Întâlnirea cu o meduză nu e întotdeauna periculoasă. Uneori, muşcăturile ei pot fi, totuşi, mortale. Din cele 2500 de specii câte există, majoritatea au tentacule cu otravă, pe care o împroaşcă la cea mai mică atingere. Dacă un înotător e capturat, de pildă, de o meduză care trăieşte în apropiere de ţărmurile Australiei, el face pe loc infarct. Şi meduza portugheză, care se scaldă în preajma insulei spaniole Mallorca, le-a tăiat turiştilor, în vara aceasta, cheful de înotat.
La o primă vedere, cu înfăţişarea ei gelatinoasă, pare mai degrabă fragilă. Dar deşi sunt lipsite de creier, de inimă şi de oase, meduzele sunt creaturi extrem de robuste. Poluarea oceanelor cu reziduuri chimice, de exemplu, care a ucis zeci de specii de peşti, pe meduze nu le afectează deloc. Ba chiar profită de dispariţia lor, pentru a-şi mări spaţiul locativ din oceane, înmulţindu-se necontrolat.
Pielea pişcată de o meduză trebuie spălată mai întâi cu apă de mare sau oţet. Apa dulce agravează arsura. Resturile de tentacule rămase în piele se scot uşor cu ajutorul unei pensete sau se presară cu nisip şi se freacă.
Sex fără atingere
Meduzele se reproduc în mai multe etape. Câtă vreme plutesc, femelele îşi depun ouăle în apă, unde sunt fecundate. N-au nevoie de împerecheri cu masculii. Din ouă ies larve, care plutesc în apele mărilor, până îşi găsesc un suport de care să se agaţe: roci, epave de vapoare, resturi de plastic. Se fixează solid de ele şi se transformă în polipi, care seamănă cu bobocii de anemone. Din polipi se formează apoi noi meduze.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
