Şuie Paparude
"Mergem mai departe"
Mihai Câmpineanu (Michi); Mihai Dobre (Dobrică) şi Alexe Marius Andrei (Bean), adică Şuie Paparude, au uimit internetul la sfârşitul anului trecut, când - pe 30 decembrie, chiar înaintea concertului de final de an, au lansat online atât un nou videoclip - "Mergem mai departe", cât şi un album, pe care le-au oferit fanilor gratuit. Discul este al zecelea din cariera lor şi apare la o distanţă de opt ani de la "E suflet în aparat" (2010).
Formaţia s-a lansat în 1993, într-o formulă cu cinci membri, şi a abordat un stil alternative-new-wave. Mihai Câmpineanu (clape) şi Mihai Dobre (bas) sunt singurii "rezistenţi" din 1994 încoace. Primul album, autointitulat "Şuie Paparude", l-au lansat în 1995. ?n decursul anilor au avut parte de colaborări mai îndelungate cu nume cunoscute de pe scena muzicală românească, precum: DJ Vasile (Lucian Stan), Junkyard (Cezar Stănciulescu) sau Bean (Alexe Marius Andrei - care este chiar actualul lor solist). Au cântat cam peste tot, de la cluburi şi festivaluri, la pieţe publice şi stadioane, în ţară sau în străinătate, în deschiderea unor trupe mari, precum Depeche Mode sau 2 Unlimited, şi au acumulat numeroase premii. S-au reinventat şi adaptat mereu timpurilor şi tehnologiei şi au umplut săli întregi sau stadioane, chiar şi atunci când au trăit mai mult din amintiri.
Acum, însă, revin cu material muzical consistent - 20 de piese nou nouţe, cuprinse pe un disc aparent fără nume. Şi pentru că tot au distribuit deja materialul la liber pe internet, de la începutul lunii acesteia au postat pe pagina lor de facebook, zilnic, câte o melodie: "După câţiva ani de pauză, mergem mai departe... Începând de azi vom posta toate piesele, câte una pe zi. Începem cu: «Ţine-mă de mână»". Răspunsul a fost rapid. ?ntr-un timp extrem de scurt, unele dintre piese au fost ascultate online de peste 12 mii de oameni, în timp ce ultimul lor videoclip, "Omul de Gheaţă", a fost vizionat de aproape 600.000 de internauţi.
E un semn clar că fanii au aşteptat cu nerăbdare să asculte cântece noi. Nu este deci de mirare că toate biletele pentru concertul lor, programat în clubul "Expirat" (pe 30 ianuarie a.c.) s-au epuizat. ?n schimb, mai aveţi şansa să-i ascultaţi live (pe 16 februarie) la "Berăria H", în cadrul festivalului "Positive". Vor cânta alături de alte trupe, precum: OCS (Omul cu Şobolani), byron, Les Éléphants Bizarres, Robin and The Backstabbers, Cred Că Sunt Extraterestru, Grimus, Jurjak, E.M.I.L., Gojira & Planet H, Melting Dice şi The Amsterdams. (Biletele pentru o zi de festival au preţuri cuprinse între 39 şi 130 lei şi pot fi găsite în reţeaua iabilet.)
Partizan
O altă trupă "clasică" de la noi, Partizan, lansează la finalul lunii ianuarie un nou material discografic, într-un format retro ca pe vremea bunicii, pe vinil. Da, azi vinilul e din nou la mare modă şi e căutat pentru calitatea sunetului său.
Partizan este un produs 100% românesc şi reprezintă emanaţia naturală a străzii bucureştene. Trupa a fost fondată în 2001 de Adrian Pleşca şi a suferit numeroase schimbări în decursul anilor. Este o formaţie de rock alternativ cu influenţe post punk, alcătuită azi din: Adrian Pleşca "Artan" (voce), Răzvan Moldovan "Suedezu" (voce, chitară), Augustin Nicolae (bas) şi Andrei Bărbulescu (tobe).
De la înfiinţarea ei, trupa a lansat doar două discuri: "Am cu ce" (2002) şi "Bucureşti" (2003). Acum însă revin în forţă cu acest vinil intitulat "Timpuri Noi" (cum altfel?), realizat în ediţie limitată, în colaborare cu "Food Hood".
Materialul discografic va fi lansat pe 31 ianuarie şi conţine trei melodii pe faţa A - "Pompierii", "Nu e loc" şi "Albele furtuni" - şi trei remixuri ale melodiei "Pompierii" pe faţa B.
Partizanii se vor prezenta la concert şi cu ceva forţe noi, anume - formaţia de muzică indie din Botoşani, The Kryptonite Sparks.