Eram la ţară, la bunici, ca în fiecare vacanţă. Bunicii mei locuiesc într-un sat mic şi liniştit, lângă râul Ialomiţa. Eu iubesc foarte mult păsările, în special porumbeii. Marea coincidenţă a fost că vecinul bunicilor avea o crescătorie. Într-o zi, l-am vizitat ca să aflu cât mai multe despre viaţa lor. Văzându-mă aşa de interesată de ei, mi-a dăruit o pereche de porumbei. Puii creşteau pe zi ce trecea. Îi hrăneam cu grâu şi miez de pâine, precum mama lor. Când credeam că li s-a făcut sete, le dădeam apă într-un pahar. Erau tare frumoşi, gri cu pete negre. I-am botezat Lucian şi Siana.
La sfârşitul vacanţei, am plecat acasă, la Bucureşti, unde tata le-a facut o căsuţă în balcon. Acolo le puneam paie, apă şi mâncare. Guguiau tot timpul, plecau dimineaţa şi veneau seara, aşteptaţi de toată suflarea familiei. După o săptămână, Siana a făcut două ouă din care au ieşit nişte puişori de o frumuseţe neasemuită. Erau golaşi, cu puf galben, cu nişte ochişori mici şi negri, ca tăciunele. Am fost tare fericită, dar numai pentru două luni, pentru că într-o zi, Lucian nu a mai venit acasă. L-o fi ucis cineva, l-o fi mâncat o pisică, nu ştiu, dar Siana a devenit foarte tristă şi abătută: nu mai mânca, nu mai bea apă, nu mai zbura. Am încercat să-i dăm mâncare pe cioc, dar degeaba. Peste câteva zile a murit, luând cu ea şi o parte din sufletul meu. Fără mama, au murit şi puii cei mititei, fiindcă nu mai avea cine să-i îngrijească. Am plâns zile întregi după ei. I-am îngropat în faţa blocului, în nişte mormânţele presărate cu flori. N-am crezut că pot îndrăgi aşa de mult nişte păsări!, dar cel mai tare m-a impresionat iubirea Sianei pentru perechea ei. Nu cred ca oamenii sunt în stare să moară din dragoste. Destul de păcat! Te iubesc, "Formula As"!
ADINA L. (12 ani) - Bucureşti
(P.S. Acum am două perechi de porumbei voiajori şi îi iubesc ca pe lumina ochilor. Sunt deştepti şi puternici şi sper că ei nu vor muri niciodată.)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
