Cunoaşteţi faptul că Schitul Românesc Prodromu din Muntele Athos are o vechime de peste 150 de ani, fiind populat, dintru începuturi, de monahi români. Datorită parcursului istoric şi al vremurilor, Schitul a deţinut perioade înfloritoare cât şi mai puţin înfloritoare, în care nu întotdeauna s-au putut acoperi nevoile acestuia. Sub acest aspect, Schitul a ajuns într-o degradare accentuată. Cu toate eforturile susţinute de contribuabilii binevoitori, în anii care au trecut şi cei actuali, nu se pot acoperi costurile unor lucrări începute şi nefinalizate, care includ materiale, mână de lucru, expertiză şi tot ceea ce presupune un şantier. În acest context, nu putem afirma ce lucrare e mai importantă, căci toate se ţin una de alta, iar Schitul funcţionează neîntrerupt, atât la primirea închinătorilor, cât şi a slujbelor bisericeşti.
Făcând această introducere, sunt nevoit a face un apel de suflet, pe care să îl transmiteţi către cititorii revistei dvs., credincioşi sau binevoitori, ce ar dori să ajute prin donaţie această oază românească din Sfântul Munte Athos, care trebuie să dăinuie şi pentru generaţiile ce vor veni după noi; rugându-ne în dulcele nostru grai românesc, având nădejdi mântuitoare în pacea şi binecuvântarea Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria.
Ca punct de legătură la apelul nostru, lăsăm următoarele contacte pentru a fi publicate în revistă: adresa de e-mail: prodromu.secretariat@yahoo. com, sau la următoarele numere de telefon: 0030.23770.23788, 0040.786785966.
Vă mulţumim pentru bunăvoinţa dumneavoastră, rugând pe Bunul Dumnezeu să dăruiască sănătate, pace sufletească şi nădejdi mântuitoare tuturor angajaţilor pe care îi aveţi cât şi cititorilor revistei.
Stareţ,
Arhim. ATANASIE PRODROMITUL dimpreună cu fraţii mei cei întru Hristos
Conturi deschise la:
- CEC Bank Bucureşti Lipscani, RO 21CECEB31530RON3182071 - Cont în LEI. Titular: Schitul Românesc Prodromu
- Piraeus Bank, Filiala KAREIA, SWIFT-BIC:PIRBGRAA, Cont în EURO - 6439-030020-361, IBAN: GR25 0171 4390 0064 3903 0020 361. Titularul contului este: Schitul Românesc Prodromu.