Semnele cardinale:
BERBECII care se decid să lase în urmă un obicei dăunător au şanse serioase să reuşească, în urma Lunii noi. Ar fi bine dacă aţi putea să evitaţi şofatul, măcar luni. Fiţi atenţi să nu vă manifestaţi dominator faţă de amici.
RACII efectuează un triaj al prietenilor, după Luna nouă. Sau redefiniţi raporturile, unde e cazul. La serviciu e posibil să fiţi prea toleranţi cu unii dintre colaboratori, ceea ce îi poate nemulţumi pe alţii. Şefii vă privesc însă cu ochi buni, dar aşteaptă şi mai mult de la dvs.
BALANŢELE îşi refac anumite socoteli după Luna nouă, şi cu folos. Sau decideţi să puneţi capăt unei aventuri incitante, dar nocive. Partenerul de cuplu ori de afaceri vă poate ajuta într-o problemă familială. Călătoriile lungi şi examenele vă pun nervii la încercare.
CAPRICORNII reuşesc să pună la punct comportamentul copiilor răsfăţaţi sau să corecteze exagerările persoanei iubite, în weekend. Cei din familie fac ce pot ca să vă susţină, dar nu le cereţi prea mult. Cu răbdare, puteţi face un progres la serviciu.
Semnele fixe:
TAURILOR le e greu să se recunoască pe ei înşişi, încă din martie. Luna nouă în semnul dvs. vă poate ajuta să vă recompuneţi întrucâtva şi să găsiţi un echilibru. Vă face bine să comunicaţi pe tema asta. Miercuri puteţi avea revelaţii sau idei trăsnite.
LEII fac bine dacă îşi regândesc strategia în carieră, pe final de săptămână. Nu luaţi neapărat în seamă ceea ce spun prietenii dvs. despre persoana iubită sau invers, altfel pot ieşi conflicte. Aceeaşi prudenţă v-o recomandăm şi în privinţa relaţiilor de serviciu.
SCORPIONII au nevoie de un mare grad de toleranţă pentru a reuşi să treacă peste schimbările de atitudine ale partenerului de cuplu ori de afaceri, în acest interval. O afacere poate reuşi dacă aţi acţionat cu prudenţă până acum şi nu vă pierdeţi răbdarea.
VĂRSĂTORII au parte de o mare harababură acasă. Fie vă joacă feste aparatura electrică şi electronică, ori vă treziţi cu o vânzoleală prin casă, provocată de oaspeţi neinvitaţi, în timp ce alţii nu vin. Abţineţi-vă de la jocuri de noroc, indiferent de insistenţa prietenilor.
Semnele mutabile:
GEMENII, aflaţi sub influenţa lui Marte, riscă să devină excesiv de autoritari faţă de partenerul de cuplu sau de afaceri. Ziua critică este luni. Comportamentul dvs. îi poate însă deranja şi pe alţii, care îşi vor schimba atitudinea faţă de dvs.
FECIOARELE, presate fie de copii, fie de persoana iubită, ar putea opta pentru o afacere îndoielnică. O altă variantă ar fi ca tensiunile din relaţie să vă determine să vă lansaţi într-o aventură.
SĂGETĂTORII înţelepţi reconsideră unele proiecte ambiţioase, ajustându-le la ceea ce se poate obţine, realist vorbind. Cei mai puţini înţelepţi pot pierde. Aveţi grijă de sănătate, în weekend, stomacul şi ficatul sunt sensibile. Rămâneţi conservatori în chestiunile băneşti.
PEŞTILOR le vine tot mai greu să se împartă între solicitările familiale şi cele profesionale. Încercaţi să ţineţi separate afacerile şi prietenia, chiar şi în cazul prietenilor vechi.