La toamnă vor mai planta cinci-șase. Ce semn este ăsta? Că s-a încălzit vara satelor. Acolo unde creșteau gutuii, merii și prunii, astăzi prind viață și moșmonii, și alunii, și castanii. Doar vremea bătrânilor nuci a trecut. Între calea ferată și șoseaua națională din Bărbătești, Gorj, creștea un nuc monumental. Acolo, la umbra lui, de o jumătate de pogon, mâncau țăranii aflați la prășit. Dormeau și cosașii, după sfertul de țuică primit la prânz. Se odihneau vacile, oile și caprele, după cositul grâului, care făcea din nuc un împărat al câmpiei. Era înalt, trecea de 35 de metri, și își întindea ramurile ca spițele roții de la căruță, peste 15 metri într-o parte și alți 15 metri în cealaltă. Nu am mai văzut un pom atât de grandios! Colectiviștii l-au doborât fără milă, că, vezi Doamne, rămânea prea mult pământ sterp sub umbra lui. Prostie bolșevică! În jurul conacului moșieresei Margareta Moscu din satul Petrești, dădea rod o altă livadă de nuci. În superba clădire a funcționat sediul cooperativei agricole de producție. Când feseniștii au desființat c.a.p.-ul, în 1991, au tăiat și nucii. Prostie "revoluționară"! Astăzi, pe locul gol de lângă conac, pe care urmașii familiei Moscu l-au vândut, s-ar putea cultiva o livadă de moșmoni. Arbust exotic, moșmonul (Mespilus germanica) are ramuri răsucite, frunze groase și fructe destul de mari, de circa 50 de grame. Sunt dulci-acrișoare și se coc în noiembrie. Tinerii, câți mai sunt în sat, nu știu nimic despre livezile de altădată. Nici despre vișini, meri și peri, dar nici despre moșmonii de astăzi. Am fost recent în sat și nu mai aveam pe cine să salut. Când și când, rupea un bună ziua timid, câte un elev de la școala străbunicului meu, dascălul Ion Popescu. Țăranii din timpul tinereții mele au dispărut. Îi găsesc înscriși pe cruci, când mă duc la mormântul bătrânilor mei. Dacă la mine în cătun, la cinci sute de metri de gară, casele au rămas goale, ce-o fi în celelalte sate de munte, de deal sau de câmpie? O catastrofă, ar spune cercetătorul Avram Fițiu din Cluj-Napoca. "Multe ferme țărănești vor dispărea de la sine, dar multe vor rămâne", precizează profesorul. "Odată cu țăranii dispare grupul social purtător al tradițiilor poporului român și, implicit, al identității naționale". Așadar, dispare singurul grup omogen, capabil să creeze stabilitate economică pe termen scurt și mediu. Odată cu țăranii dispare și grupul social capabil să producă alimente gustoase și sănătoase. Vârsta înaintată a țăranului, lipsa unui sistem propriu de creditare, a unei bănci țărănești, așa cum este în Polonia sau în Ungaria, lipsa unor cunoștințe de piață, sărăcia, lipsa tractoarelor și mașinilor agricole, sunt cauze generate de iresponsabilitatea clasei politice. În consecință, ferma țărănească de mică anvergură e pe cale de dispariție, lăsând locul fermelor industriale, care jură pe îngrășăminte otrăvitoare. Iată de ce, strigăm cu disperare: țărane, nu pleca!