Adrian Nicolae Popescu e medic, scriitor şi cetăţean implicat activ şi profund în problemele locului în care trăieşte: Rădăuţi, judeţul Suceava. Meseria de medic de familie şi-o împlineşte în satul Burla, aflat la 7 km distanţă, unde îngrijeşte, trupeşte şi sufleteşte, 2000 de locuitori. Doctorul Popescu se numără printre fericiţii care şi-au transformat meseria în bucurie şi facerea de bine într-un ţel. Merită să-i aflaţi povestea.
"La Burla, în «apa» mea"
- Sunteţi rădăuţean, medic de familie în satul Burla de 15 ani, şi de şase ani, aţi acceptat să-i luaţi în grijă şi pe cei peste 120 de prunci de la Aşezământul de copii "Sf. Ierarh Leontie", din Rădăuţi. Nu e greu cu atâţia "pacienţi"?
- Nu, nu e deloc greu. Eu obişnuiesc să spun că nu sunt medic de familie, ci medic din familie. Mulţi pacienţi mă văd ca pe o persoană apropiată, vin şi mi se destăinuie cu probleme care nu ţin de latura mea profesională. Cineva îmi spunea: când ajungi într-o comunitate şi ştii care cu care sunt cumătri, care s-au botezat, s-au cununat, atunci poţi spune că da, cunoşti acea comunitate, iar la Burla cam aşa este. Mă simt în apa mea, în care trebuie să înot, şi simt că am libertate în a profesa, a comunica, a gestiona relaţia cu pacienţii şi, de multe ori, dintr-o simplă discuţie, bolnavilor le dispar jumătate din simptome sau chiar boala cu totul. Să vă dau un exemplu: era o bunică de 70 şi ceva de ani, care venea la cabinet doar ca să-i iau tensiunea, lăsându-i pe toţi să intre înaintea ei. Acest moment era poate singurul în care dânsa comunica cu cineva în acea zi, iar acea aşteptare era un mod de a vorbi cu oamenii, de a afla ce se mai întâmplă în sat. Iar simplul fapt de a-i confirma că tensiunea îi e bună îi aducea fericirea şi liniştea acelei zile.
- Un medic de ţară ar trebui, mai mult decât confraţii săi de la oraş, să aibă şi anumite abilităţi de psiholog?
- Oamenilor trebuie să le înţelegi suferinţa, pentru că altfel nu poţi să te numeşti un adevărat medic de familie. Nu poţi fi doar diagnostician, practician, trebuie să fii şi un bun psiholog, la fel ca şi preotul. Iar când tu ai realizat această conexiune cu pacienţii, când încep să aibă încredere în tine, lucrurile merg de la sine. Un subiect foarte dezbătut în ultimul timp a fost vaccinarea. Niciodată nu am forţat un părinte să-şi vaccineze copilul, dar datoria mea e să le explic beneficiile. Având la dispoziţie registrele de vaccinări încă din anul 1980, le-am arătat tinerelor mame care a fost alegerea pe care, la vremea lor, au făcut-o mamele lor. A avut mare impact asupra lor.
"Birocraţia m-a atins, dar nu m-a doborât"
- O, da, foarte mulţi! Am în evidenţă vreo 1200 de copii. Gândiţi-vă aşa: în anul 2018 s-au înregistrat 71 de naşteri şi doar 15 decese. Prilej de speranţă, nu?
- Birocraţia asta m-a atins, dar încă nu m-a doborât. Ştiu cum să o fentez, căci este un impediment în viaţa noastră profesională, dar şi în cea de zi cu zi. Eu am găsit, însă, un plan B, ca să nu mă încarc negativ cu tot ce mă opreşte să-mi desfăşor activităţile. Dacă peste zi s-au adunat diverse stări negative, trăiri, emoţii pe care nu mi le doresc, am căutat rezolvarea în altă direcţie.
- Şi aţi găsit-o?
- Desigur! Mi-am descoperit pasiunea pentru scris, care a venit ca o nevoie de a exprima ce nu reuşeam să comunic şi pe care o îmbin cu altceva, o pasiune din copilărie: numismatica. Aveam vreo 10 zece ani, eram în vacanţă la bunici, la Poroinicu, când un prieten de joacă mi-a dat câteva monede vechi. Era pescar şi a pus totul într-un context atrăgător: eu aveam cârlige de undiţă performante, de la o rudă din străinătate, iar el mi-a zis că-mi oferă pe ele o comoară, monede vechi. Cine ar fi rezistat, cine n-ar fi fost tentat să vadă cum arată o comoară? Am făcut acel schimb, am devenit tot mai interesat, apoi am început să studiez în domeniu şi aşa s-a dezvoltat totul. Sunt deja 15 ani de când sunt membru al Societăţii Numismatice Române.
"Tehnologia le fură copiilor libertatea"
- D-le doctor, oare copilăria dvs. era altfel decât felul în care trăiesc copiii de azi? Dvs. înşivă sunteţi tată a doi copii. E ceva ce s-a pierdut, ceva ce s-a câştigat?
- Eu şi fratele meu ne petreceam vacanţele de vară la bunici, în Poroinicu. Dacă la vremea asta, copiii de 12-13 ani cochetează cu gadget-uri şi tablete, eu, la acea vârstă, băiat de oraş fiind, ştiam să mulg vaca, să încarc faetonul cu fân, să cosesc iarba, să îngrijesc de animale, şi astea toate, făcute cu drag, fără să fiu forţat de bunici. Am avut o libertate a copilăriei fantastică, pe care le-aş dori-o şi copiilor din ziua de azi, captivaţi de tehnologii. Nu mă situez la polul opus, tehnologia are importanţa ei, dar încă nu s-a găsit echilibrul, tehnologia încearcă să ocupe locul vieţii reale şi ne trezim că suntem într-o lume virtuală, care ne fură de sentimente. Nu o să înţeleg acel procent ridicat, promovat de canalele media, cum că 20 la sută dintre relaţii iau naştere pe site-urile de socializare. Am fost tânăr - eu zic că sunt şi acum! - dar fiorul întâlnirii cu o fată, momentul când îi oferi o floare, al primului sărut, nu cred că vor putea fi înlocuite vreodată de tehnologie şi de acest mod de socializare.
- Tristeţi aveţi, domnule doctor?
- Nu le-aş spune chiar tristeţi. Poate mici nedumeriri. Revoluţia română ne-a adus o mulţime de drepturi şi obligaţii, de care ne bucurăm sau ni le revendicăm, după caz. Dar un drept care ar trebui revendicat mai des e dreptul de a face bine. În viaţă se cuvine să faci anumite lucruri, fără să aştepţi o recompensă materială. Să vezi un chip fericit, un zâmbet, o îmbrăţişare sinceră, datorată unui gest al tău, datorată implicării tale... Vi se pare puţin lucru? Nu este! Voluntariatul ne ajută să ne exercităm acest drept.
- Sunteţi implicat şi în astfel de acţiuni?
- Din toate puterile! În anul 2016, urmărind ce se întâmplă în Rădăuţi, un tânăr de 25 de ani, Luca Ciubotaru, a decis să înfiinţeze un grup de iniţiativă, "Rădăuţiul civic". Luca lucrează la Departamentul Juridic al Administraţiei Prezidenţiale de la Cotroceni şi este Cetăţean de onoare al Rădăuţiului şi al comunei Bilca. Spre bucuria mea, m-a abordat şi pe mine. În 2018, grupul a devenit Asociaţia "Rădăuţiul Civic", iar ceea ce ne dorim şi se pare că şi reuşim e să aducem aproape tineri care să se implice, sufletişti, dar şi pensionari şi oameni activi, din toate domeniile: medici, avocaţi, muncitori, elevi, oricine a dorit să se implice, cu o singură condiţie: să nu fie membru al unei formaţiuni politice. Cel mai bine am înţeles ce înseamnă voluntariatul datorită înfrăţirii comunei Burla, încă din 1990, cu două comune din Franţa. Menţinem strânsă această legătură, ne întâlnim o dată la doi ani, o dată aici, o dată acolo. De fiecare dată, despărţirea e cu lacrimi. Iar această prietenie rezistă pentru că fiecare găseşte la celălalt ceea ce el nu are. Ei găsesc la noi tradiţii, obiceiuri, mod de viaţă autentic, alimente sănătoase, iar noi găsim voluntariatul, bucuria de a ajuta, fără a aştepta o recompensă. Este imposibil să vezi ce fac ei şi să nu vrei să faci şi tu aşa ceva.
"Binele îţi umple viaţa"
- E adevărat, sunt câteva, deşi n-aş vrea să pară că ne lăudăm. De pildă, am iniţiat o investigaţie unică în zonă, urmată de o campanie civică, prin care am solicitat Primăriei şi Consiliului Local să redea lacul şi insula "Alexandru Sahia" rădăuţenilor. În urma unei petiţii semnate de 500 de localnici, lacul a fost curăţat, iar în luna ianuarie 2019, contractul de concesiune a lacului, valabil până în 2062, a fost reziliat. În urma concursului "Hai să digitalizăm oraşul" din anul 2017, elevii câştigători au lucrat în echipe şi au lansat aplicaţia mobilă "e-Rădăuţi", o aplicaţie unică la nivelul regiunii, care îşi propune să ajute cetăţenii prin oferirea de informaţii utile, dar şi să promoveze zona în ochii turiştilor. Dar cea mai mare realizare consider a fi organizarea unei tabere pentru copiii de la Centrul "Universul copiilor" din Rădăuţi, o casă de tip familial, susţinută integral de stat. În 2017, am propus primăriei un proiect prin care să-i trimitem pe cei 18 copii de aici într-o tabără de vară, urmând ca asociaţia noastră să contribuie cu zece la sută din costuri, iar primăria cu restul de 90 la sută. Am fost refuzaţi. N-am renunţat şi ne-am mobilizat pe toate căile posibile, astfel încât, în doar 48 de ore, am reuşit să obţinem 8.500 de lei, mai mult de jumătate din suma necesară. Aşa am realizat ce înseamnă cu adevărat atitudinea civică la Rădăuţi şi că, dacă vrei, se pot face multe şi fără implicarea - de cele mai multe ori greoaie - a autorităţilor. Iar proiectul nostru a fost premiat la Gala Tineretului din România, desfăşurată la Bacău, în 2018. Ulterior, ni s-a acordat atenţie şi de autorităţile locale, am început să fim luaţi în seamă, în prezent acţiunile noastre fiind monitorizate şi sprijinite. Despre acţiunile de ecologizare şi de implicarea în buna guvernare locală a asociaţiei noastre nici nu mai amintesc... Se topesc toate în binele ăsta mare, care ne umple viaţa de lumină şi îi dă sens.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
