SOS urșii din România!

- Guvernul trage cu pușca, în loc să caute soluții -

- Schimbările de climă, tăierile de păduri și gunoaiele menajere le-au schimbat viața și soarta urșilor din pădurile românești. Dacă adăugăm și faptul că hrănitorile și adăposturile pentru animale săl­batice au dispărut odată cu pădurarii, înțelegem de ce urșii au înce­put să coboare din munți, apropiindu-se de orașe, unde hrana le este la îndemână tot timpul, variată și abundentă. Urșii par să se domes­ticească, asemenea câinilor și nu se mai sperie de om. E plină țara de alerte privind prezența lor în sate, pe șosele, la marginea orașelor. O problemă complexă, provocată de om, dar pentru care urșii vor plăti cu viața -

La sfârșit de iulie, în deplasarea revistei noastre "Pe Argeș în sus", ne-am con­frun­tat, la propriu, cu fenomenul acesta tot mai des întâlnit și tot mai greu de gestionat: apariția la drumul mare a urșilor. Situația e atât de gravă, încât autoritățile au decis închiderea Cetății Poienari, unul dintre cele mai vizitate obiective din județul Argeș, și izolarea accesului la "Statuia lui Prometeu" de la Vi­draru, de teama în­tâlnirii turiștilor cu urșii ieșiți din păduri, în aș­tep­ta­rea "pome­nilor" pe care turiștii le oferă cu încântare și drag. Să mângâi un ursuleț în timp ce mănâncă un covrig și să-ți faci un selfie cu el, suc­ces garantat pe rețelele de socia­li­zare. Și în tot acest răstimp, sis­te­mul Ro-Alert dă­dea zilnic trei-patru avertizări telefonice despre sem­nalarea unor urși în zona Trans­fă­gărășanului și a comunei Arefu. O veritabilă "sta­re de urgență", întâlnită frecvent și în alte zone din țară, dar care nu pare să îi sperie pe turiști.
În schimb, țăranii care au gospodării în astfel de zone montane sunt speriați de năvala urșilor, iar autoritățile locale nu pot să rezolve problema. "Eu ce să fac? Să îi arăt ursului ștampila de la pri­mărie?!", spune Gheorghe Stoican, primarul co­mu­nei Arefu. În fața acestei situații extrem de complicate, singura reacție a Ministerului Mediului a fost emiterea a unei așa-numite "cote de dero­gare" pentru împușcarea a 140 de urși! Fără plan coerent de rezolvare a problemei, fără soluții pre­ventive, fără amenzi pentru turiștii care hrănesc urșii cu sandvișuri. Direct împușcarea urșilor!
Am vorbit despre acest fenomen scăpat de sub control cu doi respectați ecologiști specialiști din România: inginerul Pavel Prundurel, directorul Par­cului Național Cozia, și Gabi Păun, preșe­din­tele Asociației Agent Green, care derulează progra­me ce au legătură directă cu aceste probleme. I-am întrebat cum s-a ajuns aici și ce se poate face, pe ter­men scurt și mediu, pentru a rezolva problema. Alt­fel decât cu pușca, cum propune Ministerul Mediului.


Pavel Prundurel (Parcul Național Cozia)
"Dacă sunt prea mulți urși, să-i exportăm!"

- Sunteți un prieten vechi și devotat al pădurii și animalelor. Cum s-a ajuns la problema urșilor?

- Problema urșilor care au creat o mulțime de situații nedorite reprezintă măsura în care noi, oa­menii, ne-am amestecat într-un mod greșit în lumea lor. Într-o perioadă foarte scurtă, am făcut modi­ficări mari atât în societatea noastră, cât și în ha­bitatele naturale care le-au fost hărăzite plantelor și animalelor sălba­tice. Ca adminis­tra­tor al unui parc na­țional, am constatat că, de cele mai multe ori, urșii vin din ex­terior în aria pro­te­jată pentru hrană, li­niște, siguranță și îm­perechere. Foarte puține sunt cazurile în care animalele pă­răsesc aceste lo­curi, și atunci pentru scurt timp, atrase mai ales de hrana de pe tere­nurile agri­co­le, în cea mai mare parte abandonate și nelu­crate, sau atrase de abundența resturilor mena­jere din locurile de depozitare.

- Există soluții, altele decât decizia ca urșii să fie împușcați?

- Sunt optimist că, într-un viitor rezonabil, noi, românii, putem rezolva problema urșilor și mai ales a puilor de urși, dintre care unii sunt acu­zați pe nedrept că fac rele. Dacă dorim cu ade­vărat să facem ceva, tre­buie să le asigurăm ur­șilor hrana în habitatul lor natural. Urșii au ne­voie de intimitate, de sigu­ran­ță, de liniște într-un spațiu geografic mare. Să nu-i mai atra­gem cu gunoaie, peste tot, în țară. Dacă sunt prea mulți, să negociem ex­portul lor în alte țări, unde au dispărut cu de­săvârșire. De asemenea, în cadrul unor programe legale, să steri­lizăm o parte dintre urși. Din păcate, sun­­tem pe cale să deve­nim lada de gunoi a Euro­pei. În țara noastră au fost aduse din alte țări mii de tone de gunoaie. Ne-am trans­for­mat în slugi? Urșii repre­zintă o mândrie a pădurilor românești. Ne câștigăm ce­lebritate prin ei, România e apreciată tot mai mult drept "rai natu­ral". Proble­ma lor trebuie rezolvată cu calm și cu... specialiști. Fără vânători însângerate.


Gabriel Păun (Agent Green)
"Ca să rezolvi problema trebuie să lucrezi cu mintea, nu cu glonțul"

- Sunteți un "dedicat" al naturii și animalelor, cunoscut și apreciat pentru campaniile dvs. de salvare a zonelor virgine din România. Cum apre­ciați problema aceasta a urșilor care, din glumă, se transformă în tragedie?

- Sunt trei mari probleme cu urșii în România: persecuția lor de către oameni, care e în toi, schim­bările climatice și distrugerea habitatelor. Acești trei factori, împreună, pun în pericol viitorul spe­ciei. Chiar dacă momentan avem un număr mare de urși, specia este în pericol, pentru că foarte mulți ani s-a practicat vânătoarea de trofee, care presu­pune eliminarea exemplarelor mari, care asigură o diversitate deosebită. Când ai scos masculii mari și ai lăsat pișpiricii slabi, ai o problemă! Deja nu mai avem urșii de altădată! Mai găsești exem­plare mari, dar nu ca în anii '80. Un singur ministru a pus capăt vânătorilor de trofee, d-na Cristiana Pașca Palmer, din Guvernul Cioloș. De atunci, ne lovim de tot felul de tertipuri ale autorităților gu­ver­namentale, de a relegaliza vână­toa­rea de trofee. Anul acesta nu avem o cotă de vânătoare, avem o «cotă de derogare». Au numit-o altfel. A scăzut de la 600 și ceva de urși la 140, dar se pare că cei 140 de urși au fost deja îm­pușcați și e nevoie de un nou ordin.
Distrugerea habitatului și schimbările climatice nu sunt o joacă. Ursul nu mai hiber­nează, există doar un somn de iarnă, nu mai sunt iernile de la începutul anilor '80, nu mai e destul de frig, urșii sunt deru­tați de primăvara timpurie. Ministerul Me­diului are autoritatea să facă ceva, dar, până la această oră, lipsește un plan național, o strategie de acțiune pentru a aborda integrat cele trei probleme, pe care ministerul le știe bine.
La distrugerea habitatului trebuie să se lucreze cu Ministerul Pădurilor și Apelor, care, mai nou, taie peste tot. Nici 1% din suprafața țării n-a mai rămas cruțată de drujbă, iar acest 1% este mult prea puțin pentru a asigura liniștea și pacea urșilor. Ei sunt obligați de zgomot și de intervențiile omului să se mute din locurile pe care le știau, locurile în care iernau, locurile în care umblau, locurile în care se împerecheau. Ele sunt acum de nerecunoscut, pen­­tru că se taie foarte mult ilegal. Distrugerea ha­bita­tului ur­șilor este uria­șă, inventarul forestier națio­nal cel mai recent a scos la iveală acest lucru, însă datele privind tăierile ile­gale sunt ținute la secret. A ieșit însă public o statis­tică tragică, aș spu­ne, anu­me, că mai avem doar 8% păduri seculare cu vârste medii de peste 120 de ani. E un stres fără precedent exercitat asupra pădurii, marile companii prelucră­toare sunt dispuse să taie până și ultimul arbore din pădurile pri­mare rămase!

- Există soluții sal­va­toare?

- România nu e sin­gura țară care se con­fruntă cu această proble­mă. Noi am ales un loc emblematic, cele­brul Parc Yellow­stone, și am dus acolo, anul tre­cut, reprezentanți ai autorită­ților din județele în care sunt semnalate cele mai multe astfel de probleme legate de pă­duri și vânat: Covasna și Harghita. Am vrut să vadă soluții care pot fi folosite și în România. Și au văzut cu toții acolo, în America, o societate care se con­frunta acum 10-20 de ani cu aceleași probleme, cu care se con­fruntă și acum, dar care caută so­luții când apar astfel de probleme. Nu scot ime­diat pușca, ca la noi! E­xistă o platformă, co­mu­nități locale, ONG-uri, guvern local și federal - care caută soluții pentru animale, pentru gospodării, pen­tru culturile de câmp, pentru gropile de gunoi. În România, să fie clar, urșii sunt refugiați la munte. Muntele nu e habitatul lor natural, munții sunt doar o parte din acest habitat. Urșii sunt fericiți la câmpie, la deal, la podiș, în zone deschise. Este fals să se creadă că muntele este casa ursului. Muntele e singurul habi­tat care i-a mai rămas în România! În Yellowstone sunt văi unde li s-a deschis din nou teritoriu urșilor, iar gospodăriile sunt protejate cu gard electric. Foarte simplu: gard electric, între trei și cinci fire, nu unul, cum am văzut prin România. Avem, deci, gardul electric. Apoi, contează ca oamenii să fie educați cum să reacționeze dacă apare ursul. Li s-a dat spray cu piper, să aibă la nevoie, dacă se întâl­nesc cu ursul, sunt învățați cum să se comporte ca să nu se transforme în pradă, ci să aibă control asupra situației. Mai e o problemă: în România, dacă moare un animal de fermă în câmp, sătenii noștri îl lasă acolo. Or, mirosul acela e foarte puter­nic, este o atracție pentru urs. Americanii fac tot ce pot ca să elimine astfel de momeli E un serviciu special care funcționează, iar animalele moarte sau lovite de mașini sunt duse la un fel de cimitir, și el împrejmuit electric.
Noi, la "Agent Green", am creat acum o lună prima comunitate-model din România, în privința relației cu urșii. Am găsit un om din zonă care cunoaște problema și care are dorința să o rezolve, l-am angajat, a devenit ranger în Zăbala, județul Covasna, unde venea frecvent ursul la câmp, la porc, la găini. L-am dus și pe el la Yellow­stone, și acum a deve­nit un fel de mentor al comunității, bate din ușă în ușă să culeagă date despre atacurile de urși. Din donații, le dăm oamenilor de lân­gă pădure garduri elec­trice. Omul nostru, Le­vente, a învățat cum se montează gardurile electrice și acum pune soluția în practică. Are casa lângă pădure, co­tețul de găini e chiar acolo. Venea toată ziua bună ziua ursul și lua câte o găină. Ne-a spus că de când e gar­dul, doarme liniștit, s-a pișcat ursul o dată și nu mai vine, nu i-a mai luat nicio găină, copiii i se joacă liniș­tiți în curte. Deci, se poate: ideea e să vrei să rezolvi problema și să lucrezi cu mintea, nu cu glonțul. E un mo­del pe care îl încu­rajăm. Nu zic că e perfect, Yellow­stone nu e Covas­na, ideea e să învățăm din mers. Acum, lumea chiar îl sună pe Levente când are o problemă cu ursul...