Printre cei mai cunoscuţi scriitori ruşi în viaţă, Ludmila Uliţkaia e tradusă în zeci de ţări şi cărţile ei s-au vândut în milioane de exemplare. La 75 de ani, are o operă ce ar îndreptăţi din toate punctele de vedere un Nobel pentru literatură (pe care e foarte puţin probabil să-l obţină, ţinând cont că doar în urmă cu patru ani, premiul a revenit Svetlanei Aleksievici, din aceeaşi arie geografică şi lingvistică). Datorită Gabrielei Russo - o bună cunoscătoare a tot ce înseamnă spaţiul rusesc - cititorul român are la dispoziţie cea mai mare parte a acestei opere, povestiri şi romane apărute din 2004 şi până acum în serie de autor la Humanitas. Cel mai nou roman al ei, pe care vi-l recomand acum, e şi cel mai autobiografic, de vreme ce - ea însăşi o spune într-un interviu - nimeni altcineva n-ar fi putut să îl scrie, fiindcă e bazat "nu numai pe ceea ce se află în imaginaţia mea, ci şi pe propria mea istorie genetică: toate personajele sunt înaintaşii mei direcţi, rudele mele". Ceea ce i se întâmplă personajului-ax, Nora, în care se ipostaziază romanciera, are corespondent real în viaţa Ludmilei Uliţkaia, care chiar a găsit, după moartea bunicii sale, o mapă cu scrisori trimise acesteia, începând din 1911, de Bunicul Iakov. Le-a citit abia în 2011 şi lectura lor a determinat-o să reconstituie romanesc povestea familiei sale, patru generaţii pe parcursul acestor o sută de ani, în care destinele personale sunt intersectate şi deviate de regimul politic sovietic. Fiecare dintre personajele de prim-plan e reprezentativ pentru câte o generaţie spulberată de vântoasele îngheţate ale istoriei. Titlul romanului se referă la visul patriarhului biblic Iacob - o scară ce uneşte cerul cu pământul şi pe care urcă şi coboară îngeri, împiedicaţi uneori de demoni în drumul lor. Iakov Oseţki, bunicul deportat, e un intelectual născut la sfârşitul secolului 19, pasionat de muzică şi literatură, îndrăgostit pe viaţă de soţia lui, Marusia, care sfârşeşte prin a-l trăda poliţiei politice (după cum rezultă din dosarul KGB autentic, găsit de romancieră în arhive şi anexat la finalul cărţii). Construit în spirală printre aceste patru generaţii (privite când de jos, de la mărunte fapte şi trăiri cotidiene individuale, când de sus, de la capătul scării, dintr-o perspectivă cuprinzătoare asupra destinului omenesc sub vremi), romanul aduce în discuţie şi are în armătură teme precum responsabilitatea personală într-un regim tiranic, laşitatea şi lăcomia de privilegii, compromisul interesat, frica părinţilor pentru soarta copiilor pe care-i vor la adăpost de persecuţia politică, iubirea, prietenia, loialitatea, puse la încercare de represalii, libertatea artei îngrădită de politruci ignoranţi. Subiecte cunoscute dureros şi de români în a doua parte a secolului trecut. Rezistând sau nu înregimentării, personajele romanului - copii geniali sortiţi ratării, artişti plini de pasiune pentru meseria lor, oameni de ştiinţă creativi - au cote de anduranţă diferite la constrângerile dictaturii criminale care scormoneşte cu o curiozitate inchizitorială în vieţile lor. Există şi ideea unui genetician-mistic, că vinovăţiile şi traumele intră în ADN ca moştenire genetică şi de aceea eşti dator să cunoşti biografiile celor ce au făcut posibilă apariţia ta în lume. Scara lui Iacob devine din acest punct de vedere şi o căţărare-coborâre în propriul arbore genealogic, ceea ce chiar face cu talent Uliţkaia, punând în epică personaje care au decis fiecare în felul său dacă să accepte sau să respingă răul, conform propriei conştiinţe şi demnităţi. Romanul ei are însă şi nişte defecte de dozaj, care-l fac pe alocuri plicticos: autoarea nu s-a îndurat să facă o selecţie din scrisorile reale ale lui Iakov, multe dintre ele superflue, divagaţiile de matematică, biologie, informatică sunt prea extinse, are prea multe "burţi". Redus cu un sfert, Scara lui Iakov ar fi avut de câştigat.
Selecţia "Formula AS"
* Ludmila Uliţkaia, "Scara lui Iakov", traducere şi note de Gabriela Russo, Editura Humanitas Fiction (tel. 021/311.23.30), 584 p.
Printre cei mai cunoscuţi scriitori ruşi în viaţă, Ludmila Uliţkaia e tradusă în zeci de ţări şi cărţile ei s-au vândut în milioane de exemplare. La 75 de ani, are o operă ce ar îndreptăţi din toate punctele de vedere un Nobel pentru literatură (pe care e foarte puţin probabil să-l obţină, ţinând cont că doar în urmă cu patru ani, premiul a revenit Svetlanei Aleksievici, din aceeaşi arie geografică şi lingvistică). Datorită Gabrielei Russo - o bună cunoscătoare a tot ce înseamnă spaţiul rusesc - cititorul român are la dispoziţie cea mai mare parte a acestei opere, povestiri şi romane apărute din 2004 şi până acum în serie de autor la Humanitas. Cel mai nou roman al ei, pe care vi-l recomand acum, e şi cel mai autobiografic, de vreme ce - ea însăşi o spune într-un interviu - nimeni altcineva n-ar fi putut să îl scrie, fiindcă e bazat "nu numai pe ceea ce se află în imaginaţia mea, ci şi pe propria mea istorie genetică: toate personajele sunt înaintaşii mei direcţi, rudele mele". Ceea ce i se întâmplă personajului-ax, Nora, în care se ipostaziază romanciera, are corespondent real în viaţa Ludmilei Uliţkaia, care chiar a găsit, după moartea bunicii sale, o mapă cu scrisori trimise acesteia, începând din 1911, de Bunicul Iakov. Le-a citit abia în 2011 şi lectura lor a determinat-o să reconstituie romanesc povestea familiei sale, patru generaţii pe parcursul acestor o sută de ani, în care destinele personale sunt intersectate şi deviate de regimul politic sovietic. Fiecare dintre personajele de prim-plan e reprezentativ pentru câte o generaţie spulberată de vântoasele îngheţate ale istoriei. Titlul romanului se referă la visul patriarhului biblic Iacob - o scară ce uneşte cerul cu pământul şi pe care urcă şi coboară îngeri, împiedicaţi uneori de demoni în drumul lor. Iakov Oseţki, bunicul deportat, e un intelectual născut la sfârşitul secolului 19, pasionat de muzică şi literatură, îndrăgostit pe viaţă de soţia lui, Marusia, care sfârşeşte prin a-l trăda poliţiei politice (după cum rezultă din dosarul KGB autentic, găsit de romancieră în arhive şi anexat la finalul cărţii). Construit în spirală printre aceste patru generaţii (privite când de jos, de la mărunte fapte şi trăiri cotidiene individuale, când de sus, de la capătul scării, dintr-o perspectivă cuprinzătoare asupra destinului omenesc sub vremi), romanul aduce în discuţie şi are în armătură teme precum responsabilitatea personală într-un regim tiranic, laşitatea şi lăcomia de privilegii, compromisul interesat, frica părinţilor pentru soarta copiilor pe care-i vor la adăpost de persecuţia politică, iubirea, prietenia, loialitatea, puse la încercare de represalii, libertatea artei îngrădită de politruci ignoranţi. Subiecte cunoscute dureros şi de români în a doua parte a secolului trecut. Rezistând sau nu înregimentării, personajele romanului - copii geniali sortiţi ratării, artişti plini de pasiune pentru meseria lor, oameni de ştiinţă creativi - au cote de anduranţă diferite la constrângerile dictaturii criminale care scormoneşte cu o curiozitate inchizitorială în vieţile lor. Există şi ideea unui genetician-mistic, că vinovăţiile şi traumele intră în ADN ca moştenire genetică şi de aceea eşti dator să cunoşti biografiile celor ce au făcut posibilă apariţia ta în lume. Scara lui Iacob devine din acest punct de vedere şi o căţărare-coborâre în propriul arbore genealogic, ceea ce chiar face cu talent Uliţkaia, punând în epică personaje care au decis fiecare în felul său dacă să accepte sau să respingă răul, conform propriei conştiinţe şi demnităţi. Romanul ei are însă şi nişte defecte de dozaj, care-l fac pe alocuri plicticos: autoarea nu s-a îndurat să facă o selecţie din scrisorile reale ale lui Iakov, multe dintre ele superflue, divagaţiile de matematică, biologie, informatică sunt prea extinse, are prea multe "burţi". Redus cu un sfert, Scara lui Iakov ar fi avut de câştigat.
Printre cei mai cunoscuţi scriitori ruşi în viaţă, Ludmila Uliţkaia e tradusă în zeci de ţări şi cărţile ei s-au vândut în milioane de exemplare. La 75 de ani, are o operă ce ar îndreptăţi din toate punctele de vedere un Nobel pentru literatură (pe care e foarte puţin probabil să-l obţină, ţinând cont că doar în urmă cu patru ani, premiul a revenit Svetlanei Aleksievici, din aceeaşi arie geografică şi lingvistică). Datorită Gabrielei Russo - o bună cunoscătoare a tot ce înseamnă spaţiul rusesc - cititorul român are la dispoziţie cea mai mare parte a acestei opere, povestiri şi romane apărute din 2004 şi până acum în serie de autor la Humanitas. Cel mai nou roman al ei, pe care vi-l recomand acum, e şi cel mai autobiografic, de vreme ce - ea însăşi o spune într-un interviu - nimeni altcineva n-ar fi putut să îl scrie, fiindcă e bazat "nu numai pe ceea ce se află în imaginaţia mea, ci şi pe propria mea istorie genetică: toate personajele sunt înaintaşii mei direcţi, rudele mele". Ceea ce i se întâmplă personajului-ax, Nora, în care se ipostaziază romanciera, are corespondent real în viaţa Ludmilei Uliţkaia, care chiar a găsit, după moartea bunicii sale, o mapă cu scrisori trimise acesteia, începând din 1911, de Bunicul Iakov. Le-a citit abia în 2011 şi lectura lor a determinat-o să reconstituie romanesc povestea familiei sale, patru generaţii pe parcursul acestor o sută de ani, în care destinele personale sunt intersectate şi deviate de regimul politic sovietic. Fiecare dintre personajele de prim-plan e reprezentativ pentru câte o generaţie spulberată de vântoasele îngheţate ale istoriei. Titlul romanului se referă la visul patriarhului biblic Iacob - o scară ce uneşte cerul cu pământul şi pe care urcă şi coboară îngeri, împiedicaţi uneori de demoni în drumul lor. Iakov Oseţki, bunicul deportat, e un intelectual născut la sfârşitul secolului 19, pasionat de muzică şi literatură, îndrăgostit pe viaţă de soţia lui, Marusia, care sfârşeşte prin a-l trăda poliţiei politice (după cum rezultă din dosarul KGB autentic, găsit de romancieră în arhive şi anexat la finalul cărţii). Construit în spirală printre aceste patru generaţii (privite când de jos, de la mărunte fapte şi trăiri cotidiene individuale, când de sus, de la capătul scării, dintr-o perspectivă cuprinzătoare asupra destinului omenesc sub vremi), romanul aduce în discuţie şi are în armătură teme precum responsabilitatea personală într-un regim tiranic, laşitatea şi lăcomia de privilegii, compromisul interesat, frica părinţilor pentru soarta copiilor pe care-i vor la adăpost de persecuţia politică, iubirea, prietenia, loialitatea, puse la încercare de represalii, libertatea artei îngrădită de politruci ignoranţi. Subiecte cunoscute dureros şi de români în a doua parte a secolului trecut. Rezistând sau nu înregimentării, personajele romanului - copii geniali sortiţi ratării, artişti plini de pasiune pentru meseria lor, oameni de ştiinţă creativi - au cote de anduranţă diferite la constrângerile dictaturii criminale care scormoneşte cu o curiozitate inchizitorială în vieţile lor. Există şi ideea unui genetician-mistic, că vinovăţiile şi traumele intră în ADN ca moştenire genetică şi de aceea eşti dator să cunoşti biografiile celor ce au făcut posibilă apariţia ta în lume. Scara lui Iacob devine din acest punct de vedere şi o căţărare-coborâre în propriul arbore genealogic, ceea ce chiar face cu talent Uliţkaia, punând în epică personaje care au decis fiecare în felul său dacă să accepte sau să respingă răul, conform propriei conştiinţe şi demnităţi. Romanul ei are însă şi nişte defecte de dozaj, care-l fac pe alocuri plicticos: autoarea nu s-a îndurat să facă o selecţie din scrisorile reale ale lui Iakov, multe dintre ele superflue, divagaţiile de matematică, biologie, informatică sunt prea extinse, are prea multe "burţi". Redus cu un sfert, Scara lui Iakov ar fi avut de câştigat.
Alte articole din acest numar
- ANDREI ŞERBAN - "Am încă un apetit surprinzător de a face teatru"
- ZODIACUL LUNII MARTIE
- "Nu-mi pot trata osteoporoza pentru că am şi probleme renale"
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
