Saptamana trecuta (29 septembrie - 1 octombrie), in cadrul festivalului Sinaia Forever, am avut bucuria sa organizez expozitia de fotografie "Sinaiafest ieri & alaltaieri" a colegului nostru Iulian Ignat. Prezentata de "Formula As" si gazduita in Cazinoul din Sinaia, intr-o sala eleganta, tapetata cu oglinzi si luminata cu candelabre de cristal, expozitia a starnit interesul nu doar prin calitatea fotografiilor si prin marca "Formula As", dar si prin spatiul in care s-a desfasurat. Cateva sute bune de oameni au trecut cu interes pragul Cazinoului, desi oferta festivalului - foarte bogata si variata - a solicitat intens atentia publicului.
Neobosita in a promova imaginea urbei - un oras cu un trecut fabulos -, primaria din Sinaia a adus la Festival multe atractii dintre cele mai diverse: parade in ritm de fanfara, scene deschise de circ, de improvizatie si de dans, targul mestesugarilor, concurs de desene pe asfalt pentru copii, concerte. Parcul Ghica, intr-o infatisare impecabila, cu monumentele interbelice restaurate, a gazduit scena concertelor de muzica disco si rock, cu o "oferta" de zile mari. Au cantat aplaudati si bisati la scena deschisa Ovidiu Lipan Tandarica & Marius Mihalache, Stefan Banica Jr., Nicolae Voiculet, Mirabela Dauer, Vank, Dj Project, Morandi, Alexandra Ungureanu & Crush.
Cazinoul a fost punctul terminus al periplului zilnic al oamenilor pe aleile intesate ale parcului. Si s-a nimerit foarte bine asa, pentru ca expozitia lui Iulian Ignat vorbea intocmai despre atmosfera strazii, in zile de festival. O alaturare de trecut si prezent, de imagini sepia si alb-negru, strabatute de aburul usor melancolic al Sinaiei "de lux", din perioada ei interbelica, dar si de izul oarecum prozaic al zilelor noastre. Un lirism ironic cateodata, dulce-acrisor, imortalizand pe pelicula trecatori cu baston si joben, dar si oameni cu telefonul mobil la ureche, copii si varstnici, punk-isti si femei in costume populare, 24 de cadre - ferestre, prin care Iulian Ignat le-a demonstrat vizitatorilor expozitiei ca si fotografia e arta, ca opereaza cu sugestii si cu metafore lirice. Nu m-a surprins, deci, faptul ca fotografiile au smuls vizitatorilor zambete si exclamatii uimite. Unii intarziau minute in sir inaintea unei imagini sau reveneau ca sa descopere detalii scapate... Expozitia de la Sinaia a fost, pentru autor, prima organizata in afara Bucurestiului si a durat trei zile. Trei zile insorite de toamna, cu lume multa si eleganta, cu turisti straini picati parca din cer in mijlocul balciului, cu multa veselie si puzderie de crizanteme galbene si sangerii. Toate acestea, adunate in peisajul regal al Sinaiei.