Cele două Românii

Toma Roman
De la 1 ianuarie 2019, România a preluat, pentru șase luni, președinția rotativă a Consiliului UE.

Ceremonia oficială s-a desfășurat joi, 10 ianuarie, la Ateneu, în prezența președintelui și premierului țării, ală­turi de liderii Uniunii. Pentru oficialii români, ceremonia a fost un prilej de afirmare a capacității administrației de la București de a gestiona dosarele deosebit de complexe care se află pe agenda instituției unionale, de la cel al Brexit-ului, la cel al Bugetului UE, de la problemele mi­grației transfrontaliere, la armonizarea relațiilor delicate cu SUA și Rusia. Toți conducătorii români (cu excepția notabilă a lui C. Popescu-Tăriceanu, care și-a "revărsat" - în engleză - frustrările legate de problema Justiției din România) au susținut că "țara este tehnic pregătită" să își asume această sarcină, deși au existat destule îndoieli le­gate de capacitatea și expertiza miniștrilor în funcțiune de a rezolva dosarele ce țin de resortul lor. Liderii Uniunii, d-nii Tajani, președintele Parlamentului UE, Tusk, preșe­dintele Consiliului, și Junker, șeful Comisiei (guvernul) UE, au susținut necesitatea ca România să contribuie prin acțiunile ei, în noua postură, la afirmarea și întărirea valorilor democrației europene, la ștergerea diferențelor dintre Vestul și Estul continentului. D-l Donald Tusk a ros­tit un emoționant discurs în limba română, în care a afir­mat, cu referințe la contribuțiile notabile ale unor per­sonalități autohtone la cultura europeană, necesitatea ca cetățenii țării să meargă până la capăt în susținerea Uniu­nii la care au aspirat de multă vreme. Ceremonia a fost, așadar, un spectacol reușit, părând a marca încă un pas spre integrarea deplină a României în concertul conti­nental, mai ales că ultimele etape, admiterea în "spațiul Schengen" și ridicarea MCV-ului sunt mai apropiate decât oricând.
Această "poză de vitrină" este însă înșelătoare. Dacă pre­luarea președinției Consiliului UE era inevitabilă, conformă cu regulamentul organizației continentale, în cercurile de la Bruxelles și în media europeană au apărut multe și consistente îndoieli în legătură cu capacitatea ad­ministrației românești de a gestiona "dosarele grele" ale Consiliului cu respectarea strictă a valorilor și normelor unionale definitorii. Îndoielile nu au legătură cu pregătirea de specialitate a miniștrilor responsabili, deși - în Ro­mâ­nia cel puțin - toată lumea știe că guvernul Dăncilă este alcătuit dintr-o sumă de mediocrități, numite în funcție pe cri­teriile cele mai aberante. Profesioniștii din "comi­sa­riatele UE" pot trece cu eleganță peste "inocența" repre­zen­tanților români în dosarele pe care trebuie să le medie­ze. Problema este că, în contextul crizei pe care UE o tra­versează sub asaltul populismului eurosceptic (influențat de masivul val al migrației transcontinentale), România a devenit, în cei doi ani de la instalarea guvernării PSD-ist - ALDE-iste, un factor de instabilitate ce amenință func­ționarea normală a statului de drept european, bazat pe principii liberale. Dacă Ungaria sau Polonia au evoluat pro­blematic spre iliberalism și naționalism remanent, res­pectând însă echilibrul puterilor în construcțiile lor statale, în România, separația puterilor a fost grav încălcată, din cauza unui cancer social inițiat de la cel mai înalt nivel, can­cerul corupției. Statul român și contractul social pe ba­za căruia ar trebui să funcționeze sunt desfigurate de in­teresul particular al celui mai puternic, în fapt, om al țării, Liviu Dragnea, liderul PSD-ului și președintele Camerei Deputaților. Condamnat pentru acte de corupție, Dragnea și-a alcătuit o echipă de fideli (dependenți total de puterea lui și "răsplătiți" în funcție de gradul de obediență), cu care a demolat sistemul judiciar și a îngenuncheat cele­lal­te instituții ale statului. El a acumulat, treptat, după per­deaua unor măsuri populiste de mituire a populației, o putere absolută. Puterea absolută, se știe, corupe absolut. Dragnea vrea să supună România arbitrariului propriu, transformându-se într-un dictator de tipul lui Nicolae Cea­ușescu. În UE, unde funcționarea statului de drept gene­rează predictibilitate și limitarea fermă a oricărui arbi­tra­riu, o asemenea perspectivă este inadmisibilă. Ca­priciile unui dictator mărunt, supus presiunilor interne și externe, pot duce oricând la destabilizarea țării sale, dar și a orga­nizațiilor la care aceasta a aderat.
Dragnea a lipsit la ceremonia de la Ateneu. Unii ana­liști au considerat această absență o sfidare la adresa lide­rilor UE. Alții au pus "mișcarea" pe seama unei cereri a acestora de a fi evitate acțiunile jenante, o "poză" cu ei ală­turi de un individ nefrecventabil dăunându-le presti­giului și fermității de profil. Cert este însă că, deși nu a fost prezent, Dragnea a făcut totul pentru ca "echipa" lui să demonstreze, fie și la acest eveniment formal, cine este "șeful României" și ce urmărește el. La Ateneu au fost invitați toți liderii dragniști ai alianței PSD-ALDE, in­clusiv foști conducători condamnați în Justiție. Au fost lăsați deoparte foști demnitari care au susținut integrarea României în NATO și UE, de la președintele Băsescu la foștii miniștri de Externe Pleșu și Diaconescu. Au fost excluși oamenii de cultură ca Mihai Șora sau pianistul Dan Grigore, care au fost lăsați să demonstreze afară, în nin­soare, susținerea pe care societatea civilă din România o are pentru UE. Guvernul Dăncilă, care a susținut mereu că românii trebuie să fie solidari față de orice critică "externă" a administrației țării, a impus, el însuși, în acest mod, două Românii: una solidară în obediența ei față de "șef" și alta proeuropeană, critică față de derapajele de la democrația reală și statul de drept. Ironic, șefii de protocol ai PSD-ALDE au arătat oficialilor europeni cum împart ei societatea: o parte la căldură, în Ateneu, iar alta în stra­dă, în frig. Minciuna unui spectacol al armoniei și "dem­nității" românești nu a reușit.
Atât oficialii UE, prin conducătorul Comisiei, J.C. Junker, cât și principalul partener strategic al țării, SUA, prin adjunctul secretarului de stat, D. Hale, au spus, cu subiect și predicat, că se împotrivesc adoptării unei "legi a amnistiei și grațierii", al cărei scop principal este "al­birea" lui Dragnea. Președinția Consiliului UE nu va pu­tea ascunde bătălia care se duce acum în România, cru­cia­­lă, din perspectiva alegerilor ce vin pentru viitorul aces­teia.