Braşovul a găzduit, în perioada 7-9 aprilie, întâlnirea oficială a Directorilor de Biodiversitate din Ministerele Mediului ale ţărilor membre ale Uniunii Europene. Evenimentul (parte a acţiunilor din cadrul Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene exercitate de România) s-a bucurat de prezenţa a 43 de delegaţi străini, membri ai Comisiei Europene şi reprezentanţi ai Ministerelor Mediului din ţările UE, dar şi din ţările care vor să adere, precum Serbia şi Bosnia-Herţegovina. Pe lângă discuţiile de lucru, Guvernul Dăncilă le-a pregătit înalţilor oaspeţi o frumoasă drumeţie în Parcul Naţional Piatra Craiului, prilej să se laude cu grija pentru natura din ţara noastră. Ce nu s-a gândit Guvernul Dăncilă e că, în acelaşi hotel din Braşov în care avea loc întâlnirea internaţională, reprezentaţii organizaţiilor neguvernamentale de mediu din România făceau pregătiri pentru a le arăta şefilor de mediu din Uniunea Europeană starea reală, dezastruoasă, a pădurilor din ţara noastră. În locul traseului sălbatic, dinadins ales de oficialii români, activiştii de la Agent Green pregătiseră colaje de zeci de minute cu filmări înfricoşătoare, care înfăţişau păduri tăiate la zero, cu binecuvântarea Guvernului Dăncilă. În timp ce reprezentanţii României mint la Bruxelles că totul e bine şi frumos în privinţa mediului, tăierile de pădure se fac "la liber", aşa cum vedem cu groază şi noi, reporterii "Formulei AS", în deplasările noastre pe drumuri de munte!
Am vorbit cu organizatorul principal al protestului de la Braşov, Gabriel Păun, de la "Agent Green", iar informaţiile primite de la el sunt de-a dreptul îngrijorătoare!
"Am fost scoşi din hotel şi Conferinţa de presă a avut loc afară"
- Alături de colegii de la "Agent Green" şi "EcoNatur", aţi organizat un protest cu ocazia prezenţei la Braşov a responsabililor pe mediu din toate ţările UE. Care a fost mesajul vostru?
- De fapt, noi aveam în plan o conferinţă de presă la Braşov, nu un protest. Ştiam că acei directori se vor întâlni acolo şi ne-am rezervat şi noi o sală de conferinţe în acel hotel. Intenţia era să îi invităm în pauzele lor de cafea să vină şi să vadă şi o altă perspectivă decât cea a guvernului României, care spune mereu că situaţia pădurilor din România este în regulă, când, de fapt, tăierile sunt total scăpate de sub control, iar ariile naturale protejate sunt rase sistematic şi abuziv prin aprobări guvernamentale. Pregătiserăm acolo o compilaţie video, din mai multe arii protejate din toată ţara, cu traducere în limba engleză, ca să înţeleagă toată lumea. Aveam pregătită şi o transmisie în direct din aria protejată cea mai apropiată, din Munţii Făgăraş, unde zona Iezer-Păpuşa - peste 400 de hectare! - a fost complet rasă de pe faţa pământului. Brusc, hotelul ne-a anunţat că ne rambursează banii plătiţi şi că nu mai putem face evenimentul acolo. A fost foarte neplăcut pentru noi, dar nu ne-am dat bătuţi. Nu avea niciun rost să mergem în altă parte, dacă invitaţii străini erau acolo. Aşa că am improvizat atunci un protest, am adus un ecran mare, pe care l-am pus la intrarea hotelului, să vadă participanţii filmările de care vorbeam. Până la urmă, au ieşit câţiva invitaţi să vadă filmul, iar conferinţa de presă a avut loc afară, nu înăuntru. Mesajul a fost acesta: paharul s-a umplut, am epuizat orice căi formale, diplomatice, cu statul român, şi mergem la judecată pe mai multe paliere.
"Pădurile seculare din România sunt distruse planificat"
- Ce acţiuni aveţi în vedere? Cât de departe sunteţi hotărâţi să mergeţi?
- Comisia Europeană e una dintre căi, Convenţia de la Aarhus e cealaltă. Am ales câteva situri Natura 2000 din România, emblematice, aflate în diferite părţi ale ţării, pentru a face o plângere prin care să arătăm că pădurile seculare sunt distruse planificat, nu e vorba de simple accidente. Ca să putem demonstra asta, avem nevoie de acces la planul de management al rezervaţiei naturale respective, să vedem ce măsuri de conservare sunt acolo, şi la amenajamentele silvice, la inventarul a ce e acolo. Ei bine, suntem singura ţară din UE care ţine aceste documente la secret! Trebuie să ne judecăm pentru fiecare amenajament silvic în parte. De doi ani ne tot judecăm! Avem peste 40 de procese începute cu Ocoalele Silvice private şi de stat, inclusiv cu Romsilva, cu Ministerul Mediului şi cu Ministerul Pădurilor, pe unele le pierdem, pe altele le câştigăm, căci, ştim bine, justiţia nu e consecventă în România. Dar, chiar şi acolo unde am pierdut, argumentul că aceste informaţii sunt secrete este atât de prost formulat, încât, din discuţiile pe care le-am avut cu Comitetul de aplicare al Convenţiei de la Aarhus, ni s-a spus că avem un caz foarte solid şi că e un caz care va face România de ruşine în lumea întreagă. Pe scurt, vom merge cu plângeri la Comisia Europeană atunci când vom avea acces la informaţii şi vom putea demonstra că s-a tăiat deliberat. Chiar săptămâna asta vom face plângere către Comitetul Convenţiei de la Aarhus, pe care România a semnat-o în 2001. Convenţia garantează accesul publicului la informaţia despre mediu, lucru pe care România l-a încălcat flagrant. Va fi un precedent care va putea folosi şi altor organizaţii de mediu, dar şi presei, care se confruntă şi ea cu blocarea accesului la informaţia de mediu.
Am mai descoperit ceva lucrând la plângerea către Comisia Europeană: niciun amenajament silvic nu a fost supus unei Evaluări Strategice de Mediu, obligatorie în UE, înainte de a aproba un amenajament silvic într-o arie protejată. România nu a făcut asta, ceea ce înseamnă penalizări directe. În momentul în care depunem plângerea, Comisia Europeană poate acţiona. Iar asta se va întâmpla foarte repede: e albă sau neagră, ai făcut sau n-ai făcut? Ne aşteptăm la o intervenţie chiar pe durata Preşedinţiei UE, care este deţinută de România. Nu s-a mai întâmplat niciodată ca un stat care are preşedinţia UE să fie tras la răspundere chiar în timpul mandatului său, dar aici se va ajunge!
"În doi ani, PSD-iştii au distrus tot ce au făcut bun tehnocraţii în domeniul forestier"
- În timpul guvernului Dacian Cioloş, situaţia tăierilor de pădure părea să se fi stabilizat. Ce s-a întâmplat între timp? În ce fel s-a degradat situaţia?
- Avem, în ultimii 10 ani, un Inventar Forestier Naţional. Există un departament sub Ministerul Apelor şi Pădurilor, cu buget propriu, care, folosind o metodologie acceptată internaţional, stabileşte câtă pădure are România, cu cât creşte şi cu cât scade de-a lungul anilor. Ciclul 1 de evaluare a inclus anii 2008-2013, iar de aici a rezultat scandalul din 2014, când s-a întrunit Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi s-a decis că pădurea a devenit problemă de siguranţă naţională şi când s-a stabilit că oamenii pot suna la 112 nu doar pentru Salvare, Ambulanţă şi Pompieri, ci şi pentru păduri. Tot prin acel nou cod silvic s-a blocat accesul unei companii sau unui grup de companii la mai mult de 30% din lemnul ţării. Asta, pentru că la ora aceea se tăiau legal 19 milioane de metri cubi de pădure, iar ilegal încă 8,8 milioane de metri cubi. A ieşit, în toamna trecută, Inventarul Forestier Naţional 2014-2018, care conţine un an de conducere tehnocrată (Cioloş) şi trei ani de PSD. Pe aceeaşi metodologie, volumul de tăieri legale a rămas la fel, 19 milioane de metri cubi. Dar cifrele pe lemnul tăiat ilegal au fost atât de urâte, încât au tergiversat publicarea lui. Noi am intrat în posesia unei informaţii scurse din sistem, venită din trei surse, care spune că tăierile ilegale au crescut de la 8,8 la 20,6 milioane de metri cubi, deci le-au depăşit pe cele legale! Am făcut presiuni publice să fie publicat noul Inventar Forestier Naţional. A fost publicat, dar fără informaţia privind tăierile ilegale! I-am trimis o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis ca să ceară reunirea CSAT-ului în această problemă. E foarte gravă tăinuirea tăierilor ilegale. De ce acum 5 ani au publicat volumul tăierilor ilegale, iar acum nu? Asta e situaţia în care suntem. Nu doar că s-a înrăutăţit, dar am ajuns la dimensiuni apocaliptice. În doi ani, PSD-iştii au distrus tot ce au făcut bun tehnocraţii în domeniul forestier. În prezent, cel puţin jumătate din lemnul ţării trece prin depozite care funcţionează ca nişte maşini de spălat lemnul ilegal. Se taie 20 de milioane de metri cubi de lemn, ilegal, în fiecare an! Vă daţi seama că nu e un caz izolat, nu e o mafie de judeţ, e ceva la nivel de ţară!