Extrem de trist și sensibil
- Alex, de curând ai avut premiera spectacolului "Martiri", pe un text de Marius von Mayenburg, montat la Teatrul Mic, de Vlad Massaci. Joci rolul principal într-un spectacol dramatic, tocmai tu, un cunoscut actor de comedie. Cum ai ajuns să joci acest rol?
- Eu cred că rolurile te aleg pe tine, nu invers. Și dacă eu până acum am jucat mai mult roluri comice, iată că am fost pus față în față cu acest text, dramatic de la început până la final, cu foarte mici accente comice, cât să mai detensioneze atmosfera, și m-am bucurat nespus de mult să joc în zona asta, pentru că eu, ca structură, sunt un om extrem de trist.
- Serios?
- Da, sunt extrem de trist, de sensibil, mă afectează enorm lucrurile care se întâmplă în jurul meu și cred că pentru mine comedia a fost un refugiu în care să mă ascund de relele vieții.
- Acum joci dramă. Despre ce este vorba în textul lui Marius von Mayenburg?
- E un text care vorbește mult despre credința autentică versus fanatism, despre singurătate și despre oameni deraiați de la calea lor.
- Cum ți se pare că a ieșit spectacolul?
- Decizia le aparține spectatorilor în primul rând și, sigur, și criticilor, care își dau și ei cu părerea. Cu noi, actorii, se întâmplă un lucru rar: simțim nevoia să protejăm acest spectacol, ne este drag. Avem grijă de el și îl jucăm cu mare seriozitate, dar și cu bucurie.
"Un rău necurățat la timp ajunge să nu mai poată fi oprit"
- Cum te-ai apropiat de personaj?
- Mi-am schimbat, în primul rând, înfățișarea. Mi-am cumpărat vopsea de păr, m-am vopsit acasă, am încercat să mă fac blond, dar nu mi-a ieșit, că sunt prea brunet, și după aia am găsit o mașină de tuns și mi-am tuns perciunii într-un fel compulsiv, nu m-am aranjat frumos, dimpotrivă, gândindu-mă că tot ce face acest băiat de liceu e un strigăt de ajutor, ce vrea el, de fapt, e atenție. Și după aia am lucrat la felul în care interpretează el Biblia. Pentru că e un băiat care se refugiază în Biblie. El, de fapt, se întoarce la religie, căutând un Părinte pentru că tatăl fizic dispăruse din viața lui, își părăsise soția și copilul, iar el este cumva în căutarea tatălui. Dând la o parte toate straturile acestui personaj, ajungi la un copil foarte singur și care nu vrea decât să fie iubit.
- Pentru tine acesta a fost primul rol de dramă?
- E primul rol în care pot să dovedesc că știu să fac și altceva decât comedie. Lumea m-a etichetat deja: "A, ăsta e ăla pe care l-am văzut la «Mondenii», e un tip amuzant. E actor de comedie." Dar un actor poartă toate semnele acestei lumi. Nu putem pune oamenii în sertărașe de unde să îi scoatem când ne convine. De aceea mă bucur că pot juca acest rol atât de complex, căci, ca orice om, am și eu toate bunele și relele lumii în mine și nu sunt doar un tip funny și atât.
"Este al patrulea an în care am fost gazda «Gopo»"
- Zilele trecute s-a consumat o nouă ediție a "Premiilor Gopo", care recompensează realizările cinematografiei românești, unde tu ești un prezentator cu tradiție...
- Da, a fost al patrulea an în care am fost gazda "Gopo". Mai mult decât un simplu prezentator, eu scriu scenariul galei, eu fac filmulețele, Tudor Giurgiu, producătorul evenimentului, mi-a dat control asupra "Galei Gopo". E o jucărie drăguță.
- Lumea te știe ca pe un imitator de geniu al marilor actori. Cum a început joaca asta a ta de-a imitatul?
- Când a plecat Mihai Bendeac de la "Mondenii", a rămas un gol imens, evident. Și regizorul de atunci a vrut să umple acest gol cu mai mulți actori. Că na, îți trebuie mai mulți actori să îl umpli pe Bendeac. Și printre ei m-am numărat și eu.
- Ți-a plăcut teatrul de mic?
- Nu am avut nici cea mai mică legătură în copilărie cu teatrul. Niciodată! De la 7 până la 18 ani am fost sportiv de performanță. Am fost atlet de decatlon. Am primit medalii naționale. Am fost chiar un atlet bun. Dar pe la 18 ani, m-am accidentat. Oricum, nu doream să dau la Facultatea de Educație Fizică și Sport și m-am gândit că mi-ar plăcea să fac film. Dar nu știu de ce. Țin minte că tot ieșeau unul după altul filme cu comunismul, iar eu voiam să fac o poveste simplă, de iubire, la care să meargă lumea. Și am dat la regie de film, la Hyperion, unde am intrat. Am stat două-trei luni la regie de film, m-am îndrăgostit de o fată studentă la Actorie și m-am mutat la clasa ei. Fata a dispărut din viața mea, dar actoria a rămas. Și după ce am terminat la Hyperion, pentru că îmi plăcuse să fiu student, m-am dus și la UNATC, unde m-am înscris la regie de teatru. Și cum și acolo m-am îndrăgostit, de data asta de o generație întreagă de actori, după trei ani de regie, pentru că am vrut să fiu coleg cu ei, am făcut master de actorie.
- Acum te manifești și ca actor, și ca regizor?
- Da, dar dacă în ceea ce privește actoria lucrurile sunt 80% gata făcute dacă înveți bine textul, la regie, îți trebuie multe calități de lobbyist. Să fii insistent, drăguț, să bați la uși, să zâmbești la critici, la directori, "Ce mai faceți? Cum vă mai simțiți?", iar eu sunt mult prea slobod la gură și deloc ipocrit, dacă nu îmi place de cineva se vede instant, așa că nu prea am regizat. Am făcut două spectacole cu prieteni dragi, la Teatrul Godot, două comedii, și un spectacol foarte serios, așa cum sunt eu, de fapt, la Unteatru, "Frig", de Lars Noren. Apoi am fost invitat la Teatrul din Suceava, unde am pus în scenă "Zadarnicele chinuri ale dragostei" de Shakespeare, și am revenit la o stare jucăușă. La Suceava fost primul meu contact ca regizor cu un teatru de stat, unde am fost și plătit, căci în spațiul independent nu ai pretenții din astea. Dar, de doi ani, nu am mai pus nimic în scenă. Joc în continuare la Teatrul Mic, unde sunt angajat, și la Teatrul de Comedie.
"Să imiți pe cineva nu este bășcălie"
- Cinema ai făcut?
- Da. Pe când prezentam "Gala Tânărului Actor", la Costinești, regizorul Radu Jude a fost în juriu. El are un respect deosebit pentru cei ce fac imitație. (Aici trebuie să fac o paranteză și să spun că imitația nu e o bășcălie, este și ea tot o formă de respect). Radu Jude a fost fascinat de ușurința mea de a imita pe oricine și mi-a propus un rol mic în filmul "Inimi cicatrizate", unde am și apărut într-o scenă dementă, în care îl imit pe Adolf Hitler. Pe când filmam, mi-a spus că are în plan un alt film și că mă va căuta după ce face rost de bani de producție. După doi ani, a revenit cu propunerea și am jucat în filmul lui, "Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari".
- Au existat și "victime" ale imitațiilor tale?
- Da, da, adeseori. Bine, îți trebuie mult umor și autoironie să te vezi imitat, pentru că imitația îți lovește un pic în statut. Dar, din fericire, "clienții" mei, ca să le zic așa, au mult umor și multă relaxare. I-am imitat, cu ei în sală, și pe domnul Caramitru, și pe Victor Rebengiuc, care se tăvălea de râs, și pe Radu Afrim... Nu am avut conflicte cu nimeni. Sunt, cum zice domnul Dragnea despre doamna Viorica Dăncilă: "o fire neconflictuală".