- Istoric, directorul Arhivelor Nationale din Cluj-Napoca -
"Dupa 89 de ani de la Marea Unire din 1918,
Ungaria n-a retrocedat Romaniei Arhivele
Istorice ale Transilvaniei"
Despre "tezaurul de la Moscova" s-a vorbit adesea in presa si stim, cu totii, ca reprezinta o "prada" confiscata de bolsevici. Dar cata lume stie despre tezaurul romanesc de la Budapesta? La fel de important pentru avutia nationala, desi nu e compus din lingouri de aur, ci din... documente extrem de pretioase pentru istoria Transilvaniei. In cifre absolute, probabil ca bunurile ramase la rusi sunt mult mai importante, dar documentele din capitala Ungariei au o valoare de identitate nationala inestimabila. Se gasesc acolo, bine pastrate, documentele care atesta sutele de ani de iobagie crunta, de pe mosiile nemesesti, recensamintele care au atestat intotdeauna statutul de popor majoritar in Ardeal al romanilor, ordinele si sentintele prin care se confirma martirajul lui Gheorghe Doja, Horia, Closca, Crisan si al altor zeci de mii de anonimi. Tot acolo se afla si rapoartele agentilor aflati pe urmele lui Avram Iancu, miile de plangeri ale romanilor la "Imparatul", notele Cancelariei de la Viena privind tratamentul inuman la care grofii unguri i-au supus secole la rand pe plugarii romani. Sunt acolo si rapoartele care atesta uciderea a 40.000 de romani, in 1848-1849, de catre grofii ardeleni, de catre asa-zisele "tribunale de sange" ale lui Kossuth, inclusiv de catre generalii ale caror statui au fost reamplasate recent la Arad, dupa ce fusesera demolate de Ion I. C. Bratianu, in 1925. O dramatica istorie a lacrimilor, cum spunea Goga, documente unice ale Evului Mediu, care dezvaluie calvarul poporului roman din Transilvania, de la descalecarea maghiara (secolul al X-lea), pana la Eliberarea si Unirea din 1918. Nu mai putin importante sunt filele ingalbenite care atesta contributia uriasa a iobagimii si a preotimii ortodoxe (prin dari anuale nedrepte, insuportabile) la edificarea somptuoaselor palate din Budapesta si Viena, precum si actele contabile care vorbesc de marile cantitati de aur extrase din Apuseni si din Baia Mare. Istoricul Ioan Dragan, directorul Arhivelor Nationale din Cluj-Napoca, ne-a oferit un interviu din dorinta de a informa publicul in legatura cu acest subiect atat de putin cunoscut.
"Tezaurul de documente de la Budapesta
este mai valoros decat Tezaurul de la Moscova"
- Cand au ajuns aceste arhive in capitala Ungariei, domnule Ioan Dragan?
- Dupa instaurarea dualismului austro-ungar si anexarea Ardealului la Ungaria in 1867, cele mai importante arhive publice au fost duse la Budapesta, unde s-a infiintat, la 1875, Arhiva Nationala Maghiara. Tezaurul de documente transilvane din aceste arhive este mai valoros decat Tezaurul de la Moscova. Intre ele, cele mai importante sunt "Fondurile Ardelene", in cantitate de 3465 de metri liniari (trei kilometri si jumatate! n.red.), cuprinzand documente din secolele XIII - XVI, dar si pentru secolele urmatoare, institutiile fiind active pana la inceputul secolului al XX-lea. Mai sunt, de asemenea, arhivele locurilor de adeverire (notariate publice) de la Alba Iulia si Cluj-Manastur, precum si Arhiva guvernului ardelean (Gubernium Transylvanicum) din perioada austriaca (1690-1872). Tot atat de importanta este Arhiva Comisariatului provincial suprem, organism militar, precum si Arhiva Fiscala sau Arhiva Contabilitatii ardelene, Arhiva autoritatilor din perioada 1848-1872 etc. Din Banat au fost transportate arhiva administrativa si cea a episcopiei din Cenad. Lor li s-a alaturat cel mai important fond de la Viena cu privire la Transilvania: Cancelaria aulica ardeleana din perioada 1686-1867, in cantitate de 484 metri liniari.
- Cu alte cuvinte, marturiile documentare cele mai importante ale trecutului Transilvaniei se afla intr-o tara straina! Ce a mai ramas in Romania?
- In tara au mai ramas arhivele institutiilor administrative, culturale, religioase, economice, ale localitatilor, precum si ale familiilor nobiliare. Pe scurt, in tara au ramas marturii de importanta secundara, pe cand documentele de la Budapesta sunt de importanta vitala pentru istoria Transilvaniei si a Romaniei in general, in plan simbolic si stiintific deopotriva. Arhivele istorice, se stie, sunt elemente majore ale identitatii nationale. De ele sunt privati nu numai romanii, ci si maghiarii si celelalte nationalitati din Transilvania.
"Prin remiterea arhivelor,
Ungaria ar recunoaste implicit Trianonul"
- A incercat Statul roman sa aduca aceste arhive in tara?
- Retrocedarea arhivelor a fost prevazuta in Tratatul de la Trianon?
- Remiterea sau retrocedarea arhivelor era de multa vreme un principiu al dreptului international. Articolul 77 al Tratatului de la Trianon prevede clar remiterea arhivelor, registrelor, planurilor si documentelor de orice natura, apartinand administratiilor din teritoriile cedate. Practic, dintre toate statele succesoare ale monarhiei austro-ungare, Romania avea dreptul la cea mai mare parte a materialului arhivistic ce urma sa fie restituit de Ungaria si Austria. Totusi, nimic nu s-a realizat.
- Care a fost raspunsul Ungariei? De ce tine Budapesta cu dintii de aceste arhive?
- Din pacate, Ungaria a reusit sa se eschiveze prin tot felul de pretentii de la predarea documentelor ardelene si banatene. Explicatia este simpla: prin remiterea arhivelor, Ungaria ar fi recunoscut implicit Trianonul. Tratativele romano-ungare pe aceasta chestiune s-au desfasurat in primul deceniu dupa incheierea tratatului de pace, insa nu au dus la nici un rezultat. Ungaria a facut tot ce i-a stat in putinta pentru obstructionarea tratativelor si masurilor practice de aplicare a prevederilor tratatului. Ea s-a aratat interesata doar de restituirea reciproca a arhivelor recente administrative, lasand pe planul al doilea arhivele istorice. Pastrarea acestora era insa un obiectiv central si un temei pentru propaganda si politica revizionista declansata de aceasta tara imediat dupa 1919. Lozinca revizionistilor unguri, "nu, nu, niciodata!", este si astazi, in domeniul arhivistic, o nefericita realitate.
- Totusi, pare de necrezut ca guvernele care s-au succedat din 1918 pana astazi n-au reusit sa aduca arhivele acasa, desi Ungaria era obligata sa procedeze la remiterea lor.
- Autoritatile romane au tratat problema neinspirat, fara convingere, s-au lasat atrase in jocul adversarului. Intr-o analiza aprofundata din 1937, Constantin Moisil, directorul general al Arhivelor Statului, arata cauzele care au facut ca pana la acea data, Romania sa nu poata recapata arhivele Transilvaniei: omisiunea precizarii arhivelor in anexele la tratate, folosirea unor experti insuficient calificati, situarea arhivelor intotdeauna pe planul doi, in competitie dezechilibrata cu probleme de ordin politic, economic, juridic. In fine, in anii '30, problematica restituirii arhivelor a trecut tot mai mult in plan secund, in fata agravarii politicii revizioniste si a pericolului unui nou razboi.
- Dupa cum se stie, Transilvania a cazut pentru aproape cinci ani sub biciul criminal al lui Horthy Miklos. Ce "amintiri" au arhivele nationale din perioada 1940-1944?
- In 1944, Transilvania de Nord a fost iarasi jefuita de o parte a arhivelor evacuate de administratia horthysta in retragere - in majoritate, arhive administrative, dar si valoroasa arhiva a orasului Bistrita si cele mai vechi documente medievale din arhiva Muzeului Ardelean, pastrata la Biblioteca Universitara din Cluj-Napoca. Arhivele noastre au intocmit o evidenta a acestor fonduri si documente, pentru a fi folosita la tratativele de pace. Din pacate, in tratatele de pace de dupa cel de-al doilea razboi mondial, contenciosul arhivistic romano-ungar nu mai apare. Tara noastra a fost tratata la fel ca Ungaria si supusa ocupatiei si dictatului marii puteri de la rasarit. In cele din urma, Ungaria a restituit totusi arhivele evacuate in 1944 din nordul Transilvaniei, dar nimic mai mult.
"Cu toate problemele care exista,
colaborarea romano-ungara in domeniul
arhivistic este vitala pentru noi"
- In conditiile date, pana la rezolvarea contenciosului cu Ungaria, cum se descurca cercetatorii romani?
- Datorita interferentelor istorice, nu doar arhivele ardelene, ci toate arhivele maghiare sunt de interes pentru cercetatorii romani, inclusiv cele posterioare anului 1918. Cu toate problemele care exista, colaborarea romano-ungara in domeniul arhivistic este vitala pentru noi. In plus, institutiile de arhiva din tara vecina ofera exemplul unor initiative demne de urmat. O conventie de colaborare a fost semnata in 1996 si reinnoita in martie 2007. Rezultatele nu sunt deocamdata multumitoare, dar exista un potential imens de exploatat in colaborarea reciproca. Tehnologia moderna, microfilmarea, digitalizarea, Internetul vin in sprijinul atenuarii diferendelor arhivistice, precum cel in speta. De fapt, Tezaurul ardelean a inceput sa fie repatriat pe microfilme inca din anii '50. Problema este ca ar fi trebuit sa-si pastreze ei microfilmele si sa ne remita noua originalele, cum s-ar cuveni. Este de notat, de asemenea, ca Arhivele maghiare au tiparit numeroase instrumente de evidenta, inclusiv pentru arhivele ardelene, pe care ni le-au trimis si noua. Colectia de documente medievale de pana la 1526, inclusiv cele din fondurile ardelene amintite, este accesibila pe internet si pe CDRom. Sunt cai care, chiar daca nu rezolva diferendul, il atenueaza mult, oferind cercetatorilor romani acces tot mai facil la acele documente.
"Romania nu va renunta niciodata la dreptul asupra Arhivelor ardelene instrainate"
- Suna frumos, dar parca suna si cunoscut. Oare a renuntat Romania si la acest patrimoniu, dupa scandalosul model Gojdu?
- Romania nu va renunta niciodata la dreptul asupra Arhivelor ardelene instrainate. Ultima oara, din cate stiu eu, l-a afirmat cu ocazia unei anchete internationale, prin 1995-1996, asupra litigiilor arhivistice. Arhivele de la Budapesta nu sunt detinute si nu sunt creatii ale unei puteri coloniale, intr-un teritoriu administrat temporar, ci produse ale institutiilor ardelene si privesc exclusiv acest teritoriu, astazi romanesc, de drept si de fapt. Deci, ele sunt de drept ale noastre. Ca element component al identitatii nationale, arhivele nu pot fi negociate, abandonate sau supuse unor tranzactii de circumstanta, precum in cazul recent al bunurilor materiale ale fundatiei Gojdu. De aceea, trebuie gasite alte cai, in spiritul colaborarii romano-ungare si al practicilor internationale actuale. Este nevoie insa de decizie, intelepciune si patriotism adevarat la cei responsabili de soarta arhivelor. Asteptam mult de la noua conducere a Arhivelor Nationale din Bucuresti. Aceasta se traduce concret intr-un obiectiv de urgenta zero: programe si bani pentru arhive. Altfel, istoriografia si cultura romana in general raman in continuare condamnate la provincialism, afectand insasi identitatea noastra in Europa.
D-lui Ioan Dragan ii puteti scrie la e-mail: arhivelenationalecluj@yahoo.com
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
