Eram elev în clasa a VII-a şi-mi petreceam vacanţa de vară la bunici (Dumnezeu să-i odihnească!), într-un adevărat colţ de rai. Bunicul meu, fiind paznicul fermei din sat (Behela), locuia împreună cu bunica într-una din cele două barăci existente acolo, în mijlocul unui peisaj mirific. Ferma, o minunată grădină, se întindea pe zeci de hectare şi cuprindea parcele cu roşii, ardei, castraveţi, vinete etc. Pe malurile pârâului Behela creşteau splendide exemplare de salcii plângătoare, iar în apropierea locuinţei bunicilor erau flori, multe flori îngrijite de bunica, câţiva vişini şi doi nuci. La umbra lor, a nucilor cu coroane imense, îşi odihnea bătrâneţile Fraga - un ciobănesc german de elită - încă viguroasă, mândră, inteligentă, "pensionată" de o unitate militară. A fost adusă la Behela pentru a întări paza. Deoarece era foarte rea cu străinii şi nu-i suporta în preajma ei, bunicul nu o lăsa liberă. Cu mine era blândă, prietenoasă, drăgălaşă şi chiar jucăuşă uneori. A fost marea mea bucurie în serile şi duminicile acelei veri fierbinţi. Dar cel mai mult îl iubea ea pe bunicul. El îi aducea hrană de la cantina I.A.S.-ului, el o îngrijea cu multă dragoste. Cu toate că ţinea mult la ea şi era convins că este o însoţitoare de nădejde, nu o lua decât foarte rar în deplasările lui nocturne pe drumurile grădinii, greşeală care într-o noapte putea să-l coste chiar viaţa.
Iată, pe scurt, cum s-a întâmplat: în acea noapte, ca de obicei, bunicul îşi făcea rondul când a surprins trei bărbaţi cu o căruţă, care încercau să fure legumele adunate şi depozitate în lăzi. Au urmat certuri, ameninţări dure şi, în final, hoţii au tăbărât cu bâtele asupra lui. S-a apărat cum a putut cu o bărdiţă cu coada lungă, pe care o purta permanent cu el noaptea, dar după o lovitură puternică primită în braţul drept, a scăpat-o şi a rămas astfel fără apărare. În disperarea care l-a cuprins, i-a trecut prin minte gândul salvator: a strigat după ajutor, mai exact a chemat-o pe Fraga. Auzindu-i glasul şi simţind pericolul în care era stăpânul ei, căţeaua a reuşit să scape din legătoare şi să ajungă în cel mai scurt timp la locul conflictului. Bunicul era căzut la pământ şi încasa din plin lovituri. Hoţii erau hotărăţi să-i administreze o bătaie soră cu moartea. Dacă mai dura puţin, îşi atingeau scopul. Când au văzut-o pe Fraga - mare, fioroasă, gata de atac, hotărâtă să-şi salveze stăpânul - şi i-au auzit mârâitul, s-au urcat în căruţă şi au fugit. Fraga i-a urmărit o bucată de drum şi apoi a revenit la bunicul, încercând să-i aline durerile prin comportamentul ei plin de afecţiune. Împreună s-au întors acasă. Numai prezenţa şi curajul ei i-au salvat viaţa bunicului.
După această întâmplare, noi toţi am privit-o pe Fraga cu alţi ochi, cu mai multă admiraţie. Ea însă se purta normal, ca şi până atunci, de parcă voia să ne spună că şi-a făcut doar datoria şi că prietenul la nevoie se cunoaşte.
Avem încă multe de învăţat din lumea necuvântătoarelor. Primim uneori de la ele adevărate lecţii de curaj, de iubire şi devotament. Chiar dacă nu ne salvează viaţa, cum a făcut Fraga, prezenţa şi comportamentul lor ne picură în suflet liniştea atât de necesară, încrederea, bucuria de a trăi, speranţa. Merită să le îngrijim şi să le acordăm dragostea noastră.
PAVEL C. - Suceava
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
