Că este adevărat, o dovedeşte tenul de mătase al indiencelor, care nu-şi tencuiesc obrazul cu cosmeticale industriale, ci se ung pe faţă cu boabe zdrobite de struguri. Şi dacă le-am fura reţeta şi noi? Cu o condiţie: înainte de a alege ce struguri să folosim, trebuie să ţinem cont de tipul de piele pe care îl avem. Strugurii roşii sau negri sunt ideali pentru pielea mai închisă la culoare şi grasă; strugurii verzi, albi sau roz sunt recomandabili în cazul pielii sensibile, deschise la culoare, precum şi pentru pielea uscată. Şi iată acum reţetele.
Masaj cu struguri
Ingrediente: câţiva struguri proaspeţi.
Luaţi câteva boabe de struguri, tăiaţi-le în două, masaţi-vă faţa, gâtul şi decolteul cu pulpa lor. Insistaţi pe zonele delicate, cele mai expuse la îmbătrânire: fruntea, zona din jurul ochilor şi a gurii, gâtul. Lăsaţi zeama să se usuce, apoi clătiţi-vă.
Apă de struguri
Ingrediente: o jumătate de pahar suc de struguri, o jumătate de pahar apă minerală, o linguriţă suc de lămâie.
Amestecaţi sucul de struguri cu apa minerală şi cu sucul de lămâie. Pulverizaţi preparatul pe faţă, gât şi decolteu, cu ajutorul unui recipient cu pulverizator sau loţionaţi-vă cu un tampon de vată. Lăsaţi să acţioneze 15 minute, apoi clătiţi. Preparatul se poate păstra la rece, nu mai mult de trei zile.
Tonifică pielea şi-i întârzie îmbătrânirea.
Mască hidratantă
Amestecaţi sucul de struguri cu mierea şi cu uleiul, apoi adăugaţi făină până obţineţi o cremă omogenă. Aplicaţi preparatul pe faţă, gât şi decolteu. Lăsaţi să acţioneze 20 minute. La final, clătiţi-vă bine cu apă caldă.
Reface ţesuturile şi hidratează.
Cremă pentru conturul ochilor
Ingrediente: 2 linguri suc de struguri albi sau roz, conţinutul a 2 capsule de vitamina E (le găsiţi în farmacii).
Amestecaţi sucul cu vitamina E. Aplicaţi uleiul cu masaj uşor, pe zona din jurul ochilor. Se lasă peste noapte să-şi facă efectul şi se curăţă cu apă caldă a doua zi dimineaţă.
Evită apariţia ridurilor.
Albirea pielii
Ingrediente: struguri necopţi (verzi).
Zdrobiţi câteva boabe de struguri verzi, şi tamponaţi-vă tenul sau zonele pe care vreţi să le albiţi cu sucul obţinut. Lăsaţi să acţioneze 15 minute, apoi clătiţi. Se repetă de 3 ori pe săptămână.
Scrub cu struguri
Ingrediente: 2 linguri suc de struguri, 2 linguri zahăr, 3-4 picături ulei de migdale.
Se amestecă toate ingredientele până se formează o pastă groasă, cu care vă masaţi uşor faţa, cu mişcări circulare. Clătiţi-vă cu apă călduţă.