Extrem de trist şi sensibil
- Alex, de curând ai avut premiera spectacolului "Martiri", pe un text de Marius von Mayenburg, montat la Teatrul Mic, de Vlad Massaci. Joci rolul principal într-un spectacol dramatic, tocmai tu, un cunoscut actor de comedie. Cum ai ajuns să joci acest rol?
- Eu cred că rolurile te aleg pe tine, nu invers. Şi dacă eu până acum am jucat mai mult roluri comice, iată că am fost pus faţă în faţă cu acest text, dramatic de la început până la final, cu foarte mici accente comice, cât să mai detensioneze atmosfera, şi m-am bucurat nespus de mult să joc în zona asta, pentru că eu, ca structură, sunt un om extrem de trist.
- Serios?
- Da, sunt extrem de trist, de sensibil, mă afectează enorm lucrurile care se întâmplă în jurul meu şi cred că pentru mine comedia a fost un refugiu în care să mă ascund de relele vieţii.
- Acum joci dramă. Despre ce este vorba în textul lui Marius von Mayenburg?
- E un text care vorbeşte mult despre credinţa autentică versus fanatism, despre singurătate şi despre oameni deraiaţi de la calea lor.
- Cum ţi se pare că a ieşit spectacolul?
- Decizia le aparţine spectatorilor în primul rând şi, sigur, şi criticilor, care îşi dau şi ei cu părerea. Cu noi, actorii, se întâmplă un lucru rar: simţim nevoia să protejăm acest spectacol, ne este drag. Avem grijă de el şi îl jucăm cu mare seriozitate, dar şi cu bucurie.
"Un rău necurăţat la timp ajunge să nu mai poată fi oprit"
- Cum te-ai apropiat de personaj?
- Mi-am schimbat, în primul rând, înfăţişarea. Mi-am cumpărat vopsea de păr, m-am vopsit acasă, am încercat să mă fac blond, dar nu mi-a ieşit, că sunt prea brunet, şi după aia am găsit o maşină de tuns şi mi-am tuns perciunii într-un fel compulsiv, nu m-am aranjat frumos, dimpotrivă, gândindu-mă că tot ce face acest băiat de liceu e un strigăt de ajutor, ce vrea el, de fapt, e atenţie. Şi după aia am lucrat la felul în care interpretează el Biblia. Pentru că e un băiat care se refugiază în Biblie. El, de fapt, se întoarce la religie, căutând un Părinte pentru că tatăl fizic dispăruse din viaţa lui, îşi părăsise soţia şi copilul, iar el este cumva în căutarea tatălui. Dând la o parte toate straturile acestui personaj, ajungi la un copil foarte singur şi care nu vrea decât să fie iubit.
- E primul rol în care pot să dovedesc că ştiu să fac şi altceva decât comedie. Lumea m-a etichetat deja: "A, ăsta e ăla pe care l-am văzut la «Mondenii», e un tip amuzant. E actor de comedie." Dar un actor poartă toate semnele acestei lumi. Nu putem pune oamenii în sertăraşe de unde să îi scoatem când ne convine. De aceea mă bucur că pot juca acest rol atât de complex, căci, ca orice om, am şi eu toate bunele şi relele lumii în mine şi nu sunt doar un tip funny şi atât.
"Este al patrulea an în care am fost gazda «Gopo»"
"Visul unei nopţi de vară" la Teatrul Excelsior
- Zilele trecute s-a consumat o nouă ediţie a "Premiilor Gopo", care recompensează realizările cinematografiei româneşti, unde tu eşti un prezentator cu tradiţie...
- Da, a fost al patrulea an în care am fost gazda "Gopo". Mai mult decât un simplu prezentator, eu scriu scenariul galei, eu fac filmuleţele, Tudor Giurgiu, producătorul evenimentului, mi-a dat control asupra "Galei Gopo". E o jucărie drăguţă.
- Lumea te ştie ca pe un imitator de geniu al marilor actori. Cum a început joaca asta a ta de-a imitatul?
- Când a plecat Mihai Bendeac de la "Mondenii", a rămas un gol imens, evident. Şi regizorul de atunci a vrut să umple acest gol cu mai mulţi actori. Că na, îţi trebuie mai mulţi actori să îl umpli pe Bendeac. Şi printre ei m-am numărat şi eu.
- Ţi-a plăcut teatrul de mic?
- Nu am avut nici cea mai mică legătură în copilărie cu teatrul. Niciodată! De la 7 până la 18 ani am fost sportiv de performanţă. Am fost atlet de decatlon. Am primit medalii naţionale. Am fost chiar un atlet bun. Dar pe la 18 ani, m-am accidentat. Oricum, nu doream să dau la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi m-am gândit că mi-ar plăcea să fac film. Dar nu ştiu de ce. Ţin minte că tot ieşeau unul după altul filme cu comunismul, iar eu voiam să fac o poveste simplă, de iubire, la care să meargă lumea. Şi am dat la regie de film, la Hyperion, unde am intrat. Am stat două-trei luni la regie de film, m-am îndrăgostit de o fată studentă la Actorie şi m-am mutat la clasa ei. Fata a dispărut din viaţa mea, dar actoria a rămas. Şi după ce am terminat la Hyperion, pentru că îmi plăcuse să fiu student, m-am dus şi la UNATC, unde m-am înscris la regie de teatru. Şi cum şi acolo m-am îndrăgostit, de data asta de o generaţie întreagă de actori, după trei ani de regie, pentru că am vrut să fiu coleg cu ei, am făcut master de actorie.
- Acum te manifeşti şi ca actor, şi ca regizor?
- Da, dar dacă în ceea ce priveşte actoria lucrurile sunt 80% gata făcute dacă înveţi bine textul, la regie, îţi trebuie multe calităţi de lobbyist. Să fii insistent, drăguţ, să baţi la uşi, să zâmbeşti la critici, la directori, "Ce mai faceţi? Cum vă mai simţiţi?", iar eu sunt mult prea slobod la gură şi deloc ipocrit, dacă nu îmi place de cineva se vede instant, aşa că nu prea am regizat. Am făcut două spectacole cu prieteni dragi, la Teatrul Godot, două comedii, şi un spectacol foarte serios, aşa cum sunt eu, de fapt, la Unteatru, "Frig", de Lars Noren. Apoi am fost invitat la Teatrul din Suceava, unde am pus în scenă "Zadarnicele chinuri ale dragostei" de Shakespeare, şi am revenit la o stare jucăuşă. La Suceava fost primul meu contact ca regizor cu un teatru de stat, unde am fost şi plătit, căci în spaţiul independent nu ai pretenţii din astea. Dar, de doi ani, nu am mai pus nimic în scenă. Joc în continuare la Teatrul Mic, unde sunt angajat, şi la Teatrul de Comedie.
"Să imiţi pe cineva nu este băşcălie"
Spectacolul "Martiri" la Teatrul Mic
- Da. Pe când prezentam "Gala Tânărului Actor", la Costineşti, regizorul Radu Jude a fost în juriu. El are un respect deosebit pentru cei ce fac imitaţie. (Aici trebuie să fac o paranteză şi să spun că imitaţia nu e o băşcălie, este şi ea tot o formă de respect). Radu Jude a fost fascinat de uşurinţa mea de a imita pe oricine şi mi-a propus un rol mic în filmul "Inimi cicatrizate", unde am şi apărut într-o scenă dementă, în care îl imit pe Adolf Hitler. Pe când filmam, mi-a spus că are în plan un alt film şi că mă va căuta după ce face rost de bani de producţie. După doi ani, a revenit cu propunerea şi am jucat în filmul lui, "Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari".
- Au existat şi "victime" ale imitaţiilor tale?
- Da, da, adeseori. Bine, îţi trebuie mult umor şi autoironie să te vezi imitat, pentru că imitaţia îţi loveşte un pic în statut. Dar, din fericire, "clienţii" mei, ca să le zic aşa, au mult umor şi multă relaxare. I-am imitat, cu ei în sală, şi pe domnul Caramitru, şi pe Victor Rebengiuc, care se tăvălea de râs, şi pe Radu Afrim... Nu am avut conflicte cu nimeni. Sunt, cum zice domnul Dragnea despre doamna Viorica Dăncilă: "o fire neconflictuală".
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
