De la nastere el are un handicap intelectual definit medical ca "minimal brain disfunction", adica un IQ mic (intre 55 si 65). Fizic arata acceptabil, putin supraponderal, vorbeste bine, scrie, citeste, comunica. E corect, constiincios, atent, politicos, prietenos. Deficienta lui este legata, in primul rand, de vehicularea notiunilor abstracte. Nu poate socoti cat fac 6 si cu 7, nu cunoaste banii si nici nu intelege anumite lucruri care necesita o conexiune mai abstracta. E pasionat de calculator, comunica pe chat, administreaza niste canale chat pentru muzica, un fel de DJ pe calculator, ii plac acvariile si chiar se pricepe la acvaristica. Pe scurt, e un tanar agreabil (reproduc spusele unor cunostinte, pentru a incerca sa-mi limitez subiectivismul), cu o educatie destul de solida (spre deosebire de a multor altor tineri). Nu bea, nu fumeaza, nu minte, nu inseala, nu e violent, nu are nici o boala molipsitoare. A facut scoala asa cum s-a putut, cu multa intelegere din partea profesorilor. Chiar a fost simpatizat de profesori si de colegi. Ar fi atatea de spus... Dar cine ar avea rabdare sa asculte?
Problema noastra este ca vrem sa-i gasim un traseu, astfel incat sa poata trai decent, si cand noi, parintii, nu vom mai fi. Suntem foarte ingrijorati ca anii trec si el nu are o slujba, un rost, nu sta pe picioarele lui. Nu stim ce e de facut. Avem mare nevoie de un sfat. Ce sa facem?
Sa-i cautam un loc de munca, printre oameni normali? Discrepanta dintre el si ceilalti nu e deranjanta, lipsurile lui fiind compensate partial de educatie, comportament corect, limbaj civilizat. Marele avantaj al unui angajator ar fi: cinstea absoluta, constiinciozitatea, atitudinea civilizata, grija reala, pretentii salariale minime. Principalul dezavantaj: necesitatea unei perioade in care sa fie invatat ceea ce are de facut, si indeplinirea doar a unor sarcini care sa nu-l depaseasca intelectual. Interesul nostru ar fi, in primul rand, bucuria lui de a face ceva util, de a avea sentimentul ca are un loc in societate. Si, in al doilea rand, sa aiba o carte de munca si o pensie, care sa-i fie de folos cand va ramane fara parinti.
Sa-l incadram intr-o categorie de handicap adecvata, pentru a avea "drepturi" care i se cuvin, si atunci cand noi, parintii, nu vom mai fi?
Sa-l casatorim? Mi-e teama ca prapadita noastra de avere (un apartament, o masina si alte cateva maruntisuri) sa nu motiveze, dupa ce noi, parintii, nu vom mai fi, actiuni impotriva baiatului.
Ce ar vrea el? Sa traiasca in continuare ca si pana acum: dimineata, dupa micul dejun, ingrijeste un acvariu, face ordine in bucatarie, spala daca e cazul vase, pune lucrurile la loc, intra apoi pe internet, cauta informatii pe Google, are grija de canalul lui chat (ii elimina pe cei care injura, de exemplu), descarca poze facute cu mobilul prin parcuri, imi trimite e-mail-uri la universitate; dupa amiaza pleaca (cu sau fara insotitor, are abonament pe toate liniile RATB) in Cismigiu sau Herastrau sau la vreun muzeu. Locul preferat este Herastraul: "E aer bun acolo, mama, si e lume civilizata". Se plimba, citeste ziarul, se uita la oameni, la flori. Comunicam la nevoie prin mobil. Dar, de regula, se descurca singur. Rareori ma suna si ma cheama sa rezolv cate o problema (i se termina apa din sticla si nu stie sa-si cumpere alta, vine vreo furtuna etc.). Seara, povesteste pe unde a fost si ce a vazut. Se spala, se schimba (e foarte ordonat si curat), se odihneste putin, dupa care intra pe chat. Sta uneori pana tarziu la calculator. Am urmarit de cateva ori ce face, in mod discret. Mi-a fost teama sa nu fie pacalit de cineva sau sa nu fie antrenat in activitati ilegale sau nocive. Ce face pe chat? Vorbeste fleacuri, de preferinta cu fetele ("sunt mai delicate, mama!").
Nu stim ce e de facut in continuare. Recitind mesajul acesta, constat ca are in el un fel de raceala, luciditate... Asta doar pentru ca nu vrem sa facem din drama noastra o melodrama, nu vrem sa ne exhibam indecent suferinta, nu vrem sa castigam bani din necazul nostru. Vrem doar un sfat competent. Ajungand spre varsta de 60 de ani, ne e tot mai teama ca vom pati ceva si copilul nostru va ramane la voia intamplarii. Adeseori, avem cosmaruri ca va fi pacalit si scos din casa lui, ajungand prin canale sau de bataia de joc a lumii.
Mi-ati mai publicat pe tema asta un articol in revista "Formula AS" si am primit sfaturi mai degraba religioase. Multi oameni amabili ne-au scris. Unii aveau si ei probleme similare si doreau sa afle de la noi pe ce drum am luat-o, altii ne invatau sa ne rugam la Dumnezeu. Cu toata stima si recunostinta pentru cei care ne-au scris atunci, am dori acum un sfat concret, in sensul celor scrise mai sus. Va multumim.
prof. univ. A.M. - e-mail: sandam@camis.pub.ro
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
21.11.2007, 11:03Marina Pop
Stimata doamna,am citit cu atentie ce ati scris mai sus,observind ca raspunsul se afla printre rinduri .
Cu intuitia ,instinctul de parinte dar si de persoana rationala ,ati constientizat ca ....integrarea in munca este optiunea cea mai buna in cazul fiului dv.
Eu locuiesc in afara tarii si aici unde locuiesc ,toti acesti tineri sunt integrati in munca si social.
Se cauta un job care sa corespunda cu capacitatea dar si cu nevoile lor,undeva unde sa nu fie nevoie sa calculeze sau sa administreze bani,de exp.Cu putina alergatura si interes concret o sa reusiti,succes.
23.11.2007, 11:33B Roxana
Eu cred ca o solutie, cel putin temporara ar fi sa-l incadrati intr-o categorie de handicap adecvata. Ati avea un punct de unde sa porniti.
Ma mai gandesc iarasi ca sunt asociatii/institutii care lucreaza cu persoane cu handicap si care ar putea sa-l angajeze.
Poate sa lucreze la un PC facand diferite sarcini mai simple sau de exemplu intr-o biblioteca sa catalogheze carti.
Chiar si la un muzeu sa catalogheze obiecte sub supravegherea unui alt coleg. Cred ca ideal ar fi sa gasiti ceva care sa-i placa cu adevarat. Sa nu o vada ca pe o obligatie ci ca pe un hobby.
Cred ca fiul dvs poate oferii multe celorlalti daca i se gaseste locul potrivit. Sa nu fie stingher, sa nu se simta stanjenit.
Mult noroc si sunt sigura ca veti gasi solutia potrivita.
24.11.2007, 21:50Diana Chivu
Buna seara,
Ca si comentariul anterior, nici eu nu locuiesc in tara. Aici unde locuiesc aceste persoane sunt asa de bine ingrijite si li se acorda atita mare importanta din partea statului, cit nici nu va inchipuiti. In general aceste persoane vind o loterie in chioscuri facute special pentru ei. Altii lucreaza in diferite domenii asa cum baiatul dumneavoastra iubeste pestii ar putea lucra intr-un magazin de animalute, doar pentru a le da sa manince, sa le faca curat, cu jumatate de norma. Trebuie ca el sa-si doreasca sa faca ceva, ceva ce-i place, poate invata numerele si adunarile si banii, exista diverse metode de a invata ceva nou din ce nu stie, totul se rezolva dar cu rabdare. Nu stiu daca in Romania veti gasi ce cautati. Sper din tot sufletul ca statul va face ceva util in acest sens. Daca va pot ajuta cu ceva, scrieti-mi la e-mail : dianasidoru@hotmail.com .
Va doresc mult noroc.