Romanii de la NASA

"The Romanians"

Este al patrulea an in care o echipa de elevi din Constanta castiga premiul intai la un concurs pe proiecte, organizat de Nasa. Nu! Nu este nici o confuzie! Americanii selecteaza talente inca de pe bancile scolilor. Iar din cele peste 300 de proiecte pe care Agentia spatiala americana le primeste anual de pe cinci continente si de la cele mai selecte colegii din lume, proiectul romanilor a fost cel mai bun. De patru ani, cativa adolescenti constanteni, impreuna cu profesorul lor, arata ca Romania nu inseamna numai copiii strazii, orfelinate sau prostitutie. Avem si tineri talentati, inteligenti, muncitori. Se pune, totusi, o intrebare: cum au fost posibile asemenea performante, in conditii de invatamant romanesc sarac si cel putin mediocru? Raspunsul are un nume si un prenume: Ion Bararu. Profesorul care ii pregateste pe acesti elevi

Ion Bararu este profesor de fizica. Ii caut adresa notata stramb in carnetel. E undeva pe bulevardul Tomis, din Constanta. Ma gandesc ca nici nu trebuie sa fiu atent la numerele imobilelor, casa in care locuieste profesorul castigator la Nasa seamana, precis, cu un observator astronomic! Sau poate e o sfera de sticla si de otel, in care il voi descoperi pe el, dascalul genial, adancit in cifre si in formule, zapacit si neatent ca orice savant. Inca mi-l imaginam in halat alb, privind atent prin lunete uriase, indreptate spre soare, cand degetul meu apasa pe butonul soneriei si de dincolo de usa se auzi scurt si banal: "tar".
Profesorul locuieste la ultimul etaj al unui bloc din beton, intr-un apartament pe usa caruia e lipit, sub vizor, un mic abtibild: Nasa. Ma pofteste inauntru. E inalt, subtirel, cu par argintiu, o camasa corecta si blugi. Are o privire curioasa si o modestie desavarsita. Ai zice ca este singurul om din oras care nu a aflat inca de performanta echipei sale. Intram in birou. O camera ce seamana mai degraba cu laboratorul unui alchimist. Pe un perete, din podea si pana in tavan, sunt carti. Pe celalalt perete, asezate in mici rafturi, sunt inghesuite cele mai diverse maruntisuri. De la melci si scoici, la vechituri de fier, bucati de corn, cioburi de ceramica, rachete in miniatura.
Stam fata in fata, la masa lunga, din mijlocul camerei. Dintre sutele de obiecte, profesorul alege trei si le pune in fata mea. Primul este un titirez care sta pe un soi de litera "L". Il invarte. Apoi aseaza suportul la orizontala si titirezul continua sa se invarta, fixat intr-un singur punct. Al doilea obiect este un betisor albastru. Il invarte intr-un sens. Apoi in celalalt, dar a doua oara, betisorul nu vrea sa se invarta, se opreste si se roteste exact invers fata de miscarea dorita. Al treilea obiect este o placuta cu lichid in interior. Pus in pozitie verticala, lichidul se scurge in josul placutei sub forma a sute de bule de lichid. "Fizica e magie. Magie curata. De-asta vor copiii sa faca parte din echipa mea", imi spune profesorul. "Daca vrei sa explici fizic fenomenele astea simple, pentru fiecare obiect poti scrie cel putin 30 de pagini de formule. Din fericire, stiinta inseamna mai mult."

Campionii

O colonie umana urmeaza sa graviteze in jurul Pamantului, adapostind 200 de mii de oameni. Dar oamenii trebuie transportati pana acolo, trebuie asigurate rezerve de mancare, de apa, comunicatii. Tot proiectul de la lansare si pana la ultimul detaliu functional a fost imaginat de tinerii din Constanta. Acesta a fost primul proiect premiat de Nasa, in urma cu patru ani. Nopti de cautari, documentari uriase facute din pasiune, in paralel cu mersul la scoala, discutii lungi la masa si mai lunga a profesorului. Intreaga echipa a fost invitata la baza spatiala din Sua. Au cunoscut oameni de stiinta celebri, au vazut celebrul aparat care simuleaza imponderabilitatea si in care un om este usor ca un fulg, au vazut, in direct, lansarea in spatiu a unei navete cosmice. O astfel de naveta in miniatura imi arata si profesorul Bararu, in biblioteca lui: "Cand ne-au anuntat ca am castigat, nu ne venea sa credem. Copiii veneau si de la alte scoli, nu doar de la Colegiul "Mircea cel Batran" din Constanta. Cand au propus proiectul la scolile lor, profesorii le-au zis ca mai intai sa invete ca lumea la fizica, sau au fost luati de neseriosi. Barsan Flaviu, Ciprian Gal, Costea Andrei, toti sunt acum studenti la universitati celebre, in America sau Europa. Nu platesc nimic, universitatile sunt bucuroase sa ii aiba. Asta inseamna imaginatie, curiozitate si o determinare uriasa. Cum ne-au primit la Nasa? Ciudat, la inceput. Veneam din Romania, dar am impus respect. La inceput ne spuneau "the romanians", eram un fel de smecherie, o ciudatenie, dar cand au inteles cine suntem ne-au acordat respectul cuvenit. Iar noi n-am avut nici un trac, dupa ce castigasem Marele premiu. Cat despre baieti, ce sa zic... cand s-au trezit acolo, erau ca Alice in Tara Minunilor. Fara respiratie. Si eu la fel."
In anii urmatori, au urmat alte succese pentru echipa profesorului Bararu. Au facut descoperiri cu aplicatii practice, in utilizarea ultrasunetelor. Au mai fost de trei ori la Nasa, au fost invitati si la Agentia Spatiala Europeana. Au infiintat si un "Centru Regional pentru Tineri Capabili de Performante". Dupa fiecare nou premiu, lista celor ce vor sa faca parte din echipa devine tot mai lunga. Tineri entuziasti, un profesor visator si multa determinare.

Selectia si metoda

Cel mai des se vorbeste in presa despre copiii supradotati sau despre cei din strada. Extremele. La restul elevilor pare a se fi gandit profesorul Bararu, cand a infiintat Centrul Regional. "Sunt multi copii interesati de carte in Romania, dar ce conditii, ce sanse le acordam? Ce facem cu cei carora chiar le place sa invete? Unii spun "lasa ca se descurca". Eu cred, in schimb, ca daca nu ii sprijinim si nu le dam atentia cuvenita, se pierd. Nu trebuie sa fiicel mai bun fizician sau chimist, ci sa ai aplecare spre studiu, sa fii la curent cu ce se intampla in stiinta, sa coroborezi informatii din mai multe domenii. Eu le spun: "Cine vrea sa devina cosmonaut sa vina maine dimineata, cu rucsacul, in fata liceului". Si de-acolo plecam... in Delta. Stam o saptamana in conditii de supravietuire si studiem ceea ce ne mira in jurul nostru. Apa, atmosfera, incercam sa intelegem natura, scoicile, valurile, vantul. Cantam seara la chitara, facem mancare la ceaun, iar electricitate captam cu panouri solare, confectionate de noi. E important sa castigi un premiu Nasa, dar poate mai important de-atat e sa castigi experienta: sa inveti cum e sa lucrezi in echipa, sa fii tolerant cu parerea celuilalt, chiar daca tu crezi ca ai cele mai bune idei, sa-ti cultivi curiozitatea si mirarea fata de ceea ce te inconjoara. Curiozitatea, asta e unul dintre secretele cercetarii. Toate astea sunt, poate, mai importante decat premiul in sine."

*

Majoritatea elevilor pregatiti de Bararu au plecat in strainatate, in centre de cercetare celebre. In Romania, se stie, nu exista laboratoare, tehnologia e depasita, investitiile in tehnica sunt infime. "Din ce am vazut eu e clar ca in Occident invatamantul, ca sistem si ca nivel de masa, este peste Romania. Insa noi, ca sa zic asa, avem un material uman mult mai bun. Pur si simplu, tinerii nostri sunt mai dotati ca ai lor. Apoi, la noi este o motivatie pentru performanta mult mai mare, exista ideea de a evada de-aici, pentru ca nu ai alta sansa decat daca faci performanta." Totusi, profesorul isi pastreaza optimismul: "Planeta noastra se micsoreaza pe masura ce viteza creste. Granitele dispar. Asa ca nu cred ca va mai conta unde lucrezi. Suntem practic in aceeasi casa. Ce mi se pare mai grav este lipsa de interes a autoritatilor in a da o sansa acestor tineri. Noi, la Centrul de Cercetare, nu avem nici o finantare de la stat."
In fiecare an, ca sa ajunga la Nasa, pentru a-si lua premiul la care par a fi abonati, echipa din Constanta a avut norocul unor oameni de afaceri generosi. Pornesc din poarta in poarta, la ziare, firme si patroni. Asa au facut rost de bani de drum pana acum. Intr-un an, primul ministru le-a dat bani in nume personal, insa nici un minister nu a gasit vreodata fonduri pentru ei. Domnul Bararu aseaza mai bine premiile inghesuite pe raft: "De la noi sunt oameni de stiinta prin toata lumea, matematicieni, fizicieni. Occidentul stie foarte bine ca Romania este o pepiniera de oameni de stiinta. La Microsoft, cred ca exista o aripa intreaga de cercetatori romani, cei mai buni in calculatoare. Aproape 20% din companie. Practic, in anumite sectoare, limba romana e a doua limba oficiala a firmei. De la noi se extrag valori, pentru ca aici nimeni nu pare interesat sa le pastreze."

Dumnezeu si fizicienii

Profesorul ia din raft un alt obiect vechi, un cutit de corn. Il cantareste in mana. Asa, cu greutatea corpului lasata pe un picior, priveste colectia sa de vechituri. O pipaie cu privirea, apoi se intoarce la cornul din palma sa: "Cred ca intr-o zi o sa fim capabili, tinand in mana un obiect vechi, sa ne transpunem in lumea si timpul din care vine. Stiinta ar putea sa faca asta. Stiinta si credinta", spune el si imi dau seama ca am intrat in zona extra-scolara a profesorului. Brusc, vad ascunse, printre obiectele din rafturi, cateva icoane. Ce legatura ar putea fi intre stiinta si credinta? Ca si cum ar spune o poveste de demult, profesorul incepe sa vorbeasca, bland si cu oarecare nostalgie: "S-a demonstrat ca vechile practici taoiste au explicatii de fizica cuantica. Intre om si plante exista o legatura, o comunicare si nu doar asa, de aproape, ci si de la distanta. Energia e o proprietate a materiei". Profesorul se opreste. Isi coboara privirea pe masa, cautand un obiect. Masa e goala si curata. Cumva fastacit, isi trece mana prin par. "Astfel de lucruri nu le discut cu elevii la scoala. Sunt lucruri inca neclarificate stiintific pana la capat. Noi cunoastem extrem de putin despre noi. Exista lucruri de descoperit si peste cele cinci simturi recunoscute stiintific."
Ma intorc la iconitele asezate frumos in raft. Oare ce inseamna ele pentru un profesor de fizica, ajuns la Nasa? Sunt poate un decor, o curiozitate din colectie sau un obiect de studiu? "Toti marii fizicieni au fost credinciosi. Daca nu ai o cunoastere spirituala, o viata spirituala... ci stii doar formule si atat, nu intelegi. Oamenii de stiinta adevarati sunt credinciosi, indiferent de religie, ca sunt musulmani, crestini sau budisti. Meditatia ce inseamna? Stai si te gandesti si te gandesti si pac, iti vine o idee. De ce ti-a venit tie si nu altuia de langa tine? Dumnezeu e singura explicatie. E posibil sa te ridici la o cunoastere spirituala prin revelatie, dar pentru asta trebuie sa fii curat, sa stii sa te rogi si sa ceri... Fara lucrurile astea, nu poti sa faci stiinta. Gandul este mai puternic decat orice fapta si mai puternic decat orice formula", spune profesorul. Zambeste si aseaza una dintre rachetele-trofeu in pozitie de lansare.


P.S.: Daca doriti sa ajutati Centrul Regional pentru Tineri Capabili de Performante Constanta luati legatura cu prof. Ion Bararu, tel. 0745/161818, e-mail: ionbararu@yahoo.com