Mediaşul e una dintre cetăţile transilvane ce păstrează încă un farmec medieval, mai ales în partea sa centrală, cea "dintre ziduri", cum se spune. Prea puţine sunt clădirile noi existente în acest perimetru. Blocurile comuniste, nu foarte numeroase, au fost ridicate cu precădere în părţile mărginaşe ale cartierelor, ca un fel de hotar de beton între cei din afara şi cei dinlăuntrul localităţii. Dar şi acestea sunt înconjurate de generoase spaţii verzi, de grădinuţe de zarzavaturi sau ronduri de flori atent îngrijite. În rest, cartiere de case, foarte multe case, mai vechi sau mai noi, înşirate una lângă alta, în vecinătăţi cuminţi şi liniştite.
La 83 de ani, Sever Olimpiu Rusu este unul dintre cei mai prolifici arhitecţi ai municipiului Mediaş, căruia i se datorează câteva dintre construcţiile noi din oraş, abil ascunse printre clădirile vechi şi perfect încadrate în arhitectura medievală. O discuţie cu domnia-sa, strict pe teme de arhitectură, pare imposibilă. Pentru că, din umbra zidurilor, interlocutorul meu mă poartă şi prin geografie, şi prin istorie, şi prin tradiţii, atât în interiorul ţării, cât şi prin afara ei. O călătorie pe un ton relaxat şi optimist, prin peisajul cât se poate de serios al arhitecturii transilvane.
"Există o tendinţă de întoarcere la trecut"
- Domnule Rusu, primii ani în profesie vi i-aţi petrecut în Primăria municipiului Mediaş. Cum de n-aţi rămas funcţionar public?
- După zece ani petrecuţi în primărie, între 1958-1968, am plecat, pentru că acolo nu am avut ocazia să fac ceea ce-mi plăcea, respectiv, să proiectez clădiri, şi simţeam că mor. Aşa că m-am privatizat cât am putut de repede, încă din iunie 1990. În 1994, am înfiinţat un SRL propriu, a cărui activitate am demarat-o cu un proiect de anvergură: clădirea Academiei Evanghelice Transilvania, cea mai mare construcţie nouă, multifuncţională, a comunităţii evanghelice din România, ridicată în Sibiu, în cartierul Turnişor. A fost un concurs de proiecte şi se pare că proiectul meu s-a apropiat cel mai bine de tradiţia arhitectonică săsească. Al doilea mare proiect al meu a fost clădirea ANAF din Mediaş, cea mai mare clădire nouă din România, aparţinând aparatului financiar.
- Există o anume tendinţă în arhitectura urbană sau rurală actuală?
- În momentul de faţă există o tendinţă paseistă, o reîntoarcere la trecut, la bunici, ceea ce mă face să cred că nu se va pierde toată această spiritualitate românească, tot acest suflu, căci e prea adânc. Tot mai mulţi străini vin în România şi se stabilesc nu la oraş, ci la ţară. Numai în revista dvs. câte reportaje au fost pe această temă... Dar ei sunt un imbold şi pentru mulţi români.
"Din păcate, statul român nu are nici fonduri, dar nici sistem ca să rezolve problema renovării clădirilor vechi, foarte frumoase, din ţară"
- Mediaşul este un oraş-cetate, despre care mulţi spun că li se pare mai bine păstrat decât alte aşezări medievale din România.
- Mediaşul nu are ostentaţia, vizibilitatea şi spectaculozitatea Sighişoarei, dar are un farmec aparte deosebit. Piaţa veche, astăzi Piaţa regele Ferdinand I, e una din puţinele pieţe medievale cu intrare pe colţuri, nu pe mijlocul laturilor. În imediata ei apropiere e Biserica Sf. Margareta, deosebit de interesantă, cu un ansamblu arhitectonic bine gândit, iar turnurile cetăţii şi o bună parte din vechile ziduri ale acesteia sunt încă întregi. Ca locuitor al acestui oraş, ai o uzură morală şi fizică faţă de urbe, ca într-o căsnicie, dar dacă te detaşezi şi încerci să priveşti lucrurile de la distanţă şi să faci comparaţie cu alte localităţi de aceeaşi mărime, vezi că Mediaşul nu stă rău deloc. Din fericire, oraşul a beneficiat şi de o conducere tehnică în primărie, care a ţinut cât de cât în frâu interiorul zidurilor cetăţii, unde sunt foarte puţine construcţii noi. Din păcate, statul român nu are nici fonduri, dar nici sistem, ca să rezolve problema renovării clădirilor vechi, foarte frumoase, din ţară.
- Văd că aveţi pe birou tradiţionala planşetă, creioane bine ascuţite şi un liniar-echer uriaş. Se mai lucrează aşa astăzi? Nu e totul digitalizat?
- O, ba da! Dar de asta se ocupă colegii mei, eu prefer să fac încă schiţe de mână. Când vine un client, îi prezint aşa, schiţat, câteva variante, ca să poată decide mai uşor ce anume doreşte. La o haină faci câteva probe până e gata, cum să fie altfel la o casă? Sunt flexibil la idei.
- Cine vă sunt clienţii? Care ar fi portretul acestora? Mi-aţi spus că aveţi o agendă destul de încărcată de solicitări...
- Clientela mea are o vârstă medie de 30-35 ani, sunt tineri care vin, de multe ori, cu copilul în braţe, care muncesc aici sau peste hotare. Ei sunt cei care construiesc, cu gândul ca, la un moment dat, să se reîntoarcă în ţară, căci dincolo este o atmosferă foarte rece. Pe mine mă interesează, în primul rând, care este confortul de locuire urban, confortul tău de locuire individual. Un bloc în care zâmbeşti la ascensor şi nu vorbeşti nimic cu nimeni, habar n-ai care-ţi sunt vecinii şi unde în spaţiul verde vezi natura pieptănată, măturată, fără o frunză pe jos? Aia e butaforie, nu viaţă. Ca principiu, încerc să realizez locuinţe intime, căci o casă e un loc în care să se locuiască cu plăcere, să se întâlnească cu drag unii cu alţii.
- Aţi avut şi clienţi din străinătate?
- Da, am avut. Am avut un client care lucrează în Scoţia şi s-a însurat cu o lituaniancă. Şi-au luat o casă în apropiere de Mediaş, în satul Buzd. Mi-a spus că aici viaţa e viaţă şi nu se simt singuri. Ca unul care-s umblat destul de mult prin lume, vă spun că în România se păstrează încă o disponibilitate spre comunicare şi o spiritualitate care nu mai există în nicio parte a Europei şi care nu piere cu una, cu două. De unde vine? Păi, 35-38 la sută din populaţia României e formată din ţărani sau măcar trăieşte la ţară. În Anglia, Germania, Danemarca, oamenii se nasc orăşeni. Crescuţi acolo, ce tradiţii să mai aibă? În Polonia, de exemplu, duminica, primeşti bani ca să te îmbraci în costum naţional. În România, Ardealul e un pic altfel, căci şi stăpânirea austro-ungară a fost altfel, Transilvania n-a aparţinut niciodată nimănui, doar 52 de ani a aparţinut de Budapesta. Nu şi-a pierdut niciodată tiparele spirituale, limba, tradiţiile. Horea s-a dus cu jalba lui la Viena, nu la Budapesta!
- Haosul legislativ, generalizat în România, afectează, cu siguranţă, şi domeniul în care activaţi. Care sunt principalele probleme cu care vă confruntaţi?
- În primul rând, ar fi durata prea lungă de obţinere a autorizaţiei de construcţie, timpul scurs de la o schiţă, până la concretizarea ei într-o clădire. Uneori, trec luni de zile sau un an, în care suferă beneficiarul, căci materialele se scumpesc, nu se găseşte mână de lucru, sunt multe inconveniente, dar şi comunitatea pierde, căci se întârzie plata unui impozit. Ungaria e, cumva, o excepţie în acest sens: acolo mergi la primărie cu o idee, o schiţă chiar în creion, iar în două săptămâni primeşti răspuns. Dacă acesta e favorabil, poţi începe construcţia în decurs de o lună, iar pe parcurs obţii şi restul autorizaţiilor. Alte probleme sunt lipsa de specialişti în domeniu şi discontinuitatea echipelor tehnice la nivelul administraţiei locale. Nu mai vorbim de fondurile europene! Ungurii, cehii, polonezii, au făcut primele proiecte de accesare de fonduri, plătind - şi nu puţin! - echipe de la Bruxelles, care ştiau să le facă. Dar asta doar în primii ani, apoi i-au şcolit pe oamenii lor.
"Nu înţeleg tendinţa românilor de a se autosubestima"
- La nivel uman, social, să spunem, ce anume vă nemulţumeşte cel mai mult în ţară?
- Ceea ce nu înţeleg e tendinţa românilor de a se autosubestima. Nu-mi plac oamenii care se plâng. Nu te plânge de ce se întâmplă, vezi partea plină şi fă ceva. Cei de vârsta mea se plâng că unde am ajuns, ce se alege de ţara asta? Acum este libertate, dar oamenii nu o preţuiesc. Te poţi duce unde vrei, poţi vorbi ce vrei, poţi să-njuri pe oricine fără să-ţi pese, te poţi lăsa manipulat de oricine... Dar ai libertatea să alegi ce vrei să intre în mintea şi-n sufletul tău, aşa că nu te plânge! Liniştea şi libertatea nu au preţ.
- Păreţi un om optimist...
- Da, sunt optimist. În pofida tuturor frământărilor politice, în România se construieşte, tineretul îşi vede de treabă şi oamenii normali merg mai departe, societatea merge mai departe. Asta, în ciuda legislaţiei fiscale, care se tot schimbă şi e praf, căci nu se recunoaşte cu adevărat foamea oficială de bani, cauzată de programe de guvernare nerealiste, care au distrus economia! Eu am credinţa că nu se va distruge în totalitate substanţa naţională românească. Ţara care vine şi-o vor face tinerii, foarte ancoraţi în realitate. Cu trecutul nu se trăieşte, dar, dacă vrei, poţi învăţa o mulţime de lucruri din ce a fost.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
