La toamnă vor mai planta cinci-şase. Ce semn este ăsta? Că s-a încălzit vara satelor. Acolo unde creşteau gutuii, merii şi prunii, astăzi prind viaţă şi moşmonii, şi alunii, şi castanii. Doar vremea bătrânilor nuci a trecut. Între calea ferată şi şoseaua naţională din Bărbăteşti, Gorj, creştea un nuc monumental. Acolo, la umbra lui, de o jumătate de pogon, mâncau ţăranii aflaţi la prăşit. Dormeau şi cosaşii, după sfertul de ţuică primit la prânz. Se odihneau vacile, oile şi caprele, după cositul grâului, care făcea din nuc un împărat al câmpiei. Era înalt, trecea de 35 de metri, şi îşi întindea ramurile ca spiţele roţii de la căruţă, peste 15 metri într-o parte şi alţi 15 metri în cealaltă. Nu am mai văzut un pom atât de grandios! Colectiviştii l-au doborât fără milă, că, vezi Doamne, rămânea prea mult pământ sterp sub umbra lui. Prostie bolşevică! În jurul conacului moşieresei Margareta Moscu din satul Petreşti, dădea rod o altă livadă de nuci. În superba clădire a funcţionat sediul cooperativei agricole de producţie. Când feseniştii au desfiinţat c.a.p.-ul, în 1991, au tăiat şi nucii. Prostie "revoluţionară"! Astăzi, pe locul gol de lângă conac, pe care urmaşii familiei Moscu l-au vândut, s-ar putea cultiva o livadă de moşmoni. Arbust exotic, moşmonul (Mespilus germanica) are ramuri răsucite, frunze groase şi fructe destul de mari, de circa 50 de grame. Sunt dulci-acrişoare şi se coc în noiembrie. Tinerii, câţi mai sunt în sat, nu ştiu nimic despre livezile de altădată. Nici despre vişini, meri şi peri, dar nici despre moşmonii de astăzi. Am fost recent în sat şi nu mai aveam pe cine să salut. Când şi când, rupea un bună ziua timid, câte un elev de la şcoala străbunicului meu, dascălul Ion Popescu. Ţăranii din timpul tinereţii mele au dispărut. Îi găsesc înscrişi pe cruci, când mă duc la mormântul bătrânilor mei. Dacă la mine în cătun, la cinci sute de metri de gară, casele au rămas goale, ce-o fi în celelalte sate de munte, de deal sau de câmpie? O catastrofă, ar spune cercetătorul Avram Fiţiu din Cluj-Napoca. "Multe ferme ţărăneşti vor dispărea de la sine, dar multe vor rămâne", precizează profesorul. "Odată cu ţăranii dispare grupul social purtător al tradiţiilor poporului român şi, implicit, al identităţii naţionale". Aşadar, dispare singurul grup omogen, capabil să creeze stabilitate economică pe termen scurt şi mediu. Odată cu ţăranii dispare şi grupul social capabil să producă alimente gustoase şi sănătoase. Vârsta înaintată a ţăranului, lipsa unui sistem propriu de creditare, a unei bănci ţărăneşti, aşa cum este în Polonia sau în Ungaria, lipsa unor cunoştinţe de piaţă, sărăcia, lipsa tractoarelor şi maşinilor agricole, sunt cauze generate de iresponsabilitatea clasei politice. În consecinţă, ferma ţărănească de mică anvergură e pe cale de dispariţie, lăsând locul fermelor industriale, care jură pe îngrăşăminte otrăvitoare. Iată de ce, strigăm cu disperare: ţărane, nu pleca!
Ţărane, nu pleca!
Sora mea, Maria, şi cumnatul, Sabin, au plantat doi moşmoni.
La toamnă vor mai planta cinci-şase. Ce semn este ăsta? Că s-a încălzit vara satelor. Acolo unde creşteau gutuii, merii şi prunii, astăzi prind viaţă şi moşmonii, şi alunii, şi castanii. Doar vremea bătrânilor nuci a trecut. Între calea ferată şi şoseaua naţională din Bărbăteşti, Gorj, creştea un nuc monumental. Acolo, la umbra lui, de o jumătate de pogon, mâncau ţăranii aflaţi la prăşit. Dormeau şi cosaşii, după sfertul de ţuică primit la prânz. Se odihneau vacile, oile şi caprele, după cositul grâului, care făcea din nuc un împărat al câmpiei. Era înalt, trecea de 35 de metri, şi îşi întindea ramurile ca spiţele roţii de la căruţă, peste 15 metri într-o parte şi alţi 15 metri în cealaltă. Nu am mai văzut un pom atât de grandios! Colectiviştii l-au doborât fără milă, că, vezi Doamne, rămânea prea mult pământ sterp sub umbra lui. Prostie bolşevică! În jurul conacului moşieresei Margareta Moscu din satul Petreşti, dădea rod o altă livadă de nuci. În superba clădire a funcţionat sediul cooperativei agricole de producţie. Când feseniştii au desfiinţat c.a.p.-ul, în 1991, au tăiat şi nucii. Prostie "revoluţionară"! Astăzi, pe locul gol de lângă conac, pe care urmaşii familiei Moscu l-au vândut, s-ar putea cultiva o livadă de moşmoni. Arbust exotic, moşmonul (Mespilus germanica) are ramuri răsucite, frunze groase şi fructe destul de mari, de circa 50 de grame. Sunt dulci-acrişoare şi se coc în noiembrie. Tinerii, câţi mai sunt în sat, nu ştiu nimic despre livezile de altădată. Nici despre vişini, meri şi peri, dar nici despre moşmonii de astăzi. Am fost recent în sat şi nu mai aveam pe cine să salut. Când şi când, rupea un bună ziua timid, câte un elev de la şcoala străbunicului meu, dascălul Ion Popescu. Ţăranii din timpul tinereţii mele au dispărut. Îi găsesc înscrişi pe cruci, când mă duc la mormântul bătrânilor mei. Dacă la mine în cătun, la cinci sute de metri de gară, casele au rămas goale, ce-o fi în celelalte sate de munte, de deal sau de câmpie? O catastrofă, ar spune cercetătorul Avram Fiţiu din Cluj-Napoca. "Multe ferme ţărăneşti vor dispărea de la sine, dar multe vor rămâne", precizează profesorul. "Odată cu ţăranii dispare grupul social purtător al tradiţiilor poporului român şi, implicit, al identităţii naţionale". Aşadar, dispare singurul grup omogen, capabil să creeze stabilitate economică pe termen scurt şi mediu. Odată cu ţăranii dispare şi grupul social capabil să producă alimente gustoase şi sănătoase. Vârsta înaintată a ţăranului, lipsa unui sistem propriu de creditare, a unei bănci ţărăneşti, aşa cum este în Polonia sau în Ungaria, lipsa unor cunoştinţe de piaţă, sărăcia, lipsa tractoarelor şi maşinilor agricole, sunt cauze generate de iresponsabilitatea clasei politice. În consecinţă, ferma ţărănească de mică anvergură e pe cale de dispariţie, lăsând locul fermelor industriale, care jură pe îngrăşăminte otrăvitoare. Iată de ce, strigăm cu disperare: ţărane, nu pleca!
La toamnă vor mai planta cinci-şase. Ce semn este ăsta? Că s-a încălzit vara satelor. Acolo unde creşteau gutuii, merii şi prunii, astăzi prind viaţă şi moşmonii, şi alunii, şi castanii. Doar vremea bătrânilor nuci a trecut. Între calea ferată şi şoseaua naţională din Bărbăteşti, Gorj, creştea un nuc monumental. Acolo, la umbra lui, de o jumătate de pogon, mâncau ţăranii aflaţi la prăşit. Dormeau şi cosaşii, după sfertul de ţuică primit la prânz. Se odihneau vacile, oile şi caprele, după cositul grâului, care făcea din nuc un împărat al câmpiei. Era înalt, trecea de 35 de metri, şi îşi întindea ramurile ca spiţele roţii de la căruţă, peste 15 metri într-o parte şi alţi 15 metri în cealaltă. Nu am mai văzut un pom atât de grandios! Colectiviştii l-au doborât fără milă, că, vezi Doamne, rămânea prea mult pământ sterp sub umbra lui. Prostie bolşevică! În jurul conacului moşieresei Margareta Moscu din satul Petreşti, dădea rod o altă livadă de nuci. În superba clădire a funcţionat sediul cooperativei agricole de producţie. Când feseniştii au desfiinţat c.a.p.-ul, în 1991, au tăiat şi nucii. Prostie "revoluţionară"! Astăzi, pe locul gol de lângă conac, pe care urmaşii familiei Moscu l-au vândut, s-ar putea cultiva o livadă de moşmoni. Arbust exotic, moşmonul (Mespilus germanica) are ramuri răsucite, frunze groase şi fructe destul de mari, de circa 50 de grame. Sunt dulci-acrişoare şi se coc în noiembrie. Tinerii, câţi mai sunt în sat, nu ştiu nimic despre livezile de altădată. Nici despre vişini, meri şi peri, dar nici despre moşmonii de astăzi. Am fost recent în sat şi nu mai aveam pe cine să salut. Când şi când, rupea un bună ziua timid, câte un elev de la şcoala străbunicului meu, dascălul Ion Popescu. Ţăranii din timpul tinereţii mele au dispărut. Îi găsesc înscrişi pe cruci, când mă duc la mormântul bătrânilor mei. Dacă la mine în cătun, la cinci sute de metri de gară, casele au rămas goale, ce-o fi în celelalte sate de munte, de deal sau de câmpie? O catastrofă, ar spune cercetătorul Avram Fiţiu din Cluj-Napoca. "Multe ferme ţărăneşti vor dispărea de la sine, dar multe vor rămâne", precizează profesorul. "Odată cu ţăranii dispare grupul social purtător al tradiţiilor poporului român şi, implicit, al identităţii naţionale". Aşadar, dispare singurul grup omogen, capabil să creeze stabilitate economică pe termen scurt şi mediu. Odată cu ţăranii dispare şi grupul social capabil să producă alimente gustoase şi sănătoase. Vârsta înaintată a ţăranului, lipsa unui sistem propriu de creditare, a unei bănci ţărăneşti, aşa cum este în Polonia sau în Ungaria, lipsa unor cunoştinţe de piaţă, sărăcia, lipsa tractoarelor şi maşinilor agricole, sunt cauze generate de iresponsabilitatea clasei politice. În consecinţă, ferma ţărănească de mică anvergură e pe cale de dispariţie, lăsând locul fermelor industriale, care jură pe îngrăşăminte otrăvitoare. Iată de ce, strigăm cu disperare: ţărane, nu pleca!
Alte articole din acest numar
- DAN DUNGACIU - "România a eşuat în cel mai important proiect al ei de politică externă: Republica Moldova"
- Norocel
- Au nevoie de ajutor
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
