Stephen Hawking
"Eu cred că Universul a fost creat spontan, din nimic"

Albert Einstein
"Forţa misterioasă care pune stelele în mişcare"

Subiectul credinţei sau necredinţei sale a stârnit atât de mult interes, încât o scrisoare din 1954, în care Einstein şi-a expus concepţiile despre Dumnezeu, a fost vândută anul trecut, în cadrul unei licitaţii, contra unei sume apropiate de trei milioane de dolari. Mai mult, el a fost abordat inclusiv pe Wikipedia (de limbă engleză), unde i-au fost dedicate mai multe pagini decât unor regi ori zei destul de importanţi. Şi slavă Domnului că s-a întâmplat aşa. Pentru că, altfel, poate că multă lume ar fi tras în mod simplist concluzia că Albert Einstein era ateu, uitând cu desăvârşire ce gândire nuanţată şi complexă avea marele fizician, pentru care nimic nu era alb sau negru ci... relativ.
Parcurgând toate aceste materiale, vedem că Einstein nu că nu credea în Dumnezeu, dar, umil, considera că mintea umană, pur şi simplu, nu poate înţelege natura Sa. Walter Isaacson, biograful marelui om de ştiinţă, nota, de altfel, că savantul era mai degrabă înclinat să denigreze ateii decât oamenii religioşi. "Ateii fanatici... sunt ca sclavii care continuă să simtă greutatea lanţurilor, pe care le-au înlăturat după o luptă grea. Sunt creaturi care - în duşmănia lor faţă de tradiţionalul «opium al popoarelor» - nu pot auzi muzica sferelor".
Una dintre cele mai frumoase declaraţii oferite de marele fizician cu privire la delicatul subiect privind divinitatea a fost dată în cadrul unui interviu, publicat în 1930, în cartea intitulată "Glimpses of the Great". Rugat să spună dacă se defineşte pe sine ca fiind un panteist - adică un adept al tezei conform căreia Dumnezeu este prezent în tot şi în toate, identificându-se cu Universul, Albert Einstein a dat o amplă şi superbă explicaţie, care sintetizează probabil cel mai bine perspectiva lui asupra divinităţii: "Întrebarea dvs. este cea mai dificilă din lume. Nu este o întrebare la care să răspund simplu, cu da sau nu. Eu nu sunt un ateu. Dar nu ştiu nici dacă mă pot defini ca panteist. Problema implicată este prea vastă pentru minţile noastre limitate. Pot răspunde printr-o parabolă? Mintea umană, indiferent la ce nivel ridicat este antrenată, nu poate înţelege universul. Ne aflăm în situaţia unui copil mic, care intră într-o bibliotecă uriaşă, ai cărei pereţi sunt acoperiţi până la tavan de cărţi scrise în multe limbi diferite. Copilul ştie că cineva trebuie să fi scris acele cărţi. Nu ştie însă cine sau cum. Nu înţelege limbile în care sunt ele scrise. Copilul observă că există în mod clar un tipar în modul în care sunt aranjate cărţile, o ordine misterioasă, pe care nu o înţelege, ci doar o bănuieşte vag. Asta, mi se pare mie, este atitudinea minţii umane, fie ea şi cea mai măreaţă şi mai cultă, faţă de Dumnezeu. Vedem un univers minunat ordonat, supunându-se anumitor legi, dar nu înţelegem decât vag aceste legi. Minţile noastre limitate nu pot cuprinde forţa misterioasă care pune constelaţiile în mişcare".
Nikola Tesla
"Mama m-a învăţat să caut toate adevărurile în Biblie"

Devenit adult, Nikola Tesla nu şi-a pierdut niciodată credinţa, care era una cât se poate de vibrantă, dar s-a îndepărtat de religie, creându-şi o viziune proprie asupra creaţiei şi a divinităţii, fapt ce i-a făcut pe unii să-l acuze, în decursul timpului, că ar fi fost ateu. Vorbind despre Creaţie, omul de ştiinţă afirma, de pildă, că "pentru mine, Universul este pur şi simplu o mare maşinărie, care nu s-a născut niciodată şi nu-şi va cunoaşte în veci sfârşitul". În ceea ce priveşte religia, Tesla spunea că aceasta "este o forţă ideală care tinde să elibereze fiinţa umană de legăturile materiale". Inventatorul nota însă în continuare: "Eu nu cred că materia şi energia sunt interşanjabile, la fel cum nu sunt nici trupul şi sufletul. În univers există o cantitate determinată de materie iar ea nu poate fi distrusă. Aşa cum privesc eu viaţa pe această planetă, nu există individualitate. Poate că sună ridicol, dar eu cred că fiecare persoană nu este decât un val care trece prin spaţiu, modificându-se permanent, de la un minut la altul, în timp ce călătoreşte şi care, în final, pur şi simplu, ajunge să se dizolve într-o bună zi".
Aşa cum reiese din declaraţiile acordate de Nikola Tesla în cadrul diverselor sale interviuri, spiritualitatea îmbrăţişată de el a fost una aparte. Dacă ne gândim la ce a urmat, mai ales în contextul apariţiei curentului New Age, am putea chiar spune că viziunea sa a fost una avangardistă, vizionară. "Darul puterii mentale vine de la Dumnezeu, Fiinţă Divină, şi dacă ne concentrăm minţile asupra acestui adevăr, intrăm în rezonanţă cu această mare putere", spunea inventatorul, cu mult înainte de popularizarea în Occident a unor asemenea idei. În acelaşi timp, Tesla nu a abandonat niciodată idealurile creştine ale păcii şi toleranţei, după cum atât de frumos reiese din citatul următor: "Pacea poate veni doar ca o consecinţă naturală a iluminării universale şi a fuzionării raselor, iar noi suntem încă departe de această realizare binecuvântată, pentru că, într-adevăr, sunt puţini cei care admit realitatea faptului că «Dumnezeu ne-a făcut după chipul şi asemănarea sa», caz în care toţi oamenii de pe pământ sunt la fel. De fapt, există o singură rasă, dar în mai multe culori. Hristos este o singură persoană şi, totuşi, este al tuturor oamenilor - şi atunci de ce unii oameni se cred mai buni decât alţii?".
Isaac Newton
"Dumnezeu guvernează toate câte sunt"

O succintă şi extrem de grăitoare descriere a lui Isaac Newton şi a contribuţiilor sale este redată în însuşi epitaful marelui cercetător britanic: "Aici se odihneşte Sir Isaac Newton, nobil care cu o raţiune aproape divină a demonstrat cel dintâi, cu făclia matematicii, mişcarea planetelor, căile cometelor şi fluxurile oceanelor. El a cercetat deosebirile razelor luminoase şi diferitele culori care apar în legătură cu acestea, ceea ce nu bănuia nimeni înaintea lui. Interpret sârguincios, înţelept şi corect al naturii, al antichităţii şi al Sfintei Scripturi, el a afirmat prin filozofia sa măreţia Dumnezeului atotputernic, iar prin caracterul său exprima simplitatea evanghelică. Să se bucure muritorii că a existat o asemenea podoabă a speciei umane".