Megan Meg

Comentarii scrise de Megan Meg

Afisare: 1 - 1 din 1 comentariu

23.04.2008, 23:07

Stimate doamne, sunt o femeie de 52 de ani care acum 12 ani a emigrat in Canada. Singura, la capatul puterilor, cu gandul ca 'fie ce-o fi, n-are cum sa fie mai rau ca acum'.

Si a fost greu, tare greu, stim toti ca nu e simplu sa iei viata de la capat. DAR daca ar fi sa aleg din nou, stiind de la inceput ca ma asteapta greutati de doua ori mai mari, tot asa as face!

Intre timp stiu ca trebuie sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru ca mi-a dat sansa sa traiesc doua vieti intr-una singura, ca m-a last sa aflu cine sunt, ca mi-a dat posibilitatea si dreptul sa ma folosesc de propriul meu cap si suflet pentru a lua hotarari legate de propria mea viata.

Am aflat intre timp ca fiecare om matur (...iar femeile sunt si ele oameni, oricat de greu de crezut ar parea...) are obligatia sa faca tot ce poate din viata care i s-a oferit.

Am invatat sa nu dau sfaturi (decat daca mi se cer in mod explicit, si numai la prieteni apropiati), sa pomenesc exemplul personal doar asa, ca exemplu - si nu cu intentia de 'faceti ca mine, veti ajunge la acelasi rezultat', pentru ca asa ceva in viata reala nu exista.

Cred ca fiecare dintre noi trebuie sa ne asumam responsabilitatea de a ne cauta fericirea, atata timp cat asta nu se face pe seama nefericirii altora (observatie aici: o relatie de cuplu in care cei doi parteneri nu mai au nimic in comun sau au ajuns sa se urasca unul pe altul nu se califica... Sa nu mai vorbim despre efectul unei asemenea relatii asupra copiilor...)

Concluzie: avem nu numai dreptul ci si datoria sa vedem ce nu merge in viata noastra si sa incercam sa corectam acel ceva. Ai reusit, continua. N-ai reusit, incearca altceva. Totul se poate corecta, numai moartea este iremediabila.

Asta este parerea mea si consider ca fiecare persoana care (eventual) citeste ce-am scris este suficient de matura sa-si ia ce e bine si ce e rau din ea. Afirmatia de mai sus precum ca Redactia ar trebui "sa vedeti si ce fel de sfaturi se ofera" mi se pare un piculetz aberanta...

Nu cred ca ne aflam printre persoane atat de fragile intelectual incat sa aiba nevoie sa le cenzureze cineva ce citesc, din teama ca poate isi fac rau daca nu pot analiza sfatul care li s-a dat.

In ceea ce priveste comentariul (-tariile) domnului care compara situatia femeilor din Romania cu lupta de eliberare a Africii negre din anii '60, care considera ca divortul este ceva care trebuie hotarat de Marea Adunare Nationala si nu de cei doi parteneri implicati (si numai de ei, fiind strict problema lor) si care numeste intrebarile sensibile (si retorice) ale unor femei nefericite in cautare de solutii - care numeste, zic, aceste intrebari 'doleante'... Hmm...

Mie personal imi inspira in acelasi timp mila si frica.

Sentimentul de mila e putin mai greu de descris, probabil vine din aceea ca am avut in ultimii ani sansa de a cunoaste oameni (barbati) extraordinari, independenti si echilibrati, moderni in gandire. Da, doamnelor, ei exista si sunt din ce in ce mai multi. Sigur, nu stiu daca si in Romania numarul lor e in continua crestere dar nu vad de ce ar fi altfel.

Frica despre care pomeneam... Aici e mai simplu. Intotdeauna mi-a fost groaza ca un om cu o asemenea viziune asupra vietii ar capata putere asupra celorlalti si s-ar hotari s-o foloseasca.

Domnule Munteanu, imi cer in mod sincer scuze pentru cuvintele de mai sus in caz ca v-au afectat sau ranit in vreun fel - dar exact asta simt citind comentariul dumneavoastra.

Mi-am adus aminte - cu frisoane - de ce am fugit din tara aia mancand pamantul: erau prea multi ca dvs. in jurul meu...

Va urez tot binele din lume si curaj pentru a infrunta fiecare zi, sanatate la toata lumea

Meg

Iubirea nu se teme de varsta

• 1