Nu mă refer la datele geografice: relief, climă... sau la obiectivele turistice. Eu vă întreb care este primul lucru pe care îl observi ca simplu "musafir", fie că vii pentru prima dată, fie că revii. Vă spun eu: pescăruşii! Despre unul din reprezentanţii acestei "etnii" dobrogene vreau să vă povestesc. Noi i-am spus Costică. Are un aer foarte important şi o privire sobră, care nu prea încurajează hazul făcut pe seama lui...
Totul a început la o aniversare pe care toate colegele din birou am pregătit-o minuţios: platouri frumos aranjate, cu tot ce demonstrează stăpânirea artei culinare. Ca să fie mai bine văzute şi admirate, am hotărât să aşezăm bunătăţile pe pervazul lat al celor două ferestre din încăpere. Arăta totul bine aşa, ca la expoziţie, şi era foarte practic. Bineînţeles, ferestrele erau închise. Prinse cu treaba, nu am observat musafirul nepoftit care se înfiinţase de cealaltă parte a geamului şi care privea "critic", ca pentru a pune notă, când cu un ochi, când cu celălalt, vitrina cu bunătăţi. La început, nu l-a băgat nimeni în seamă. Dar când invitaţii au început să mănânce, s-au trezit faţă în faţă cu un pescăruş, pe care doar geamul îl oprea să se servească şi el din bucate. Pentru că foamea lui, manifestată prin patrulări de-a lungul pervazului şi puternice bătăi cu ciocul în geam, a stârnit, pe lângă amuzament, şi milă, până la urmă, pescăruşul, botezat pe loc cu numele de Costică, a fost poftit, şi el, la ospăţ. Prin fereastra întredeschisă, oaspetele înaripat, devenit mascota "petrecerii", a avut parte de fericiri culinare. În timp, deprinderea de a ne vizita în fiecare zi s-a "cimentat" atât de bine, încât acum, toată lumea din birou împarte pachetul cu Costică.
Mai mult, de la o vreme, dumnealui vine însoţit. A trebuit să cedăm insistenţelor sale de a ne-o prezenta şi pe "ea": o pescăruşă frumoasă, cu ciocul şi lopăţelele colorate în portocaliu mai aprins, penajul alb strălucitor şi plină de graţie.
Acum suntem deja prieteni şi ne cunoaştem "tabieturile": ora vizitei coincide cu ora pauzei noastre de masă, iar orice îndeletnicire la momentul vizitei trebuie abandonată, pentru a ne "dedica" musafirilor. Uneori, când ciocăniturile continuă şi după sfârşitul ospăţului, bănuim că amicul Costică vrea să ne spună ceva. Probabil că în limba lor, pescăruşul şi amica lui, prieteni recunoscători şi buni pescari, ne invită, şi ei, la un festin cu peşte. Păcat că nu putem înţelege unde şi când...
MARIA B. - Constanţa
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
