Ceremonia oficială s-a desfăşurat joi, 10 ianuarie, la Ateneu, în prezenţa preşedintelui şi premierului ţării, alături de liderii Uniunii. Pentru oficialii români, ceremonia a fost un prilej de afirmare a capacităţii administraţiei de la Bucureşti de a gestiona dosarele deosebit de complexe care se află pe agenda instituţiei unionale, de la cel al Brexit-ului, la cel al Bugetului UE, de la problemele migraţiei transfrontaliere, la armonizarea relaţiilor delicate cu SUA şi Rusia. Toţi conducătorii români (cu excepţia notabilă a lui C. Popescu-Tăriceanu, care şi-a "revărsat" - în engleză - frustrările legate de problema Justiţiei din România) au susţinut că "ţara este tehnic pregătită" să îşi asume această sarcină, deşi au existat destule îndoieli legate de capacitatea şi expertiza miniştrilor în funcţiune de a rezolva dosarele ce ţin de resortul lor. Liderii Uniunii, d-nii Tajani, preşedintele Parlamentului UE, Tusk, preşedintele Consiliului, şi Junker, şeful Comisiei (guvernul) UE, au susţinut necesitatea ca România să contribuie prin acţiunile ei, în noua postură, la afirmarea şi întărirea valorilor democraţiei europene, la ştergerea diferenţelor dintre Vestul şi Estul continentului. D-l Donald Tusk a rostit un emoţionant discurs în limba română, în care a afirmat, cu referinţe la contribuţiile notabile ale unor personalităţi autohtone la cultura europeană, necesitatea ca cetăţenii ţării să meargă până la capăt în susţinerea Uniunii la care au aspirat de multă vreme. Ceremonia a fost, aşadar, un spectacol reuşit, părând a marca încă un pas spre integrarea deplină a României în concertul continental, mai ales că ultimele etape, admiterea în "spaţiul Schengen" şi ridicarea MCV-ului sunt mai apropiate decât oricând.
Această "poză de vitrină" este însă înşelătoare. Dacă preluarea preşedinţiei Consiliului UE era inevitabilă, conformă cu regulamentul organizaţiei continentale, în cercurile de la Bruxelles şi în media europeană au apărut multe şi consistente îndoieli în legătură cu capacitatea administraţiei româneşti de a gestiona "dosarele grele" ale Consiliului cu respectarea strictă a valorilor şi normelor unionale definitorii. Îndoielile nu au legătură cu pregătirea de specialitate a miniştrilor responsabili, deşi - în România cel puţin - toată lumea ştie că guvernul Dăncilă este alcătuit dintr-o sumă de mediocrităţi, numite în funcţie pe criteriile cele mai aberante. Profesioniştii din "comisariatele UE" pot trece cu eleganţă peste "inocenţa" reprezentanţilor români în dosarele pe care trebuie să le medieze. Problema este că, în contextul crizei pe care UE o traversează sub asaltul populismului eurosceptic (influenţat de masivul val al migraţiei transcontinentale), România a devenit, în cei doi ani de la instalarea guvernării PSD-ist - ALDE-iste, un factor de instabilitate ce ameninţă funcţionarea normală a statului de drept european, bazat pe principii liberale. Dacă Ungaria sau Polonia au evoluat problematic spre iliberalism şi naţionalism remanent, respectând însă echilibrul puterilor în construcţiile lor statale, în România, separaţia puterilor a fost grav încălcată, din cauza unui cancer social iniţiat de la cel mai înalt nivel, cancerul corupţiei. Statul român şi contractul social pe baza căruia ar trebui să funcţioneze sunt desfigurate de interesul particular al celui mai puternic, în fapt, om al ţării, Liviu Dragnea, liderul PSD-ului şi preşedintele Camerei Deputaţilor. Condamnat pentru acte de corupţie, Dragnea şi-a alcătuit o echipă de fideli (dependenţi total de puterea lui şi "răsplătiţi" în funcţie de gradul de obedienţă), cu care a demolat sistemul judiciar şi a îngenuncheat celelalte instituţii ale statului. El a acumulat, treptat, după perdeaua unor măsuri populiste de mituire a populaţiei, o putere absolută. Puterea absolută, se ştie, corupe absolut. Dragnea vrea să supună România arbitrariului propriu, transformându-se într-un dictator de tipul lui Nicolae Ceauşescu. În UE, unde funcţionarea statului de drept generează predictibilitate şi limitarea fermă a oricărui arbitrariu, o asemenea perspectivă este inadmisibilă. Capriciile unui dictator mărunt, supus presiunilor interne şi externe, pot duce oricând la destabilizarea ţării sale, dar şi a organizaţiilor la care aceasta a aderat.
Dragnea a lipsit la ceremonia de la Ateneu. Unii analişti au considerat această absenţă o sfidare la adresa liderilor UE. Alţii au pus "mişcarea" pe seama unei cereri a acestora de a fi evitate acţiunile jenante, o "poză" cu ei alături de un individ nefrecventabil dăunându-le prestigiului şi fermităţii de profil. Cert este însă că, deşi nu a fost prezent, Dragnea a făcut totul pentru ca "echipa" lui să demonstreze, fie şi la acest eveniment formal, cine este "şeful României" şi ce urmăreşte el. La Ateneu au fost invitaţi toţi liderii dragnişti ai alianţei PSD-ALDE, inclusiv foşti conducători condamnaţi în Justiţie. Au fost lăsaţi deoparte foşti demnitari care au susţinut integrarea României în NATO şi UE, de la preşedintele Băsescu la foştii miniştri de Externe Pleşu şi Diaconescu. Au fost excluşi oamenii de cultură ca Mihai Şora sau pianistul Dan Grigore, care au fost lăsaţi să demonstreze afară, în ninsoare, susţinerea pe care societatea civilă din România o are pentru UE. Guvernul Dăncilă, care a susţinut mereu că românii trebuie să fie solidari faţă de orice critică "externă" a administraţiei ţării, a impus, el însuşi, în acest mod, două Românii: una solidară în obedienţa ei faţă de "şef" şi alta proeuropeană, critică faţă de derapajele de la democraţia reală şi statul de drept. Ironic, şefii de protocol ai PSD-ALDE au arătat oficialilor europeni cum împart ei societatea: o parte la căldură, în Ateneu, iar alta în stradă, în frig. Minciuna unui spectacol al armoniei şi "demnităţii" româneşti nu a reuşit.
Atât oficialii UE, prin conducătorul Comisiei, J.C. Junker, cât şi principalul partener strategic al ţării, SUA, prin adjunctul secretarului de stat, D. Hale, au spus, cu subiect şi predicat, că se împotrivesc adoptării unei "legi a amnistiei şi graţierii", al cărei scop principal este "albirea" lui Dragnea. Preşedinţia Consiliului UE nu va putea ascunde bătălia care se duce acum în România, crucială, din perspectiva alegerilor ce vin pentru viitorul acesteia.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
