Pe 1 Decembrie, la televiziunea Pro TV, a fost difuzat filmul "Maria - Inima României", produs de John Florescu, creator de filme documentare din New York. În zilele premergătoare marii sărbători, am avut şansa unei scurte întâlniri cu domnia sa. Cu această ocazie, am realizat un interviu despre personajul principal al filmului, Regina Maria. Puţină lume ştie că Marea Unire nu ar fi fost posibilă fără contribuţia ei. Regina a influenţat politica mondială în favoarea României, stăruinţa ei fiind fără egal.
JOHN FLORESCU
Creator american de filme documentare
"Regina Maria nu a fost şi nu este bine înţeleasă de către poporul român"
- După filmul dedicat Regelui Mihai ("Războiul Regelui"), aţi realizat o capodoperă despre Regina Maria ("Maria - Inima României"). E limpede că aţi învăţat istoria ţării noastre mai bine decât mulţi români. Ce v-a impresionat în cazul celei mai frumoase şi mai inteligente dintre reginele Europei?
- Pe 1 decembrie 1918, Casa Regală s-a întors la Bucureşti de la Iaşi, unde se refugiase în timpul războiului, după ocuparea germană a Bucureştiului. După câteva zile, Regina i-a primit pe liderii Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, în frunte cu Iuliu Maniu. Cum a avut loc această întâlnire, despre care se ştie destul de puţin?
- Întrucât regina era bolnavă, delegaţia ardeleană a fost primită întâi de regele Ferdinand. Erau de faţă cei mai importanţi lideri care au organizat Marea Adunare de la Alba Iulia. După câteva zile, Regina îi primeşte, şi ea, şi scrie emoţionată: "Stând pe canapea, i-am primit pe Maniu, Vaida Voievod, Goldiş, Popp şi episcopii Miron Cristea şi Hossu. Emoţie mare, o bucurie cu sufletul la gură şi multe speranţe pentru viitor. Asigurări entuziaste de loialitate".
"O regină ca aceasta trebuie primită cu onor militar"
- Bucuria Marii Adunări de la Alba Iulia a fost umbrită de ecourile Conferinţei de la Paris, unde România fusese lăsată pe dinafară. Salvarea a venit de la Regina Maria, trimisă ca ambasador de excepţie la negocierile de la Paris. Iată ce scrie ea în jurnalul ei: "Aliaţii noştri înclinau să ne lase baltă. Ascultam zvonurile cu pumnii strânşi şi inima palpitând. (...) Apoi, într-o bună zi, pe neaşteptate, regele m-a întrebat dacă aş fi de acord să plec în străinătate pentru a pleda acolo cauza noastră. «Eu? Să merg la Paris şi la Londra? (...) Un fior de mândrie mi-a străbătut toată fiinţa. Eu? Desigur; eu eram cea chemată - da, cred că mă simţeam capabilă să-mi susţin pledoaria chiar şi în faţa «celor trei mari»! [SUA, Anglia, Franţa] [...] Da, voi merge, am spus - o să fac tot ce pot. Era o misiune pe care o puteam îndeplini, mă simţeam capabilă s-o fac, nu eram nici nervoasă şi nici speriată". Cum s-au desfăşurat evenimentele?
- Într-adevăr, primul ministru, Ion I.C. Brătianu, şi ceilalţi lideri de la Bucureşti, au fost nevoiţi să plece acasă de la negocieri. Franţa şi Anglia, ca să nu mai vorbim de America, au refuzat pretenţiile româneşti şi nu aveau de gând să recunoască Marea Unire a României. Una dintre cauzele "fierbinţi" ale refuzului era semnarea de către guvernul român a tratatului de pace cu Germania. Slavă Domnului că, la presiunea Reginei şi a fiului său, Carol al II-lea, Regele Ferdinand nu a parafat acest tratat ruşinos. De îndată ce a ajuns la Paris, unde a plecat la rugămintea regelui şi a primului ministru, Ion I. C. Brătianu, Maria a fost primită şi decorată de preşedintele Franţei, Raymond Poincaré, cu "Marele Cordon al Legiunii de Onoare", şi a fost primită de severul prim ministru George Clémenceau, cel supărat pe guvernul român, pentru tratatul cu Germania. În luna aprilie, s-a întâlnit cu preşedintele american, Woodrow Wilson, dar şi cu colonelul House, consilierul prezidenţial care conducea efectiv SUA. A negociat, şi-a folosit seducţia şi inteligenţa, a fermecat presa internaţională. Ştia că apariţia în ziarele şi revistele vremii avea mare importanţă în opinia publică şi, deopotrivă, în lumea politică. Ştia să facă lobby, atât în rândul preşedinţilor şi regilor, cât şi la nivelul mediu al opiniei publice. "Ştiu că am oferit o imagine frumoasă ţării mele, prin zâmbetul meu", concluzionează Regina. La care Clemenceau a adăugat binevoitor, cu multă simpatie: "O regină ca aceasta trebuie primită cu onor militar, cu generalul Foch în frunte!". În fine, emoţionată de primirea avută la Academia Franceză, unde a fost aplaudă la scenă deschisă, şi de primirea cu frenezie a parizienilor, Regina a închiriat câteva camere la celebrul Hotel Ritz, unde i-au fost aduse sute de buchete dintre florile cele mai frumoase din Paris. Neavând unde să le pună, hotelul a făcut un apel în tot Parisul, în căutare de vaze de flori! Acea inundaţie florală a creat o imagine cum nu s-a mai văzut niciodată până atunci la elegantul lanţ de hoteluri Ritz.
- Ajunsă la Paris, Maria a fost întrebată de jurnalişti cu ce scop a venit... A spus aceleaşi faimoase cuvinte rostite în faţa lui Clémenceau şi a celorlalţi şefi de stat, în sala Conferinţei de Pace. Vă rugăm să le recapitulaţi, pentru cei care nu ştiu momentul.
- Graţie Reginei, România Mare a intrat în nucleul greu al Europei, alături de puterile Antantei, Franţa, Rusia şi Anglia. Fiind de origine anglo-rusă (tatăl englez, mama rusoaică), regina a fost considerată un important factor de influenţă al Antantei în România. A făcut uz de originea ei?
- Ambasadorul Franţei la Bucureşti o admira foarte mult. Acest ministru al epocii afirma deschis: "Regina Maria este de două ori aliata noastră, o dată prin naştere, iar a doua oară prin inima ei". Fără îndoială, prin legăturile cu casele regale rusă şi britanică, Regina le-a scris regelui George al V-lea şi ţarului Nicolae al II-lea, verii ei primari, lungi scrisori în care le spunea de ce doreşte România să devină un stat naţional unitar. În acest fel, ea a reprezentat o valoroasă sursă diplomatică a continentului. "Era uşor pentru mine", scria într-un Jurnal, "să am legături neoficiale cu ei şi, desigur, eram gata să-mi servesc ţara pe orice cale". Faptul a fost observat şi de generalul Mordaq, şeful Cabinetului Militar al primului ministru francez, care a spus deschis, impresionat de inteligenţa şi farmecul reginei: "Se spunea - şi nu erau departe de adevăr - că ea era adevăratul bărbat al familiei regale române. În Franţa au fost întotdeauna apreciaţi oamenii îndrăzneţi, de orice sex ar fi, ceea ce explică popularitatea reginei Maria, încă de la sosirea în ţara noastră".
"Avea ochii albaştri ca florile de cicoare"
- Mai mult ca sigur! Şi aceste lupte ale singurei armate care mai exista în Europa, armata română, au contribuit la succesele obţinute de România la Paris. Puterile occidentale erau foarte speriate de revoluţia bolşevică, mai ales după ce viaţa întregii familii a ţarului Nicolae fusese curmată în mod barbar. Ameninţarea bolşevismului tortura Vestul. De aceea, Regina a ştiut să folosească acest detaliu istoric, oferind liderilor reuniţi la Paris "sprijinul armatei române". În al doilea rând, România era "partenerul perfect", în stare să cureţe rămăşiţele bolşevice din Ungaria şi să elibereze Europa civilizată de teama comunismului. România putea copleşi Ungaria în orice moment, ceea ce a şi făcut.
- Am văzut emoţionantul dvs. film despre Regina Maria, "Maria-Inima României". Întrucât aţi colorat o mare parte dintre filmările de epocă, am observat că regina noastră avea ochii albaştri...
- Într-adevăr, ochii ei erau de un albastru pătrunzător, puternici, feerici. Era o femeie frumoasă, cea mai frumoasă regină din Europa. Strănepoata ei, prinţesa Margareta, numeşte această culoare pe englezeşte: "blue cornflower blue eyes". Ochi albaştri ca florile de cicoare.
Regina Maria - File de jurnal
Conferinţa de Pace de la Paris
"Am plecat în sunetul muzicii Marseillaise"
"Toate onorurile care îmi sunt arătate sunt arătate ţării mele. Şi dacă Parisul şi-a pierdut capul după mine, cu atât mai bine: deschide calea pentru munca pe care o am de făcut. Parisul este auriu, însorit, cu miros de primăvară (...) Am fost primită cu onoruri militare, şi imnul nostru naţional a fost cântat foarte frumos, ca un imn solemn. Întâlnirea cu Clémanceau a fost decisivă. Bătrânul om de stat a venit alergând pe trepte să mă întâmpine şi părea mai degrabă un om tânăr. Am urcat la etaj, urmaţi de numeroşi oficiali, apoi am intrat în biroul lui, pentru o convorbire tête-à-tête. Întotdeauna mi-am imaginat că-l voi plăcea pe Clémenceau, şi chiar aşa a fost. Arată ca un om bătrân, dar altfel nu are nimic de acest gen în el, şi nici cea mai mică parte a creierului lui nu este îmbătrânită sau rigidă. Are ceva din stilul direct al unui soldat şi este cu certitudine un încăpăţânat. A susţinut anumite revendicări pe care le cere României şi de care se ţine ca o lipitoare, şi au fost câteva momente când ne-am încrucişat privirile ca doi luptători. Dar eu am venit să modific atitudinea faţă de România, şi asta însemna să mă lupt, aşa cum m-am luptat în bătăliile din anii tragici de război. (...) Nu ştiu dacă am reuşit să-l conving, dar ştiu că nu l-am plictisit. Doar ce m-am ridicat să plec, pentru a nu-i răpi timpul preţios, atunci, fără înduplecare, mi-a făcut semn să stau jos: «Am destul timp pentru dumneavoastră; nu vă precipitaţi, vorbiţi răspicat, îmi place aşa». Nu ştiu dacă am atins vreo coardă sensibilă a inimii sale, dar faţa mea i-a adus o imagine plăcută despre România, zâmbetul meu fiind mult mai convingător decât dezbaterile politice obositoare. Mi-a fost confirmat sentimentul lui de simpatie, prin ceea ce i-a spus, mai târziu, lui Antonescu: «O regină ca a voastră poate fi primită numai cu onoruri militare, cu mareşalul Foch în frunte». Am plecat în sunetul muzicii Marseillaise, aerul fiind umplut de praf auriu..."
Întâlnire cu preşedintele american Woodrow Wilson
"10 aprilie 1919. Preşedintele Wilson a venit să mă vadă devreme în această dimineaţă, împreună cu soţia sa, şi avea zâmbetul din fotografiile pe care le ştiam. L-am primit cu obişnuitul meu stil simplu şi direct, în aşa fel încât conversaţia nu a stagnat nicio clipă, deşi trebuie să spun: era supărător de limitat. Am vorbit multe lucruri din ordinea de zi, am atins de asemenea şi subiectul bolşevismului, şi i-am putut da câteva detalii savuroase despre cum erau cu adevărat bolşevicii, lucru pe care nu-l ştia. Am explicat, de asemenea, speranţele statelor mici, pentru care el se declarase a fi un apărător, şi acest fapt ne-a adus discuţia despre Liga Naţiunilor, şi a început să proclame importanţa ideii sale favorite, şi cum în mod special statele mici vor beneficia de Ligă."
Constantin Argetoianu, despre Regina Maria: "Este una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naţionale"
"Războiul rămâne pagina Reginei Maria, pagină cu care se poate făli, pagină care se va aşeza în istorie la loc de cinste. O găsim în tranşee printre combatanţi, o găsim în spitale şi în toate posturile sanitare printre răniţi şi bolnavi. O găsim de faţă la toate adunările care încercau să facă puţin bine. Nu a cunoscut frica de gloanţe şi de bombe, cum nu a cunoscut teama şi scârba de molimă sau nerăbdarea faţă de eforturile aşa de des inutile, provocate de dorinţa ei de mai bine. Regina Maria şi-a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităţilor sale, dar mai presus de toate, pe acela al încurajării şi ridicării moralului acelora care o înconjurau şi care au trebuit să decidă, în cele mai tragice momente, soarta ţării şi a poporului său. Se poate afirma că Regina Maria a întrupat aspiraţiile cele mai înalte ale conştiinţei româneşti. Prin modul cum a influenţat în 1916 intrarea României în război şi din nou, în 1918, când aproape numai datorită ei regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la Bucureşti, regina s-a aşezat ca ctitoriţă a României întregite şi ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naţionale."
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
