Alertă: urși!

Matei Florian
- Pe Argeș în sus, în satele din zona montană a Făgărașilor -

Urșii. Urșii coboară seară de seară în sat. Îi vezi pe ulițe, în livezi, în grădini. Atacă porci, găini, atacă și câini. Oamenii se strâng cu mic, cu mare, și îi alungă cu pietre. E singura soluție. Urșii din Arefu sunt obișnuiți cu zgomotul, nu se mai tem de el. Nici chiuiturile, nici petardele, nici măcar uruitul drujbei nu mai au vreun efect asupra lor. S-au obișnuit cu zgomotul, cu oamenii, cu claxoanele și mașinile, de sus, de pe Transfăgărășan. Urși pe care îi poți vedea, în plină zi, pe șosea, așteptând cuminți să fie hrăniți. Iar turiștii îi hrănesc, fără să știe că în fe­lul ăsta îi condamnă la moarte. Urșii hrăniți de om sunt cei care nu se vor mai descurca, nu vor mai căuta viața aspră din pădure. Sunt cei care învață de mici că hrana se poate obține mult mai ușor, în schimbul unei fotografii, de la oameni. Iar oamenii îi fotogra­fiază și îi hrănesc ca pe niște cățeluși adorabili. Doar că acești cățeluși adorabili se fac mari, din ce în ce mai mari, iar când sunt alungați de pe șosea, coboară până în gospodăriile din sat. "E o anomalie", îmi spu­ne și primarul Arefului, Gheorghe Stoican. "Până acum 10 ani, nu era vorbă de așa ceva. Doar că s-au trezit niște ONG-uri să strămute urșii din partea Brașovului până la noi, aici, în Arefu. S-au spălat pe mâini, au mutat problema dintr-o parte în alta. N-au rezolvat nimic! De atunci a început teroarea. Seară de seară, credeți-mă! Nu putem lua nicio măsură, din cauza legilor care îi protejează. Suntem legați de mâini și de picioare!". Din cauza urșilor, pentru că este mult mai comod așa, au fost închise obiectivele turistice din preajma barajului Vidraru. Accesul la Ce­tatea Poenari este interzis, la fel și cel de la monu­mentul "Energia". Soluții comode, luate în pripă, în răspăr și batjocură față de miile de turiști care vizi­tează Transfăgărășanul, vară de vară. "Zonă frecven­tată de urși. Obiectiv turistic închis până la remedie­rea situației". Un mesaj sec, tipărit pe o coală A4. Un lacăt pus la poarta de acces spre cetate. Și un muzeo­graf transformat în paznic, buimăcit și el de situație. O lume întreagă care ridică din umeri, fără să înțe­leagă că problema este mult mai sinuoasă și mai pro­fundă de atât. O rușine! Iar telefoanele zbârnâie a­proa­pe în continuu, cu mesaje de alertă din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Argeș: "Atenție! A fost semnalat un URS în comuna Arefu, sat Căpățâneni, într-o gospădărie. Luați mă­suri de autoprotecție, circulați cu atenție și nu vă ex­pu­neți la pericole". Cu defrișările masive de care a avut parte țara noastră în anii de după revoluție, cu re­nunțarea aproape completă la hrănirea animalelor sălbatice în țarcurile amenajate de silvicultori în păduri, cu un dezinteres generalizat, situația a esca­ladat și a ajuns până aici: ca o comună întreagă să tră­iască, seară de seară, sub amenințarea urșilor. Soluția nu este nici pe departe cea pe care o propune primarul Stoican, "Să fie împușcați, domnule!", nici cea facilă, tip ONG, de a fi mutați dintr-o parte în alta, și, în niciun caz, cea de struț cu capul în nisip a autorităților - avertizăm, închidem tot, viața merge mai departe. Ne trebuie pădurile de altădată, fonduri și oameni destoinici care să le îngrijeas­că. Avem pe mână o comoară care a dispă­rut de mult din Europa occidenta­lă. O țară încă vie, adevărată și neîm­blân­zită. Urșii ăștia sunt mărturia ei!

Foto: Florentin Popa