Urșii. Urșii coboară seară de seară în sat. Îi vezi pe ulițe, în livezi, în grădini. Atacă porci, găini, atacă și câini. Oamenii se strâng cu mic, cu mare, și îi alungă cu pietre. E singura soluție. Urșii din Arefu sunt obișnuiți cu zgomotul, nu se mai tem de el. Nici chiuiturile, nici petardele, nici măcar uruitul drujbei nu mai au vreun efect asupra lor. S-au obișnuit cu zgomotul, cu oamenii, cu claxoanele și mașinile, de sus, de pe Transfăgărășan. Urși pe care îi poți vedea, în plină zi, pe șosea, așteptând cuminți să fie hrăniți. Iar turiștii îi hrănesc, fără să știe că în felul ăsta îi condamnă la moarte. Urșii hrăniți de om sunt cei care nu se vor mai descurca, nu vor mai căuta viața aspră din pădure. Sunt cei care învață de mici că hrana se poate obține mult mai ușor, în schimbul unei fotografii, de la oameni. Iar oamenii îi fotografiază și îi hrănesc ca pe niște cățeluși adorabili. Doar că acești cățeluși adorabili se fac mari, din ce în ce mai mari, iar când sunt alungați de pe șosea, coboară până în gospodăriile din sat. "E o anomalie", îmi spune și primarul Arefului, Gheorghe Stoican. "Până acum 10 ani, nu era vorbă de așa ceva. Doar că s-au trezit niște ONG-uri să strămute urșii din partea Brașovului până la noi, aici, în Arefu. S-au spălat pe mâini, au mutat problema dintr-o parte în alta. N-au rezolvat nimic! De atunci a început teroarea. Seară de seară, credeți-mă! Nu putem lua nicio măsură, din cauza legilor care îi protejează. Suntem legați de mâini și de picioare!". Din cauza urșilor, pentru că este mult mai comod așa, au fost închise obiectivele turistice din preajma barajului Vidraru. Accesul la Cetatea Poenari este interzis, la fel și cel de la monumentul "Energia". Soluții comode, luate în pripă, în răspăr și batjocură față de miile de turiști care vizitează Transfăgărășanul, vară de vară. "Zonă frecventată de urși. Obiectiv turistic închis până la remedierea situației". Un mesaj sec, tipărit pe o coală A4. Un lacăt pus la poarta de acces spre cetate. Și un muzeograf transformat în paznic, buimăcit și el de situație. O lume întreagă care ridică din umeri, fără să înțeleagă că problema este mult mai sinuoasă și mai profundă de atât. O rușine! Iar telefoanele zbârnâie aproape în continuu, cu mesaje de alertă din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Argeș: "Atenție! A fost semnalat un URS în comuna Arefu, sat Căpățâneni, într-o gospădărie. Luați măsuri de autoprotecție, circulați cu atenție și nu vă expuneți la pericole". Cu defrișările masive de care a avut parte țara noastră în anii de după revoluție, cu renunțarea aproape completă la hrănirea animalelor sălbatice în țarcurile amenajate de silvicultori în păduri, cu un dezinteres generalizat, situația a escaladat și a ajuns până aici: ca o comună întreagă să trăiască, seară de seară, sub amenințarea urșilor. Soluția nu este nici pe departe cea pe care o propune primarul Stoican, "Să fie împușcați, domnule!", nici cea facilă, tip ONG, de a fi mutați dintr-o parte în alta, și, în niciun caz, cea de struț cu capul în nisip a autorităților - avertizăm, închidem tot, viața merge mai departe. Ne trebuie pădurile de altădată, fonduri și oameni destoinici care să le îngrijească. Avem pe mână o comoară care a dispărut de mult din Europa occidentală. O țară încă vie, adevărată și neîmblânzită. Urșii ăștia sunt mărturia ei!
Foto: Florentin Popa