Nu vă mai spălaţi pe cap cu şampon. Folosiţi ceaiul de urzică şi oţetul de mere. Pentru situaţia în care sunteţi, vă recomand ca, timp de 7 zile, să vă spălaţi pe cap cu ceai de rostopască. Preparaţi o infuzie dintr-o lingură de rostopască la 200 ml apă fierbinte. Se pun comprese, se fac badijonări de 3 ori pe zi. Dacă părul cade, preparaţi o soluţie de usturoi pisat cu apă, cu care daţi pe cap, de 3 ori pe săptămână. Sper ca cele arătate de mine să vă ajute! Multă sănătate!
GHEORGHE BURTEA - Argeş
"Îmi lăcrimează ochii întruna"
(Răspuns pentru MARIA - Reşiţa, F. AS 498)
Doamna Maria, feriţi-vă ochii de fum, aburi, lumină puternică, frig. Luaţi vitamina A, câte 2 comprimate pe zi, timp de 14 zile. Consumaţi suc de morcovi, câte 200-250 ml pe zi. Pregătiţi un amestec (ceai complex) din: silur, frunze de nuc, arnică sau muşeţel, toate în părţi egale (dacă nu aveţi arnică, puneţi muşeţel). Luaţi 2 linguri de amestec şi le opăriţi cu 250 ml apă clocotită. Puneţi comprese de 2-3 ori pe zi la ambii ochi, le ţineţi 15 minute. Puteţi folosi, în aceleaşi condiţii, ceai de albăstrele. Infuzie, dintr-o lingură de albăstrele la 200 ml apă fiartă.
GHEORGHE BURTEA - Argeş
"Cum pot scăpa de verucile plantare?"
(Răspuns pentru LAURENŢIU, F. AS 1297)
Pentru a scăpa de această suferinţă, există foarte multe remedii. Dar cel mai bun, pe care l-a folosit şi soţul meu, când i-au apărut veruci pe ambele mâini, este următorul: se ia rostopască proaspătă (se găseşte în spaţiile verzi rostopască până toamna târziu, dacă nu, uscată), se face într-o oală de 2-3 l un ceai foarte concentrat şi apoi se introduc ambele picioare în acest ceai, cât se poate suporta de fierbinte. (Fără să vă frigeţi!) Se stă în această fiertură până începe să se răcească uşor. Se şterg picioarele. În felul acesta veţi proceda timp de 2-3 săptămâni. Verucile vor dispărea complet. Vă doresc multă sănătate şi vă rog să scrieţi la "Formula AS" ce rezultate aţi avut.
Cu stimă şi multă dragoste,
GABI
"Urinez foarte des şi pierd urină"
(Răspuns pentru MARIA - Târgovişte, F. AS 1337)
Stimată doamnă, pentru problema dvs. vă sfătuiesc să faceţi: un examen ginecologic şi PAP; ecografie abdominală, realizată de un urolog. Program de urinare la ore fixe, adică să mergeţi să urinaţi chiar dacă nu este necesar, tot la 30 de minute. Încercaţi o cură cu capsule VESSIALYS. Sunt suplimente alimentare.
Dacă mai doriţi ceva lămuriri, mă puteţi suna la tel. 0752/59.69.54.
"Mi s-a pus diagnosticul alopecie areata"
(Răspuns pentru S.T. - Bucureşti, F. AS 1337)
Această afecţiune este extrem de imprevizibilă şi niciun medic nu poate anticipa evoluţia ei, poate avea cauze diverse, fiind o afecţiune autoimună, în schimb, trebuie înţeles că orice tratament aşa-zis "clasic" vizează efectul, şi nu cauza, aşa că, independent de ce aplicaţi pe zonele afectate, chiar dacă este funcţional sau nu, cauza rămâne netratată. Foarte multe păreri sugerează implicarea factorului psihologic în alopecia areata şi dacă acest lucru este adevărat, vă sugerez să începeţi a gestiona situaţiile ce cauzează starea de anxietate sau stres. Pentru tratamentul local există studii care demonstrează eficacitatea uleiurilor esenţiale de lavandă şi cimbru, cât şi a extractului proaspăt de ceapă, frecţionarea zonei afectate stimulează vascularizaţia şi, implicit, creşterea părului.
DANIEL SZEKELY
"Vreau să scap de secreţiile din gât"
(Răspuns pentru MONICA DĂNIŞOR - Canada, F. AS 1337)
Stimată doamnă, vă sfătuiesc să vă procuraţi din ţară Acti-Reflux, tablete masticabile. Sunt produse la noi, la Piatra-Neamţ, în cadrul laboratoarelor farmaciei "Ardealul". Sunt o variantă obţinută din plante medicinale, după o reţetă englezească. Pentru detalii mă puteţi contacta la tel. 0752/59.69.54.
N.B. Indicaţia majoră este pentru reflux gastric, dar are rezultate foarte bune şi în problema dvs.
G. SIBOTEANU
"Copila mea are psoriazis pe cap"
(Răspuns pentru MARI - Călăraşi, F. AS 1139)
Mă numesc Răican Maria şi sunt din Deva. Şi eu am fost diagnosticată cu psoriazis pe cap. Tratamentul care a dat rezultate este cel cu ulei de oregano. Am pus câteva picături în zona afectată şi am masat uşor. La început m-a pişcat puţin, dar nu a durat mult. Vă garantez vindecarea. Cu stimă,
RĂICAN MARIA - Deva
"Caut un leac pentru erizipel"
(Răspuns pentru SANDA - Galaţi, F. AS 1339)
Comandaţi la o farmacie (cu laborator) soluţia următoare: 1 g iod metaloid, 3 g acid salicilic, 10 g glicerină, 100 ml alcool de 70°. Această soluţie nu trebuie să vă lipsească din casă. Cu ea se badijonează locul unde se instalează microbul (stafilococul sau streptococul). - 2 flacoane de Ampicilină (40 capsule a 250 mg). Se iau câte două o dată, la interval de 6 ore, timp de 5 zile. Repaus la pat şi comprese cu Rivanol pe locul afectat. Esenţială este igiena personală şi badijonarea permanentă cu soluţia de mai sus. Dacă erizipelul revine, adresaţi-vă Institutului Cantacuzino din Bucureşti (tel. 021/30.69.100), unde vi se va recolta o cantitate infimă de substanţă din propriul organism şi vi se va prepara un autovaccin. Mâncaţi mai multe fructe, cam 20% din cantitatea de alimente, şi treceţi la un regim alimentar cu preparate fierte, nimic prăjit. Consumaţi peşte, ouă mai rar şi fără carne. Această cură va dura 6 luni. Pentru întărirea imunităţii, folosiţi Phytoimun capsule, 3 pe zi, cu 30 de minute înainte de mese (un flacon, cu 10 zile pauză). Tot pentru întărirea imunităţii mai puteţi folosi un litru de ceai de urzică, în amestec cu cătină şi sunătoare, 1 lingură de amestec, în părţi egale, la 250 ml apă (infuzie). (Capsulele de Phytoimun se iau 6 luni.)
- Puneţi la fiert boabe de fasole, apoi zdrobiţi-le şi faceţi o pastă pe care o aplicaţi sub formă de cataplasmă pe zonele cu probleme. Lăsaţi-o două ore, apoi curăţaţi-vă cu ulei de măsline. Aplicaţi cataplasme cu frunze de salată, fierte în apă şi unse, apoi, cu puţin untdelemn de măsline. Cu răbdare, voinţă, încredere şi credinţă vă veţi vindeca.
IONEL DUMITRAŞCU - Buzău