Mediașul e una dintre cetățile transilvane ce păstrează încă un farmec medieval, mai ales în partea sa centrală, cea "dintre ziduri", cum se spune. Prea puține sunt clădirile noi existente în acest perimetru. Blocurile comuniste, nu foarte numeroase, au fost ridicate cu precădere în părțile mărginașe ale cartierelor, ca un fel de hotar de beton între cei din afara și cei dinlăuntrul localității. Dar și acestea sunt înconjurate de generoase spații verzi, de grădinuțe de zarzavaturi sau ronduri de flori atent îngrijite. În rest, cartiere de case, foarte multe case, mai vechi sau mai noi, înșirate una lângă alta, în vecinătăți cuminți și liniștite.
La 83 de ani, Sever Olimpiu Rusu este unul dintre cei mai prolifici arhitecți ai municipiului Mediaș, căruia i se datorează câteva dintre construcțiile noi din oraș, abil ascunse printre clădirile vechi și perfect încadrate în arhitectura medievală. O discuție cu domnia-sa, strict pe teme de arhitectură, pare imposibilă. Pentru că, din umbra zidurilor, interlocutorul meu mă poartă și prin geografie, și prin istorie, și prin tradiții, atât în interiorul țării, cât și prin afara ei. O călătorie pe un ton relaxat și optimist, prin peisajul cât se poate de serios al arhitecturii transilvane.
"Există o tendință de întoarcere la trecut"
- Domnule Rusu, primii ani în profesie vi i-ați petrecut în Primăria municipiului Mediaș. Cum de n-ați rămas funcționar public?
- După zece ani petrecuți în primărie, între 1958-1968, am plecat, pentru că acolo nu am avut ocazia să fac ceea ce-mi plăcea, respectiv, să proiectez clădiri, și simțeam că mor. Așa că m-am privatizat cât am putut de repede, încă din iunie 1990. În 1994, am înființat un SRL propriu, a cărui activitate am demarat-o cu un proiect de anvergură: clădirea Academiei Evanghelice Transilvania, cea mai mare construcție nouă, multifuncțională, a comunității evanghelice din România, ridicată în Sibiu, în cartierul Turnișor. A fost un concurs de proiecte și se pare că proiectul meu s-a apropiat cel mai bine de tradiția arhitectonică săsească. Al doilea mare proiect al meu a fost clădirea ANAF din Mediaș, cea mai mare clădire nouă din România, aparținând aparatului financiar.
- Există o anume tendință în arhitectura urbană sau rurală actuală?
- În momentul de față există o tendință paseistă, o reîntoarcere la trecut, la bunici, ceea ce mă face să cred că nu se va pierde toată această spiritualitate românească, tot acest suflu, căci e prea adânc. Tot mai mulți străini vin în România și se stabilesc nu la oraș, ci la țară. Numai în revista dvs. câte reportaje au fost pe această temă... Dar ei sunt un imbold și pentru mulți români.
"Din păcate, statul român nu are nici fonduri, dar nici sistem ca să rezolve problema renovării clădirilor vechi, foarte frumoase, din țară"
- Mediașul este un oraș-cetate, despre care mulți spun că li se pare mai bine păstrat decât alte așezări medievale din România.
- Mediașul nu are ostentația, vizibilitatea și spectaculozitatea Sighișoarei, dar are un farmec aparte deosebit. Piața veche, astăzi Piața regele Ferdinand I, e una din puținele piețe medievale cu intrare pe colțuri, nu pe mijlocul laturilor. În imediata ei apropiere e Biserica Sf. Margareta, deosebit de interesantă, cu un ansamblu arhitectonic bine gândit, iar turnurile cetății și o bună parte din vechile ziduri ale acesteia sunt încă întregi. Ca locuitor al acestui oraș, ai o uzură morală și fizică față de urbe, ca într-o căsnicie, dar dacă te detașezi și încerci să privești lucrurile de la distanță și să faci comparație cu alte localități de aceeași mărime, vezi că Mediașul nu stă rău deloc. Din fericire, orașul a beneficiat și de o conducere tehnică în primărie, care a ținut cât de cât în frâu interiorul zidurilor cetății, unde sunt foarte puține construcții noi. Din păcate, statul român nu are nici fonduri, dar nici sistem, ca să rezolve problema renovării clădirilor vechi, foarte frumoase, din țară.
- Văd că aveți pe birou tradiționala planșetă, creioane bine ascuțite și un liniar-echer uriaș. Se mai lucrează așa astăzi? Nu e totul digitalizat?
- O, ba da! Dar de asta se ocupă colegii mei, eu prefer să fac încă schițe de mână. Când vine un client, îi prezint așa, schițat, câteva variante, ca să poată decide mai ușor ce anume dorește. La o haină faci câteva probe până e gata, cum să fie altfel la o casă? Sunt flexibil la idei.
- Cine vă sunt clienții? Care ar fi portretul acestora? Mi-ați spus că aveți o agendă destul de încărcată de solicitări...
- Clientela mea are o vârstă medie de 30-35 ani, sunt tineri care vin, de multe ori, cu copilul în brațe, care muncesc aici sau peste hotare. Ei sunt cei care construiesc, cu gândul ca, la un moment dat, să se reîntoarcă în țară, căci dincolo este o atmosferă foarte rece. Pe mine mă interesează, în primul rând, care este confortul de locuire urban, confortul tău de locuire individual. Un bloc în care zâmbești la ascensor și nu vorbești nimic cu nimeni, habar n-ai care-ți sunt vecinii și unde în spațiul verde vezi natura pieptănată, măturată, fără o frunză pe jos? Aia e butaforie, nu viață. Ca principiu, încerc să realizez locuințe intime, căci o casă e un loc în care să se locuiască cu plăcere, să se întâlnească cu drag unii cu alții.
- Ați avut și clienți din străinătate?
- Da, am avut. Am avut un client care lucrează în Scoția și s-a însurat cu o lituaniancă. Și-au luat o casă în apropiere de Mediaș, în satul Buzd. Mi-a spus că aici viața e viață și nu se simt singuri. Ca unul care-s umblat destul de mult prin lume, vă spun că în România se păstrează încă o disponibilitate spre comunicare și o spiritualitate care nu mai există în nicio parte a Europei și care nu piere cu una, cu două. De unde vine? Păi, 35-38 la sută din populația României e formată din țărani sau măcar trăiește la țară. În Anglia, Germania, Danemarca, oamenii se nasc orășeni. Crescuți acolo, ce tradiții să mai aibă? În Polonia, de exemplu, duminica, primești bani ca să te îmbraci în costum național. În România, Ardealul e un pic altfel, căci și stăpânirea austro-ungară a fost altfel, Transilvania n-a aparținut niciodată nimănui, doar 52 de ani a aparținut de Budapesta. Nu și-a pierdut niciodată tiparele spirituale, limba, tradițiile. Horea s-a dus cu jalba lui la Viena, nu la Budapesta!
- Haosul legislativ, generalizat în România, afectează, cu siguranță, și domeniul în care activați. Care sunt principalele probleme cu care vă confruntați?
- În primul rând, ar fi durata prea lungă de obținere a autorizației de construcție, timpul scurs de la o schiță, până la concretizarea ei într-o clădire. Uneori, trec luni de zile sau un an, în care suferă beneficiarul, căci materialele se scumpesc, nu se găsește mână de lucru, sunt multe inconveniente, dar și comunitatea pierde, căci se întârzie plata unui impozit. Ungaria e, cumva, o excepție în acest sens: acolo mergi la primărie cu o idee, o schiță chiar în creion, iar în două săptămâni primești răspuns. Dacă acesta e favorabil, poți începe construcția în decurs de o lună, iar pe parcurs obții și restul autorizațiilor. Alte probleme sunt lipsa de specialiști în domeniu și discontinuitatea echipelor tehnice la nivelul administrației locale. Nu mai vorbim de fondurile europene! Ungurii, cehii, polonezii, au făcut primele proiecte de accesare de fonduri, plătind - și nu puțin! - echipe de la Bruxelles, care știau să le facă. Dar asta doar în primii ani, apoi i-au școlit pe oamenii lor.
"Nu înțeleg tendința românilor de a se autosubestima"
- La nivel uman, social, să spunem, ce anume vă nemulțumește cel mai mult în țară?
- Ceea ce nu înțeleg e tendința românilor de a se autosubestima. Nu-mi plac oamenii care se plâng. Nu te plânge de ce se întâmplă, vezi partea plină și fă ceva. Cei de vârsta mea se plâng că unde am ajuns, ce se alege de țara asta? Acum este libertate, dar oamenii nu o prețuiesc. Te poți duce unde vrei, poți vorbi ce vrei, poți să-njuri pe oricine fără să-ți pese, te poți lăsa manipulat de oricine... Dar ai libertatea să alegi ce vrei să intre în mintea și-n sufletul tău, așa că nu te plânge! Liniștea și libertatea nu au preț.
- Păreți un om optimist...
- Da, sunt optimist. În pofida tuturor frământărilor politice, în România se construiește, tineretul își vede de treabă și oamenii normali merg mai departe, societatea merge mai departe. Asta, în ciuda legislației fiscale, care se tot schimbă și e praf, căci nu se recunoaște cu adevărat foamea oficială de bani, cauzată de programe de guvernare nerealiste, care au distrus economia! Eu am credința că nu se va distruge în totalitate substanța națională românească. Țara care vine și-o vor face tinerii, foarte ancorați în realitate. Cu trecutul nu se trăiește, dar, dacă vrei, poți învăța o mulțime de lucruri din ce a fost.