- Bună dimineața, Irina!
- Bună ziua, Dia! Știi, la mine, cum trec de ora 7, dimineața e pe sfârșite. Sunt foarte matinală. De obicei, până la ora asta îmi fac deja alergarea de dimineață pe aleile de sub Tâmpa, îmi beau prima cafea, citesc un pic și apuc să mă și instalez la lucru în atelier.
- Și azi e o excepție?
- Azi am venit direct în atelier, ca să termin niște lucrări promise unor clienți și ca să mai lucrez puțin la unele planșe cu ilustrație botanică ce vor fi incluse într-un proiect viitor.
- Irina, dar ce faci tu la Brașov? De ce ai atelierul acolo?
- Mutarea mea la Brașov a fost o surpriză pentru toată lumea. Exact ca atunci când ieși dintr-o relație, când n-o faci neapărat pentru că e rău, ci pentru că îți dorești să trăiești și altceva, am lăsat Bucureștiul pentru că aveam nevoie de o schimbare. În București, ajunsesem la o limită în ce privește inspirația, creativitatea și energia. Din fericire, lucrurile s-au legat. Un proiect pe care îl aveam atunci s-a potrivit de minune cu invitația de a ține niște cursuri aici. Mi-am zis: "Ce-ar fi să închiriez un apartament la Brașov și să mă prefac că am o casă de vacanță?". Și uite că, după doi ani, sunt mutată oficial la Brașov, cu buletin de Brașov și cu atelier aici.
- Ți-am văzut atelierul în fotografii. Pare foarte aerisit.
- Atelierul meu e într-o casă din secolul XVI, o clădire monument, în care există și o frescă superbă, foarte bine păstrată. E o casă care în realitate nu e prea luminoasă, are pereți groși, ferestre mici, e pe o străduță destul de îngustă. Doar că mobilierul, atmosfera și tot ceea ce se mai întâmplă înăuntru o fac să par mai luminoasă decât e.
- Suficient de luminoasă cât să poți desena?
- Mi-am pus biroul exact în fața ferestrei. Acolo am și planșeta unde lucrez acuarela și șevaletul pentru ulei.
- Acum unde ești, Irina? La atelier?
- Da, am venit la atelier. Locuiesc la câteva străzi distanță și până aici e o plimbare foarte plăcută. Sunt exact în camera cu fresca. La ora asta, pe masa de lucru cade un pătrățel de lumină care nu mă lasă să mai desenez. Așa că mă mut în camera asta, unde pătrățelul cade pe canapea. Mă așez exact ca o pisică, îmi mai fac o cafea și, până se mută lumina pe partea cealaltă, mă pun pe răsfoit. E poziția iluminată la propriu.
- Știu că te-ai înconjurat de multe obiecte frumoase.
- Chiar lângă mine e un taburet găsit pe stradă, pe care l-am îmbrăcat în niște catifele foarte frumoase. Am și un fotoliu nou, pe care l-am retapițat pe spate cu un covor vechi din Țara Bârsei. Așa cum îmi plac mai mult florile sălbatice decât cele de florărie, tot așa mă îndrăgostesc mai tare de lucrurile găsite, chiar dacă uneori recondiționarea lor costă de trei ori mai mult.
- Ai și vreun obiect preferat dintre cele găsite?
- Acum vreo cinci ani, am recuperat două uși foarte mici, care între timp au devenit uși de dulap pe un dulap foarte simplu, alb și minimalist. Mai am și niște lămpi făcute din pălării pe care le-am purtat. Îmi place să-mi transform amintirile în piese de mobilier.
- De când te-ai mutat la Brașov, desenezi tot mai des flori...
- La București, n-aș fi luat niciodată decizia de a face asta full time, deși arta botanică e probabil vocația mea principală. Nici n-aș fi îndrăznit să mă apuc de dat cursuri. Ritmul Capitalei mă împingea spre proiecte mult mai alerte în arhitectură și design.
- Cum îți găsești inspirația când desenezi flori?
- Urcând pe munte, bineînțeles. Deși, paradoxal, de când m-am mutat la munte, nu mai reușesc să merg la fel de des. Și totuși, îmi găsesc timp să merg să văd cum a înflorit laleaua pestriță, o plantă protejată care crește în zonă, sau să prind bujorii de munte. Nu culeg florile protejate, iar cele sălbatice oricum nu rezistă în vază, în cel mai bun caz presez un exemplar ca să am o idee despre dimensiunile reale. Arta botanică se face întotdeauna la scară 1:1. Cel mai des, sunt obligată să fac multă muncă de teren. Car după mine tot felul de caiete, și lumea știe deja că, dacă urcă pe munte cu mine, din când în când, trebuie să mă aștepte câte un sfert de oră, ca să mai desenez câte o floare.
- Dar de ce desenezi flori, Irina? Ai fi putut rămâne un foarte bun arhitect.
- Când eram mică, desenam foarte des flori. Mai târziu, după ce am terminat Arhitectura, am făcut un master la Arte și am reînceput să desenez pornind de la modele vegetale, dar în stilul Georgiei O'Keeffe. Profesorul mi-a zis: "Nu mai desena flori, e un subiect bătrânicios, florile nu se vând. N-o să ți le ia nicio galerie." Și am rămas cu ideea asta, că "Nu e ok să desenezi flori". Ani de zile am făcut amenajări interioare, piese de mobilier și altele. Când m-am mutat la Brașov, mă simțeam destul de obosită și mi-am zis: "Ce-ar fi dacă, pentru o vreme, m-aș odihni făcând exact ce vreau eu, ceva ce îmi face bine?". Și așa s-a deschis portița.
- E greu să desenezi flori?
- Pictura botanică e un pic diferită de cea florală obișnuită, pentru că se situează la granița dintre știință și artă. Mie îmi place tocmai faptul că e migăloasă. Pe o planșă pot sta între 70 și 100 de ore, fără să pun la socoteală zilele de cercetare de dinainte.
- Vara asta, planșele tale au putut fi admirate în Grădina Botanică din București, în cadrul expoziției "Life of Bulbs". Unde le mai pot vedea cei care le-au ratat?
- Sper ca, până la sfârșitul anului, lucrările mele să fie disponibile și în magazinul online de pe site. Cel mai bine însă e să își programeze în avans o vizită la atelierul din Brașov. Aici pot vedea lucrările care nu s-au vândut încă și multe alte planșe noi, din proiecte viitoare.
- Ai flori în casă acum, Irina?
- Sunt destul de des pe drumuri, nu prea pot să am grijă de flori. Am totuși patru orhidee frumoase, nu neapărat florile mele preferate, dar care au marele avantaj că nu-și schimbă forma mult timp, iar cursanții mei au timp să le deseneze. Am și plante aromatice, am o plantă de piper. Iar în curte mai sunt frezii, hortensii, stânjenei și un trandafir cățărător. Am vorbit cu inginerul horticol de la Grădina Botanică din București să mă primească și pe mine la toaletarea de toamnă a trandafirilor, ca să învăț cum se face. Dar am și flori uscate, care miros nemaipomenit. Am strâns cimbrișor din Leaota, tei, mentă, iasomie, salvie și coada-șoricelului. Zilele astea vreau să ies după sunătoare. Din când în când, îmi mai fac câte-un ceai.
- Când te saturi de cafea?
- Ah, nu, asta nu se întâmplă niciodată. Sunt o mare iubitoare de cafea. Ceaiul e doar așa, fiindcă nu pot să beau câte cafele aș vrea eu în fiecare zi.
Foto: DEERSPHOTOS