Cum se dezvoltă maladia Alzheimer
În perioada sa de activitate la clinica de psihiatrie a Universităţii din München, mai exact în anul 1906, psihiatrul şi neuropatologul german Alois Alzheimer (1864-1915) a observat în creierul unei paciente decedate, ce suferise de demenţă în ultimii ani ai vieţii, modificările morfologice caracteristice acestei patologii neurodegenerative care, de atunci şi până astăzi, poartă numele descoperitorului ei. El a constatat că la terminaţiile neuronilor se produc acumulări de beta-amiloid, o substanţă proteică, din care se constituie plăci insolubile în spaţiul dintre neuroni. Iar în interiorul celulelor nervoase se formează fascicule de fibre dintr-o altă proteină, numită tau. Chiar dacă apariţia şi efectele lor degenerative n-au fost încă cercetate exhaustiv, un lucru se ştie sigur: modificările amintite blochează transmiterea influxului nervos între neuroni şi provoacă distrugerea lor masivă, ceea ce duce la o pierdere de masă cerebrală. Cele dintâi afectate de această atrofiere sunt hipocampul şi porţiunea frontală a cortexului cerebral, adică tocmai zonele responsabile pentru memorie, gândire, limbaj, orientare şi emoţii. Totuşi există şi persoane care, în ciuda prezenţei plăcilor amiloide, nu au simptome de declin cognitiv, trăiesc absolut normal şi ating vârste de 90-95 de ani, fără a dezvolta o demenţă. Cercetătorii presupun că riscul de apariţie a bolii ar putea fi diminuat, printre altele, de atitudinea pozitivă faţă de viaţă, de un echilibru psihic stabil, ca şi de tendinţa de instruire permanentă.
Forme de demenţă
Într-o bună zi, cineva face eforturi să-şi amintească numele unei cunoştinţe, dar se chinuie în zadar, căci nu izbuteşte. Apoi, nu mai ştie unde şi-a pus cheile de la maşină, cu o seară înainte. Şi stai, cum oare se chema filmul acela grozav, pe care l-a văzut în vara trecută? Să nu-ţi mai aduci aminte de asemenea lucruri este, oare, normal, sau ai făcut deja pasul dincolo de limită, intrând în domeniul a ceea ce ţine de patologic? Mulţi oameni sunt apăsaţi de astfel de griji. Deocamdată, specialiştii n-au puterea să-i elibereze de aceste temeri. Însă există ceva ce ne dă tuturor speranţă: fiecare dintre noi poate face mult pentru a-şi menţine în formă organul gândirii, pe o perioadă cât mai lungă.
La scară globală, demenţa afectează în prezent aproximativ 40 milioane de oameni, iar cifra se află în continuă creştere şi s-ar putea tripla până în 2050. Boala apare mai frecvent la femei, ele reprezentând 70% din cazuri. O explicaţie posibilă ar fi aceea că femeile beneficiază de o speranţă de viaţă mai îndelungată decât bărbaţii, iar vârsta înaintată se numără printre factorii de risc, alături de alţi câţiva, pe care îi vom enumera aici:
* zestrea genetică;
* hipertensiunea arterială, valorile crescute ale colesterolului şi trigliceridelor, fumatul - care, toate, pun în pericol sănătatea sistemului cardiovascular;
* nivelul ridicat al homocisteinei în sânge;
* contactul cu metalele uşoare, cum ar fi aluminiul, care s-a găsit în concentraţii mari la pacienţii cu Alzheimer (unii sunt de părere că ar fi o simplă coincidenţă, un punct de vedere susţinut mai ales de producătorii de spray-uri deodorante cu conţinut de aluminiu);
* traumatismele craniocerebrale grave, survenite în mod repetat;
* infecţii cu anumite bacterii (de exemplu, cele din genul chlamidia) şi viruşi.
Primul semn ce indică distrugerea neuronilor este slăbirea memoriei. Pe locul al doilea se găseşte demenţa vasculară, provocată de tulburările circulaţiei sangvine cerebrale. Simptomele ei sunt: lentoarea, gândirea înceţoşată şi labilitatea afectivă. Nu arareori se întâlnesc şi forme mixte. Cercetătorii din întreaga lume se străduiesc să dezvolte terapii şi medicamente capabile să lupte eficient cu o boală monstruoasă, care îi transformă până şi pe oamenii cei mai apropiaţi şi dragi nouă în nişte străini. În ultimele trei decenii au fost identificate peste 200 de substanţe active, din păcate, însă, deşi s-au făcut progrese considerabile, n-a fost realizată până acum o pilulă salvatoare, care să poată stopa demenţa.
Există, totuşi, motive de optimism
"Este important să ştim că acele două proteine cu acţiune distructivă asupra neuronilor, amiloid şi tau, încep să se depună în creier cu 10-20 de ani înainte de declanşarea maladiei Alzheimer. De aceea, pentru reuşita prevenţiei sau poate chiar a vindecării, este necesar să ne gândim la tratamente pe care să le utilizăm mai devreme de instalarea bolii", precizează specialiştii. Măsurile iniţiate ulterior, ca de pildă injectarea de anticorpi care să ajute la descompunerea şi eliminarea plăcilor de beta-amiloid, nu au dat deocamdată rezultatele scontate, respectiv nu s-a obţinut o îmbunătăţire a funcţiilor cognitive. Studiile clinice aflate acum în derulare încearcă să stabilească dacă, aplicate la pacienţii care se găsesc abia în stadiul incipient, acuzând numai uşoare tulburări de memorie, aceste terapii ar putea opri evoluţia maladiei Alzheimer. Alte proiecte ştiinţifice investighează posibilitatea de a împiedica moartea neuronilor prin tratarea fibrelor de proteină tau, la momentul oportun.
Cheia problemei - stilul de viaţă
Mişcarea înviorează şi mintea
Se cunoaşte de mult faptul că sportul poate micşora pericolul de declanşare a unei demenţe. Efortul fizic moderat are un efect benefic asupra riscurilor ce ameninţă sănătatea sistemului cardiovascular - care, la rândul lor, favorizează dezvoltarea maladiei Alzheimer, de pildă, o tensiune arterială ridicată. Pe lângă aceasta, antrenamentul fizic determină eliberarea de proteine cu acţiune pozitivă asupra creierului. Oamenii care au practicat neîntrerupt un sport de-a lungul vieţii şi, totodată, au avut mintea mereu activă, prezintă mai rar acele primejdioase plăci amiloide la nivelul creierului. Pe de altă parte, ei dispun de o capacitate cognitivă superioară. În prezent, numeroase studii cercetează efectele exerciţiului fizic susţinut, asociat cu un antrenament mental specific.
Studiul călugăriţelor
Un creier sănătos se poate dezvolta continuu, până la sfârşitul vieţii, formând noi neuroni şi mereu alte sinapse. Pentru aceasta, avem nevoie de stimuli exteriori, impresii, experienţe de viaţă, trăiri afective şi, în primul rând, de suficientă mişcare. Datorită arhitecturii flexibile a creierului nostru, suntem capabili să ne adaptăm neîncetat unor condiţii schimbate, să învăţăm lucruri noi, să fim creativi. Abilităţile sale de acomodare permit creierului să compenseze într-o anumită măsură consecinţele unui traumatism sau ale unui accident vascular cerebral, atunci când este stimulat corespunzător. Cercetătorii au fost uimiţi să descopere că această însuşire minunată, plasticitatea neuronală, poate fi activată şi la oamenii înaintaţi în vârstă. În cadrul unui studiu, un grup de seniori a practicat vreme de trei luni exerciţii de jonglerie. La sfârşitul experimentului, s-a constatat că, pe anumite porţiuni ale creierului lor avusese loc un proces de dezvoltare.
"Bineînţeles că uzura provocată de îmbătrânire îşi urmează cursul - însă, graţie forţei de regenerare a creierului, noi putem opune acestei evoluţii fireşti crearea de noi sinapse. Cu condiţia să ne menţinem o stare psihică bună. O creştere mai intensă a terminaţiilor la celulele nervoase din creier se observă, în special, atunci când avem ceea ce psihologii numesc un sentiment de coerenţă, aceasta însemnând un echilibru interior robust şi o încredere profundă în faptul că evenimentele din viaţa noastră se succed în aşa fel, încât ele ne vor dezvălui, în ultimă instanţă, o logică a înlănţuirii lor şi un sens al înseşi existenţei noastre", spun oamenii de ştiinţă. Teoria enunţată de ei este pe deplin confirmată de celebrul "studiu al călugăriţelor" ("nun study"), realizat de prof. David A. Snowdon de la Universitatea din Kentucky (SUA). El a urmărit pe parcursul unui deceniu şi jumătate, starea mentală a unui număr de 678 de călugăriţe de la School Sisters of Notre Dame, cu vârste cuprinse între 76 şi 106 ani. Femeile îşi duceau viaţa în condiţii aproape identice: cumpătate în toate privinţele, cu un program zilnic de rugăciune, îndeplinind munci asemănătoare. 85% dintre ele, unele chiar trecute de 90 de ani, activau ca profesoare. După decesul călugăriţelor, echipa de cercetători condusă de Snowdon a primit permisiunea să le examineze creierele. Spre surprinderea lor, specialiştii au găsit acumulări consistente de beta-amiloid la o treime dintre bătrânele care se păstraseră până la sfârşitul vieţii într-o formă fizică şi mentală excelentă. Iată şi explicaţia oferită de ei: "Sentimentul puternic de sens al vieţii şi faptul că trăiau într-un mediu calm, lipsit de conflicte, au permis creierului acestor femei să deruleze procese de autovindecare, ce au compensat progresia fenomenelor degenerative prin formarea de neuroni şi sinapse noi."
Dăruirea - cel mai bun medicament dintre toate
La rândul ei, şi bucuria ajută micile noastre celule cenuşii să nu lâncezească. Dragul pentru ceea ce facem. Studiile atestă că o stare psihică pozitivă şi viziunea optimistă asupra vieţii pot micşora riscul de a dezvolta o formă de demenţă. Tot ce facem cu dăruire reprezintă o infuzie de vitalitate pentru neuroni. Aşadar, este esenţial să nu ne pierdem nici un moment bucuria de a descoperi şi învăţa lucruri noi. Un alt factor stimulativ pentru celulele nervoase ale creierului este comunicarea permanentă cu oamenii din jur. "Riscul de apariţie a simptomelor maladiei Alzheimer se reduce cu 12% dacă ne întreţinem activ contactele sociale. Tot ce întreprindem împreună cu alţii antrenează creierul, deoarece ne determină să reacţionăm şi să ne adaptăm la oamenii şi situaţiile cu care avem de-a face", afirmă neurologii.
Metode de diagnosticare precoce a bolii
Ca orice altă afecţiune, şi demenţa poate fi combătută cu atât mai eficient, cu cât este depistată mai curând. De aceea, specialiştii din diverse ţări ale lumii se străduiesc, în momentul de faţă, să îmbunătăţească metodele de diagnosticare precoce a acestei patologii. Procedeele ce ţin de imagistica medicală, ca de exemplu tomografia cu emisie de pozitroni sau examinarea lichidului cefalorahidian din canalul spinal, sunt complicate şi costisitoare. Actualmente se află în curs câteva studii, ai căror autori încearcă să verifice posibilitatea de a implementa variante de testare mai simple, totuşi cu rezultate suficient de precise. Una dintre ele ar fi o analiză de laborator care să evidenţieze prezenţa în sânge a proteinelor caracteristice maladiei Alzheimer. O alta ar consta într-un test digital de memorie, util în vederea evaluării aptitudinilor cognitive. "Nimeni nu are motive să se teamă de asemenea teste. Chiar dacă rezultatul va indica un risc de Alzheimer, aceasta nu înseamnă automat că persoana în cauză îşi va pierde memoria în câteva luni sau un an. Dimpotrivă, mai poate avea la dispoziţie încă două decenii de viaţă normală, timp în care beneficiază de posibilitatea de a acţiona, luând măsuri de contracarare a bolii. Aceasta este o şansă reală, ce nu trebuie ratată".
Mâncaţi sănătos şi fiţi activi!
Mişcare şi iar mişcare
Efecte deosebite produc sporturile de rezistenţă - joggingul şi mersul pe bicicletă, dar şi plimbările lungi, în pas alert: câte 30-40 de minute, de cel puţin trei sau patru ori pe săptămână. Cine doreşte (şi, eventual, s-a consultat în prealabil cu medicul său) poate creşte intensitatea efortului pentru 10-15 minute pe parcursul antrenamentului. Sportul are o acţiune stimulativă directă asupra creierului şi în acelaşi timp micşorează riscurile de boli cardiovasculare, ce favorizează apariţia demenţei.
Antrenament pentru creier
Exerciţiul mental ajută celulele cenuşii să se dezvolte, inclusiv la o vârstă înaintată. Plasticitatea neuronală se întreţine, de pildă, prin învăţarea unei limbi străine, prin lecturi, jocuri de puzzle şi rezolvarea de integrame. În cazul în care aveţi alte preferinţe, puteţi obţine acelaşi rezultat dansând sau cântând la un instrument.
Un meniu dietetic
Cele mai indicate sunt alimentaţia mediteraneană (cu multe legume şi peşte), ca şi alternativa ei vegetariană (recomandată în special pentru scăderea tensiunii arteriale). Eficienţa lor a fost verificată cu prilejul unui studiu realizat în SUA, la care au participat 960 de femei şi bărbaţi, vârsta medie fiind de 81 de ani. La final, cercetătorii au constatat că mâncarea sănătoasă micşorase cu 53% riscul îmbolnăvirii de Alzheimer. O reducere de 35% înregistraseră chiar şi acei subiecţi care urmaseră mai puţin strict principiile dietei.
Somn profund
Odihna nocturnă suficientă şi de calitate corespunzătoare este importantă, deoarece ea consolidează memoria şi, totodată, permite curăţarea creierului de produşii reziduali, printre care se numără şi amiloidul. Cercetătorii au descoperit că, în condiţiile unui somn nesatisfăcător, depunerile de amiloid sporesc rapid.
Contacte sociale
Este un fapt dovedit: oamenii sociabili au un creier mai viguros. Cineva care comunică permanent cu cei din jur, participă la jocuri, face drumeţii în grup, se angajează în acţiuni de voluntariat are mai multă încredere în sine, nu se teme de primejdiile ce l-ar ameninţa în viitor, iar echilibrul său psihic îi asigură o sănătate mai bună. Ceea ce întreprindem împreună cu alţii ne face mai multă plăcere şi devine pentru noi o sursă de inspiraţie. De reţinut însă că nu numai relaxarea este prielnică neuronilor ci, în egală măsură, şi eforturile depuse pentru îndeplinirea unei sarcini sau pentru atingerea unui scop.
Atenţie la ţigări şi alcool
Statisticile medicale ne arată că fumătorii se îmbolnăvesc de două ori mai des decât nefumătorii. Şi consumul exagerat de alcool favorizează demenţa, ducând la o diminuare mai timpurie a aptitudinilor cognitive.
Controlaţi-vă periodic sănătatea
Printre principalii factori de risc ai demenţei se regăsesc surplusul de greutate corporală, hipertensiunea şi nivelul crescut al glicemiei. Ţinând sub control aceste valori, contribuiţi substanţial la păstrarea creierului dvs. în formă maximă.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
