"Imi doresc tot mai mult sa-mi schimb viata"
Citesc cu interes scrisorile de la rubrica "Asul de inima" si de multe ori am simtit imboldul de a va scrie pentru a va cere parerea. Poate nu voi gasi raspunsul pe care il caut, dar trebuie sa aflu ce parere au alti oameni, care au trecut prin situatii similare.
M-am casatorit de tanara, cu un barbat pe care nu-l iubeam, ba mai mult, ceva, "un al saselea simt", imi spunea ca trebuie sa stau departe de el. Totusi, n-am avut destul curaj sa ma opun vointei parintilor, dar pentru asta nu acuz pe nimeni; ei nu mi-au dorit decat binele. Acum, privind in urma, nu-mi spun ca as fi putut avea o viata mai frumoasa (la ce bun sa-mi adancesc suferinta?), ci ma consolez spunandu-mi ca ar fi putut fi una mai rea.
Dupa ce m-am casatorit (inainte nici nu-l cunosteam prea bine), am incercat sa-i gasesc calitati ca sa-l pot iubi si sa avem o viata frumoasa. L-am respectat si nu l-am inselat niciodata desi, la un moment dat, am iubit in sufletul meu un alt barbat. Dar Dumnezeu mi-a ascultat rugaciunile si m-a vindecat de aceasta iubire, pe care o consideram un pacat, desi totul se petrecea doar in inima mea. Casnicia a fost cu bune si rele, au venit apoi copiii si m-am angajat cu toata puterea fiintei mele in cresterea si educatia lor. Totusi, pe masura ce treceau anii, mi-era tot mai clar ca eu si sotul meu suntem doua persoane incompatibile. Am plans, am suferit si mi-am spus ca trebuie sa merg mai departe, de dragul copiilor. N-am fost singura in toata aceasta lupta. Parintii mei au inteles curand ca au gresit si s-au implicat foarte mult in cresterea si educatia nepotilor. Am avut alaturi si un frate care a fost mai apropiat de copii decat a fost tatal lor si pe care ei il respecta asa cum ii respecta si pe bunici.
De la tatal lor, copiii mei au invatat cum nu e bine sa se comporte un barbat in familie, si cred ca asta le va fi de mare folos in viata. Nu spun ca are numai defecte. Are si calitati, altfel poate ca n-as fi rezistat in toti acesti ani, cand am trait o cumplita "singuratate in doi". Si totusi, de-o vreme, imi doresc tot mai mult sa-mi schimb viata. Relatia cu sotul meu se degradeaza continuu, am ajuns sa ne spunem vorbe grele, sa dorim sa ne eliberam unul de celalalt. Acum copiii sunt mari, baiatul s-a casatorit si traieste departe, in alta tara. Fiica mea se va casatori si ea in curand, iar eu sunt hotarata, odata ce-o voi sti la casa ei, sa divortez. Consider ca, din acel moment, am dreptul sa-mi caut de drumul meu. Stiu ca pentru copii ar fi ideal sa-i scutesc de trauma unui divort, dar ma gandesc ca sunt destul de mari ca sa poata trece mai usor peste asta. Sunt roasa, totusi, de indoiala. Ma tem ca fantomele trecutului vor continua sa ma bantuie, si nu voi fi mai fericita dupa divort. Daca voi constata ca "e rau cu rau, da-i mai rau fara rau"? Oare ce pot face? Am aproape 50 de ani, e prea tarziu sa incerc sa-mi schimb viata? Nu cumva alerg dupa o himera?
Pana acum mi-am gasit refularea in cariera. Imi iubesc profesia, sunt apreciata la locul de munca, am un venit care-mi permite sa fiu o femeie eleganta si sa nu duc grija zilei de maine. M-am implicat in diverse activitati, invat o limba straina, citesc mult, pot sa-mi cumpar o carte sau o bijuterie, am prietene carora le impartasesc bucuriile si tristetile. Cu sotul meu, trec zile intregi fara sa schimbam cateva vorbe, si chiar si asa, abia daca reusim sa evitam cearta. Oricum, nu avem prea multe sa ne spunem.
Ce sa fac? Am o multime de motive sa-i fiu recunoscatoare lui Dumnezeu. Pot spune chiar ca, in afara de relatia cu sotul meu, sunt o femeie implinita, care n-ar trebui sa se planga. Dar cum sa suporti ca omul cu care iti imparti viata sa te injoseasca in fiecare zi, cand ceilalti te respecta si te apreciaza? Exista un citat care mi-e foarte drag: "Doamne, da-mi puterea sa schimb ceea ce se poate schimba, rabdarea sa accept ceea ce nu se poate schimba si intelepciune ca sa le deosebesc pe cele doua!". Nu cumva in aceasta fraza se ascunde si raspunsul la intrebarile mele? Ce ma sfatuiti, dragii mei?
LAURA
"N-am dreptul si eu la fericirea unei imbratisari?"
Stimata d-na Sanziana Pop,
Imi permit sa va deranjez cu cateva randuri despre viata mea si despre casnicia mea care este doar pe hartie, de mai bine de 20 de ani. As vrea sa pot sa ma "ridic" si sa ma indrept spre alt destin, dar ma simt "blocata" in ceva care imi paralizeaza vointa. In curand voi implini 55 de ani, dar eu ma simt cu mult mai tanara, de parca viata mea a stat pe loc de cand l-am intalnit pe "sotul" si tatal copiilor mei, doi baieti minunati si foarte diferiti de tatal lor. Am vazut de la inceput ca nu este bine, chiar am vrut sa divortez in 1993, dar m-am razgandit pentru binele copiilor. Nu ma simteam in stare singura sa am grija de ei. Anii au trecut si nici nu stiu cum am putut sa rezist. Nu se poate comunica cu el in nici un fel. Nu are respect pentru nimic, nici macar pentru propria persoana. Numai asa-zisii "prieteni" conteaza. Nu vreau sa mai intru in alte amanunte dureroase, vreau doar sa va intreb (si va implor sa-mi raspundeti): ce pot sa fac ca sa fiu mai puternica? Cel mai mult imi lipseste comunicarea verbala. Imi place sa citesc, sa merg in mijlocul naturii si sa ma bucur de tot ce vad frumos. Ma simt foarte singura. Copiii au scolile lor de urmat, eu ii astept acasa si le sunt alaturi cu tot ce se poate. Am iesit la pensie si timpul imi permite, dar cu viata mea ce sa fac?
De mai multi ani merg sa-l caut pe Dumnezeu, si nu lipsesc duminica de la Liturghie si nu uit sa-i multumesc pentru tot si pentru toate, mai ales pentru cei doi copii minunati pe care mi i-a daruit. Dar oare n-am dreptul si eu la iubire? N-am dreptul la fericirea unei imbratisari?
P.S. Va rog sa-mi raspundeti. Va iubesc si va citesc revista de la inceputuri.
"Sunt la o rascruce de drumuri"
Stimata doamna Sanziana,
Incep aceasta scrisoare cu marea rugaminte de a primi un sfat de la dvs., in primul rand. Doresc acest lucru, pentru ca toate raspunsurile si sfaturile pe care le-ati dat la scrisori le-am considerat pertinente si demne de urmat de cei care v-au scris. Ma aflu si eu printre nefericiti, dezamagiti si dezorientati. Am trecut cu putin de 50 de ani si de sapte ani traiesc o poveste urata de viata.
Sotul meu, alaturi de care sunt de 30 de ani, are o relatie cu o alta femeie, de aceeasi varsta cu mine. In toti acesti ani, am suferit enorm de multe (jigniri, batai, umilinte de tot felul), culminand cu o depresie.
Va multumesc din tot sufletul ca mi-ati citit povestea si va astept raspunsul cu mare nerabdare. Va doresc sanatate multa si pace in suflet!
NINA
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
16.04.2008, 20:48Mn Mn
Stimate doamne,imi cer scuze ca ma bag aiurea
pentru ca a-ti putea sa-mi fiti mame amandoua,mama
avand cam aceeasi varsta ca si dvs.Dar va rog daca
imi permiteti un mic sfat .Vizitati situl www.sfintii-arhangheli.ro faceti seminarul cu maica Siluana
si va veti schimba viata.Rugati-va si pentru mine
Dumnezeu sa va binecuvanteze.
16.04.2008, 21:08Ioana Silvia
Draga prietene,
Incepand de astazi este interzis:
Sa nu fii tu insuti in fata celorlalti.
Sa joci un rol, sa te prefaci in fata persoanelor care nu au importanta.
Sa te temi de amintiri.
Sa abandonezi lupta inainte de a-ti realiza toate visele.
Este interzis:
Sa nu surazi in fata problemelor.
Sa nu pui umarul, sa faci pe prostul, sa nu iei atitudine in fata diverselor situatii ale vietii.
Sa astepti ca altii sa-si asume responsabilitati in numele tau, sa plateasca pentru greselile tale.
Este interzis:
Sa nu-ti exprimi iubirea.
Sa-ti abandonezi prietenii.
Sa nu incerci sa intelegi ce simt ceilalti din jurul tau.
Si sa nu vezi ca fiecare persoana are stilul sau si propriul sau drum.
Este interzis:
Sa plangi fara sa inveti din greseli.
Sa te trezesti o zi fara sa stii ce ai de facut.
Sa crezi ca lipsa unei anumite persoane in viata ta este sfarsitul lumii.
Sa disperi atunci cand este nevoie pentru o vreme sa mergi mai departe singur.
Este interzis:
Sa incetezi a-i multumi vietii pentru ea insasi.
Sa te plangi de ceea ce nu faci, fara sa iei masuri in acest sens.
Sa te plangi de ceea ce ai facut gresit fara sa fi incercat macar sa indrepti aceea fapta.
Sa ignori ca “asta e“ nu este singura alegere.
Este total interzis, fara amanari si argumente false:
SA INCETEZI SA FII PERSONAJUL PRINCIPAL AL FILMULUI PE CARE VIATA TA IL RULEAZA ZI DUPA ZI.
In final, dar nu in ultimul rand este complet interzis, incepand de acum, fara scuze si pentru totdeauna, repet interzis: ca cineva sa-si ia libertatea de a interzice altei persoaneceea ce siesi nu-si interzice.
de Sergio Bucay.
17.04.2008, 23:44Camelia Nan
Una dintre marile greseli pe care le facem noi, mai ales femeile este sa nu incercam sa schimbam ceva de frica sa nu gresim!!! Eu am trait o situatie similara cu cea descrisa in scrisorile de mai sus si pot sa va spun ca in momentul in care mi-am luat inima in dinti si am decis ca voi schimba ceva, in acel moment am avut si curaj si tarie si lucrurile s-au rezolvat cum nu se putea mai bine. Nu mai asteptati nici o zi, schimbati-va viatza incepand de azi. Luati-o cu pasi maruntzi si siguri, faceti-va un plan si respectati-l, ganditi-l in cele mai mici detalii: ma despart. Cu ce incep?! Imi caut un apartament unde voi locui. Voi discuta apoi cu rudele si parintii sau copiii, voi spune in cele din urma sotului decizia luata, (si nu voi da inapoi), voi folosi din economiile mele pana imi revin financiar sau incepeti prin a va economisi niste bani...depinde de situatie, puneti totul la punct in mintea d-voastra...apoi treceti la fapte.
Ve-ti vedea ca curajul vine in momentul in care luati aceasta decizie. Si nu uitati: Traim o singura data! Fiecare are dreptul sa fie fericita. Stand langa un om care nu va merita va taiati toate sansele sa intalniti pe cineva care sa fie demn de d-voastra.
Fiecare zi care trece, nu se mai intoarce. Nu asteptati sa se schimbe ceva din exterior, din interior se fac schimbarile pt. ca nu avem controlul decat asupra noastra si asupra a ceea ce ne dorim.
18.04.2008, 00:07Gabriela Gabriela
Cred ca cele mai bune sfaturi vi le puteti da chiar dvs., doamnelor. Tinjim uneori la lucruri pe care dintr-un motiv sau altul nu le avem. Am fost si suntem propriul nostru fauritor de destin. Nu intotdeauna am ales poate calea cea mai buna, calea cea mai dreapta, calea cea mai scurta.. dar dintr-un motiv sau altul am ales un drum. Indiferent de ce drum am ales eu sau dvs. stiu ca nimeni nu poate avea totul. Un prieten imi spunea ca in viata cu o mana iei si cu alta dai. Asa e uneori. Dar gestul de a va dori sa va infrumuseta calea mi se pare un pas facut spre fericire. Bucurati-va ca sunteti unice pe drumul vostru si ca ati facut, sunt convinsa, intotdeauna cea mai buna alegere. Meritam sa fim fericite si doar numai ca e soare.
18.04.2008, 20:08Simona Stanciu
Buna seara doamnelor dragi,
si in numele d-voastra si al meu personal,multe multumiri Dnei Sanziana pentru revista si pentru spatiul pe net!
Deci....viata e un dar care merita pretuit si toate fara exceptie ar trebui sa incepeti sa faceti acest lucru!....sa va traiti viata si sa cautati iubirea!
Cum bine zicea "ante-comentatorul" meu, este interzis sa nu fiti personajele principale ale propriei vietii, iar chiar daca ca si virsta eu sunt putin mai tinara, si pe mine acum zece ani, un divort m-a aruncat in cea mai neagra deznadejde, cu aceleasi ginduri si nelinisti si nopti nedormite ca ale domniilor voastre, dar timpul mi-a dovedit ca fiecare avem dreptul la picatura de fericire, si chiar daca si azi sunt tot singura fara un "sot"... am in schimb respectul fata de mine insumi, al copiilor mei si al prietenilor, al celor dragi care au fost linga mine la greu!
Asa ca..... porniti lupta de eliberare de sub jugul nefericirii, ginditi optimist ( ptr ca gindurile de azi, sunt realitatea de miine).... si traiti-va viata, bucurati-va de dar!!
Cu respect, Simona
18.04.2008, 22:51Francesca Alexia
Stimate doamne , situatiile descrise de dumneavoastra sunt traite de mii de femei in Romania si toate framantarile vin din educatia primita si conceptia noastra, a femeilor romance ca "trebuie sa tolerezi de dragul copiilor " . Asta au facut mamele , bunicile noastre si asta o simtim ca o obligatie . Gresit, domanelor , total gresit.
Fiecare este responsabil de fericirea lui . In cazul dumneavoastra copii nu mai sunt acasa, insa intr-o stare de stres a decurs copilaria mea si ceea ce am gandit si mai gandesc si acum adult fiind este "de ce mama m-a obligat " sa traiesc acea situatie , copil fiind nu aveam alegere, desi a suferit si mama la fel ca dumneavoastra stimate doamne. Nu a avut curajul sa spuna "Ajunge" . Aveti va rog curajul sa rupeti o veriga care va sufoca , sa alungati raul si chiar daca imbratisarea dorita va intarzia sa apara , veti avea linistea morala si perna o sa vi se para mai moale in fiecare seara.
Sunt o femeie de 40 de ani , cu 2 copii si ma regasesc total in descrierile dumneavoastra.
Ne petrecem prea mult timp din viaÅ£ÄÆ’ cÄÆ’utând rÄÆ’spunsuri. Irosim miliarde de clipe fÄÆ’când planuri, construind vise, urmând idei. Drumul este doar unul. ÃŽntortochiat sau nu, scurt ori lung, lin ori anevoios…drumul este doar unul. Muritor.
Va doresc sanatate si fiti fericite !
Alexia
20.04.2008, 16:49Mircea Munteanu
Nimeni nu are dreptul sa va dea ordine.Sau...sfaturi.Dvs. le cereti......
In primul rind, sunt cazuri diferite.
In primele doua scrisori, se poate reprosa mult doamnelor.Si-au folosit barbatii si acum, vor sa-i abandoneze.Mai ales ca una din ele a vorbit si de casatoria trecuta, cu.."bune"...etc.
Una din scrisori, spune clar ca trebuie sa inceapa miscarea de eliberare in secret.O fi bine? Pe urma va suparati ca barbatii va considera in fel si chip, sau ca -uneori- devin violenti.
Mai ales ca nu mai aveti 20 de ani,nu mai aratati ca atunci,chiar daca va simtiti la fel.Si stiti foarte bine la ce sa va asteptati de la un alt barbat.Daca, la 55 mai sunt barbati.....(Nu credeti ca sunt cam ocupati cu alte femei,sau dezgustati tocmai de un astfel de comportament?Oricum,barbatii sunt minoritari.Daca scadeti gay-i,impotentii si casatoritii,care este rezultatul?Sa nu uitati alcoolistii).
Deci, trebuie sa stiti foarte clar pentru ce divortati.(Provocind traume si copiilor,chiar daca sunt la casele lor, sau pe aproape).Numai in masura in care scopul merita,treceti la fapte.Daca nu,ce rost are?Veti gasi un alt barbat?Unde,cind,cine?Sigur nu bea?De ce credeti ca viata cu acest altul,fara chip, va fi mai frumoasa decit cea pe care o aveti?
V-ati gindit ca virsta dvs. are niste limite pe care trebuie sa le acceptati? Si ca nu sotii dvs. au creat aceste limite? Poate ca ei deja au acceptat determinarea biologica.Ati vorbit cu ei?
Sau vreti sa divortati pentru a va sihastri?Sa duceti un trai retras (in lume,nu la minastire) si sa faceti fapte caritabile?
Nu credeti ca mai intii ar trebui sa discutati cu un psihiatru?Nu ca ati avea domniile voastre ceva.Nu asta e intentia mea din scrisoare.Dar e posibil ca imaginea dvs. asupra lumii reale sa nu fie chiar corecta.Medicul va poate ajuta.
Al treilea caz e mai dificil.Aici, poate ca se impun masuri mai radicale.Dar.....intotdeauna impacarea partilor este cea mai buna solutie.Mai incercati sa constientizati "subiectul".Daca nu se poate,nu puteti accepta sa fiti una din haremul lui.
Totusi, legatura cu "cealalta" este o simpla legatura sexuala sau oarece legaturi informative acoperite de "sex"?Poate ca sotul dvs. este implicat in altceva si orice ar face, nu poate schimba "contactul".Comunistii erau maniaci in privinta asta.Porcaiau sistematic tot ce atingeau.Iar noile servicii fie au preluat sistemul, fie nu stiu (sau nu vor ) sa-l demonteze.Trebuie sa fiti mai atenta!
Oricum,sunt dezamagit de raspunsuri.
S-a dezlantuit toata "haita".(Dupa cum se vede,daca ar fi trait astazi,Zola ar fi trebuit sa scrie cu totul altceva in romanul cu acelasi nume.Azi, situatia este total diferita de sec.XIX.).
Fara sa stea pe ginduri, fara sa analizeze,fara sa caute o cale de mediere sau sa diferentieze rezolvarea de la caz la caz.Oare ce au ele de cistigat?Vin si cu solutii practice,cu exemple personale......Mai femeilor, mai treziti-va!
Fiecare isi face viata asa cum vrea,sau cum poate (si ma gindesc mai ales la prima scrisoare,cu casatoria fortata).De ce interveniti cu exemplele voastre?Fiecare om este diferit de ceilalti,deci nu intotdeauna un exemplu concret este bun pentru altii.Din 6 raspunsuri,cinci s-au pronuntat clar si fara echivoc pentru divort.In toate cele trei cazuri,fara nici o analiza.
Mie mi se pare foarte grav.
Este bine ca redactia ofera spatiu pentru cei (cele) care vor sfaturi, dar trebuie sa vedeti si ce fel de sfaturi se ofera.
Mai mult, unul din raspunsuri, face apel la ridicarea la lupta impotriva santajului cu copii,etc.?!!!Mai domol,doamnelor, nu dau turcii!
Din pacate, copii sunt marcati de divort si cind sunt mici,si cind sunt mari.Basca oarece situatii materiale,partajuri,etc.Prin recasatorie partile de mostenire se pot pierde pentru copii/nepoti si multe alte greutati.
Cind faci un copil trebuie sa-i porti de grija lui si urmasilor lui,cit traiesti.Cei care au facut asa au acumulat si transmis averi si sunt stapinii lumii si ai tarilor lor.Ceilalti,simpli 'golani' si 'golance' ce-si traiesc viata si se distreaza, fara sa aibe nici o responsabilitate.Nici fata de Dumnezeu, nici fata de societate,nici fata de urmasii lor biologici.
Stimate doamne, era la noi, unu Pacala.El spunea foarte clar ca daca te iei dupa gura lumii,ajungi sa mori de foame.
Raspunsul sta in mintea domniilor voastre.Cautati-l!
21.04.2008, 22:42Camelia Nan
D-le Munteanu, cu ce drept jignesti pe toate care au adaugat un comentariu aici, numindu-ne "haita"!?
exista femei care sunt in pragul disperarii si au cerut un sfat, fiecare e liber sa decida ce va face mai departe.
Parerile sunt diferite, dar asta nu va da dreptul sa injositi femeile pana intr-acolo incat sa le comparati cu o haita.
Se reflecta din articolele d-voastra cat de mult detestati femeia care nu mai vrea sa stea in umbra unui barbat si care nu mai vrea sa se injoseasca in fata acestuia iertandu-i aventurile si insultele.
E adevarat caci copiii sunt marcati de un divort, dar nu sunt ei oare si mai traumatizati de o viata de familie in care tatal o loveste si o denigreaza pe mama, sau intr-o atmosfera de scandal?! Si ce conteaza mai mult: sa nu se piarda mostenirea (in cazul unei separari) sau sa-i se ofere copilului o copilarie normala si linistita?!
Pentru a creste si educa un copil e nevoie de ambii parinti. Dar daca cresterea acestuia nu se face intr-un climat de liniste si pace si daca lipseste respectul fata de mama, atunci ce e mai bine de facut?!
Sugerati sa se duca femeia la psiholog...de ce nu barbatul?!
Si spuneti ca o femeie daca e trecuta de 50 de ani nu mai arata ca si la 20...sa va spun eu un secret daca nu-l stiti inca: dragostea nu are varsta si o femeie la 40 de ani e in floarea vietii, la 50 e ca o piersica coapta, iar cel care o iubeste cu adevatat nu se uita la aspectul ei fizic ci la sufletul ei si la caracterul acesteia.
Si daca o femeie vrea sa iasa dintr-o casnicie care merge prost, poate ca nu ar vrea sa se arunce imediat in bratele primului venit. Si cine spune ca fericirea femeii sta doar intr-un barbat!?
22.04.2008, 22:14Larra Larra
Dragele mele, dragii mei,
eu am 27 de ani si citesc revista aceasta de 12 ani. Pana acum am urmarit cu interes replicile cititorilor si respect parerea fiecaruia. Dar sunt de parere ca aceasta trebuie spusa intr-un fel care sa nu-i jigneasca pe ceilalti, respectul de sine si fata de ceilalti e unul dintre lucrurile cele mai pretioase in societate.
Replica d-lui Munteanu mi se pare lipsita de orice respect si bun simt!
Povestea celor 3 doamne este din pacate o poveste de care m-am lovit din copilarie pana in ziua de azi: vecine, prietene de familie si femeile din familia mea au avut de multe ori de luptat cu o soarta ca aceasta. Despre tema aceasta s-a vorbit prea putin in societate pana acuma. Mi-as dori in sfarsit sa deschidem ochii mai bine si sa vedem intr-adevar cum traiesc multe femei in romania. Cata intelegere capata aceste femei care s-au jertfit pt familiesi care si-au investit toata energia in ea? Cele mai norocoase dintre ele au un serviciu bun, o meserie sau au facut o facultate si nu sunt dependente din punct de vedere financiar de barbati.
Din pacate sunt foarte multe care nu au avut un asemenea noroc, trec pragul de 50 de ani si sunt de multi ani "singure si nefericite" intr-o casnicie de lunga durata.
Doamnelor avem norocul sa traim intr-o societate, in care fiecare are dreptul sa se implineasca si sa-si pastreze demnitatea. Trebuie sa aflati singure ce inseamna asta pt dumneavoastra.
Dumneavoastra ati apelat la revista si la cititori, nu sa aflati sfaturi ci sa stiti ca sunteti intelese si sprijinte. Cu siguranta sunteti!!! Si sper sa va scrie cat mai multe persoane, sa aibe curajul sa va arate ca nu sunteti singure.
Indiferent de ce decizie veti lua eu va doresc sa incepeti si sa incheiati fiecare zi cu implinire sufleteasca, care nu inseamna neaparat fericire cu un partener, cu demnitate si respect de sine!
23.04.2008, 13:39Mircea Munteanu
In anul 1960, in Angola, a inceput lupta de eliberare de sub jugul colonial.Initial, a fost o rascoala.Pregatita din timp de activisti ilegalisti, care instruiau negrii in adunari clandestine.
In ziua si la ora fixata, toti negrii contactati, au trecut la actiuni violente impotriva albilor.In capitala si citeva orase importante.
Un caz a ramas in legenda.Un baiat de pravalie, s-a aruncat asupra stapinului sau, l-a trintit la pamint si a inceput sa strige la el :"Albule, da-mi libertatea!".
Inutil sa va amintesc faptul ca actiunile violente aveau niste tinte NEVINOVATE.Oameni, cu diferite probleme, care traiau in colonii.
Tot prin anii '60, Harry Belafonte, venit la New York, voia sa se documenteze.A mers la biblioteca (acolo se plateste) si a inceput sa citeasca.Intrigat, observa ca autorul facea trimiteri la subsolul paginii.Acolo citea cel mai des "Idem" sau "Ibidem".S-a dus la bibliotecar, si l-a somat sa-i spuna cine sunt autorii respectivi.
Ceva mai devreme,la inceputul anilor '30, Panait Istrati a asistat la un proces celebru: cavalerista Svirtieva, voia sa dea afara o familie de intelectuali(intimplator,fost ministru de externe sau ambasador la Paris,nu mai tin minte), pentru a ceda camera -se locuia la comun- unei protejate.Pina la urma a reusit.
Doamnele mele, studiati cu atentie cele trei exemple pe care vi le-am insirat.Concluziile le veti trage singure.
Mai este un exemplu,dat de o schita a unui moralist ceh.La sf. sec. XIX sau inceputul sec. XX.Regret, nu retin numele.O tinara cassatorita, a citit intr-o revista pentru doamne (sau i s-a spus,la o sueta "nevinovata") ca cel mai bun mijloc de a dezvata sotul sa mai bea, este sa-i scada progresiv cantitatea de alcool servita zilnic la masa.Si atunci, cum sotul nu bea, a inceput sa-l serveasca zilnic cu bautura.In scurt timp, sotul a devenit ......
Va rog sa nu uitati ca nu sunteti singure pe planeta.Interesele domniilor voastre, nu pot calca in picioare interesele barbatilor.Multi barbati sunt de acord cu unele doleante ale dvs.Nu-i goniti!In general, in viata, trebuie sa alegeti un drum sau altul.Nu puteti merge -in acelasi timp- pe doua drumuri diferite.
Este interesant rezultatul monologurilor postate.Poate ca si administratia revistei va trece printr-un moment de limpezire a gindirii si de decizie asupra drumului de urmat in viitor.
Va multumesc pentru aprecieri,voi incerca in viitor sa tin cont de sfaturile dvs.
Cu toata sinceritatea,al dvs.Munteanu Mircea,Constanta,Romania.
23.04.2008, 18:05Camelia Nan
Suntem in anul 2008 si unii fac trimiteri la istorie si la ce-a spus cutare si cutare in anul si secolul X, dar cui ii pasa?! si la ce ne-ar ajuta pe noi femeile din ziua de azi?! Lumea s-a schimbat, societatea s-a schimbat, nimic nu mai e la fel ca si atunci (nici macar ca si acum 20 de ani).
Femeia era acasa cu copiii si la oale, iar barbatul la lucru. S-au stins acele vremuri si femeia si-a castigat o alta pozitie pe plan social. Asta nu inseamna ca nu are nevoie sa fie iubita si apreciata de jumatatea sa.
Eu consider ca: daca intr-o casnicie, intre cele doua parti nu mai exista respect, intelegere, comunicare si mai ales DRAGOSTE e mai bine ca fiecare sa-si vada de drumul sau. O relatie normala se bazeaza pe respect, incredere si iubire. Daca una din aceste trei ''ingrediente'' lipsesc, relatia devine una bolnava. Si intr-o relatie bolnava, ne contaminam si ne imbolnavim sufleteste.
Cu atat mai mult daca sotul e violent si vulgar, nu vad cum ar mai putea sa se indrepte relatia o data ce s-a stricat. Cum am putea iubi din nou un om care ne-a ranit cu vorbe (ceea ce biciuie sufletul), cu gesturi sau cu relatii extraconjugale. Daca inima lui nu mai e acasa, ce sens are sa va mai chinuiti? Chiar si dupa o impacare (in urma unei aventuri extraconjugale) casnicia ramane subreda si nu va face decat sa reziste pana la urmatoarea tentatie.
Cum am mai spus, fiecare e liber sa ia decizia care vrea, dar sfatul meu pt. toate femeile din Romania care traiesc situatii similare cu cele descrise in scrisorile femeilor din acest articol este urmatorul: sunteti mai puternice decat credeti, fericirea e asa cum ne-o facem. Schimbati lucrurile incepand cu d-voastra. Nu sunteti bine intr-o relatie sau casnicie, puneti PUNCT si concentrati-va pe d-voastra. Nu va ganditi imediat sa intalniti un alt barbat. Luati-va un pic de timp ca sa va redescoperiti pe d-voastra ca si persoana, pentru ca o casnicie ne schimba, pune multe masti pe obrazul unei femei. Petrecand o perioada de timp singura ve-ti avea timp sa va dati seama de adevarata valoare a d-voastra.
Pt. cele care au copiii (mai ales minori): copiii au nevoie de mame puternice, fericite si zambitoare, energice si pline de incredere in ele insusi. Nu stati langa oameni care va distrug si va inabusesc aceste calitati.
O mama care sufera si care e trista si nu are vitalitate sa se ocupe de copiii ei dauneaza asupra moralului lor. Cum vede mama sa lumea asa o vede si el, pt. ca mama e prima lui legatura cu lumea exterioara.
Daca mama e bine si copilul e bine indiferent de conditia sociala si materiala.
Si in incheiere imi permit iar sa intru in detalii concrete:
rezervati-va o zi pt. d-voastra in care sa va ocupati numai de d-voastra: mergeti la coafor, schimbati-va stilul, innoiti-va garderoba (chiar daca numai cu 1 sau 2 accesorii)...priviti-va in fiecare zi in oglinda si spuneti-va cu voce tare: ''Sunt puternica, sunt inteligenta, sunt frumoasa. NIMENI nu are dreptul sa ma jigneasca!!
Sunt stapana vietii mele si am s-o fac sa fie cat mai frumoasa incepand de azi!!!'' ve-ti sfarsi prin a va crede pentru ca este adevarat numai ca daca nu ne-o spune nimeni, avem tendinta sa credem despre noi ceea ce ne spun altii si din pacate ascultam tot ceea ce e negativ...
fi-ti buna si indulgenta cu d-voastra incepand de azi! si aici iar ma repet: traim o singura data!
Mult curaj si succes!
23.04.2008, 22:17Leontina Popescu
Am 53 de ani si ....... AM DIVORTAT!!!!!...... si nu am nimic, nu ma am decit pe mine si..... cea mai mare investitie umana si spirituala care poate exista pe acest pamint "DOI COPII "( o fata si un baiat) . Nu am servici, ca am stat acasa sa am grije de gospodarie si copii, nu am economii, nu am avere , nu am perspective de viitor ca nu mai am 20 de ani (dupa cum bine zice d-nul munteanu mircea).................dar SINT LIBERA !!!. Casatoria pentru mine a fost ca o puscarie in care am intrat ca un condamnat pt o crima si am iesit dupa 30 de ani fara sa inteleg ce se intimpla cu aceasta lume dezlantuita, care a fost virusata cu prea multa .....democratie. Pe vremea mea casatoria trebuia sa aiba loc in conformitate cu toate traditiile impuse( sa ai zestre si sa fii fata mare), care converg spre fericire si implinire. Astfel conditiile indeplinite daca aveai si un baiat mai curtenitor, bun dansator la ceaiuri si reuniuni, era gata nunta. Pot sa spun cu mina pe inima ca am dat-o in bara cu maritisul din prima saptamina, cind omul a avut grije sa-mi spuna ca sint proprietatea lui si ca o sa joc pe sirma (ceeace sa si intimplat) dupa o luna de zile amare nu de miere, am mers la parinti sa ma ierte ca nu i-am ascultat, dar o data greseala infaptuita nu mai era cale de intors ....si asa mi-am dus eu crucea cu un om complexat, timp de 30 de ani. Am fost o pereche cit se poate de atipica. el pitic- eu innalta, el urit ca dracu eu frumoasa, el sarac- eu bogata, eu cu initiativa el indaratnic.....sa mai zica cineva ca aceasta caruta "tunata" putea sa mearga in cursa vietii , spre fericire. Dar cum contrariile se atrag am zis ca din defectele lui o fata ca mine plina de calitati va face, ce face un bijutier dintr-un diamant neslefuit. M-am incarcat cu speranta si dorinta de a invinge si am pornit vitejeste in lupta cu viata cu toate vicisitudinile din ea inclusiv cu" frina de sot" care era tot timpul impotriva progresului si a ideilor novatoare.( nu am avut masina, nu am fost in concedii, nu am fost la nunti,nu am avut aniversari, nu am avut prietenii de familie, nu am mers la restaurant, nu am facut sarbatori, revelioane, nu am mers la parinti de sarbatori) Partea cea mai grea a fost sa ma lupt cu un om negativist, mitoman, introvertit, dual, violent, agresiv verbal si multe altele dar recunosc nu m-am lasat si am invins(sa te fereasca d-zeu de mindria saracului).Daca in calculele astrale ....treceam drept cuplu perfect in viata traita CU OMUL, eram intr-o continua competitie, cine e mai tare El avea banii eu copiii si ideile pe care i le inoculam in cei doi neuroni electrocutati pe care abia ca-i folosea. Cu un om indaratnic si circotas care are mereu impresia ca este mintit dar el era mitoman sadea, inselat iar el era un fustangiu dovedit, o haimana ce nu iesea din circiumi decit cind era maturat de salubritate a fost super greu sa traiesti. Dar peste toate defectele cu care ne trata pe noi( eu si copii) el avea si multe calitati pe care le oferea in afara casei la serviciu, colegilor si prietenilor. asa si-a aratat el calitatile unei fetite de 20 de anisori( virsta ficei lui fiind de 16 ani) cam prin 1995 cind erau nelipsiti din anturajele pe unde o implantase pe tinara, mare aspiranta la a se face cintareata de muzica populara. De dualitatea sotului justitiar am aflat, minata de instinct pe 21 mai 2003 cind am mers la restaurantul unde am intuit ca o sarbatoreste pe codruta (in certificat lenuta) si intr-un moment de deruta am reusit s-o intilnesc cind.......fata necunoscindu-ma..... mi-a zis ca este sotia, sotului meu. In acest moment cred ca un accident vascular m-ar fi scutit de multa durere si umilinta dar pentru a nu stiu cita oara iar m-am adunat si repliat si din acel moment au inceput ostilitatile mele impotriva tradatorului, pe fata.......... cu copii, cu tot. Toate datele nemerniciei lui au aparut ca piesele intr-un joc puzzel si incet ,dar sigur a luat-o la vale cu toata grandomania din el. A fost dat afara de la munca, am divortat , copii il dispretuiesc iar acum urmeaza sa-i fac un mare geamantan si sa-l trimit sa-si traiasca fericirea cu tinara lui interpreta de muzica populara( anonima fara talent). Ei acum il intreb pe d-nul mircea munteanu la ce-mi mai foloseste un barbat care nu mi-a apartinut niciodata si nu a vrut sa vada nimic din frumuseatea vietii pe care i-am oferit-o pentru ca era tot timpul inveninat pe calitatile mele....????? la ce sa-mi otravesc batrinetea cu un om care sigur sufera de schizofrenie paranoida care nu comunica cu nimeni din casa ( copii sint amindoi tineri artisti, de care sigur ve-ti auzi ca sint f. talentati si de care m-am ocupat cit am putut de bine) Dar, este un amant docil si gospodar.......... dar pe care nu-l vrea fata de barbat ca perspectivele ei de viata sint altele. La ce mi-ar mai trebui un barbat de 55 de ani care pentru mine este un strain care sa ascuns si de mine si de copii cum a stiut el mai bine....??? Ce punti comune de viata mai avem noi cind el nu-si baga copii in seama cind ii intilneste prin casa......??? nu a avut un cuvint frumos la adresa nimanui.. Eu cred ca el a trait mult prea mult in afara casei cu prietenii, colegii si amanta, iar familia nu a fost decit o forma de refulare nervoasa si de cheltuieli suplimentare. Acum nu mai este asa de pedant si de elegant ca atunci cind ma avea pe mine menajera, se multumeste sa imbrace hainele doar spalate.............asta e. Daca el sa declarat fericit ca la mine nu se mai uita nimeni ( am 53 de ani) ,vreau sa vad cam pe la 60 de ani cine o sa se mai uite la el....??? ca toate se termina inclusiv banii lui. La mine se vor uita copii mei si nepotii mei........... asta e viata.!!!! SEMENI VINT CULEGI FURTUNA, asta o sa faca marele amant in viata. Iar eu tocmai am intrat in posesia unei mosteniri de 500.000 euro pe care nu am cu cine s-o impart decit cu copii mei. Am ocazia sa fac in libertate ce nu am facut pina acum........ sa ma plimb in toata lumea. E cazul sa ma iubeasca si pe mine putin d-zeu ca prea multa suferinta mi-a pus in geamantanul vietii. Dragi femei va sfatuiesc sa divortati de nemernici fara mila ca noi femeile putem trai foarte bine fara barbati iar copii va spun eu nu sufera deloc dupa ei Ginditi-va la cite boli urite pot sa aiba, prostata, senilitate, schizofrenie..........si ce caracter urit au spre batrinete , asa ca este cazul sa va odihniti dupa atita truda si uzura psihica. Divortati ca asa este in democratie. SUCCES VA DORESC SI MULT CURAJ...!!! LEONTINA , CONSTANTA nota: nu am pregatirea si cultura d-lui mircea munteanu , dar sper sa inteleaga ceva din ce am vrut sa spun. povestea este mult mai profunda si mai complicata decit cea pe care am reusit s-o redau. cam atit.
23.04.2008, 23:07Megan Meg
Stimate doamne, sunt o femeie de 52 de ani care acum 12 ani a emigrat in Canada. Singura, la capatul puterilor, cu gandul ca 'fie ce-o fi, n-are cum sa fie mai rau ca acum'.
Si a fost greu, tare greu, stim toti ca nu e simplu sa iei viata de la capat. DAR daca ar fi sa aleg din nou, stiind de la inceput ca ma asteapta greutati de doua ori mai mari, tot asa as face!
Intre timp stiu ca trebuie sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru ca mi-a dat sansa sa traiesc doua vieti intr-una singura, ca m-a last sa aflu cine sunt, ca mi-a dat posibilitatea si dreptul sa ma folosesc de propriul meu cap si suflet pentru a lua hotarari legate de propria mea viata.
Am aflat intre timp ca fiecare om matur (...iar femeile sunt si ele oameni, oricat de greu de crezut ar parea...) are obligatia sa faca tot ce poate din viata care i s-a oferit.
Am invatat sa nu dau sfaturi (decat daca mi se cer in mod explicit, si numai la prieteni apropiati), sa pomenesc exemplul personal doar asa, ca exemplu - si nu cu intentia de 'faceti ca mine, veti ajunge la acelasi rezultat', pentru ca asa ceva in viata reala nu exista.
Cred ca fiecare dintre noi trebuie sa ne asumam responsabilitatea de a ne cauta fericirea, atata timp cat asta nu se face pe seama nefericirii altora (observatie aici: o relatie de cuplu in care cei doi parteneri nu mai au nimic in comun sau au ajuns sa se urasca unul pe altul nu se califica... Sa nu mai vorbim despre efectul unei asemenea relatii asupra copiilor...)
Concluzie: avem nu numai dreptul ci si datoria sa vedem ce nu merge in viata noastra si sa incercam sa corectam acel ceva. Ai reusit, continua. N-ai reusit, incearca altceva. Totul se poate corecta, numai moartea este iremediabila.
Asta este parerea mea si consider ca fiecare persoana care (eventual) citeste ce-am scris este suficient de matura sa-si ia ce e bine si ce e rau din ea. Afirmatia de mai sus precum ca Redactia ar trebui "sa vedeti si ce fel de sfaturi se ofera" mi se pare un piculetz aberanta...
Nu cred ca ne aflam printre persoane atat de fragile intelectual incat sa aiba nevoie sa le cenzureze cineva ce citesc, din teama ca poate isi fac rau daca nu pot analiza sfatul care li s-a dat.
In ceea ce priveste comentariul (-tariile) domnului care compara situatia femeilor din Romania cu lupta de eliberare a Africii negre din anii '60, care considera ca divortul este ceva care trebuie hotarat de Marea Adunare Nationala si nu de cei doi parteneri implicati (si numai de ei, fiind strict problema lor) si care numeste intrebarile sensibile (si retorice) ale unor femei nefericite in cautare de solutii - care numeste, zic, aceste intrebari 'doleante'... Hmm...
Mie personal imi inspira in acelasi timp mila si frica.
Sentimentul de mila e putin mai greu de descris, probabil vine din aceea ca am avut in ultimii ani sansa de a cunoaste oameni (barbati) extraordinari, independenti si echilibrati, moderni in gandire. Da, doamnelor, ei exista si sunt din ce in ce mai multi. Sigur, nu stiu daca si in Romania numarul lor e in continua crestere dar nu vad de ce ar fi altfel.
Frica despre care pomeneam... Aici e mai simplu. Intotdeauna mi-a fost groaza ca un om cu o asemenea viziune asupra vietii ar capata putere asupra celorlalti si s-ar hotari s-o foloseasca.
Domnule Munteanu, imi cer in mod sincer scuze pentru cuvintele de mai sus in caz ca v-au afectat sau ranit in vreun fel - dar exact asta simt citind comentariul dumneavoastra.
Mi-am adus aminte - cu frisoane - de ce am fugit din tara aia mancand pamantul: erau prea multi ca dvs. in jurul meu...
Va urez tot binele din lume si curaj pentru a infrunta fiecare zi, sanatate la toata lumea
Meg
23.04.2008, 23:56Oliana Goga
Cred ca este momentul sa-ti iei soarta in miini. Dupa ce se casatoreste fiica ta si nu ai in fata decit un sir lung de ani plini de umilita si nefericiti... trebuie sa te eliberezi. Divorteaza si simte-te stapina pe tine. Nu iti spun sa iti refaci viata cu u alt barbat, doar sa te simti bine in casa ta, libera sa citesti, sa te uiti la tv la programele favorite, sa vorbesti la telefon cu prietenele ore, daca asta vrei, sa faci ceea ce simti, sa nu te mai simti sub comanda, sa nu mai lucrezi pentru un nerecunoscator, sa nu mai auzi vorbe grele, .... sa nu mai fi singura in doi. Nu sint mestera la scris deloc, din pacate, asa ca am sa-ti spun in doua vorbe despre mine si vei intelege. Am avut exact aceeasi situatie cu a ta. Am trait niste ani oribili, o viata crunta, preferam sa ma bata decit sa imi vorbeasca din inaltul Everestului, sa ma umileasca sa ma desconsidere, sa ma insele.....
Dupa casatoria fiului meu, am divortat. Am fost o femeie respectata in societate si la locul de munca, am avut o situatie buna, dar imi lipsea dreptul de a ma simti femeie si sotie acasa. Sint o femeie fericita acum. Nu m-am recasatorit, mai mult , nu am avut nici un prieten de la divort, si ma simt minunat. Nu mai am incredere in barbati si nici nu simt nevoia sa am o relatie acum. Sint o femeie normala, imi lipseste citeodata tandretea si prietenia cuiva, dar faptul ca nu mai sint umilita ma face sa uit repede si nu ma tine mult intristarea. Sint crestina practicanta, calatoresc, am prieteni buni si iesim mereu, deci nu sufar nici de singuratate. Apoi am familia fiului meu, unde ma simt bine, in limita timpului liber stau cu nepotelul meu si uite asa sint o femeie implinita. Tot ce nu am am avut si imi lipsea cind eram cu el, acum am. Am haine frumoase, fara sa imi fie teama ca voi fi trasa la raspundere ca am indraznit..., am bijuterii, am masina am tot ce imi doresc si cel mai de pret lucru, am libertate si liniste in casa si in suflet. Gandeste-te la toate astea si apoi la viata de acum. Ce iti doresti de acum inainte? Alege si.....actioneaza in consecinta.
Iti doresc sa ai curaj, si putere. Iti doresc pace in suflet si in casa. Iti doresc fericire.
Sarbatori fericite tie si tuturor celor care citesc Formula As.
24.04.2008, 16:33Alina Cres
Pentru toate femeile care stau cu un sot cu care nu se inteleg de dragul copiilor: eu am fost copilul din acea familie pana acum cativa ani. Fiecare zi a fost un chin. Certuri, tensiune, jigniri...Nu a fost violenta fizica dar violenta psihica poate fi la fel de dureroasa. As fi dat orice sa scap de acolo.
Copiii au nevoie de liniste si echilibru. As fi preferat de un infinit de ori sa traiesc doar cu mama si sa fie mai putin bani in casa dar sa fie liniste si pace. Acum cand ma uit inapoi, imi detest copilaria chinuita, si pe mama mea pentru ca a preferat sa ramana cu barbatul acela numai ca sa am eu un "tata" si sa traim putin mai bine.
Ganditi-va bine ce este cu adevarat mai bine pentru copii:o viata linistita alaturi de un singur parinte, sau un calvar emotional alaturi de doi oameni care nu se inteleg?
Un alt sfat: intrebati-va si copii ce simt si ce doresc. Sunt sigura ca vor putea sa va raspunda si singuri.
Cu drag,
Alina