Regina Maria - inima României

"Regina Maria este cea mai vie și cea mai de neuitat personalitate a Primului Război Mondial" (The New York Times, 1926)

Pe 1 Decembrie, la televiziunea Pro TV, a fost difuzat filmul "Maria - Inima României", produs de John Florescu, creator de filme documentare din New York. În zilele premergătoare marii sărbători, am avut șansa unei scurte întâlniri cu domnia sa. Cu această ocazie, am realizat un interviu despre per­sonajul principal al filmului, Regina Maria. Pu­țină lume știe că Marea Unire nu ar fi fost po­sibilă fără contribuția ei. Regina a influențat poli­tica mondială în favoarea României, stăruința ei fiind fără egal.

JOHN FLORESCU
Creator american de filme documentare

"Regina Maria nu a fost și nu este bine înțeleasă de către poporul român"

- După filmul dedicat Regelui Mihai ("Răz­bo­iul Regelui"), ați rea­lizat o capodoperă des­­pre Regina Ma­ria ("Maria - Ini­ma Ro­mâniei"). E lim­pede că ați în­vățat istoria țării noastre mai bine de­­­cât mulți ro­mâni. Ce v-a im­pre­sionat în cazul ce­lei mai frumoase și mai inte­ligente dintre re­ginele Eu­ropei?

- Părerea mea despre Regina Ma­ria este că nu a fost și nu este bine înțe­leasă de către po­po­rul ro­mân. Mai ales românii de azi au o viziune limi­tată despre rolul ei, ca urmare a in­flu­enței comuniste ca­tastrofale. Istoricul en­glez Hannah Pa­kula, autoarea volumului "Ulti­ma Romantică", spune că nici după o sută de ani, poporul român nu știe aproape nimic despre re­gi­nă. Alături de regizorul bri­tanic Trevor Poots, de producătorul Viorel Che­saru și editorul Mir­cea Lăcătuș, am fost în jurul lumii, am cercetat 15 arhive din tot atâtea capitale, ca să aflăm cât mai multe despre inegalabila regină. Concluzia es­te clară, așa cum scrie ziarul The New York Times, în 1926: "Re­gina Maria este cea mai vie și cea mai de neuitat personalitate a Primului Război Mondial". Iar în România, acum, noi nu știm bine cine a fost această genială personalitate regală.

- Pe 1 decembrie 1918, Casa Regală s-a întors la București de la Iași, unde se refugiase în tim­pul războiului, după ocuparea germană a Bucu­reștiului. După câteva zile, Regina i-a primit pe liderii Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, în frunte cu Iuliu Maniu. Cum a avut loc această în­tâlnire, despre care se știe destul de puțin?

- Întrucât regina era bolnavă, delegația arde­leană a fost primită întâi de regele Ferdinand. Erau de față cei mai importanți lideri care au or­ganizat Marea Adunare de la Alba Iulia. După câ­teva zile, Regina îi primește, și ea, și scrie emo­țio­nată: "Stând pe canapea, i-am primit pe Ma­niu, Vaida Voievod, Gol­diș, Popp și epis­copii Miron Cristea și Hossu. Emoție ma­re, o bucurie cu sufletul la gură și multe spe­ran­țe pentru viitor. Asigurări entu­ziaste de loia­li­tate".

"O regină ca aceasta trebuie primită cu onor militar"

- Bucuria Marii Adu­nări de la Alba Iu­lia a fost umbrită de eco­urile Conferinței de la Paris, unde Româ­nia fusese lăsată pe dinafară. Salvarea a venit de la Regina Ma­ria, trimisă ca amba­sa­dor de excepție la ne­gocierile de la Paris. Iată ce scrie ea în jur­nalul ei: "Aliații noștri înclinau să ne lase bal­tă. As­cultam zvonurile cu pumnii strânși și inima palpi­tând. (...) Apoi, într-o bună zi, pe neașteptate, regele m-a în­tre­bat dacă aș fi de acord să plec în străinătate pen­tru a pleda acolo cauza noastră. «Eu? Să merg la Paris și la Londra? (...) Un fior de mândrie mi-a străbătut toată fi­in­ța. Eu? Desigur; eu eram cea chemată - da, cred că mă simțeam ca­pabilă să-mi susțin ple­doaria chiar și în fața «ce­lor trei mari»! [SUA, Anglia, Franța] [...] Da, voi merge, am spus - o să fac tot ce pot. Era o misiune pe ca­re o pu­team îndeplini, mă sim­țeam capabilă s-o fac, nu eram nici nervoasă și nici speriată". Cum s-au des­fășurat eveni­men­tele?

- Într-adevăr, primul ministru, Ion I.C. Brătianu, și ceilalți lideri de la București, au fost nevoiți să plece acasă de la negocieri. Franța și Anglia, ca să nu mai vorbim de America, au refuzat pretențiile românești și nu aveau de gând să recunoască Marea Unire a României. Una dintre cauzele "fierbinți" ale refuzului era sem­narea de către guvernul român a tratatului de pa­ce cu Germania. Slavă Domnului că, la pre­siu­nea Reginei și a fiului său, Carol al II-lea, Regele Ferdinand nu a parafat acest tratat rușinos. De îndată ce a ajuns la Paris, unde a plecat la ru­gămintea regelui și a primului ministru, Ion I. C. Brătianu, Maria a fost primită și decorată de pre­­ședintele Franței, Raymond Poincaré, cu "Ma­rele Cordon al Legiunii de Onoare", și a fost pri­mită de severul prim ministru George Clé­men­ceau, cel supărat pe guvernul român, pentru tratatul cu Ger­mania. În luna aprilie, s-a întâlnit cu pre­șe­dintele american, Woodrow Wilson, dar și cu colonelul House, consilierul prezidențial care conducea efec­tiv SUA. A negociat, și-a fo­losit seducția și inte­li­gența, a fermecat presa in­ternațională. Știa că apa­riția în ziarele și revistele vremii avea mare im­por­tanță în opinia publică și, deopotrivă, în lumea po­litică. Știa să facă lobby, atât în rândul pre­ședinților și regilor, cât și la nivelul mediu al opi­niei publice. "Știu că am oferit o imagine frumoasă țării mele, prin zâmbetul meu", concluzionează Re­gina. La care Clemenceau a adăugat binevoitor, cu multă sim­patie: "O regină ca aceasta trebuie pri­mită cu onor militar, cu generalul Foch în frunte!". În fine, emoționată de primirea avută la Academia Franceză, unde a fost aplaudă la scenă deschisă, și de primirea cu frenezie a parizienilor, Regina a închiriat câteva camere la celebrul Hotel Ritz, unde i-au fost aduse sute de buchete dintre florile cele mai frumoase din Paris. Neavând unde să le pună, hotelul a făcut un apel în tot Parisul, în căutare de vaze de flori! Acea inundație florală a creat o imagine cum nu s-a mai văzut niciodată până atunci la elegantul lanț de hoteluri Ritz.

- Ajunsă la Paris, Maria a fost întrebată de jurnaliști cu ce scop a venit... A spus aceleași fai­moase cuvinte rostite în fața lui Clémenceau și a celorlalți șefi de stat, în sala Conferinței de Pace. Vă rugăm să le recapitulați, pentru cei care nu știu momentul.

- Celebrul ei răspuns, făcut public în 1926, a sunat astfel: "Fiecare țară are nevoie de o ima­gine. Deci, când vă adunați cu toții pentru deli­berări, vreau ca România să aibă, și ea, o față. Sunt aici să fiu acea față, să fac România ceva mai per­sonală decât apare ea în statistici și hărți". Era conștientă de impactul vorbelor sale. Dar, mai ales, al faptelor sale. Impresionat pu­ternic de succesul reginei, pri­mul ministru Bră­tianu a spus că ea a rezolvat în trei-patru zile ceea ce el n-a reușit în șase-șapte luni... Imediat după căderea regimurilor comu­nis­te, l-am întrebat pe mi­nistrul de Externe al Un­ga­riei, Geza Jeszenszky, ce a însemnat pentru țara sa pierderea Transil­va­niei. "A fost o tragedie", a răs­puns. Recent, ace­lași ministru a acordat un interviu revistei "Pa­șaport diplomatic", în care s-a dovedit realist, ca unul care a înțeles că granițele țărilor eu­ropene stabilite la Paris-Trianon, în 1919-1920, nu se pot schimba. El a spus, printre altele, că în ziua de azi, o luptă între țări vecine, ca România și Un­garia, ar fi absurdă, afirmând bărbătește: "Niciun ma­ghiar nu ar fi gata să moară pentru Transil­vania". În 1990, când am avut convorbirea cu dom­­nia sa, a recunoscut ca un bun vecin: "Ro­mânia a fost norocoasă. Ungaria și-ar fi dorit să aibă o Regina Maria la Paris, în anii aceia...".

- Grație Reginei, România Mare a intrat în nu­cleul greu al Europei, alături de puterile An­tantei, Franța, Rusia și Anglia. Fiind de origine an­glo-rusă (tatăl englez, mama rusoaică), regina a fost considerată un important factor de influ­en­ță al Antantei în România. A făcut uz de originea ei?

- Ambasadorul Franței la București o admira foarte mult. Acest ministru al epocii afirma des­chis: "Regina Maria este de două ori aliata noas­tră, o dată prin naștere, iar a doua oară prin inima ei". Fără îndoială, prin legăturile cu casele regale rusă și britanică, Regina le-a scris regelui George al V-lea și țarului Nicolae al II-lea, verii ei primari, lungi scrisori în care le spunea de ce do­rește România să devină un stat național uni­tar. În acest fel, ea a reprezentat o valoroasă sursă diplo­matică a continentului. "Era ușor pentru mi­ne", scria într-un Jurnal, "să am legături neo­fi­cia­le cu ei și, de­sigur, eram gata să-mi ser­vesc țara pe orice cale". Faptul a fost observat și de gene­ra­lul Mor­daq, șeful Cabinetului Militar al primului ministru francez, care a spus deschis, impresionat de inteligența și farmecul reginei: "Se spunea - și nu erau departe de adevăr - că ea era adevăratul bărbat al familiei regale române. În Franța au fost întotdeauna apreciați oamenii îndrăzneți, de orice sex ar fi, ceea ce explică popu­laritatea reginei Maria, încă de la sosirea în țara noastră".

"Avea ochii albaștri ca florile de cicoare"

- Se spune că participarea armatei române la bătălia din Ungaria, din 1919, contra bolșe­vi­cului Bela Kun, când Budapesta a fost cucerită, a pro­dus o mare admirație în Occident. Îi salvau astfel românii pe occidentali de pericolul so­vietic?

- Mai mult ca sigur! Și aceste lupte ale singurei armate care mai exista în Europa, armata română, au contribuit la succesele obținute de România la Paris. Puterile occi­den­tale erau foarte speriate de re­vo­lu­ția bol­șevică, mai ales după ce via­ța întregii familii a țarului Nicolae fusese curma­tă în mod barbar. Ame­nințarea bolșe­vis­mului tortura Ves­tul. De aceea, Re­gina a știut să folo­sească acest detaliu istoric, oferind liderilor reuniți la Paris "sprijinul armatei române". În al doi­lea rând, România era "partenerul per­fect", în stare să curețe rămășițele bol­șevice din Ungaria și să elibereze Eu­ropa ci­vilizată de teama comunis­mu­lui. România putea copleși Ungaria în orice moment, ceea ce a și făcut.

- Am văzut emoționantul dvs. film despre Re­gina Maria, "Maria-Ini­ma României". În­trucât ați co­lorat o mare parte dintre filmările de epocă, am observat că regina noastră avea ochii albaștri...

- Într-adevăr, ochii ei erau de un albastru pă­trunzător, puternici, fee­rici. Era o femeie frumoasă, cea mai fru­moasă regină din Europa. Stră­ne­poata ei, prințesa Margareta, nu­mește aceas­tă culoare pe englezește: "blue corn­flower blue eyes". Ochi al­baștri ca flo­rile de cicoare.


Regina Maria - File de jurnal

Conferința de Pace de la Paris
"Am plecat în sunetul muzicii Marseillaise"

"Toate onorurile care îmi sunt arătate sunt ară­tate țării mele. Și dacă Parisul și-a pierdut ca­pul după mine, cu atât mai bine: deschide calea pentru mun­ca pe care o am de făcut. Parisul este auriu, în­sorit, cu miros de primăvară (...) Am fost pri­mi­tă cu onoruri militare, și imnul nostru național a fost cântat foarte frumos, ca un imn so­lemn. În­tâlnirea cu Clémanceau a fost deci­si­vă. Bătrânul om de stat a venit alergând pe trepte să mă întâm­pine și părea mai degrabă un om tâ­năr. Am urcat la etaj, urmați de numeroși oficiali, apoi am intrat în biroul lui, pentru o convorbire tête-à-tête. Întot­deauna mi-am imaginat că-l voi plăcea pe Clé­men­ceau, și chiar așa a fost. Arată ca un om bă­trân, dar altfel nu are nimic de acest gen în el, și nici cea mai mică parte a creierului lui nu este îm­bătrânită sau rigidă. Are ceva din stilul direct al unui soldat și este cu certitudine un încăpățânat. A susținut anumite revendicări pe care le cere Ro­mâniei și de care se ține ca o li­pitoare, și au fost câteva momente când ne-am în­crucișat privirile ca doi luptători. Dar eu am ve­nit să modific atitu­di­nea față de România, și asta însemna să mă lupt, așa cum m-am luptat în bă­tă­liile din anii tragici de război. (...) Nu știu dacă am reușit să-l conving, dar știu că nu l-am plic­tisit. Doar ce m-am ridicat să plec, pentru a nu-i răpi timpul prețios, atunci, fără înduplecare, mi-a făcut semn să stau jos: «Am destul timp pentru dumneavoastră; nu vă precipi­tați, vorbiți răs­pi­cat, îmi place așa». Nu știu dacă am atins vreo coardă sensibilă a inimii sale, dar fața mea i-a adus o imagine plăcută despre Ro­mâ­nia, zâm­be­tul meu fiind mult mai convingător de­cât dezba­te­rile politice obositoare. Mi-a fost con­fir­mat sen­timentul lui de simpatie, prin ceea ce i-a spus, mai târziu, lui Antonescu: «O regină ca a voas­tră poate fi primită numai cu onoruri mi­li­tare, cu mareșalul Foch în frunte». Am plecat în su­­netul muzicii Marseillaise, aerul fiind umplut de praf auriu..."

Întâlnire cu președintele american Woodrow Wilson

"10 aprilie 1919. Președintele Wilson a venit să mă vadă devreme în această dimineață, îm­pre­ună cu soția sa, și avea zâmbetul din fotografiile pe care le știam. L-am primit cu obișnuitul meu stil simplu și direct, în așa fel încât conversația nu a stagnat nicio clipă, deși trebuie să spun: era su­pă­rător de limitat. Am vorbit multe lucruri din or­dinea de zi, am atins de asemenea și subiectul bol­­șevismului, și i-am putut da câteva detalii sa­vu­roase despre cum erau cu adevărat bolșevicii, lu­cru pe care nu-l știa. Am explicat, de ase­me­nea, spe­ranțele statelor mici, pentru care el se de­clarase a fi un apărător, și acest fapt ne-a adus discuția despre Liga Națiunilor, și a început să proclame im­portanța ideii sale favorite, și cum în mod spe­cial statele mici vor beneficia de Ligă."

Constantin Argetoianu, despre Regina Maria: "Este una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naționale"

"Războiul rămâne pagina Reginei Maria, pa­gi­nă cu care se poate făli, pagină care se va așe­za în istorie la loc de cinste. O găsim în tran­șee prin­tre combatanți, o găsim în spitale și în toate pos­tu­rile sanitare printre răniți și bolnavi. O găsim de față la toate adunările care încercau să facă puțin bine. Nu a cunoscut frica de gloanțe și de bombe, cum nu a cunoscut teama și scârba de molimă sau nerăbdarea față de eforturile așa de des inutile, provocate de dorința ei de mai bine. Regina Maria și-a îndeplinit datoria pe toate fronturile acti­vi­tă­ților sale, dar mai presus de toate, pe acela al încu­rajării și ridicării mo­ra­lului acelora care o încon­jurau și care au trebuit să decidă, în cele mai tra­gice momente, soarta țării și a poporului său. Se poate afirma că Re­gina Maria a întrupat aspirațiile cele mai înalte ale conștiinței românești. Prin mo­dul cum a in­fluențat în 1916 intrarea României în război și din nou, în 1918, când aproape numai da­torită ei regele Ferdinand nu a ratificat dezastru­oasa pace de la București, regina s-a așezat ca cti­toriță a României întregite și ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naționale."