Oamenii de ştiinţă faţă în faţă cu Dumnezeu

- Einstein, Hawking, Tesla şi Newton - cam astea sunt primele nume care ne vin în minte atunci când ne gândim la cele mai luminate minţi pe care ni le-a dăruit ştiinţa. Dar dacă aceşti mari oameni au reuşit să pătrundă o parte dintre tainele Universului, începând cu însăşi naşterea lui, au putut ei oare să-i înţeleagă mai bine şi Creatorul? Ce au crezut ei despre Dumnezeu? -

Stephen Hawking
"Eu cred că Universul a fost creat spontan, din nimic"

Considerat cel mai mare om de ştiinţă de la Albert Einstein încoace şi născut chiar în ziua în care se împlineau 300 de ani de la moartea unui alt geniu al ome­nirii, Galileo Galilei, astrofizicianul britanic Stephen Hawking şi-a câştigat celebritatea graţie studiilor privind găurile negre şi elabo­rării unui model mate­matic asupra originii şi evoluţiei Universului în expansiune, din mo­men­tul Big Bang-ului. Privit de mulţi drept cel mai inteligent om de pe Pământ, marele cosmolog, ţintuit de o teribilă boală, în scaunul cu rotile, a stârnit însă aprige con­troverse pentru modul în care a vorbit despre Dum­nezeu. Deşi la începutul carierei sale, Stephen Hawking declara că speră la descoperirea unei teorii complete, unificate, privind crearea Universului, pe motiv că "atunci vom şti cum gândeşte Dumne­zeu", el a sfârşit prin a-i nega acestuia existenţa. Explicaţiile pe această temă sunt prezentate pe larg în ultima lui carte, publicată în 2018, la câteva luni după moartea sa şi intitulată "Răspunsuri scurte la marile întrebări". "Eu cred că Universul a fost creat spontan, din nimic, în acord cu legile ştiinţei. (...) Dacă doriţi, puteţi spune că legile sunt opera lui Dumnezeu, dar asta reprezintă mai degrabă o definiţie a lui Dumnezeu, decât o dovadă a existen­ţei sale", a scris cosmologul. Stephen Hawking nu s-a lăsat convins nici măcar de ideea unui creator divin, care ar fi generat Big Bang-ul, iar apoi ar fi făcut un pas înapoi, mulţumindu-se să-şi contemple opera, fără a mai interveni asupra ei. În linii mari, explicaţia sa a fost următoarea: din moment ce înainte de Big Bang nu exista timp, era automat exclusă şi posibilitatea existenţei unui creator. Din simplul motiv că, în viziunea cercetătorului brita­nic, acesta n-ar fi putut exista nici el în afara tim­pului.

Albert Einstein
"Forţa misterioasă care pune stelele în mişcare"

Născut în 1879 într-o familie de evrei din Germania, Albert Einstein a fost fizicianul genial care a enunţat teoria relativităţii, dar şi vizionarul care a intuit aspecte incredibile ale Universului. El le-a permis prin munca sa cercetătorilor care i-au urmat să facă descoperiri măreţe, ce ne-au schimbat complet perspectiva asupra lu­mii, aceasta populându-se, par­că peste noapte, cu ciudăţenii care mai de care mai specta­cu­loase, precum materia întune­ca­tă, quasarii, găurile de vier­me şi stelele neutronice. Dar ce credea Einstein, considerat de mulţi drept cel mai inteligent om care a făcut vreodată umbră Pământului, despre Creatorul fenomenalului nostru Cosmos? Era el ateu, aşa cum spun gurile rele?
Subiectul credinţei sau ne­credinţei sale a stârnit atât de mult interes, încât o scrisoare din 1954, în care Einstein şi-a expus concepţiile despre Dum­nezeu, a fost vândută anul trecut, în cadrul unei licitaţii, contra unei sume apropiate de trei milioane de dolari. Mai mult, el a fost abordat inclusiv pe Wikipedia (de limbă engleză), unde i-au fost dedi­cate mai multe pagini decât unor regi ori zei destul de importanţi. Şi slavă Domnului că s-a întâmplat aşa. Pentru că, altfel, poate că multă lume ar fi tras în mod simplist concluzia că Albert Einstein era ateu, uitând cu desăvârşire ce gândire nuanţată şi complexă avea marele fizician, pentru care nimic nu era alb sau negru ci... relativ.
Parcurgând toate aceste materiale, vedem că Einstein nu că nu credea în Dumnezeu, dar, umil, con­sidera că mintea umană, pur şi simplu, nu poate înţelege natura Sa. Walter Isaacson, biograful ma­relui om de ştiinţă, nota, de altfel, că savantul era mai degrabă înclinat să denigreze ateii decât oame­nii religioşi. "Ateii fanatici... sunt ca sclavii care continuă să simtă greutatea lanţurilor, pe care le-au înlăturat după o luptă grea. Sunt creaturi care - în duşmănia lor faţă de tradiţionalul «opium al po­poarelor» - nu pot auzi muzica sferelor".
Una dintre cele mai frumoase declaraţii oferite de marele fizician cu privire la delicatul subiect privind divinitatea a fost dată în cadrul unui inter­viu, publicat în 1930, în cartea intitulată "Glimpses of the Great". Rugat să spună dacă se defineşte pe sine ca fiind un panteist - adică un adept al tezei con­form căreia Dumnezeu este prezent în tot şi în toate, identificându-se cu Universul, Albert Einstein a dat o amplă şi superbă explicaţie, care sintetizează probabil cel mai bine perspectiva lui asupra divinităţii: "Întrebarea dvs. este cea mai dificilă din lume. Nu este o întrebare la care să răs­pund simplu, cu da sau nu. Eu nu sunt un ateu. Dar nu ştiu nici dacă mă pot defini ca panteist. Pro­blema impli­cată este prea vastă pentru minţile noastre limitate. Pot răspunde printr-o parabolă? Min­tea umană, indiferent la ce nivel ridicat este antrenată, nu poate înţelege universul. Ne aflăm în situaţia unui copil mic, care intră într-o bibliotecă uriaşă, ai cărei pereţi sunt acoperiţi până la tavan de cărţi scrise în multe limbi dife­rite. Copilul ştie că cineva trebuie să fi scris acele cărţi. Nu ştie însă cine sau cum. Nu înţelege limbile în care sunt ele scrise. Copilul observă că există în mod clar un tipar în modul în care sunt aranjate cărţile, o ordine misterioasă, pe care nu o înţelege, ci doar o bănu­ieşte vag. Asta, mi se pare mie, este atitudinea min­ţii umane, fie ea şi cea mai măreaţă şi mai cultă, faţă de Dumnezeu. Vedem un univers minunat ordo­nat, supunându-se anumitor legi, dar nu înţelegem decât vag aceste legi. Minţile noastre limitate nu pot cuprinde forţa misterioasă care pune conste­la­ţiile în mişcare".

Nikola Tesla
"Mama m-a învăţat să caut toate adevărurile în Biblie"

Geniul de origine românească, Nikola Tesla, este considerat cel mai mare inventator din ultimele câteva sute de ani. Printre invenţiile sale cele mai cunoscute se numără bobina de inducţie pentru curenţi alternativi de înaltă frecvenţă, ar­cul electric şi siste­mele de transport al electricităţii către gospodării. Prolificul cercetător a făcut totodată descoperiri importante în do­me­nii precum cel al elec­tromagnetis­mu­lui sau al fizicii nu­cleare. Stabilit în cele din urmă în Ame­rica, Tesla are ascendenţă istro-ro­mână (vezi repor­tajul publicat în nr. 989/6-13 oct. 2011 din "Formula AS") şi că a cres­cut într-o familie creştin-ortodoxă, tatăl său fiind preot, un om despre care se spune că se remarca prin deosebita lui cultură. Legat de mama lui, o fe­meie foarte credincioasă, Tesla însuşi spunea că "M-a învăţat să caut toate adevărurile în Biblie".
Devenit adult, Nikola Tesla nu şi-a pierdut nicio­dată credinţa, care era una cât se poate de vibrantă, dar s-a îndepărtat de religie, creându-şi o viziune proprie asupra creaţiei şi a divinităţii, fapt ce i-a făcut pe unii să-l acuze, în decursul timpului, că ar fi fost ateu. Vorbind despre Creaţie, omul de ştiinţă afirma, de pildă, că "pentru mine, Universul este pur şi simplu o mare maşinărie, care nu s-a născut niciodată şi nu-şi va cunoaşte în veci sfârşitul". În ceea ce priveşte religia, Tesla spunea că aceasta "este o forţă ideală care tinde să elibereze fiinţa umană de legăturile materiale". Inventatorul nota însă în continuare: "Eu nu cred că materia şi ener­gia sunt interşanjabile, la fel cum nu sunt nici tru­pul şi sufletul. În univers există o cantitate determi­nată de materie iar ea nu poate fi distrusă. Aşa cum privesc eu viaţa pe această planetă, nu există indi­vidualitate. Poate că sună ridicol, dar eu cred că fie­care persoană nu este decât un val care trece prin spaţiu, modificându-se permanent, de la un mi­nut la altul, în timp ce călătoreşte şi care, în final, pur şi simplu, ajunge să se dizolve într-o bună zi".
Aşa cum reiese din declaraţiile acordate de Nikola Tesla în cadrul diverselor sale interviuri, spiritualitatea îmbrăţişată de el a fost una aparte. Dacă ne gândim la ce a urmat, mai ales în contextul apariţiei curentului New Age, am putea chiar spune că viziunea sa a fost una avangardistă, vizionară. "Darul puterii mentale vine de la Dumnezeu, Fiinţă Divină, şi dacă ne concentrăm minţile asupra aces­tui adevăr, intrăm în rezonanţă cu această mare putere", spunea inventatorul, cu mult înainte de popularizarea în Occident a unor asemenea idei. În acelaşi timp, Tesla nu a abandonat niciodată idea­lurile creştine ale păcii şi toleranţei, după cum atât de frumos reiese din citatul următor: "Pacea poate veni doar ca o consecinţă naturală a iluminării universale şi a fuzionării raselor, iar noi suntem încă departe de această realizare binecuvântată, pentru că, într-adevăr, sunt puţini cei care admit realitatea faptului că «Dumnezeu ne-a făcut după chipul şi asemănarea sa», caz în care toţi oamenii de pe pământ sunt la fel. De fapt, există o singură rasă, dar în mai multe culori. Hristos este o singură persoană şi, totuşi, este al tuturor oamenilor - şi atunci de ce unii oameni se cred mai buni decât alţii?".

Isaac Newton
"Dumnezeu guvernează toate câte sunt"

Dintre toţi oamenii de ştiinţă amintiţi în aceste rânduri, niciunul nu a fost mai vădit preocupat de natura divinităţii decât Sir Isaac Newton. Preşedinte al prestigioasei "Royal Society", vreme de peste două decenii, între 1703 şi 1727, el s-a făcut cu­noscut în decursul timpului atât ca fizician, cât şi ca alchimist, matematician, mistic, astronom şi teo­log. În lucrarea "Principiile matematice ale filozo­fiei naturale", din 1687, Newton a stabilit cele trei legi universale ale mişcării, a folosit pentru prima dată termenul latin gravitas (greutate), pentru deter­minarea analitică a forţelor de atracţie şi a definit, totodată, Legea atracţiei universale. Oricât de bogată ar fi fost activitatea sa ştiinţifică, pe Isaac Newton pare să-l fi preocupat, înainte de toate, pătrunderea substanţei profunde a lumii. Fapt de­mon­strat de altfel de scrierile sale despre ocultism, religie şi alchi­mie, care au fost mai numeroase de­cât toate cele­lalte la un loc. Ilus­trativ pentru modul în care pri­vea lucrurile este, de exemplu, fap­tul că cercetătorul britanic a căutat îndelung piatra filozofală, dar nu ca să obţină aur, ci în strădania de a dezlega miste­re­le ultime ale Cre­a­ţiei. În ceea ce priveşte credinţa sa, aceasta a fost una puternică, chiar dacă britanicul a fost acuzat pentru opiniile sale teologice mai degrabă neobişnuite. El îi aver­tiza, bunăoară, pe cei tentaţi să folosească desco­peririle sale pentru a privi Universul ca fiind un soi de gigantică maşinărie, cu următoarele cuvinte: "Gravitaţia explică mişcarea planetelor, dar nu poate explica cine a pus planetele în mişcare. Dum­nezeu guvernează toate lucrurile şi cunoaşte tot ceea ce este sau poate fi făcut".
O succintă şi extrem de grăitoare descriere a lui Isaac Newton şi a contribuţiilor sale este redată în însuşi epitaful marelui cercetător britanic: "Aici se odihneşte Sir Isaac Newton, nobil care cu o raţiune aproape divină a demonstrat cel dintâi, cu făclia matematicii, mişcarea planetelor, căile cometelor şi fluxurile oceanelor. El a cercetat deosebirile razelor luminoase şi diferitele culori care apar în legătură cu acestea, ceea ce nu bănuia nimeni înain­tea lui. Interpret sârguincios, înţelept şi corect al naturii, al antichităţii şi al Sfintei Scripturi, el a afirmat prin filozofia sa măreţia Dumnezeului atot­puternic, iar prin caracterul său exprima sim­plitatea evanghelică. Să se bucure muritorii că a existat o asemenea po­doabă a speciei umane".