Cu scriitorul DAN LUNGU, despre politică şi literatură - "Am intrat în politică pentru a sprijini cultura"

Dan Lungu este vârful de lance al ge­ne­raţiei sale de scriitori. Succesul literar nu l-a îndemnat, totuşi, să se închidă în turnul de fildeş, ci a luptat pe baricadele ma­nagementului cultural, iar acum este pe meterezele politicii, fiind parlamentar al Partidului Uniunea Salvaţi România. Vă propunem un interviu despre locul de întâlnire dintre artă şi politică.

"Important e să te pui în slujba binelui"

- În ultimii ani, aţi dat literatura pe politică. Ce v-a convins să faceţi acest pas?

- Nu e propriu-zis un schimb, fiindcă nu am re­nun­ţat la literatură, chiar dacă nu mai am la fel de mult timp de scris ca înainte. Mai degrabă am re­nunţat - momentan - la managementul cultural, deşi mă tentează ideea înfiinţării unei fundaţii cul­tu­rale puternice, cu programe vii, după model euro­pean. În politică am intrat din mai multe motive. După experienţa FILIT (Festivalul internaţional de literatură şi traducere) şi cea de la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Iaşi, am realizat că foarte puţini oameni politici înţeleg cultura şi fac ceva pentru ea. Cel mai adesea e văzută ca instrument politic sau naţionalist-ideologic, scăpând sensul profund al libertăţii de creaţie şi de exprimare. Am in­trat, deci, în politică, pentru a sprijini cultura. Pa­sul spre politică l-am făcut, de asemenea, pentru că nişte oameni în care aveam încredere mi-au propus asta şi m-au susţinut, pentru că am găsit un loc în care mă pot simţi relativ confortabil sub aspectul valorilor îm­părtăşite şi al libertăţii individuale.

- A meritat să deveniţi politician tocmai în aceste vremuri atât de tulburi?

- Vremurile nu ţi le alegi, important e să te pui în slujba binelui. La limită, vremurile mereu sunt tulburi, chiar dacă nu întotdeauna bătălia e atât de vizibilă ca acum.

"Fără penali în slujbe publice"

- Ce cuprinde, de fapt, munca de parla­men­tar?

- Ca parlamentar, ai o parte de muncă în cir­cums­cripţie, iar o alta în plen şi în comisii. Opoziţia are o contribuţie importantă, deşi mai puţin vizibilă, în dezbaterile din comisii, în discuţiile pe amen­damente, în susţinerea iniţiati­ve­lor legislative, dincolo de ceea ce se vede în plen, un­de dezbaterile sunt mult mai vizibile. Desigur, de foarte multe ori, votul este strict politic, ceea ce înseamnă că o idee, oricât de bună, dacă vine din partea opoziţiei, are şanse mici să treacă. Toate bune şi frumoase până aici. Problemele încep să apară atunci când prin subterfugii birocratice eşti îm­pie­dicat să-ţi faci treaba, când se încalcă regu­lamentul în favoarea puterii sau când, pur şi simplu, îţi este tăiat în mod abuziv microfonul, deşi parla­mentul este locul pre­dilect al dezbaterilor. Varie­ta­tea mo­dalităţilor de a pune pumnul în gură opoziţiei este mare şi, uneori, destul de sofisticată, astfel încât nu poate fi întot­deauna simplu explicată. Ei bine, când tot acest arsenal este folosit pentru că trebuie schim­bat Codul penal în favoarea unor condamnaţi aflaţi în vârful puterii, nu numai că indignarea atinge cote maxime, dar eşti obligat să găseşti forme creative de protest, pentru a nu-ţi trăda mandatul în faţa alegătorilor. Este clar că aritmetica este de partea puterii atunci când e vorba de vot, dar dincolo de asta, trebuie transmise indig­narea şi revolta. Când nici lupta în parlament nu e suficientă pentru a apăra ţara, susţii şi sprijini lo­gistic o iniţiativă cetăţe­neas­că precum "Fără penali în funcţii publice".

"Când îţi taie microfonul, scoţi portavocea"

- Pare că duceţi o luptă de gherilă în Par­la­ment. Vă simţiţi ca un Che Guevara al politicii româneşti?

- Uneori, seamănă cu o luptă de gherilă, e drept... În faţa abuzurilor şi a unui mod discre­ţionar de a folosi puterea, trebuie să reacţionezi prompt, cre­ativ şi foarte transparent. Când îţi taie microfonul, scoţi portavocea, e mai eficient. Când te reduce abu­ziv la tăcere, doar fiindcă e la butoane, cuplezi boxele şi pui "Partidul, Ceauşescu, România", pen­tru a le aminti originea practicilor folosite. Le faci cadou "Ferma animalelor" a lui Orwell. Scoţi banne­­rele şi pancartele şi protestezi atunci, pe loc. Susţii in­de­pendenţa justiţiei, susţii Roşia Montană, să nu fie scoa­să de pe lista UNESCO. Vii la plen cu tricou inscripţionat "Fără penali în funcţii publice". Nu reu­şeşti să schimbi soarta votului, dar îţi arăţi atitu­dinea. Exprimi revolta şi indignarea. Aritmeticii îi opui emoţia. În cazurile cele mai grave, cum a fost cu ordonanţa 13, am apelat la mişcare de tip #ocuppy în Parlament. Aş numi asta mai degrabă happening politic şi aş lega faptul de arta contem­porană. Asta e noutatea pe care o aduce USR-ul în materie de opoziţie, fiindcă vine cu o altă cultură şi altă sensibilitate. Odată cu USR, opo­ziţia parla­mentară se reinventează: cu mijloacele artei con­temporane, transmite revolta, şi cu noile tehnologii, cultivă transparenţa într-o manieră fără precedent - de la postări detaliate pe reţelele de socializare, la live-uri de dincolo de tribună, de pe hol sau din culise.

"«Baba comunistă» lasă viitorul deschis"

- Cum se văd în Parla­ment protestele din stra­dă?

- Protestele din stradă sunt erupţia unor ne­mulţumiri acumulate, a unor tensiuni sociale profun­de, nu pot fi ignorate. La urma urmei, ţine şi de mandatul cu care eşti învestit să le auzi, să le înţelegi, să cauţi soluţii. USR-ul a fost adesea ecoul sau purtătorul lor de cuvânt în Parlament. Asta, nu doar fiindcă e în opoziţie, ci şi prin faptul că mulţi membri şi parlamentari USR vin din astfel de miş­cări civice, ale căror idealuri le reprezintă, acum, în mod natural. Acest spirit al protestatarilor poate fi găsit adesea în ceea ce reprezentanţii puterii nu­mesc cu suficienţă şi dispreţ "circ în Parlament".

- Experienţa de politician va folosi cândva scrii­torului Dan Lungu? Vă bate gândul să scrieţi ceva pornind de la întâmplarile trăite în Parla­ment?

- Pentru mine, literatura nu ţine de întâmplările reale din Parlament sau din altă parte. În acest sens, nu cred că voi scrie un roman "cu cheie", în care să se recunoască personaje sau situaţii. Pe de altă parte, multe din experienţele semnificative pe care le-am avut apar în cărţile mele, iar sub acest aspect, ceea ce trăiesc în Parlament se va regăsi, sunt convins, în ceea ce voi scrie.

- Faimosul dvs. personaj, "baba comunistă", pe ce parte a baricadei s-ar situa azi? Ar fi o babă PSD-istă sau dimpotrivă?

- La finalul cărţii, vedem că bătrâna ia decizia să nu se prezinte la vot. E modul ei de a-şi gestiona conflictul interior, iscat de confruntarea dintre propriile nostalgii, cu îndemnurile fiicei, Alice, de a nu vota cu foştii comunişti. E un echilibru precar, trebuie să recunoaştem, care în perioadele de criză economică basculează către spaţiul securizant al trecutului, dar sub influenţa unor evenimente emo­ţionale puternice - cum ar fi reprimarea vio­len­tă a unui miting al diasporei (aşa cum s-a întâm­plat de curând, n.n.), la care ar fi putut participa şi Alice - poate bascula în celălalt sens. Genul de echilibru volatil pe care îl găseşte "baba comunistă" în carte lasă viitorul deschis.

- "Baba comunistă" nu doar că a făcut în­con­jurul lumii, fiind tradusă în multe limbi, dar a de­venit şi personaj de film şi de teatru. Cum vă ex­plicaţi succesul ei?

- Fiind vorba de propria mea carte, mi-e greu să vorbesc despre succesul ei. Presupun că e o temă care a apărut într-un context favorabil receptării, tratată cu echilibru şi umor. Succesul ei se defineşte în primul rând în raport cu receptarea.

- Cum vi s-a părut ecranizarea regizorului Stere Gulea?

- Cum glumeam cu Stere Gulea, filmul este volumul doi al cărţii, în sensul că vine mult încoace temporal şi introduce o temă nouă, cea a crizei eco­nomice. Este redată bine atmosfera cărţii, cu o dis­tribuţie excelentă, iar Luminiţa Gheorghiu face o "babă comunistă" pe cinste.

- Dintre spectacolele de teatru care au avut ca sursă de inspiraţie romanul dvs., care v-a plăcut cel mai mult?

- Din păcate, la montarea din Olanda şi la cele do­uă de la Sibiu, nu am reuşit să ajung... Montarea de la Iaşi a fost reuşită. La Budapesta, la teatrul "Ka­tona Jozsef", a avut loc a o suta reprezentaţie, o mo­nodramă cu Judit Csoma într-o formă de zile mari, cel puţin la spectacolul la care am reuşit să ajung.

"Un festival care nu se mulţumeşte cu puţin"

- Sunteti mândrul "părinte" al celui mai im­portant festival de literatură şi traducere din ţară, celebrul FILIT, eveniment cultural care a adus la Iaşi laureaţi de Nobel şi nume de primă mărime din literatura mondială. Festivalul a trecut şi prin momente dificile. Ce se întâmplă cu el?

- FILIT-ul e o colaborare în trei, au fost mereu alături Lucian Dan Teodorovici şi Florin Lăză­rescu. E un proiect finanţat de Consiliul Judeţean Iaşi şi or­ganizat prin Muzeul Naţional al Literaturii Ro­mâ­ne din Iaşi, deci are o puternică amprentă insti­tuţională, cu avantajele şi dezavantajele ce decurg de aici. A trecut de momentele dificile iscate de tensiunile politice locale şi e pe drumul cel bun, se apropie de a şasea ediţie, care se va desfăşura între 3-7 octombrie. Cea de anul trecut a fost una foar­te reuşită, semn al revenirii complete după problemele avute. În fiecare an, FILIT-ul vine cu surprize, şi la nivel de tipuri de evenimente, nu numai de nume de autori; e un festival viu, care nu se mulţumeşte cu puţin.

- Ce aveţi acum pe masa de lucru şi care va fi viitoarea dumneavoastră carte?

- Tocmai am pus punct unui roman la care scriu de vreo cinci ani, în care încerc ceva nou. E atipic, se numeşte "Pâlpâiri" şi va apărea la Editura Po­li­rom.