Fumigenele din farfurie
Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că între 50% şi 70% dintre afecţiunile cronice sunt provocate de alimentaţie. O cifră incredibilă! Din păcate, până în prezent, orice tentative de a modifica stilul de viaţă şi mai ales comportamentul alimentar al oamenilor au dat greş. De aceea, cercetătorii în domeniul alimentaţiei solicită măsuri mai ferme din partea statului, de pildă - un impozit pe băuturile acidulate şi dulci, sau imprimarea unor buline în culorile semaforului (roşu-galben-verde) pe ambalajele produselor alimentare, pentru a semnala gradul de risc la care sunt supuşi cumpărătorii. Desigur, astfel de măsuri ar avea utilitatea lor, totuşi dietetica rămâne principala direcţie de urmat: ce mâncăm, cum şi cât. Din păcate, obţinerea unor date ştiinţifice solide nu este deloc o treabă uşoară. Studiile de nutriţie sunt mult mai dificil de realizat decât cele farmacologice. Industria alimentară, care îşi desface marfa pe uriaşa piaţă a supermarketului lansează mereu fumigene, într-o încercare tenace de a împiedica evaluarea clară a produselor. Sunt camuflate în mod deliberat rezultatele şi cifrele cercetării, care confirmă ceea ce, de altfel, ştim cu toţii de multă vreme: zahărul, grăsimile animale şi alcoolul sunt extrem de dăunătoare sănătăţii.
Hrana, vedeta televiziunilor
Greu de găsit un alt plan al existenţei noastre, care să ne influenţeze atât de profund sănătatea, ca alimentele, însă tocmai în acest domeniu medicina se confruntă cu grave neajunsuri profesionale. Căci cine se ocupă de alimentaţie? Nutriţioniştii care posedă, desigur, cunoştinţele teoretice necesare, dar cărora le lipseşte cel mai adesea experienţa contactului zilnic cu pacienţii. Aşa se întâmplă că ei fac de regulă recomandări aproape imposibil de pus în practică. Medicii curanţi ignoră temele legate de alimentaţie, care nu se regăsesc în programele universităţilor, din care cauză, studenţii nu învaţă nimic despre ele. Să nu ne temem de cuvinte: este o adevărată catastrofă. De neînţeles, cu atât mai mult cu cât tocmai în alimentaţie avem de-a face cu o veritabilă explozie. De la cărţi de bucate şi emisiuni culinare, care înregistrează audienţe record pe canalele de televiziune, până la o mare diversitate de diete la modă şi nenumărate ghiduri de nutriţie, toate arată că hrana noastră se bucură în prezent de o atenţie pe care n-am fi anticipat-o în urmă cu cinci decenii. În trecutul nu prea îndepărtat, dietetica era ca şi absentă. Cel mult bolnavii operaţi recent primeau o dietă ce voia să fie un regim de cruţare, iar diabeticilor li se recomandau gustări între mese (care nu le aduceau nici un folos medical, ci dimpotrivă) şi li se numărau caloriile şi feliile de pâine (obicei total perimat între timp). Opinia unanimă a medicilor internişti de odinioară: nu contează ce mănânci, principalul este să ţi se prescrie medicaţia corectă. Şi constatăm cu regret că mulţi dintre ei nu şi-au modificat-o semnificativ de atunci. Pacienţii se plâng mereu că medicul lor închide discuţia în momentul în care ei aduc vorba despre alimentaţie. Nu se ţine seama de faptul că afecţiuni ca reumatismul, hipertensiunea sau durerile cronice de cap pot fi influenţate pozitiv, într-o măsură considerabilă, prin opţiunile alimentare. Fiindcă aşa cum am mai spus, se consideră că 50%-70% dintre patologiile noastre sunt provocate de o alimentaţie greşită sau, cel puţin, s-au agravat din pricina ei.
De asemenea, numeroşi pacienţi declară cu perfectă îndreptăţire că nu mai ştiu care meniu ar fi sănătos, deoarece publicaţiile şi televiziunile pun în circulaţie, de ani de zile, afirmaţii contradictorii. Grăsimile sunt când rele, când bune; ba ţi se cere să renunţi complet la carbohidraţi, ba ţi se recomandă cerealele integrale; un pahar cu vin roşu îţi protejează inima, în schimb două vor dăuna ficatului - şi câte şi mai câte. Până la urmă, ce e adevărat şi ce nu?
Evitaţi, pe cât posibil, alimentele prelucrate industrial
Dean Ornish, medicul care a revoluţionat cardiologia
Ornish se familiarizase cu yoga încă din adolescenţă şi era vegetarian. El a verificat avantajele dietoterapiei, printr-un experiment clinic intrat în analele medicinei: "Lifestyle Heart Trial", desfăşurat la "California Pacific Medical Center" din San Francisco. Au participat 48 de cardiaci grav bolnavi, care au fost împărţiţi în două grupuri. În timp ce primul grup şi-a continuat tratamentul medicamentos, ca şi până atunci, cel de-al doilea a fost instruit în privinţa alimentaţiei şi a metodelor de reducere a stresului. Pentru participanţii care fuseseră obişnuiţi cu un meniu tipic american, bogat în carne, dietoterapia lui Ornish a însemnat un punct de cotitură. El le-a prescris pentru un an o dietă aproape vegană, extrem de săracă în grăsimi, iar rezultatele au fost senzaţionale. Nu numai că pacienţii eliminaseră enorm din surplusul de greutate, dar totodată li se normalizaseră tensiunea şi nivelul colesterolului. Dar succesul cel mai spectaculos consta în faptul că depunerile de pe pereţii arterelor coronare începuseră să dispară, după cum o arătau angiografiile coronariene. În acelaşi interval de timp, la primul grup de control, se constataseră creşteri ale grăsimilor din sânge, ale hipertensiunii şi gradului de rigidizare a arterelor. Ulterior, Ornish şi-a confirmat aceste rezultate prin monitorizarea pacienţilor săi pe o perioadă de cinci ani, iar apoi, printr-un al doilea studiu, mai amplu.
Astăzi, programul nutriţional al lui Dean Ornish este o terapie consacrată în SUA. Printre pacienţii cardiologului se numără personalităţi de prim rang, ca fostul preşedinte al Statelor Unite, Bill Clinton, care suferise deja o operaţie de bypass şi avea montate stenturi. Când s-a văzut ameninţat de o nouă intervenţie chirurgicală, el a apelat la dieta Ornish, care l-a ajutat să devină suplu şi mult mai sănătos. "Mi-am zis că, dacă nu fac nimic acum, s-a terminat cu mine", povestea într-un interviu televizat cel ce fusese toată viaţa un mare amator de gogoşi umplute cu cremă.
Dar acestea nu sunt singurele efecte pozitive obţinute cu dieta propusă de doctorul Dean Ornish. În cadrul unui alt studiu, el a dovedit că la pacienţii cu cancer de prostată pot fi inhibate genele care favorizează declanşarea sau progresul unei boli maligne la nivelul prostatei.
Principiile dietei Ornish
Baza alimentaţiei zilnice o reprezintă produsele din cereale integrale, legumele crude şi fierte, fructele. Ele previn, respectiv ameliorează ateroscleroza.
Necesarul zilnic de proteine este acoperit din surse vegetale (ex. leguminoase - linte, fasole uscată etc. - şi soia). Lactatele sunt reduse drastic.
Alimentele care conţin zahăr, produsele din făină albă şi alcoolul deţin o pondere minimă în meniul zilnic.
Carbohidraţii - sănătoşi sau nesănătoşi?
Votaţi cu cerealele integrale!
Carbohidraţii trebuie priviţi diferenţiat. În forma lor naturală, aşa cum îi găsim în cerealele integrale sau în pâinea şi pastele din făină integrală, ei ajută la menţinerea sănătăţii, micşorând riscul de infarct şi accident vascular cerebral. Numeroasele studii realizate pe această temă arată că riscul de boli cardiovasculare şi cancer se reduce semnificativ, dacă vom consuma zilnic cel puţin trei porţii de cereale integrale (90 grame), ceea ce ar însemna, de exemplu, două felii de pâine. Datorită faptului că cerealele conţin încă germenele şi învelişul exterior al boabelor (eliminate la măciniş pentru a se obţine făina albă), produsele din făină integrală constituie surse excelente de fibre şi, totodată, ne aprovizionează organismul cu vitamine din complexul B şi minerale, ca magneziul şi zincul. Însă industria inundă piaţa cu alimente rafinate, sărăcite de nutrienţi, aşa cum sunt pâinea şi pastele din făină albă sau orezul şlefuit. Cei mai dăunători sunt carbohidraţii prezenţi în băuturile dulci, lipsite de orice valoare nutriţională. Americanii, care le consumă în cantităţi impresionante, le numesc, pe bună dreptate, "liquid candy" ("bomboane lichide").
Cerealele pentru micul dejun (musli) au fost recomandate iniţial de către medicul naturopat american John Harvey Kellogg, cu intenţia de a convinge populaţia să renunţe la slăninuţa şi ouăle cu care îşi începea ziua, înlocuindu-le cu un aliment mai sănătos. Însă şi aici, producătorii au căutat (şi, din nefericire, au găsit) căi de maximizare a profitului. Aşa încât cerealele simple au trecut printr-o serie de mutaţii, metamorfozându-se, în cele din urmă, într-un desert preparat din făină albă cu mult zahăr, adesea şi cu adaos de vitamine sintetice, întrucât cele naturale se pierd în cursul prelucrării. În prezent, chiar şi magazinele bio oferă, de la an la an, tot mai puţini fulgi de ovăz şi tot mai multe cereale cu glazură de ciocolată şi müsli îndulcit.
Nutriţioniştii au motive să presupună că astfel de carbohidraţi nesănătoşi se află la originea epidemiei de obezitate ce ia proporţii în Europa şi America. Organismul descompune rapid făina albă, obţinând din ea zahăr. La fel de repede sunt transformate în energie şi grăsimile. Preparatele de fast-food creează atâtea probleme de sănătate, tocmai fiindcă ele combină aceşti doi factori negativi - fie în varianta dulce, cum sunt gogoşile americane (donuts), fie în cea sărată: pizza şi hamburgeri. Drept urmare, pancreasul secretă masiv insulină şi favorizează creşterea în greutate (motiv pentru care insulina este utilizată şi la îngrăşarea animalelor). Apoi nivelul insulinei coboară rapid şi apare senzaţia acută de foame, ceea ce nu se întâmplă în cazul cerealelor integrale, care dau senzaţia de saţietate.
Zahărul afectează creierul şi duce la cancer
Odinioară, zahărul era dozat cu economie, asemenea unei mirodenii, şi întrebuinţat cu un scop anume: la prepararea deserturilor. În secolele trecute, ponderea lui în totalul energiei obţinute din alimente nu depăşea 3%-4%, în vreme ce astăzi urcă până la 15%-18%. În prezent, ştim că zahărul atacă nu numai smalţul dinţilor, ci, în egală măsură, inima şi creierul. În opinia biochimistului american Lewis C. Cantley, consumul exagerat de zahăr reprezintă una dintre cauzele cancerului. Oricum, se cunoaşte deja faptul că riscul de a dezvolta o boală malignă este mai ridicat la supraponderali şi diabetici, comparativ cu restul populaţiei.
Data viitoare, când vă veţi face cumpărăturile la un supermarket, citiţi cu atenţie textul tipărit cu litere mărunte pe ambalaje, căci zahărul se ascunde aproape peste tot: în pizza congelată, ketchup, iaurt, mezeluri şi, aproape fără excepţie, în mâncărurile gata preparate. Fiindcă orice aliment fad sau cu gust neplăcut poate fi îmbunătăţit dacă i se adaugă zahăr (ori sare). Însă consumul nostru nesăbuit nu se explică numai prin trucurile la care recurge industria alimentară, ci şi prin faptul că zahărul are proprietatea de a crea dependenţă. Obişnuit să-şi extragă energia din el, creierul îl aşteaptă avid şi, în momentul când îl primeşte, reacţionează cu sentimente de satisfacţie, fără să ţină seama de urmări (organele noastre au şi ele "pofte", exact ca noi).
Aşadar, ce aveţi de făcut, pentru a vă hrăni sănătos? Ori de câte ori este posibil, mâncaţi produse integrale în locul celor din făină albă. Prăjiturile şi pizza se pot prepara şi cu făină integrală. Şi feriţi-vă să cădeţi în capcana fructozei, căreia i se face acum o publicitate asiduă. Pe multe produse veţi găsi incripţia "cu îndulcitor natural" sau "numai fructoză".