"Combinația de aer curat, belșug de lumină și nuanțe de verde reprezintă pachetul perfect pentru starea noastră de bine"

- Biologul Alexandru Pamfil explică în ce fel pădurea oferă primăvara "pachetul" complet de remedii pentru starea noastră de sănătate și bine -

Legătura cu pământul

- Dorul de ducă e frate cu primă­vara. De ce simțim mai ales în ano­timpul acesta dorința im­perioasă de a ieși în aer liber?

- Fiindcă avem mare nevoie să com­pensăm de­ficitul de lumină, căl­du­ră și aer proaspăt din lunile trecute. Iarna ne place mai curând să stăm co­mod pe canapeaua de acasă. Nu e vorba de tentația de a trândăvi, ci mai degrabă de un instinct ancestral, care ne în­deamnă să reducem consumul de energie al or­ganismului. Odată cu ve­ni­rea pri­măverii, corpul nostru își mobilizează spontan for­țele. Pretutindeni în jur se văd semnele unui nou în­ceput: coroa­nele copacilor înverzesc, animalele săl­ba­­tice se deșteaptă din hiber­nare, păsă­­rile își înjghebează cuiburi și încep să-și clo­cească ouăle, toată su­flarea pădurii naște pui. De ce ar trebui să fim noi, oa­menii, singurele ființe care să nu-și re­gă­sească primă­vara bucuria de a fi ac­tivi?

- Cum acționează natura asupra noastră, atunci când ne aflăm în mij­locul ei?

- Ne reface legătura cu pământul. Simțurile noastre sunt acordate pe frecvența natu­rii, iar nu pe cea a calculatorului și a tabletei. Într-o ambianță vir­tuală, noi nu le folosim plenar, iar mintea noas­tră funcționează într-un registru foarte restrâns, strict limitat de rutina zilnică. În momen­tul când ieșim dintre cei patru pereți, ne eliberăm de toate aceste constrângeri. De aceea, o adiere ră­coroasă ori câteva picături de ploaie prelinse pe obraji sunt de ajuns, pentru a ne da o senzație de prospețime și înviorare.

- Unde putem întâlni natura, în diversitatea ei originară?

- Dacă nu vrem să ne îndepărtăm prea mult de zonele în care mâna omului a intervenit pentru a face modificări în peisaj, putem căuta o pajiște plină de flori - și cu cât vom găsi acolo mai multe specii de plante, cu atât mai bine. Chiar și rămâ­nând în oraș, avem la îndemână posibilitatea de a merge într-un parc, ca să ne destindem la umbra unui copac.

- Înseamnă că natura și orașul nu se exclud reciproc?

- Desigur, trebuie să recunoaștem că există un anumit nivel de poluare permanentă, aerul este foarte uscat și încărcat cu gaze și pulberi fine. Cu toate acestea, și locuitorii orașelor au parte de con­tactul cu natura, iar în unele cazuri, diversitatea speciilor este mai mare decât în mediul rural. Sunt metropole europene renumite în această privință. De pildă, Berlinul găzduiește cea mai mare popu­lație de ulii din lume. Pentru aceste păsări, clădirile nu sunt altceva decât niște stânci cu forme ciudate.

Copacii vorbesc între ei

- Unde ne odihnim cel mai bine?

- La malul mării, în munți și în pă­durile de foioase. Arbori foioși se găsesc pretutindeni, inclu­siv în marile centre urbane. Când ne aflăm într-o pădu­re de foioase, asistăm fără să ne dăm seama la comunicarea ce are loc între copaci, una de tip special, căci ei "își vorbesc", eliberând în aer anu­miți compuși chimici. Iar aceștia au un efect bene­fic asupra noastră: produc o scădere a tensiu­nii arte­riale. În schimb, coniferele emană în zilele cu temperaturi foar­te ridicate o aromă intensă, ge­ne­ratoare de stres, care nu ne face deloc bine. De-a lungul evoluției noastre ca specie, dezvoltarea cre­ieru­lui a fost mereu strâns legată de utilizarea focului în dife­rite moduri, printre altele la prepa­rarea alimentelor - și din acest motiv, avem o afinitate specială cu lemnul și cu arborii. Ne simțim bine atunci când părăsim spațiile delimitate arti­ficial, în interiorul cărora ne ducem viața de zi cu zi, pentru a ne întoarce în pădure.

Băile de pădure

- Ce putem învăța de la co­paci?

- Ei îi dau omului modern, continuu grăbit și agitat, un mi­nunat exem­plu de calm, de reve­nire la ritmul normal al vieții, dar și de solidaritate, deoa­rece arbo­rii coope­rează neîntrerupt prin rădăcini. Iar copilăria lor se des­fășoară lent, durează 200 până la 300 de ani. Cei mai mulți dintre oameni, în schimb, nu reușesc nici măcar la o ieșire în natură să se dezvețe de obiceiul de a face totul în viteză, ca și cum ar fi mânați de cineva de la spate. Pentru ei, pădurea este un sim­plu decor, un perimetru unde au un tra­seu de par­curs, un program de fitness de exe­cutat, în confor­mitate cu un orar stabilit cu precizie, în același fel ca la serviciu sau acasă. De aceea mi se par salutare așa-numi­tele "băi de pădure".

- Japonezii cultivă această tra­diție, de a merge în pădure și de a o lăsa să acționeze asupra lor în liniște.

- Da, odată ajunși acolo, avem toate con­dițiile să ne liniștim, să ne relaxăm și să cer­cetăm în detaliu bo­găția acestui univers absolut fabu­los. Ar fi de ajuns să observăm com­porta­mentul copiilor și să-i imităm. Când nu sunt grăbiți de părinții lor, ei se zbenguie mai întâi prin pădure, ca să-și descarce surplusul de ener­gie, dar apoi devin cuminți și cu­rioși. Sunt în stare să se uite ceasuri întregi la câte un trunchi de copac cul­cat la pământ, pe care se plimbă tot felul de gân­dăcei.

- Cum contribuie soarele la starea nostră de bine?

- Cu toții avem nevoie de căldură. Lumina soa­relui ne insuflă bună dispoziție, iar radiațiile infra­roșii ne revarsă în corp o senzație plăcută de con­fort. Se adaugă la aceasta și paleta de culori a pădu­rii. După cum știm, simplul fapt de a privi copacii îi ajută pe bolnavi să se însănătoșească. Această com­binație de aer curat, belșug de lumină, căldură și nuanțe de verde reprezintă pachetul perfect de re­medii pentru starea noastră de bine.

- Dar câteodată începe să plouă ori se stâr­nește din senin o furtună ...

- Și acești stimuli au o acțiune pozitivă asupra noastră. Dacă ne-am hotărât, într-adevăr, să ieșim în natură, chiar dacă vremea e "rea", și ne îmbră­căm adecvat pentru a rezista la intemperii, nu va fi prea greu să ne depășim inhibițiile. Nimeni nu trebuie să se ude până la piele. E suficient ca ploaia sau o pală rece de vânt să ne atin­gă fața. În clipa aceea, ne simțim dintr-o dată ca niște mici eroi, porniți într-o aventură pe măsura noastră.

Lupul, paznic la oi

- Dvs. personal unde prefe­rați să ieșiți în natură?

- În păduri unde imixtiunea omului este cât mai puțin vizi­bilă. Ele mai există încă, dar din păcate se împuținează vă­zând cu ochii. Îmi sunt dragi mai ales fagii bătrâni.

- Ce anume faceți, pentru a vă rela­xa în aer liber?

- Îmi îngrijesc straturile de legume din grădina casei mele, sparg lemne, mă plimb cu câi­nele meu ciobănesc. Asemenea activități satis­fac pe deplin ne­voia mea de liniște și destindere. În ce privește însă plimbările prin pădure, trebuie să recunosc că la început, ele sunt mai degrabă obositoare. Îmi vine greu să mă lepăd de reflexele mele profe­sionale. Atunci când mă aflu într-o pădure străină, întâi de toate mă uit să văd ce au făcut acolo fores­tierii, deși îmi dau seama că magia plimbării se va sfârși. E ciudat, dar cei mai mari dușmani ai co­pacilor sunt chiar cei care ar trebui să îi protejeze. Lupul paznic la oi.