El şi-a strâns banii necesari călătoriei într-un mod insolit: a vândut bucăţi de drum, căci, oricum, avea în faţa lui kilometri din belşug. Aşa că a dat câte 500 de kilometri la pachet cu poveşti şi poze pentru 50 de euro. Şi cum, din fericire, mai sunt încă destui visători pe lumea asta, cei peste 20.000 de kilometri s-au vândut ca pâinea caldă. La întoarcere, povestea lui a devenit subiectul unui documentar marca Discovery. În plus, jurnalul său de călătorie scris pe ruta România-Mongolia a fost publicat sub titlul "Vând kilometri".
Între timp, Mihai a "recidivat", refăcând călătoria în Mongolia, de data aceasta împreună cu soţia şi fiul său.
Comerţ cu kilometri
- Călătoria ta în Mongolia te-a transformat în erou, mulţi visători şi-ar dori să îşi ia lumea în cap şi să aibă o aventură ca a ta.
Capadoccia - Turcia
- E nevoie de ceva curaj să te duci singur până la capătul lumii, nu?
- Dacă înainte să plec mi-ar fi spus cineva cât de simplu e, de fapt, cu siguranţă n-aş fi crezut. Curajul de care e nevoie încape într-o ureche de ac. E mai periculos să treci strada după ţigări. Nu m-am considerat niciodată un mare motociclist. Eu sunt ăla de cade ca musca-n curbă, fără să ştie ce l-a lovit. Mi-e frică de viteză, nu ştiu să pun genunchiul jos sau să polizez scăriţele, aş face cu plăcere un ocol de o sută de kilometri ca să evit cinci kilometri de nisip. Îi invidiez pe cei care fac toate astea cu curaj şi mă uit la ei precum copilul la vitrina cu acadele. În schimb, ştiu altceva. Îl citez puţin pe domnul Ted Simon: "Aş merge mai degrabă departe decât repede????". "Şi înapoi", aş adăuga eu.
- Şi reţeta care e, dacă exista vreuna?
- A, e simplă. Odată ce-ai făcut rost de dramul de curaj, eşti ca şi plecat. Apoi devine şi mai simplu. Trebuie să ai răbdare, să opreşti des, să cunoşti oamenii, să faci cu mâna, să te laşi depăşit, să zâmbeşti mult, să nu te grăbeşti, să vezi, să simţi, să te uiţi înapoi, să ai încredere, să ştii, să afli, să nu-ţi fie ruşine să plângi, să nu încetezi să te minunezi şi, mai presus de toate, să iubeşti.
- Cine au fost cei care au "investit" în călătoria cu Doyle în Mongolia? Cine au fost "cumpărătorii de vise", să le spunem?
- La început, s-au înghesuit prietenii dornici să mă ajute, dar apoi am început să îmi refuz amicii, pentru că eram curios să aflu dacă oameni pe care nu îi cunosc sunt în stare să scoată bani din buzunar pentru un lucru atât de ciudat. Cine e nebunul ăla care să plătească pentru aşa ceva? Şi am fost foarte bucuros să descopăr că mai bine de jumătate dintre cumpărătorii kilometrilor mei au fost necunoscuţi.
- Ce locuri ţi-au plăcut mai mult şi mai mult în prima călătorie?
- Mongolia şi Tadjikistan. Paradoxal, sunt cele mai primitive ţări prin care am trecut, nu au aproape deloc drumuri şi pentru un motociclist e teribil de greu să traverseze locurile alea, dar acolo am întâlnit cei mai frumoşi oameni şi asta a compensat tot.
- În ce constă frumuseţea oamenilor de acolo?
- Deci uite care-i treaba. Ar trebui ca cineva să-şi deschidă o afacere. Să facă cumva să-i mai monteze încă o mână motociclistului care trece prin Tajikitsan, ca astfel să poată răspunde la salut şi să rămână şi atent la drum în acelaşi timp. Nu cred că există vreo persoană pe lângă care să fi trecut şi să nu-mi fi făcut cu mâna. Iar în Mongolia, copii cu motorete fugeau după mine, fiecare om pe lângă care treceam îmi făcea semn să opresc. Şi opream. Nu ne înţelegeam deloc, dar dădeam mâna prietenos şi plecam. Un kilometru, şi altcineva îmi făcea semn să opresc.
- Iată o întrebare pe care şi-au pus-o, cu siguranţă, mulţi: de ce motocicletă şi nu maşină?
- Când văd în Bucureşti zeci de maşini stând la cozi la semafoare, mă întristez. Noi nu avem timp de aşa ceva. Viaţa e atât de scurtă. Şi apoi, când stai în maşină, parcă te uiţi la televizor. Eşti ca acasă, e cald, fumezi, vorbeşti la telefon şi priveşti viaţa printr-un geam. Eu le tot spun prietenilor mei conducători auto: "Voi nu treceţi cu adevărat prin locurile pe unde mergeţi cu maşina". Eu, când trec cu motocicleta pe lângă un câmp unde ţăranii cosesc fânul, simt mirosul de fân. Sau simt răcoarea pădurii pe care o traversez. Lucrurile astea nu le trăieşti când mergi cu maşina.
Fericire cu ataş
Georgia
- După întoarcerea din Mongolia, mă pot lăuda cu adevărat cu un singur lucru: venirea pe lume a fiului meu, Vladimir. Apoi, legat de umblat, am mai făcut câteva drumuri. În 2014, pe când Vladimir împlinea 4 ani, ne-am decis că trebuie să facem cumva să mai luăm o motocicletă, ca să ne putem plimba toţi trei. Ne-am hotărât la o motocicletă cu ataş, iar din 2015, am început să călătorim împreună.
- Ce motocicletă ţi-ai cumpărat, în care să încăpeţi toţi trei?
- Motocicleta pe care am luat-o în 2014 este un "Ural Ranger". O motocicletă rusească, cu un aer foarte clasic, cu personalitate. Am botezat-o "Zair".
- Pe unde aţi călătorit în familie?
- În 2015 ne-am plimbat prin 42 de ţări ale Europei, plus Maroc, timp de patru luni. Am parcurs 28.000 de kilometri. Apoi, în 2016, am zis să testăm puţin abilităţile off-road ale motocicletei, cu un drum până în Georgia şi Armenia, întorcându-ne acasă cu un mic ocol prin Austria. În 2017, am luat estul în piept, într-o încercare de a le arăta Oanei şi lui Vladimir pe unde am fost eu singur, cu opt ani în urmă. Am mers până în Mongolia şi înapoi, timp de patru luni, parcurgând 26.000 de kilometri, pe aproximativ acelaşi traseu, dar invers.
Fruntea lumii: Danemarca
În Tadjikistan cu soţia şi fiul său
- Nu, mai uşor nu a fost, pentru că de data asta am mers pe forţe proprii, cu bani economisiţi. Cred că sistemul "Vând kilometri" a fost atât de frumos şi a avut impactul pe care l-a avut, pentru că a fost o idee foarte originală la vremea ei. Ar fi păcat să încerc să reeditez succesul cu aceeaşi reţetă. "Vând kilometri" rămâne "Vând kilometri".
- Povesteşte-ne care au fost highlite-urile călătoriilor tale?
- E o întrebare foarte grea. Vladimir s-a plimbat cu Zair prin vreo 56 de ţări, într-o perioadă adunată de aproximativ 10 luni. E o întrebare grea, nu pentru că nu aş şti care sunt highlite-urile călătoriilor, ci pentru că sunt prea multe.
- Unde te-ai mai întoarce?
- Din nou, o întrebare cu răspunsul greu. Uite, în Mongolia m-aş întoarce, deşi am fost deja de două ori. M-aş întoarce în cam toate locurile prin care am trecut, pentru că în fiecare loc am mai lăsat câte ceva de descoperit.
- Dar dacă ar fi să alegi, unde ţi-ar plăcea să trăieşti?
- Când am ajuns în Danemarca, stând de vorbă cu oamenii de acolo, am ajuns la concluzia că o asemenea ţară nu prea are cum să existe. Mi s-a părut că acolo, relaţia dintre cetăţean şi stat e una, cum să zic eu, amoroasă. O ţară unde statul are grijă de cetăţean şi cetăţeanul iubeşte să plătească taxe. Aşa că da, Danemarca ar fi în capul listei cu ţări unde e de trăit. Apoi am avut un sentiment foarte puternic de "acasă" când am ajuns în Spania. Şi cred că ăla e locul.
Foto: Mihai Barbu
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
