BERBEC
Un bun câştigat: prietenii
Din mai încolo aţi avut de clarificat o mulţime de probleme legate de prietenie şi cercurile sociale prin care vă învârtiţi. V-aţi putut da seama dacă opiniile dvs. mai radicale sunt acceptate de ceilalţi, dacă vă puteţi impune ca lider al grupului sau nu. Statutul dvs. rămâne acela pe care aţi reuşit să-l câştigaţi (sau nu) până pe 15. Prietenii sunt importanţi pentru dvs. şi în noiembrie. Unii dintre dvs. se vor gândi să plece din ţară la studii sau ca să mai vadă lucruri noi - ocazii se ivesc lesne după 7. Din 17 încolo, situaţiile familiale vă pot transpune în trecut, amintindu-vă experienţe care au rămas neprelucrate.
BANI: Tot din mai începând, aţi cam ieşit din tipare. Dvs. sunteţi uneori impulsivi în privinţa banilor, însă mai puţin decât s-ar crede. E posibil să vă fi venit idei mai năstruşnice de câştig. Dar după 7, vă reîntoarceţi temporar (adică până în martie 2019) la cele încercate şi verificate.
CARIERĂ: Atitudinea dvs. cam independentă din ultimele luni poate să vă fi atras duşmănii secrete, iar efectele se văd în cea de-a doua parte a lunii.
DRAGOSTE: Fiţi atenţi la nemulţumirile exprimate subtil de partenerul de cuplu, până pe 16, dacă vreţi să vă bucuraţi de o a doua jumătate a lunii romantică.
SĂNĂTATE: Între 15 şi 19 vă simţiţi greoi, picioarele sunt sensibile, limfa circulă greu, ganglionii se pot inflama.
TAUR
Fiţi mai flexibili
Uranus vă lasă în pace. Din 7 începând nu vă mai suceşte după toanele lui. Simţiţi din nou pământul sub picioare şi e cazul să vă bucuraţi de această senzaţie, căci din martie anul viitor iar începe tontoroiul. Între timp, n-ar strica să vă gândiţi în ce domenii din viaţa dvs. ar fi bine să deveniţi mai flexibili. Cum?! În niciunul? Nu mai fiţi aşa... Tauri! Ocupaţi-vă de descâlcirea unor raporturi de putere, în familie, până la mijlocul lunii. E cazul să o faceţi, înainte de-a vă continua drumul vieţii. În cea de-a doua jumătate a lunii, e bine să vă uitaţi la regimul dvs. alimentar şi să încercaţi să vedeţi ce vă plăcea şi vă făcea bine în copilărie.
BANI: Până pe 6 vă puteţi juca cu banii - în imaginaţia dvs. Nu dispuneţi de obişnuitul dvs. fler. Jupiter se poate înfiinţa însă cu propuneri tentante de afaceri, legate cumva de străinătate, după data de 8.
CARIERĂ: Mare atenţie la confesiuni făcute unor prieteni. Din 7, e cazul să căscaţi bine ochii la cei care vin să vă iscodească.
DRAGOSTE: Luna aceasta, pe 8, se termină "anul de miere" pe care vi l-a dăruit Jupiter, în trecerea sa prin Scorpion.
SĂNĂTATE: Încercaţi să dormiţi pe săturate, până pe 6, că pe urmă apare din nou "marele deşteptător" Uranus, cu insomnia lui cu tot.
GEMENI
Neînţelegeri
Iar intră Mercur, planeta dvs. guvernatoare, în mişcare retrogradă, şi anume în Săgetător, semn zodiacal în care, astrologic vorbind, e "în exil". Deci, să nu vă miraţi dacă din 18 nu vă prea mai înţelegeţi cu cei din jur. Consolaţi-vă cu gândul că e ultima retrogradaţie a anului şi cereţi celor care nu reuşesc să fie clari, să zică ce au de zis, cât mai simplu şi pe scurt. Veţi vedea ce util e acest procedeu, pe final de lună. Uitaţi-vă cu atenţie la copiii dvs. sau la copilăria dvs. şi vedeţi ce talente descoperiţi. Poate cei mici manifestă un talent pe care l-aţi cultivat şi dvs., până la un punct. Dacă pentru dvs. e prea târziu, investiţi măcar într-al lor.
BANI: A venit vremea să vă uitaţi şi la părinţii dvs. şi să vă amintiţi cum îşi chiverniseau aceştia banii. Cum împărţeau veniturile? Cât cheltuiau pe mâncare, pe casă, pe haine? Se prea poate să aveţi de (re)învăţat de la ei.
CARIERĂ: Lucrurile sunt haotice, la serviciu, unde aveţi probabil parte de şefi dezorganizaţi. Se poate şi mai rău: din 15, îi pot apuca şi crize de autoritate.
DRAGOSTE: În ciuda pârdalnicului Mercur retrograd, Jupiter, intrat în Săgetător după 8, face viaţa de cuplu plăcută şi amuzantă.
SĂNĂTATE: După data de 7, redescoperiţi faptul că aveţi picioare sprintene şi mobile.
RAC
De mână cu Nodul Nord
Dvs. aveţi reputaţia de-a avea cea mai bună memorie din întreg cercul zodiacal, aşa încât, dacă nu sunteţi foarte tineri, vă puteţi aduce probabil aminte ce turnură a luat destinul în urmă cu 18 ani. Mulţi dintre dvs. au un filon creativ pronunţat, dar care uneori nu este fructificat, pentru că nu vă fixaţi un obiectiv concret. Dacă pictaţi, să spunem, pe furiş, într-o mansardă, nu vă veţi vedea curând expuse lucrările. Gândiţi-vă cum v-aţi capitalizat creativitatea? Ce aţi moştenit de la părinţi - la propriu sau la figurat - şi nu aţi dezvoltat? Cât de confortabil vă simţiţi să vă deschideţi emoţional faţă de alţii? Vreme de 18 luni, Nodul Nord în semnul dvs. vă va confrunta cu aceste subiecte.
BANI: În ultimul an şi jumătate v-aţi trezit în repetate rânduri în situaţii în care n-aţi prea avut de ales. Lucrurile se schimbă la mijlocul acestei luni.
CARIERĂ: Din 8, Jupiter în Săgetător vă permite să vă înţelegeţi bine cu colaboratorii, să prindeţi curaj să vă desfăşuraţi forţele - mai puţin, e drept, după ce Mercur intră în retrogradaţie, pe 18.
DRAGOSTE: Aveţi un maximum de deschidere emoţională până pe 8. Unele poveşti de dragoste începute acum pot fi deosebit de profunde.
SĂNĂTATE: Umerii şi stomacul sunt mai sensibili în preajma Lunii pline din data de 24.
LEU
Clipe de introspecţie
Din 17 încolo, vi se întâmplă ceva neobişnuit - apare o nevoie de-a vă retrage, de-a vă apleca asupra trăirilor dvs. personale, de-a căuta răspunsuri despre cine aţi deveni. Gândurile vă pot duce înapoi în copilărie, încercând să pătrundeţi modurile în care v-au influenţat părinţii personalitatea şi alegerile. S-ar putea să fie ceva traume de exorcizat. Anul acesta - adică din 8 şi până pe 3 decembrie anul viitor - marele benefic Jupiter vă ajută să transformaţi energia eliberată prin introspecţie în acte de creativitate. Pentru început însă, din 18 şi până pe 5 decembrie, cât timp Mercur e în retrogradaţie, odraslele vă pot pune răbdarea la încercare.
BANI: Nu vă lăsaţi furaţi de perspective prea seducătoare pentru a fi adevărate, mai ales la mijlocul lunii. Dacă faceţi un pas greşit pe 18, pierderea poate fi usturătoare. De abia după 26 începeţi să distingeţi iluziile de realitate.
CARIERĂ: Propriile dvs. nesiguranţe vă pot submina, după 16, în special, dacă v-aţi pus rău cu cine nu trebuie.
DRAGOSTE: Perechea dvs. începe să se calmeze din 15. Dacă sunteţi singuri, Jupiter vă aduce, din 8, multiple posibilităţi de-a vă desfăşura forţele. Dar nu jucaţi dublu, după 17.
SĂNĂTATE: Simptomele dvs. sunt mai degrabă rezultatul unor tensiuni psihologice, decât semne de boală propriu-zise.
FECIOARĂ
Bucurii în familie
Marele benefic Jupiter se instalează din 8 în Săgetător, ceea ce pentru dvs. înseamnă că legăturile de familie, inclusiv cu rudele prin alianţă, pot fi aducătoare de bucurii. Poate fi vorba despre venirea pe lume a unui copil, undeva până pe 3 decembrie 2019. Mai e posibil ca cei dragi să vă ajute să achiziţionaţi o casă sau pământ. Pe 17, Nodul Nord (sensul vieţii) îşi schimbă locul şi dvs. norocul. Anumiţi duşmani, care acţionează din umbră, îşi pierd puterea asupra dvs. Va trebui să vă gândiţi cum să vă redistribuiţi energia între prieteni, familie şi carieră.
CARIERĂ: Sunteţi mai puţin acaparaţi de problemele profesionale ca de obicei, mai ales că Mercur retrograd din 17 vă dă de rezolvat chestiuni familiale.
DRAGOSTE: Certuri pot apărea în cuplurile stabile din 15, din motive neclare. Începeţi să vă dumiriţi după 25.
SĂNĂTATE: După data de 17, aceia dintre dvs. care suferă de afecţiuni cardiace sau ale coloanei vertebrale se pot simţi mult mai bine.
BALANŢĂ
Şvung profesional
Viaţa dvs. cotidiană prinde alt ritm, din 8, sub influenţa veselului şi sociabilului Jupiter. Acesta vă oferă posibilitatea de a cunoaşte oameni de la care aveţi de învăţa sau pe aceea de a transmite altora mai tineri, din cunoştinţele pe care le-aţi dobândit. în timp. Oricât de plăcute ar fi însă aceste întâlniri, aveţi grijă cum le programaţi, pentru că există riscul de a îngrămădi prea multe într-o perioadă prea scurtă de timp. Vi se va deschide probabil posibilitatea de a călători sau primiţi vizita unor oaspeţi din străinătate. Unii dintre dvs. s-ar putea decide să-şi ducă studiile la un nivel superior. Apare întrebarea dacă să o faceţi aici sau în străinătate.
BANI: Venus, supranumită patroana banilor, se mişcă retrograd prin semnul dvs. până pe 17, perioadă în care v-ar fi de folos să revizuiţi relaţia cu asociaţii. Întrebaţi-vă care cu cât a contribuit (nu luaţi în considerare doar banii).
CARIERĂ: Odată cu intrarea Nordului Nord în Rac, pe 17, cariera dvs. poate lua avânt. Aveţi însă grijă ca asta să nu se petreacă în detrimentul vieţii familiale.
DRAGOSTE: Şi în amor faceţi un bilanţ, mai ales dacă aveţi o pereche. Relaţiile de iubire pot fi excesiv de temperamentale până pe 15.
SĂNĂTATE: Aveţi grijă să nu vă expuneţi intemperiilor sau prezenţei persoanelor răcite, mai ales pe final de lună.
SCORPION
Cu buzunarele pline
Degustaţi ca nişte cunoscători ultimele zile ale prezenţei marelui benefic Jupiter în semnul dvs., până pe 8, pentru că vă veţi reîntâlni cu el de abia peste 12 ani. Un alt eveniment astrologic important pentru dvs. este trecerea Nodului Nord în Rac, de pe 17. Pe o perioadă de un an şi jumătate vi se va pune la încercare capacitatea de a învăţa lucruri noi. Veţi avea de luptat cu două tendinţe contrarii: să abordaţi noi domenii de cunoaştere sau să vă reapucaţi de un unul care vă interesează şi să-l aprofundaţi. Nu e exclus ca în viaţa dvs. să apară persoane de tip mentor, sau ca dvs. înşivă să conduceţi pe altcineva pe calea cunoaşterii.
BANI: Nu plângeţi plecarea lui Jupiter din semnul dvs., pentru că, trecând în Săgetător, prosperul benefic vă umple buzunarele. Dar mai întâi aveţi de descâlcit nişte situaţii mărunte, dar enervante, din 18 şi până pe 7 decembrie.
CARIERĂ: Anumite situaţii de necontrolat, care v-au ţinut pe o cale anume în carieră, impunându-vă un anumit tip de alegere, încetează din 16. Şi tot de atunci vă lămuriţi ce prieteni v-au ţinut spatele în această perioadă.
DRAGOSTE: Năbădăile partenerului pot înceta din 6, dar situaţia e temporară.
SĂNĂTATE: Energia dvs. e mai slabă ca de obicei, plămânii şi rinichii pot oferi motive de îngrijorare.
SĂGETĂTOR
Sub protecţia lui Jupiter
Avem două veşti. Una excelentă şi una deranjantă. Prima e intrarea stăpânului dvs. celest, Jupiter, în semnul dvs., după o absenţă de 12 ani. El oferă oportunităţi de creştere pe multe niveluri. Pe parcursul sejurului său, care durează până pe 3 decembrie 2019, vă va deschide noi orizonturi, va oferi multora dintre dvs. ocazia să iasă în evidenţă, vă va aduce în viaţă ghizi spi-rituali sau protectori. Important e doar să nu vă risipiţi în prea multe direcţii, căci oferta lui este bogată, dar reprezintă, în acelaşi timp, un test al discernământului.Vestea enervantă e că după vizita lui Jupiter, Mercur, aflat tot în semnul dvs., se trezeşte să intre în mişcare retrogradă, şi anume pe 18. Ideile dau năvală, cuvintele ioc.
BANI: Păstraţi-vă atitudinea prudentă pe care aţi început să o dobândiţi de la finele lui 2017 şi veţi putea beneficia de încrederea unor persoane care, rămânând în umbră, vă pun la dispoziţie informaţii şi fonduri.
CARIERĂ: Încurcăturile care v-au ţinut pe loc în ultimele cinci luni încep să se rezolve, odată cu clarificarea ce intervine după 26.
DRAGOSTE: Aceia dintre dvs. care sunt îndrăgostiţi vor petrece momente deosebit de romantice în preajma Lunii pline din Gemeni, de pe 23.
SĂNĂTATE: Kilogramele nu se mai depun aşa uşor, dar slăbitul continuă să ridice o problemă.
CAPRICORN
Recluziune
Dvs. nu vă vine greu să staţi singuri. De altfel, unul dintre simbolurile pentru Capricorni este eremitul sau pustnicul. Odată cu intrarea lui Jupiter în Săgetător, numeroşi Capricorni ar putea alege la propriu viaţa monahală sau alt stil de recluziune, care să le permită să cerceteze profunzimile propriului lor spirit, credinţa şi să găsească forma optimă prin care să îi călăuzească astfel pe ceilalţi. Capricornii mai mondeni pot investi în acţiuni de binefacere, de preferinţă în domeniul educaţiei. Alături de unii dintre prietenii dvs., este posibil ca, după Luna nouă din Scorpion, de pe 7, să vă organizaţi în toată legea în această direcţie.
BANI: N-aţi avut întotdeauna control asupra resurselor dvs., în ultimul an şi jumătate, când Nodul Nord a trecut prin Leu. Din 17 însă, va deveni posibil să acţionaţi fără restricţii în afaceri.
CARIERĂ: În ciuda bârfelor pe seama dvs., care pot fi vehemente după 18, careva dintre şefi e onest şi vă ţine partea. Dar în secret.
DRAGOSTE: Nodul Nord în Rac, din 17, ridică întrebarea dacă sunteţi destul de deschişi faţă de partener sau de posibilitatea de a intra într-o relaţie angajată.
SĂNĂTATE: Din 8 începând, e bine să adoptaţi o dietă care să nu solicite ficatul şi pancreasul. Altfel vă puteţi resimţi deja din 18.
VĂRSĂTOR
Bazaţi-vă pe prieteni
Zodia dvs. este supranumită şi "zodia prieteniei" pentru că aveţi în mod natural această înclinaţie, care, din 8 se poate transforma în vocaţie. Meritul este al lui Jupiter în Săgetător, care vă poate întroduce în grupuri formate din oameni cu care împărtăşiţi aceleaşi aspiraţii. Vă puteţi baza pe prietenii dvs. vechi şi noi în multe situaţii. Nici nu va fi nevoie să le cereţi sprijinul, pentru că doar auzind că aveţi o problemă se vor oferi să vă ajute. Această efervescenţă socială durează până pe 3 decembrie anul viitor. E drept că Mercur retrograd începând din 18 poate crea câteva frecuşuri cu membrii grupului, pe care nu reuşiţi să-i credeţi.
BANI: Mijlocul lunii e o perioadă nepotrivită pentru activităţi legate de bani. Vorbind pe şleau, puteţi fi traşi pe sfoară sau vă puteţi angaja într-un contract fără a înţelege exact ce presupune. Riscul e mare pe 7 decembrie.
CARIERĂ: Turbulenţele se liniştesc luna aceasta, căci evenimente imprevizibile majore nu se mai întrezăresc după data de 6.
DRAGOSTE: În viaţa partenerului dvs. nu mai intervin lucruri ce afectează relaţia, dar după 15 e nevoie de eforturi ca să vă reveniţi.
SĂNĂTATE: Cei care-şi tratează cu seriozitate afecţiunile reumatismale pot simţi rezultatele pe final de lună.
PEŞTI
Dorinţă de recunoaştere
Dvs. nu sunteţi persoane prea ambiţioase de fel (asta dacă nu cumva activaţi în lumea artelor, caz în care lucrurile stau altfel). Dar odată cu intrarea lui Jupiter în Săgetător, pe 8, până şi pe cei mai modeşti dintre dvs. vă poate apuca nevoia de-a fi recunoscuţi în lume, de-a urca pe scara socială. Şanse în sensul acesta sunt (ca acum 12 ani), dar ca să începeţi urcuşul cu dreptul, trebuie să vă feriţi de schimburi de replici acide cu cei care au deja statutul la care dvs. doar aspiraţi. Din 18 vă poate apuca această nevoie de afirmare prin contestare.
BANI: Pe perioada ultimilor şapte ani v-au tot venit idei neobişnuite, privind noi surse de venituri. Din Mai, încolo, aţi uitat de majoritatea lor. Cele de care vă veţi reaminti după 6 s-ar putea însă să fie viabile.
CARIERĂ: Ce frumos vă puteţi desfăşura în perioada anului următor, mai ales că relaţiile de muncă se pot îmbunătăţi substanţial după 16! Avântul dvs. se poate însă opri, pentru un timp, dacă vă încontraţi cu şefii, din 18 încolo.
DRAGOSTE: Aveţi mare grijă să nu vă proiectaţi frustrările şi asupra partenerului. S-ar putea să vă daţi seama că aţi greşit de-abia după 25 şi va fi tare greu să mai dregeţi busuiocul.
SĂNĂTATE: Cei care au probleme cu inima ar trebui să se menajeze, mai ales până pe 15.