Spaima înotătorilor

Redactia
- În multe mări din lume, meduza de­vine o amenințare. Dotată cu ten­tacule lungi de până la 30 de metri, înfricoșă­toare la înfățișare și agre­sivă, ea poate pune în pericol viața înotătorilor -

Întâlnirea cu o meduză nu e întotdeauna peri­culoasă. Une­ori, mușcăturile ei pot fi, totuși, mor­tale. Din cele 2500 de specii câte există, majoritatea au ten­tacule cu otravă, pe care o împroașcă la cea mai mică atin­gere. Dacă un înotă­tor e capturat, de pil­dă, de o meduză care trăiește în apropiere de țărmurile Austra­liei, el face pe loc infarct. Și meduza portugheză, care se scaldă în preajma insulei spaniole Mal­lorca, le-a tăiat turiștilor, în vara aceasta, cheful de înotat.
La o primă vedere, cu înfățișarea ei gelatinoasă, pare mai degrabă fragilă. Dar deși sunt lipsite de cre­ier, de inimă și de oase, me­duzele sunt crea­turi extrem de robuste. Poluarea oceane­lor cu reziduuri chimice, de exem­plu, care a ucis zeci de specii de pești, pe meduze nu le afectează deloc. Ba chiar profită de dispariția lor, pentru a-și mări spațiul loca­tiv din ocea­ne, înmulțin­du-se necon­trolat.
Pielea piș­cată de o me­duză tre­buie spălată mai întâi cu apă de mare sau oțet. Apa dul­ce a­gra­vează ar­su­ra. Res­tu­rile de ten­ta­cule ră­ma­se în piele se scot ușor cu ajutorul unei pensete sau se presară cu nisip și se freacă.

Sex fără atingere

Meduzele se reproduc în mai multe etape. Câtă vreme plutesc, femelele își depun ouăle în apă, unde sunt fecundate. N-au nevoie de îm­perecheri cu masculii. Din ouă ies larve, care plutesc în apele mă­rilor, până își găsesc un su­port de care să se agațe: roci, epave de vapoare, resturi de plastic. Se fixează solid de ele și se transformă în polipi, care seamănă cu bobocii de anemone. Din polipi se for­mea­ză apoi noi me­duze.