Nu mă refer la datele geografice: relief, climă... sau la obiectivele turistice. Eu vă întreb care este primul lucru pe care îl observi ca simplu "musafir", fie că vii pentru prima dată, fie că revii. Vă spun eu: pescărușii! Despre unul din reprezentanții acestei "etnii" dobrogene vreau să vă povestesc. Noi i-am spus Costică. Are un aer foarte important și o privire sobră, care nu prea încurajează hazul făcut pe seama lui...
Totul a început la o aniversare pe care toate colegele din birou am pregătit-o minuțios: platouri frumos aranjate, cu tot ce demonstrează stăpânirea artei culinare. Ca să fie mai bine văzute și admirate, am hotărât să așezăm bunătățile pe pervazul lat al celor două ferestre din încăpere. Arăta totul bine așa, ca la expoziție, și era foarte practic. Bineînțeles, ferestrele erau închise. Prinse cu treaba, nu am observat musafirul nepoftit care se înființase de cealaltă parte a geamului și care privea "critic", ca pentru a pune notă, când cu un ochi, când cu celălalt, vitrina cu bunătăți. La început, nu l-a băgat nimeni în seamă. Dar când invitații au început să mănânce, s-au trezit față în față cu un pescăruș, pe care doar geamul îl oprea să se servească și el din bucate. Pentru că foamea lui, manifestată prin patrulări de-a lungul pervazului și puternice bătăi cu ciocul în geam, a stârnit, pe lângă amuzament, și milă, până la urmă, pescărușul, botezat pe loc cu numele de Costică, a fost poftit, și el, la ospăț. Prin fereastra întredeschisă, oaspetele înaripat, devenit mascota "petrecerii", a avut parte de fericiri culinare. În timp, deprinderea de a ne vizita în fiecare zi s-a "cimentat" atât de bine, încât acum, toată lumea din birou împarte pachetul cu Costică.
Mai mult, de la o vreme, dumnealui vine însoțit. A trebuit să cedăm insistențelor sale de a ne-o prezenta și pe "ea": o pescărușă frumoasă, cu ciocul și lopățelele colorate în portocaliu mai aprins, penajul alb strălucitor și plină de grație.
Acum suntem deja prieteni și ne cunoaștem "tabieturile": ora vizitei coincide cu ora pauzei noastre de masă, iar orice îndeletnicire la momentul vizitei trebuie abandonată, pentru a ne "dedica" musafirilor. Uneori, când ciocăniturile continuă și după sfârșitul ospățului, bănuim că amicul Costică vrea să ne spună ceva. Probabil că în limba lor, pescărușul și amica lui, prieteni recunoscători și buni pescari, ne invită, și ei, la un festin cu pește. Păcat că nu putem înțelege unde și când...
MARIA B. - Constanța