta la proiectele mele. Nu vreau sa lenevesc sau sa lancezesc. Sunt optimist. In interior, traiesc o minunata stare de echilibru.