Cu o oră înaintea concertului său de la miezul primei nopţi de august, un personaj emblematic al istoriei punk rock mă aşteaptă pentru un interviu în exclusivitate. Marky Ramone a fost cel mai longeviv toboşar al zeilor punk Ramones. A cântat 14 ani, a susţinut cu ei 1700 de concerte, a imprimat zece albume, iar acum duce mai departe moştenirea muzicală a trupei. Cu o activitate febrilă, intensă până la ardere, timp de 22 de ani, între 1974 şi 1996, Ramones a însemnat una dintre cele mai influente trupe din muzica americană a secolului XX. Pionieri ai punk-ului, singura trupă a acestui gen ce a primit un premiu Grammy, Ramones au fost ridicaţi în slăvi atât de critici, ce au considerat că au schimbat pentru totdeauna muzica pop, cât şi de muzicieni celebri, influenţaţi de stilul lor. Cât despre fani, aceştia au creat un adevărat cult, ce pare în continuă ascensiune în întreaga lume. Atitudinea, energia, lipsa oricăror compromisuri muzicale, inclusiv refuzul de a cânta pe stadioane, i-au făcut atât de iubiţi. De-a lungul anilor, toţi componenţii trupei şi-au luat numele de Ramone, un nume ales ca un omagiu adus lui John Lennon, celebrul membru Beatles, care semna cu pseudonimul acesta, încercând să rămână incognito, la cazarea în hoteluri.
Marky Ramone este acum în faţa mea, în umbra acoperişului unei terase din Costineşti, în timp ce jos, lângă malul mării, vuieşte muzica. La 67 de ani, are aceeaşi claie de păr ca un coif, jeanşi negri, strâmţi şi rupţi la genunchi, tricou negru, imprimat cu un răţoi furios, personaj de desene animate, şi un tatuaj cu o inimă roşie, străpunsă, pe braţ. Vorbeşte asemenea muzicii, strict, sincer, fără fasoane, fără înflorituri.
"Punk-ul e un stil de viaţă, nu o modă"
- Sunteţi pentru a cincea oară în România pentru a concerta. Ce vă vine în minte atunci când auziţi de România?
- Reacţia fanilor la muzica noastră. Şi profesionalismul companiilor ce ne-au adus aici. Au făcut mereu o treabă grozavă.
- Care sunt primele amintiri legate de muzică?
- Un show televizat cu Beatles. Îmi amintesc că i-am perceput atunci ca pe nişte personaje de desene animate, erau un grup unitar, îmbrăcaţi şi tunşi la fel. Arătau foarte bine. De atunci mi-a venit ideea să cânt la tobe, văzându-l pe Ringo Starr. Aveam 10-11 ani, mi-am aruncat toate jucăriile şi am început să învăţ singur să cânt la tobe, după discuri. Asta a fost!
- Ce v-a impresionat atât de puternic în mişcarea punk rock, încât să vă atragă pentru toată viaţa?
- Eu am mai cântat şi altfel de muzici, de la heavy metal la blues, am imprimat chiar un disc cu un bluesman autentic din Mississippi. Mi-a făcut mare plăcere să cânt aşa ceva, dar când punk-ul a apărut, am ştiut că asta-i muzica mea. "Spune ce vrei, exprimă ceea ce simţi, pune pe tine o pereche de jeanşi, nişte tenişi şi cântă cât poţi de rapid!". Ăsta a fost spiritul întregii scene punk ce apăruse în clubul new-yorkez CBGB. În anii 70, muzica devenise mult prea pretenţioasă, un balon plin cu rahat, muzicienii se complăceau în tot felul de aberaţii narcisiste, piese de 8-10 minute, concerte pe stadioane. Ramones a readus piesele de două minute, cu versuri despre tineri, despre lucrurile ce le plăceau şi le trăiau.
Marky Ramone's Blitzkrieg
- Habar n-am ce vine din urmă, dar sper că nu rahatul ăsta de muzică electronică. Eu ascult muzică diferită, jazz, am o emisiune la radio şi încerc să ţin pasul, să aflu ce-i nou. Mi-ar plăcea să pot spune că am găsit trupe noi ce-mi plac, ce au personalitate, dar nu ar fi adevărat. Eu încă mai aştept. Mai toate trupele noi sunt copia unei copii a unei copii. Cât despre scena punk, ea a ajuns să se standardizeze, şă-şi piardă spiritul. Părerea mea e că punk-ul a spus ce a avut de spus, şi-a făcut datoria. Punkerii de azi îşi fac o groază de tatuaje şi merg la cumpărături la mall. Nu aşa merge treaba, numai pe dinafară. Trebuie să trăieşti muzica asta ceas de ceas, e un stil de viaţă, nu o modă.
- Un stil de viaţă nu tocmai sănătos...
- Depinde de la individ la individ, cum se comportă fiecare. Eu încerc să mănânc sănătos, să mă menţin în formă, peste o oră urc pe scenă şi bat la tobe. Dar, e adevărat, în tinereţe am făcut şi eu toate prostiile posibile. Pe atunci, era un adevărat sport să faci mari tâmpenii.
- Cum aţi resimţit despărţirea de Ramones, la jumătatea anilor 80?
- Şi revenirea în trupă cum a fost?
- Nici o diferenţă, cântam aceeaşi muzică, a fost ca şi cum nu aş fi plecat. Nu a fost timp pentru prea multe emoţii. Trebuia să trec la treabă cât mai repede, să bat la tobe şi să pornesc la drum.
- V-aţi bucurat de viaţa de turneu din acei ani?
- Da, de fiecare concert, a fost grozav. Am ajuns în locuri în care nu mi-aş fi imaginat că voi ajunge vreodată. Japonia, Dubai, India, China, Vietnam, Rusia. Nu mai vorbesc de America de Sud, unde am fost primiţi de parcă eram Beatles. Am cântat în locuri atât de diferite de ceea ce ştiam, de parcă aş fi ajuns pe o altă planetă. Daca ai această oportunitate, n-o rata, umblă, călătoreşte, vezi lumea!
- Dar acum?
- Încă îmi place viaţa de turneu. Suntem în plin turneu european, ăsta-i al 21 lea concert într-o lună. Corpul îmi va spune când e cazul să mă opresc. Aş fi putut să mă retrag acum 20 de ani, aveam totul pregătit. Dar inima-mi spunea să merg mai departe, să bat la tobe, încă-mi place viaţa asta.
- Cum vă împăcaţi cu statutul de legendă?
- În nici un fel, nu mă gândesc niciodată la aşa ceva.
Şi românii se dezlănţuie
Marky Ramone continuă să cutreiere lumea cu grupul său Blietzkrieg. La Costineşti, unde a fost invitatul special al festivalului de patru zile, "Out of Doors", el a urcat pe scenă, a făcut o plecăciune cu mâinile împreunate şi s-a aşezat la tobe, de unde a pornit un adevărat atac total (cum spune şi numele trupei, "război fulger"). O oră de muzică aproape fără oprire, fără nici un cuvânt, pauze între piese, o demonstraţie de forţă, de ceea ce a însemnat muzica punk. O remarcă specială pentru publicul acestui festival, un public foarte tânăr, 18 ani să fi fost media de vârstă. În condiţiile în care rock-ul nu mai este difuzat la radiouri şi televiziuni, am găsit aici un public dedicat, înfocat, curat, civilizat. Nu mai ştiu cât timp a trecut de când nu am mai văzut la un concert spectatori total nepreocupaţi de telefonul mobil, de selfiuri, veniţi acolo nu pentru a "se distra", ci pentru a se bucura împreună de muzică.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
