Amânarea obiectivului luptei de un an şi jumătate a coaliţiei PSD-ALDE, susţine autorul, "albirea" lui Dragnea, nu s-a datorat protestelor societăţii civile, atenţionărilor externe privitoare la încălcarea independenţei Justiţiei sau "rezistenţei" preşedintelui Iohannis, căci parlamentarii PSD-ALDE au dovedit, în acest an şi jumătate, că nimic nu-i poate opri în impunerea unei legislaţii favorabile intereselor lor. Toate tacticile posibile au fost folosite, de la retragerile temporare în faţa răscoalelor civice, la minciunile pe faţă, produse ca răstălmăciri ale observaţiilor critice venite de la instituţii internaţionale (precum Comisia de la Veneţia) sau ambasade occidentale, până la obrăznicii jenante legate de "independenţa naţională" şi "neamestecul în treburile interne", deşi România este membru de bunăvoie al UE, NATO şi al altor organisme internaţionale. L. Dragnea a impus, e drept, în comisiile parlamentare, pe cei mai fideli susţinători ai săi, iar executivul a fost modificat de atâtea ori încât, prin mediocritatea şi slugărnicia sa, a devenit, în întregime, un fel de alter-ego al liderului. Cu toate astea, susţine Urian, ţelul final nu a fost atins, şi se anunţă o toamnă grea pentru Dragnea. Cea de-a doua condamnare a lui ajunge la termenul pronunţării definitive şi, în lipsa amnistiei şi graţierii, efectele nu vor întârzia să se vadă. Toată gaşca de slujbaşi agresivi va părăsi barca dacă "şeful" îşi va pierde şi bruma de legitimitate pe care ei au încercat să i-o păstreze. De altfel, sub pretextul apărării lui Dragnea, ei şi-au atins scopurile particulare acordându-şi, legal, atâtea privilegii şi facilităţi încât, pentru muritorii de rând, au devenit de neatins.
Ce a împiedicat realizarea ţelului pentru care, cu grăbire, s-au zbătut, un an şi jumătate, Parlamentul şi guvernul? Tudorel Urian susţine că tulburările sociale continue, eşecul evident al "revoluţiei" din economie şi prăbuşirea imaginii internaţionale a ţării (cu consecinţe în atragerea de fonduri şi în politicile investiţionale străine) au indus în masa susţinătorilor puterii ideea că sacrificarea intereselor unei întregi caste (care şi-a rostuit prin toate mijloacele existenţa) pentru interesele unui singur om, ameninţându-i astfel stabilitatea şi bunăstarea, este deja prea mult. În interiorul coaliţiei de guvernare a apărut o defecţiune care începe prin ruperea "bicefaliei", a cuplului conducător, Dragnea-Tăriceanu. Pentru Tudorel Urian, Popescu-Tăriceanu este, în ciuda declaraţiilor lui sforăitoare, un politician pragmatic, care a realizat că susţinerea "până în pânzele albe" a lui Dragnea duce la dezastru, putându-se încheia cu o explozie socială şi, în subsidiar, că - odată "albit" - liderul PSD îşi va impune dominaţia în parteneriatul "cu drepturi egale" PSD-ALDE. O rupere a acestuia, ca o premisă a realizării unei noi majorităţi parlamentare, dispusă să administreze eficient ţara, în locul conflictului eternizat cu Justiţia, i-ar conveni şi preşedintelui Iohannis. Semnul deschiderii acestuia spre o înţelegere cu Tăriceanu a fost demiterea procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, cerută insistent de şeful ALDE. O "reconciliere" cu Tăriceanu este dorită şi de unii liberali apropiaţi de Preşedinţie, precum Alina Ghorghiu, Cristian Buşoi, Marian Petrache, contestatari din interior ai preşedintelui formaţiunii, Ludovic Orban. Deşi PNL-ul a crescut în sondaje, egalând PSD-ul, aceştia îi reproşează lui Orban "aventurismul" (în speţă, plângerea penală pentru "trădare" împotriva premierului Dăncilă), inflexibilitatea şi ineficienţa (toate moţiunile de cenzură contra guvernului fiind respinse). Orban a fost acuzat şi de trecerea mai multor parlamentari liberali în rândurile ALDE. O răsturnare a lui (cu discretul acord al preşedintelui Iohannis) ar deschide calea de la "reconciliere" la reunificarea liberalilor, Tăriceanu redevenind liderul PNL şi, ca urmare a restructurării majorităţii parlamentare, prezumtiv prim-ministru al noului executiv. Iohannis şi Tăriceanu au mai colaborat fructuos în perioada în care primul era primar al Sibiului (declarat "capitală culturală a Europei"), iar ultimul, şeful guvernului ce drena fonduri.
După Tudorel Urian, o asemenea răsturnare a alianţelor ar conveni şi celor mai mulţi lideri şi parlamentari PSD. Social-democraţii s-ar mulţumi şi cu o "opoziţie constructivă", mai ales că, în ciuda eşecului din "cazul Dragnea", şi-au atins, prin modificarea legilor Justiţiei, majoritatea obiectivelor individuale. O amnistie fiscală (cerută insistent de E. Teodorovici, ministrul de resort), îi va absolvi pe toţi de datoriile către stat, iar schimbarea codurilor juridice îi va pune la adăpost de "ghearele" DNA. Darius Vâlcov, consilierul condamnat penal al primului ministru, este principalul "vânzător de iluzii utile", care să asigure viitorul PSD-ului şi după plecarea de la putere, pentru că noii guvernanţi vor fi obligaţi să îşi asume ponoasele haosului generat de executivul încă în funcţiune. Chiar şi "raţa mecanică", Viorica Dăncilă, şeful acestui executiv, a consimţit la "mişcare", refuzând să dea, pe răspunderea proprie, OUG de amnistie şi graţiere care îl salva pe Dragnea. Şefii PSD-ului pregătesc astfel un fel de "rotativă guvernamentală" care să asigure alternanţa la putere a doar două partide, PNL-ul şi PSD-ul, şi o realegere, neconflictuală, la Preşedinţia ţării, a lui Klaus Iohannis, cu mai puţine atribuţii decât înainte.
Dacă acest "scenariu" se va adeveri, consecinţele se vor vedea din toamnă. Preşedintele Iohannis poate supune asaltul asupra Justiţiei unui referendum. PNL-ul, prin rezistenţa "grupării Blaga" (din fostul PDL), poate refuza anexarea la ALDE. Împreună cu USR-ul, PMP-ul şi formaţiunea lui D. Cioloş, poate constitui o nouă alianţă a dreptei moderate. Iar societatea civilă îi va garanta atunci victoria în următoarele alegeri.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
