Soţul meu are diabet de tip II, de 15 ani, şi e ţinut sub control, fără să fie insulino-dependent. Vă trimit dieta pe care a urmat-o pentru slăbire şi reţetele pentru a menţine diabetul la limită.
Prima zi:
* Mic dejun (circa 205 calorii): 1 kiwi mare, 1 iaurt slab (150 g), cafea sau ceai cu zaharină.
* Ora 10 (circa 190 calorii): 1/4 castravete, 5 felii de ridiche, piper, oţet, 1 lingură ulei, 1 felie de pâine de secară sau tărâţe, 1 linguriţă margarină.
* Masa de prânz (circa 420 calorii): 300 g sparanghel, o linguriţă sare, o lingură ulei, 100 g alune sfărâmate, 100 g ciuperci tăiate felii, piper, pătrunjel tăiat bucăţi (rădăcina), o lingură suc de lămâie, 250 g cartofi fierţi, 1 felie şuncă slabă.
Pregătire: cartofii curăţaţi şi tăiaţi mic, sparanghelul spălat în apă cu multă sare şi fiert 15 minute, alunele prăjite în puţin ulei, ciupercile prăjite în puţin ulei. Felia de şuncă tăiată în bucăţi mici. Apoi totul amestecat.
* Ora 15 (circa 100 calorii): 250 ml lapte bătut, 2 linguri de suc de portocale. Amestecaţi şi îndulciţi cu zaharină.
* Cina (circa 200 calorii): supă de sparanghel - 200 g, cartofi tăiaţi în bucăţi mici 80 g, 250 ml apă, o linguriţă praf de supă, piper, sare, o lingură de cremă de lapte, 1 felie de pâine (60 g) de secară.
* Înainte de culcare (circa 60 calorii): 1 măr mic (110 g).
A doua zi:
* Micul dejun (circa 260 calorii): 1 măr mic (110 g), 1 lingură de alune sfărâmate, 1 iaurt slab (150 g), ceai sau cafea cu zaharină.
* Ora 10 (circa 135 calorii): 1 felie de pâine de dietă, 1 linguriţă de margarină, 2 ardei, 60 ml suc de portocale, 150 ml apă minerală, întregul amestec îndulcit cu zaharină.
* Prânzul: 220 g cartofi, 100 g brânză de vaci, 2 linguri cremă de iaurt, 1 ceapă tăiată în cercuri, 2-3 ridichi tăiate în bucăţi, sare, piper.
Preparare: cartofii fierţi şi apoi cojiţi. Brânza de vaci amestecată cu crema de iaurt. Ceapa şi bucăţile de ridichi introduse în timp ce amestecăm.
* Ora 15 (circa 60 calorii): 2 kiwi mari.
* Cina (circa 340 calorii): 2 felii de pâine de secară sau de tărâţe, 2 felii de şuncă slabă, o jumătate castravete tăiat în felii subţiri, oţet, piper, sare, o lingură de ulei.
* Înainte de culcare: 250 ml lapte bătut amestecat cu două linguri de suc de portocale. Îndulcirea se face cu zaharină.
Ce aveţi voie: fasole verde, mazăre, spanac, urzici, carne vită, pasăre, peşte alb, vin alb-roze de ţară, câte o cană pe zi (să fie acru), borş de putină - 3 căni pe zi, mere acre, grepfruit, kiwi, ceai din frunze de dud, afin, teci de fasole albă.
Ce nu aveţi voie: mezeluri, prăjituri, carne de porc grasă, pâine albă, zahăr, ouă (cresc colesterolul), sucuri din comerţ, alcool.
Reţeta: 2 litri de vin alb de ţară, 1 kg praz (numai partea albă). Se toacă prazul, se aşează într-un vas de sticlă de 5 litri, se toarnă vinul peste praz. Se lasă la macerat 10 zile, în loc întunecos. Din când în când se agită vasul. După ce s-a macerat prazul, se strecoară, se pune în recipiente de sticlă. Se iau în fiecare zi câte 50 ml înainte de masă (de 3 ori pe zi).
Reţetă: Se ia un dovlecel a 200 g, se dă prin blender, apoi se amestecă cu 250 ml ceai de afin. Nu se îndulceşte. Se bea în fiecare zi înainte de masa principală cu jumătate de oră.
Vă doresc multă sănătate! Cu drag,
GETA - Roman
"Fac foarte des răni în nas şi nu pot respira normal"
(Răspuns pentru SIMION G. - Bucureşti, F. AS nr. 1362)
Stimate d-le Simion,
Vă las numărul meu de telefon, pentru a vă trimite (gratuit) un ulei de sunătoare făcut de mine care este foarte bun în răni, arsuri etc.
Am şi o întrebare: ştie cineva numărul de telefon al dr. oftalmolog Horea Demea din Cluj?
Vă mulţumesc că existaţi!
MARIA C., tel. 0744/316.296
(Răspuns pentru DIANA F., F. AS nr. 1364)
Dragă Diana, te cred că eşti disperată pentru soţul tău, care la doar 51 de ani are diagnosticul aşa de grav. Dar eu am trecut prin astfel de experienţă cu copilul meu, şi pot să spun că acum nu mai are nimic. Pe lângă tratamentul oncologic făcut şi recomandat de domnul doctor de la Spitalul Fundeni, a urmat şi tratamentul recomandat de d-na dr. Elena Spânu, de la cabinetul "Lacrima Naturii" din Bucureşti (tel. 0744/87.01.94). Du-te cu soţul tău la cabinetul "Lacrima Naturii", de unde vă puteţi procura minunatele produse şi tratamente anti-cancer, ce pot fi făcute împreună cu chimio şi radioterapie, cu rezultate minunate. În urma tratamentului făcut, băiatul meu a scăpat de metastaze hepatice, plecate de la colon. Vă recomand cu multă încredere şi ştiu că vă va ajuta foarte mult.
Cu drag, vă doresc ca şi soţul dvs. să se simtă la fel de bine ca băiatul meu! Cu respect, şi-mi doresc să vă fiu de ajutor.
DIANA-MONICA M. - Bacău
"Am o rană care supurează întruna"
(Răspuns pentru MĂRIOARA S., F. AS nr. 1366)
1. Supurarea este cauzată de coci. Pentru a scăpa de ei, este nevoie de un mediu intern acid, pe care cocii nu-l suportă. Acesta se realizează foarte uşor: se beau zilnic două pahare cu apă, în care se pun câte două linguriţe cu oţet de mere.
Vă doresc sănătate!
LIVIA N.
2. Se culeg frunze proaspete de pătlagină, se spală bine o frunză sau două. Rana se dezinfectează mai întâi cu apă oxigenată, apoi se aplică frunza umedă unsă cu săpun (de preferinţă săpun de casă). Se aplică cinci zile, seara. Se fixează cu leucoplast. În cele cinci zile se elimină orice urmă de puroi. Apoi, până la vindecare, în fiecare seară, se aplică tot frunze de pătlagină, însă unse cu Cicatrizin (unguent ce se găseşte în farmacii). Rana se va închide.
MARIA - Alba-Iulia
"Caut un leac pentru chist vaginal"
(Răspuns pentru LORELAI, F. AS nr. 1366)
Terapeutul Andrei Liciu din Bucureşti (tel. 0722/45.07.60) prepară ovule şi supozitoare pentru bolile uro-ginecologice: Propolicium. Este un preparat din 39 de ingrediente, iar cel mai important este propolisul. Tratamentul durează 21 de zile şi trebuie urmat de maximum trei ori, cu pauze de 3-5 zile între serii.
IONEL DUMITRAŞCU - Buzău
"Am arsuri mari la stomac"
(Răspuns pentru SIMION P. - Tecuci, F. AS nr. 1366)
Acum 25 de ani am avut şi eu arsuri mari la stomac. Am încercat diverse tratamente. M-am vindecat definitiv cu suc de cartofi roşii. Se spală bine şi se rad fin, cu coajă cu tot, un cartof mare sau doi mijlocii. Sucul se obţine storcând cartofii cu mâna, într-un pahar; se amestecă bine cu linguriţa şi se bea dimineaţa, pe nemâncate. E foarte important ca amidonul să ajungă în stomac, pentru că el se aşează pe pereţii stomacului şi îi vindecă.
MARIA - Alba-Iulia
"Caut tratament naturist pentru endometrioză"
(Răspuns pentru ANDREEA G, F. AS nr. 1366)
În primul rând trebuie înţeles rolul extrem de important al ficatului în metabolizarea şi eliminarea din organism a excesului de estrogeni, aceasta fiind cauza de bază a apariţiei şi agravării endometriozei. În concluzie, se vor evita toate alimentele/suplimentele/condimentele cu potenţial estrogenic.
Interzise: alcoolul, cafeina, conservele, zahărul rafinat, grăsimile saturate, mâncărurile din conservă, produsele din soia (conţin nivele mari de fitoestrogeni), carnea (în special cea roşie), produsele lactate, grâul şi zahărul, lactatele din lapte de vacă (lapte industrial), aditivii şi conservanţii etc.
Permise/indicate: ulei de peşte (1500 mg zilnic), ceai de Mielărea (Vitex agnus-castus) - ajută la creşterea producţiei de progesteron, Păpădie (Taraxacum officinale) - tinctură, fructe de Armurariu (Silybum marianum) - pentru detoxifierea ficatului, ceai de urzică, coada-calului, traista-ciobanului, roiniţă, creţişoară, cătină, păpădie, angelică sau frunze de mesteacăn, salvie, coada-şoricelului (amestec). Sunt plante care scad estrogenii şi au acţiune asemănătoare progesteronului.
VERONICA
"Pulsul ridicat nu mă lasă să mă odihnesc"
(Răspuns pentru SILVIAN - Braşov, F. AS nr. 1366)
Am avut şi eu cam aceleaşi simptome (inclusiv palpitaţii) într-o perioadă foarte stresantă din viaţa mea, simptomele persistând chiar şi după ce perioada respectivă se terminase de luni bune! Am efectuat toate testele cardiace posibile (EKG, test de efort, ecocardiografie etc.) fără ca un medic să depisteze cauza simptomelor pe care le experimentam. Un medic chiar a sugerat o angioplastie, punct la care am pus stop "ghicitorilor" medicale. Am căutat în medicina naturistă ajutor şi aşa m-am vindecat: încercaţi produsul Tonic Cardiac - Păducel şi trandafir, de la "Dacia Plant". Tratamentul se ia minimum 3 luni, pentru observarea şi stabilizarea efectelor. Bineînţeles, se va întrerupe consumul de stimulatoare cardiace: cafea, nes, băuturi energizante şi alcoolice, fumat, mâncăruri iuţi etc. În plus, numărul 1366 al revistei "Formula AS" este un articol întreg despre binefacerile păducelului în afecţiunile cardiace. Citiţi şi aplicaţi cu încredere.
Să dea Domnul să vă fie de folos! Numai bine,
VERONICA