Johann Hari, un jurnalist englez cunoscut, a avut un motiv personal să investigheze subiectul enunţat în subtitlu. Încă din adolescenţă a suferit de depresie şi anxietate iar doctorii i-au spus că suferinţa lui avea o cauză chimică: nivelul scăzut de serotonină din creier. Drept care i-au prescris pastile capabile să o readucă la valori normale. Timp de un deceniu a luat antidepresive fără ca suferinţa să-i dispară, căci după o ameliorare de moment, cu toate dozele crescute progresiv, depresia revenea şi, în plus, medicamentele aveau efecte secundare neplăcute, dacă nu chiar periculoase. Aşa s-a decis să ancheteze misterul "bolii" sale, cu atât mai mult cu cât ea afectează un procent tot mai mare din populaţia urbană a lumii. A citit multă bibliografie ştiinţifică, a realizat sute de interviuri cu cei mai importanţi cercetători de pe glob ai fenomenului, dar şi cu oameni care şi-au învins chinul, s-a dus în comunităţi care nu cunosc asemenea probleme, ca să înţeleagă de ce. "Ceea ce am aflat m-a obligat să îmi revizuiesc în mod radical povestea - despre mine şi despre nenorocirea care se întinde ca smoala peste cultura noastră". Ce a aflat? În primul rând că depresia nu e o boală mentală, un defect al creierului, ci o reacţie emoţională normală la anumite circumstanţe din viaţa personală - evenimente negative, stres îndelung, dificultăţi cronice, lipsa unor oameni pe care să te poţi bizui la greu. Sunt mai mulţi factori - sociali, psihologici şi biologici - care au un rol în instalarea depresiei şi Hari crede că ei provin din modul în care am fost separaţi de ceva ce aveam nativ nevoie. Astfel, el depistează şi detaliază 9 cauze ale depresiei, dintre care primele 7 sunt sociale şi de mediu. Acestea sunt cunoscute de decenii de oamenii de ştiinţă dar au fost ignorate, fiindcă marile concernuri farmaceutice au comandat propriile cercetări din care să rezulte dezechilibre chimice ale creierului (piaţa medicamentelor antidepresive, de miliarde de dolari, e uriaşă). Între cauzele socio-psihice sunt documentate deconectarea de natură, munca plicticoasă şi fără satisfacţii, singurătatea (lipsa unei comunităţi care să te susţină), preţuirea exagerată a valorilor materiale, poziţia socială şi respectul de care ai parte, nesiguranţa locului de muncă şi imprevizibilitatea viitorului, experienţe anormale de viaţă din copilărie şi abia apoi cauze biologice precum rolul moştenirii genetice sau chimia creierului. Cercetările aprofundate, pe eşantioane mari de subiecţi, au mai demonstrat că o schimbare a modului de viaţă e un antidepresiv mai eficient ca orice pastilă şi Hari dă o serie de soluţii care au funcţionat în semnificativ de multe cazuri. Între acestea - terapia socială, în grupuri cu program umanitar, care aduc un soi de bucurie solidară, apoi îndreptarea spre o muncă utilă, care să îţi placă şi în care să deţii controlul asupra a ceea ce faci, reconectarea cu natura în peisaje sălbatice sau pur şi simplu prin grădinărit, învăţarea unor tehnici de meditaţie ş.a. Creierul nostru având o anume neuroplasticitate ce se menţine pe toată durata vieţii, aceşti factori sociali şi psihologici îl pot modifica şi în bine, nu doar în rău. Depresivul - au constatat savanţii - e închis în sine, dependent de el însuşi, controlat de propriul concept despre sine. Reconectările despre care scrie Hari creează momente în care "eul nostru e dizolvat şi fuzionat cu un întreg mai mare" şi astfel se repară şi dezechilibrul spiritual în care trăim.
Selecţia "Formula AS"
* Johann Hari, "Legături pierdute. Cauze reale ale depresiei şi soluţii surprinzătoare", traducere de Oana-Marina Badea, Editura TREI (tel. 021/300.60.90), 326 p.
Johann Hari, un jurnalist englez cunoscut, a avut un motiv personal să investigheze subiectul enunţat în subtitlu. Încă din adolescenţă a suferit de depresie şi anxietate iar doctorii i-au spus că suferinţa lui avea o cauză chimică: nivelul scăzut de serotonină din creier. Drept care i-au prescris pastile capabile să o readucă la valori normale. Timp de un deceniu a luat antidepresive fără ca suferinţa să-i dispară, căci după o ameliorare de moment, cu toate dozele crescute progresiv, depresia revenea şi, în plus, medicamentele aveau efecte secundare neplăcute, dacă nu chiar periculoase. Aşa s-a decis să ancheteze misterul "bolii" sale, cu atât mai mult cu cât ea afectează un procent tot mai mare din populaţia urbană a lumii. A citit multă bibliografie ştiinţifică, a realizat sute de interviuri cu cei mai importanţi cercetători de pe glob ai fenomenului, dar şi cu oameni care şi-au învins chinul, s-a dus în comunităţi care nu cunosc asemenea probleme, ca să înţeleagă de ce. "Ceea ce am aflat m-a obligat să îmi revizuiesc în mod radical povestea - despre mine şi despre nenorocirea care se întinde ca smoala peste cultura noastră". Ce a aflat? În primul rând că depresia nu e o boală mentală, un defect al creierului, ci o reacţie emoţională normală la anumite circumstanţe din viaţa personală - evenimente negative, stres îndelung, dificultăţi cronice, lipsa unor oameni pe care să te poţi bizui la greu. Sunt mai mulţi factori - sociali, psihologici şi biologici - care au un rol în instalarea depresiei şi Hari crede că ei provin din modul în care am fost separaţi de ceva ce aveam nativ nevoie. Astfel, el depistează şi detaliază 9 cauze ale depresiei, dintre care primele 7 sunt sociale şi de mediu. Acestea sunt cunoscute de decenii de oamenii de ştiinţă dar au fost ignorate, fiindcă marile concernuri farmaceutice au comandat propriile cercetări din care să rezulte dezechilibre chimice ale creierului (piaţa medicamentelor antidepresive, de miliarde de dolari, e uriaşă). Între cauzele socio-psihice sunt documentate deconectarea de natură, munca plicticoasă şi fără satisfacţii, singurătatea (lipsa unei comunităţi care să te susţină), preţuirea exagerată a valorilor materiale, poziţia socială şi respectul de care ai parte, nesiguranţa locului de muncă şi imprevizibilitatea viitorului, experienţe anormale de viaţă din copilărie şi abia apoi cauze biologice precum rolul moştenirii genetice sau chimia creierului. Cercetările aprofundate, pe eşantioane mari de subiecţi, au mai demonstrat că o schimbare a modului de viaţă e un antidepresiv mai eficient ca orice pastilă şi Hari dă o serie de soluţii care au funcţionat în semnificativ de multe cazuri. Între acestea - terapia socială, în grupuri cu program umanitar, care aduc un soi de bucurie solidară, apoi îndreptarea spre o muncă utilă, care să îţi placă şi în care să deţii controlul asupra a ceea ce faci, reconectarea cu natura în peisaje sălbatice sau pur şi simplu prin grădinărit, învăţarea unor tehnici de meditaţie ş.a. Creierul nostru având o anume neuroplasticitate ce se menţine pe toată durata vieţii, aceşti factori sociali şi psihologici îl pot modifica şi în bine, nu doar în rău. Depresivul - au constatat savanţii - e închis în sine, dependent de el însuşi, controlat de propriul concept despre sine. Reconectările despre care scrie Hari creează momente în care "eul nostru e dizolvat şi fuzionat cu un întreg mai mare" şi astfel se repară şi dezechilibrul spiritual în care trăim.
Johann Hari, un jurnalist englez cunoscut, a avut un motiv personal să investigheze subiectul enunţat în subtitlu. Încă din adolescenţă a suferit de depresie şi anxietate iar doctorii i-au spus că suferinţa lui avea o cauză chimică: nivelul scăzut de serotonină din creier. Drept care i-au prescris pastile capabile să o readucă la valori normale. Timp de un deceniu a luat antidepresive fără ca suferinţa să-i dispară, căci după o ameliorare de moment, cu toate dozele crescute progresiv, depresia revenea şi, în plus, medicamentele aveau efecte secundare neplăcute, dacă nu chiar periculoase. Aşa s-a decis să ancheteze misterul "bolii" sale, cu atât mai mult cu cât ea afectează un procent tot mai mare din populaţia urbană a lumii. A citit multă bibliografie ştiinţifică, a realizat sute de interviuri cu cei mai importanţi cercetători de pe glob ai fenomenului, dar şi cu oameni care şi-au învins chinul, s-a dus în comunităţi care nu cunosc asemenea probleme, ca să înţeleagă de ce. "Ceea ce am aflat m-a obligat să îmi revizuiesc în mod radical povestea - despre mine şi despre nenorocirea care se întinde ca smoala peste cultura noastră". Ce a aflat? În primul rând că depresia nu e o boală mentală, un defect al creierului, ci o reacţie emoţională normală la anumite circumstanţe din viaţa personală - evenimente negative, stres îndelung, dificultăţi cronice, lipsa unor oameni pe care să te poţi bizui la greu. Sunt mai mulţi factori - sociali, psihologici şi biologici - care au un rol în instalarea depresiei şi Hari crede că ei provin din modul în care am fost separaţi de ceva ce aveam nativ nevoie. Astfel, el depistează şi detaliază 9 cauze ale depresiei, dintre care primele 7 sunt sociale şi de mediu. Acestea sunt cunoscute de decenii de oamenii de ştiinţă dar au fost ignorate, fiindcă marile concernuri farmaceutice au comandat propriile cercetări din care să rezulte dezechilibre chimice ale creierului (piaţa medicamentelor antidepresive, de miliarde de dolari, e uriaşă). Între cauzele socio-psihice sunt documentate deconectarea de natură, munca plicticoasă şi fără satisfacţii, singurătatea (lipsa unei comunităţi care să te susţină), preţuirea exagerată a valorilor materiale, poziţia socială şi respectul de care ai parte, nesiguranţa locului de muncă şi imprevizibilitatea viitorului, experienţe anormale de viaţă din copilărie şi abia apoi cauze biologice precum rolul moştenirii genetice sau chimia creierului. Cercetările aprofundate, pe eşantioane mari de subiecţi, au mai demonstrat că o schimbare a modului de viaţă e un antidepresiv mai eficient ca orice pastilă şi Hari dă o serie de soluţii care au funcţionat în semnificativ de multe cazuri. Între acestea - terapia socială, în grupuri cu program umanitar, care aduc un soi de bucurie solidară, apoi îndreptarea spre o muncă utilă, care să îţi placă şi în care să deţii controlul asupra a ceea ce faci, reconectarea cu natura în peisaje sălbatice sau pur şi simplu prin grădinărit, învăţarea unor tehnici de meditaţie ş.a. Creierul nostru având o anume neuroplasticitate ce se menţine pe toată durata vieţii, aceşti factori sociali şi psihologici îl pot modifica şi în bine, nu doar în rău. Depresivul - au constatat savanţii - e închis în sine, dependent de el însuşi, controlat de propriul concept despre sine. Reconectările despre care scrie Hari creează momente în care "eul nostru e dizolvat şi fuzionat cu un întreg mai mare" şi astfel se repară şi dezechilibrul spiritual în care trăim.
Alte articole din acest numar
- VIVI DRĂGAN VASILE, artist al imaginii de film - "Întotdeauna am fost pătimaş şi nebun după meserie"
- Fotogenia unei găuri negre
- "Ajutaţi-ne cu tratamente pentru rinită cronică"
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
